Tax debt recovery against company administrator; nullity of extraordinary appeal for failure to articulate specific legal critique of evidentiary gaps

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2026

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

La data de 31 martie 2023 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpulung cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva pârâtului A., în calitate de administrator al B. S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 487.262 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului consolidat al statului, la care să se aplice accesoriile aferente debitului până la data stingerii sumei datorate, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând pârâtului, potrivit art. 953 şi următoarele C. proc. civ., coroborat cu art. 213 Codul de procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea nr. 1772/2023, Judecătoria Câmpulung a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Tribunalul Specializat Argeş prin sentinţa nr. 25/2024 a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 221/2024, Tribunalul Argeş a respins cererea de chemare în judecată formulat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 986 din 06 martie 2025 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 221/2024 din 12 iunie 2024 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2023, intimat fiind pârâtul A..

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 986 din 06 martie 2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a formulat recurs recurentul-reclamant Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin AJFP Argeş.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurent-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că recursul formulat are ca temei juridic dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul în coordonatele art. 399 C. proc. civ., sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motivele de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susţinute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă, la modul general, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precizându-se că acţiunea este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Procedând la analizarea argumentelor invocate, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de textul legal menţionat.

Astfel, cerinţa motivării recursului implică în mod necesar, cum deja s-a menţionat, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea atacată, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Or, aceste cerinţe anterior precizate nu sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, după expunerea situaţiei de fapt şi a litigiului penal anterior care a condus la iniţierea prezentului demers judiciar, recurentul arată că decizia recurată este nelegală întrucât sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prejudiciul este cert şi neîndoielnic, acesta fiind cauzat prin neplata datoriilor, aşa cum rezultă din dosarul penal.

Înalta Curte constată însă că acţiunea pendinte a fost respinsă de către instanţele de fond tocmai pentru că reclamantul nu a înţeles să administreze probe în acest litigiu. Astfel, instanţa de apel a reţinut că "reclamantul nu a propus alte probe (spre exemplu proba cu expertiză contabilă) care să evidenţieze aceste aspecte, nefiind aşadar îndeplinită condiţia dovedirii săvârşirii faptei ilicite de către numitul A., ca primă condiţie a răspunderii civile delictuale, cu atât mai mult cu cât pârâtul a contestat săvârşirea faptelor imputate".

De altfel, referirea recurentului la prejudiciul "cert şi neîndoielnic" ce rezultă din dosarul penal, nu reprezintă o critică de nelegalitate a deciziei atacate, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul arată că dispoziţiile art. 16 din Codul de procedură fiscală reglementează "raportul de drept procedural fiscal", iar "în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală inculpaţii vor fi obligaţi la suportarea prejudiciului constând în echivalentul cuantumului creanţelor fiscale deţinute de stat". Însă invocarea acestui text de lege este formală, nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, cât timp nu se grefează pe considerentele acestuia, partea ignorând reţinerea instanţei de apel potrivit căreia "conform art. 150 din codul de procedură fiscală nici procesele-verbale care stau la baza sesizării organelor de urmărire penală prin care organele fiscale constată situaţii de fapt ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, precum şi procesele-verbale încheiate la solicitarea organelor de urmărire penală, prin care se evaluează prejudiciul nu sunt acte administrativ fiscale în sensul prezentului cod".

De altfel, din argumentele expuse, rezultă că recurentul urmăreşte readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde că s-ar impune o concluzie contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel, care, totodată, să antameze chestiuni de nelegalitate, instanţa de recurs nu poate proceda la examinarea susţinerilor părţii vizând doar situaţia de fapt şi probatoriul administrat, susţineri ce lasă în afara judecăţii statuările instanţei de apel asupra celor invocate.

În consecinţă, se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin AJFP Argeş împotriva deciziei nr. 986 din 06 martie 2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2026.