Appeal against procedural refusal of constitutional referral deemed inadmissible as non-appealable
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the appellant's appeal against its own prior decision that had dismissed a nullity complaint. The dispute involved an attempt by the appellant to challenge the procedural handling of a request to refer a constitutional unconstitutionality exception regarding access to justice and judicial fee thresholds, but the court determined that the challenged decision had only ruled on the admissibility of the nullity complaint and did not explicitly reject the referral request. Relying on the principle that a decision lacking a specific ruling on the matter is not subject to appeal under Article 29(5) of Law No. 47/1992, and citing the procedural inadmissibility of the underlying complaint per Articles 513(5) and 493(5) of the Code of Civil Procedure, the Court held the appeal was legally unfounded, leaving the original dismissal of the nullity complaint in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Appeal against procedural refusal of constitutional referral deemed inadmissible as non-appealable: Faţă de această solicitare, Înalta Curte, deliberând, a constatat că nu poate fi învestită cu soluţionarea cererilor referitoare la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Constituţionale, faţă de cadrul procesual dat de admisibilitatea căii de atac, prin raportare la art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2026
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în 03 decembrie 2025, sub nr. x/2025*, recurenta A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 2134 din 26 noiembrie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin rezoluţie, s-a acordat termen de judecată la 15 ianuarie 2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului.
2. Decizia pronunţată în contestaţia în anulare
Prin decizia nr. 2134 din 26 noiembrie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 893 din data de 9 aprilie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2025.
3. Recursul formulat în cauză
În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2134 din 26 noiembrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu privire la modul de soluţionare a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauză.
4. Apărări formulate în cauză
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2134 din data de 26 noiembrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2025 s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 893 din data de 9 aprilie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2025.
În practicaua deciziei civile nr. 2134 din data de 26 noiembrie 2025, s-a menţionat că în data de 26 noiembrie 2025, contestatoarea a formulat precizări, prin care a invocat neconstituţionalitatea unor texte de lege, solicitând, totodată, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indicând, în acest sens, "bariera taxelor judiciare".
Faţă de această solicitare, Înalta Curte, deliberând, a constatat că nu poate fi învestită cu soluţionarea cererilor referitoare la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Constituţionale, faţă de cadrul procesual dat de admisibilitatea căii de atac, prin raportare la art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauza de faţă este îndreptat împotriva modului de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor care îngrădesc accesul la justiţie ca urmare a obligaţiei achitării taxei judiciare de timbru, aferentă demersului său judiciar.
Se observă că prin decizia civilă nr. 2134 din data de 26 noiembrie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, cu prioritate, doar asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare formulată de contestatoare împotriva deciziei nr. 893 din 9 aprilie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fără a soluţiona alte cereri ori solicitări formualte în cauză.
Înalta Curte, observând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat că nu poate fi învestită cu soluţionarea acesteia faţă de cadrul procesual dat de inadmisibilitatea căii de atac, prin raportare la art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Ca o consecinţă a ceea ce s-a statuat anterior, decizia recurată nu conţine o soluţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu este, pe cale de consecinţă, susceptibilă de a fi atacată cu recursul prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 2134 din 26 noiembrie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2025.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 2134 din 26 noiembrie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2025.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2026.