Inadmissibility of appeal against final interlocutory order on suspension of execution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant against the appellate court’s final order, thereby upholding the lower court’s decision that had previously annulled the defendant's appeal for lack of stamp duty; the underlying civil dispute concerned the opening of succession and the recovery of unpaid maintenance alimony and utility penalties from the sole heir for the period between 2011 and 2022. The decisive legal basis was the principle of the legality of judicial remedies, specifically Article 484(5) of the Code of Civil Procedure, which renders orders regarding the suspension of execution final from the moment they are pronounced and thus ineligible for further appeal or cassation, in accordance with Articles 457 and 483 of the same Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 399 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 484 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final interlocutory order on suspension of execution: Se constată, astfel, că încheierea atacată, pronunţată de Curtea de apel Craiova în calitate de instanţă de recurs, are caracter definitiv de la pronunţare, nefăcând parte din hotărârile la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., text conform căruia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 februarie 2026
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 08.12.2022 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei C., decedată la data de 21.10.2011, precum şi faptul că masa succesorală se compune dintr-un apartament cu 2 camere situat în Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.
Prin sentinţa civilă nr. 108/18.01.2024, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B..
S-a constatat că pârâta este unica moştenitoare a defunctei C., decedată la 21.10.2011, iar în masa succesorală a defunctei se regăseşte apartamentul situat în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 18.602,47 RON reprezentând cote de întreţinere aferente perioadei iunie 2011- octombrie 2022.
A obligată pârâta să plătească reclamantei penalităţi furnizori în sumă de 5.043,19 RON aferente perioadei iulie 2013- octombrie 2022 inclusiv şi cheltuieli de judecată în valoare de 10.874 RON.
Prin decizia civilă nr. 46 de la 04 februarie 2025, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia netimbrării apelului, s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanta pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 108/18.01.2024, pronunţate de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata reclamantă A., fiind obligată apelanta la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat.
Prin încheierea nr. 20 din 03 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 46/04.02.2025, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2022, formulată de către petenta B..
Împotriva încheierii nr. 20 din 03 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2025, a declarat "apel" petenta B., prin care şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia atacată.
Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a căii de atac, precum şi excepţia de nulitate a recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând cererea în coordonatele art. 399 C. proc. civ., în raport cu excepţia de inadmisibilitate a căii de atac, excepţie a cărei analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin excepţia inadmisibilităţii căii de atac se susţine încălcarea unor norme de ordine publică, aceasta fiind o excepţie absolută, ce vizează chiar inexistenţa căii de atac, iar o eventuală admitere a ei ar avea ca efect încetarea procesului, prin pronunţarea unei soluţii de respingere, ca inadmisibilă, a căii de atac, ceea ce face de prisos o analiză a excepţiei nulităţii cererii, ce vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac.
Obiectul căii de atac intitulate "apel" de către petentă este reprezentat de încheierea nr. 20 din 03 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2025, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 46/04.02.2025, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2022, formulată de către petenta B..
Dispoziţiile art. 484 C. proc. civ. prevăd, la alin. (3), că cererea de suspendare se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, iar, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, "Completul se pronunţă, în cel mult 48 de ore de la judecată, printr-o încheiere motivată, care este definitivă."
Se constată, astfel, că încheierea atacată, pronunţată de Curtea de apel Craiova în calitate de instanţă de recurs, are caracter definitiv de la pronunţare, nefăcând parte din hotărârile la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., text conform căruia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.
Relevante sunt şi prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Totodată, în accepţiunea conferită de legiuitor hotărârilor definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ., acestea sunt hotărârile care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs şi pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării.
Astfel, se constată că încheierea ce formează obiectul căii de atac intitulate "apel" de către petentă are caracter definitiv de la pronunţare, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu apel sau recurs.
Regula cuprinsă în art. 457 C. proc. civ. are valoare de principiu constituţional, art. 129 din Constituţia României statuând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În acest context, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, se reţine că nicio parte nu poate solicita controlul unei hotărâri definitive, decât prin căile de atac prevăzute de lege, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" formulată de B. împotriva încheierii nr. 20 din 3 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2025, în contradictoriu cu intimata A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" formulată de B. împotriva încheierii nr. 20 din 3 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2025, în contradictoriu cu intimata A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2026.