Cancellation of trademarks registered in bad faith and cassation limits on re-evaluating factual evidence of prior surname use

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererilor de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 19 octombrie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând instanţei, în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice:

- anularea mărcii naţionale "C." cu nr. de depozit din 15.07.2021;

- anularea mărcii naţionale "C." cu nr. de depozit din 01.07.2021, ambele pentru produsele şi serviciile din clasa 44;

- obligarea OSIM la radierea mărcii din Registrul Naţional al Mărcilor;

- obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 19 octombrie 2022 sub x/2022 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta D. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând instanţei, în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 84/1998:

- anularea mărcii naţionale "A." cu nr. de depozit din 15.07.2021;

- obligarea OSIM la radierea mărcii din Registrul Naţional al Mărcilor;

- obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată la 22 martie 2023 în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia conexităţii faţă de dosarul nr. x/2022, dosarul fiind înaintat şi conexat.

2. Hotărârea pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 24 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte ambele cereri formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., D. şi OSIM, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, a dispus anularea mărcilor "C." cu nr. de depozit din 15.07.2021, "C." cu nr. de depozit din 01.07.2021 şi "A." cu nr. de depozit din 15.07.2021, ca fiind solicitate şi înregistrate cu rea-credinţă şi a respins capetele de cerere referitoare la obligarea OSIM să radieze mărcile ca fiind inadmisibile.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 19 decembrie 2023 sub nr. x/2022.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 578A din 22 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de către apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1051/24.10.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi cu intimatul-reclamant A..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de anulare cu privire la mărcile C. cu nr. de depozit din 15.07.2021 şi C. cu nr. de depozit din 01.07.2021.

A menţinut în rest sentinţa apelată.

A obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 21.759,15 RON cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru şi onorariu avocat).

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de mai sus.

Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei la rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin motivul de recurs aferent punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material.

Apreciază că instanţa de apel a făcut aplicarea greşită/nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, dispoziţii care vizează anularea înregistrării mărcii solicitate cu rea-credinţă.

Pentru constatarea existenţei relei-credinţe la înregistrarea unei mărci, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea Curţii din 11 iunie 2009 în cauza C-529/2007 Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG împotriva Franz Hauswirth GmbH), este necesar sa se constate intenţia solicitantului de a-l împiedica pe terţul ce foloseşte marca să utilizeze o astfel de marca în continuare.

A reţinut Curtea în hotărârea citată, par. 42-44, că "pentru a aprecia existenţa relei-credinţe, trebuie să se ia în considerare şi intenţia solicitantului la momentul depunerii cererii de înregistrare. Este important în această privinţa să se menţioneze că (...) intenţia solicitantului la momentul pertinent este un element subiectiv care trebuie stabilit prin trimitere la circumstanţele obiective ale speţei."

Or, în speţă, au fost produse dovezi cu privire la faptul că intimata-pârâtă a înregistrat marca în scopul de a-l împiedica să o utilizeze şi a înregistrat-o fără a intenţiona să o folosească, din dovezile prezentate rezultând că aceasta nu foloseşte marca pentru clasa de produse şi servicii pentru care a fost înregistrată, nemaiactivând în domeniu de foarte mulţi ani.

Toate împrejurările de fapt din cauză sprijină această afirmaţie, a intenţiei frauduloase a intimatei pârâte, astfel încât Curtea, în mod eronat, a apreciat că ea nu a fost dovedită.

Cu privire la notorietatea mărcii invocată de recurent, în mod eronat, Curtea nu a constatat că sunt întrunite în speţă exigenţele probatorii cuprinse în art. 19 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1134/2010.

Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat întinderea folosirii mărcii de reclamant şi gradul de cunoaştere de către public a acesteia, fiind probate demersurile recurentului de promovare a mărcii şi numeroase alte elemente care pot proba notorietatea.

În aceste condiţii, instanţa de apel, în mod eronat, nu a apreciat că faptul folosirii doar de recurent a mărcii, anterior înregistrării acesteia de intimata pârâtă, semnifică dovedirea notorietăţii semnului/mărcii în sensul pretins de lege şi Regula 19 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1134/2010 şi anume, dovedirea întinderii folosirii acesteia şi a gradului de cunoaştere de către public, demersurile de promovare, volumul serviciilor ce au purtat aceasta marcă etc.

În fapt, instanţa de apel face o confuzie între numele de familie al pârâtei (deţinut într-adevăr, anterior, subsemnatului) şi crearea, existenţa şi folosirea mărcii Karkhi, marcă ce nu a fost creată şi utilizată în niciun mod de către aceasta, după cum rezultă din toate probele administrate.

Or, hotărârea recurată nu face o analiză completă cu privire la existenţa intenţiei intimatei pârâte în prejudicierea drepturilor şi intereselor recurentului.

Prin urmare, prin neanalizarea condiţiei relei-credinţe şi neaplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, instanţa de apel ignoră norma de drept material ce trebuia aplicată în speţă.

Or, intimata - pârâtă B. a înregistrat mărcile în nume propriu şi în numele E. S.R.L. la care este asociată împreună cu recurentul - reclamant, motiv pentru care solicită să se constate că înregistrarea mărcilor la OSIM a fost formulată cu rea-credinţă de intimata - pârâtă, având în vedere că în această societate şi în prezent activează ambii în calitate de asociaţi.

Precizează că în dosarul de divorţ instanţa a admis cererea recurentului de păstrare a numelui dobândit în timpul căsătoriei, acela de A., instanţa considerând că acesta îl foloseşte în continuare pentru promovare în activitatea medicală.

Susţine că intenţia intimatei de a-i face rău recurentului rezultă neîndoielnic din dosarul de divorţ, din răspunsurile la interogatoriu.

De asemenea, în cauză a făcut dovada că recurentul a conceput marca şi logo-ul pe care le folosea, deşi era angajat al E. S.R.L., existând douî puncte de lucru diferite.

Arată că, în exercitarea profesiei, recurentul a folosit, de mulţi ani, numele indicate şi prin acţiune, respectiv, C., Dr. A. şi acela de C.., deci recurentul este cunoscut sub aceste nume şi nu intimata.

Susţine că acesta a muncit constant, a asigurat veniturile familiei din activitatea desfăşurată, participând la numeroase cursuri de perfecţionare profesională, toate diplomele obţinute fiind sub numele de C..

De asemenea, înregistrarea mărcilor de intimata-pârâtă s-a făcut pentru clasa 44 - servicii medicale; servicii de igiena si îngrijire a frumuseţii pentru oameni, însă pârâta nu activează în acest domeniu de foarte mulţi ani. Faptul că pârâta, acum 15 ani, activa sub acest nume, nu este relevant, atâta timp cât nu a fost cunoscută sub aceste nume.

Susţinerile instanţei de apel în motivarea soluţiei de admitere a apelului sunt în totală contradicţie cu probele administrate în cauză la instanţa de fond, iar susţinerea din motivarea că intimata-pârată ar fi fost cea care ar fi adus la cunoştinţa publicului denumirea C.. este nereală şi în contradicţie cu toate probele administrate în cauză, întrucât chiar dacă a obţinut calitatea de asociat abia în anul 2019, recurentul a activat în cadrul acesteia cu mult înainte de intrarea în societate.

Consideră că instanţa de apel, în mod eronat, nu a reţinut faptul că denumirea "C.." a fost adusă la cunoştinţa publicului şi promovată, abia în anul 2017, prin activitatea recurentului la punctul de lucru al S.C. E. S.R.L., punct de lucru în cadrul căruia intimata - pârâtă nu a desfăşurat nicio activitate, fiind clinica în care activa ca medic şi în cadrul ei a devenit recunoscut cu mult înainte de data la care a devenit asociat.

Prin motivul de recurs aferent punctului 6 al art. 488 alin. (1), susţine că hotărârea atacată este motivată ambiguu, contradictoriu, superficial, instanţa de apel înlăturând nemotivat toate apărările recurentului.

Instanţa reţine în considerente că "pârâta apelantă a folosit numele său patronimic ca denumire comercială", precum şi: "împrejurarea că, în interiorul acestui interval, reclamantul a prestat şi el servicii (...), nu este de natură a genera cu privire la acesta un drept propriu".

Or, pe de o parte, numele patronimic al intimatei pârâte nu a fost niciodată folosit ca denumire comercială, iar, pe de altă parte, Curtea face o confuzie între folosirea numelui, în exercitarea profesiei (acum mulţi ani), de către intimata pârâtă şi crearea acestei mărci, care este în exclusivitate meritul recurentului, fiind rezultatul eforturilor şi a muncii personale depuse, precum şi a mediatizării serviciilor oferite.

În cadrul considerentelor formulate, instanţa de apel argumentează soluţia pronunţată prin faptul că "iniţiativa utilizării numelui Karkhi a aparţinut pârâtei, iar această utilizare a fost realizată exclusiv de aceasta pentru o perioadă mai îndelungată de 10 ani. Cu toate acestea, în paragrafele anterioare, reţine faptul că promovarea a fost făcută de recurent şi din întreaga motivare nu rezultă crearea acestei/acestui mărci/brand de intimata pârâtă, ci numai folosirea propriului nume în exercitarea profesiei, cu mulţi ani în urmă, fără a exista vreo recunoaştere şi/sau notorietate, la acea vreme, a acestui nume, deci fără să fi existat această marcă, anterior creării sale de către recurent, considerentele hotărârii recurate fiind contradictorii şi străine de natura cauzei.

În drept, recurentul nu şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 17 octombrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor B., OSIM şi D. la 25 şi 28 octombrie 2024, conform dovezilor de comunicare de la filele25-26 verso din dosarul de recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimata B. a invocat excepţia nulităţii capătului de cerere întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece recurentul aduce critici de netemeinicie, admiterea excepţiei inadmisibilităţii motivului de recurs sus-menţionat deoarece recurentul invocă pentru prima dată în recurs chestiunea caracterului notoriu al mărcii şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul A. a solicitat respingerea apărărilor pârâtei şi a reiterat motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin întâmpinarea depusă, intimata A. Saba a solicitat admiterea excepţiei nulităţii capătului de cerere întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., argumentând că recurentul nu aduce nicio critică de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva acestui motiv de casare, ci critică modul în care instanţele de fond au stabilit situaţia de fapt şi au apreciat probatoriul administrat, aspecte care nu se înscriu în sfera de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care nu pot fi supuse cenzurii în recurs.

În conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. A contrario, în situaţia în care au fost invocate mai multe motive de recurs, însă numai o parte dintre acestea sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu intervine sancţiunea nulităţii recursului în integralitatea sa.

Într-un astfel de caz, recursul nu poate fi constatat nul, dar neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de lege va împiedica analizarea respectivelor critici pe fond, urmând ca, în soluţionarea căii de atac, să fie luate în considerare exclusiv motivele ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate.

O asemenea situaţie se regăseşte în cauză, dat fiind că, deşi este fondată susţinerea intimatei că argumentele ce fundamentează motivul de recurs privind greşita aplicare sau interpretare a legii tind, în realitate, la reaprecierea probatoriului administrat şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea consemnată de instanţa de apel, motivele de recurs încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conturează critici ce pot fi încadrate în respectivul caz de casare, şi anume motivarea ambiguă, contradictorie, superficială, înlăturarea nemotivată a apărărilor reclamantului, respectivele critici urmând a fi analizate de instanţa de recurs sub aspectul caracterului fondat sau nefondat în cuprinsul deciziei.

În consecinţă, excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin întâmpinarea formulată, intimata A. Saba a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întemeiat parţial pe aşa-zisa neaplicare a prevederilor privind mărcile notorii, deoarece recurentul invocă pentru prima dată în recurs caracterul notoriu al unor mărci asupra cărora pretinde că ar avea drepturi anterioare.

Regula tantum devolutum quantum apellatum este o expresie a principiului disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., astfel că, deşi apelul este o cale de atac devolutivă, totuşi instanţa de apel este ţinută a proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept care au fost invocate în faţa primei instanţe sau care ar putea fi invocate în cauză, ci doar cu privire la acelea criticate de către părţile care au declarat apel.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. nu a învestit instanţa de fond cu nicio solicitare şi nici cu argumente privitoare la caracterul notoriu al mărcii şi nici nu a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1051 din 24 octombrie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac "subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio.

Or, cât timp prin hotărârea atacată nu s-a analizat un motiv de nelegalitate, deoarece nu a fost invocat, rezultă că acel motiv nu poate face obiectul recursului.

Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, or partea nu a adus nicio critică, în apel în privinţa existenţei unei pretinse mărci notorii neînregistrate aparţinând reclamantului, astfel că nu se poate analiza acel aspect omisso medio, direct, în recurs.

Aceasta întrucât instanţa de apel este limitată la cererea de apel, iar instanţa de recurs este limitată la rândul ei de cele asupra căreia a statuat instanţa de apel.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, însă numai parţial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

În aceste condiţii, neformulând apel incident prin care să emită critici în calea devolutivă de atac cu privire la caracterul notoriu al mărcii, recurentul-reclamant nu poate învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de apel sub acest aspect, astfel încât acest motiv de recurs nu poate fi primit, deoarece a fost invocat direct în prezenta fază procesuală, şi nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Însă aceste critici nu pot fi valorificate ca o veritabilă excepţie de inadmisibilitate a căii de atac în întregul său. Ele reprezintă în esenţă apărări pe fondul cauzei, a căror eventuală soluţionare favorabilă nu poate conduce la un fine de neprimire al cererii de recurs, motiv pentru care Înalta Curte urmează a respinge această excepţie ca având caracter neîntemeiat.

Analizând recursul declarat în raport cu criticile formulate şi cu prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente:

Prin motivul de recurs aferent punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul invocă faptul că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În speţă, Înalta Curte constată că motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, recurentul fiind nemulţumit, practic, de hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi de aspectele de fapt reţinute de către instanţă.

Recurentul A., prin motivul de casare invocat a fi nul, deşi a invocat aplicarea greşită sau neaplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, dispoziţii care vizează anularea înregistrării mărcii solicitate cu rea-credinţă, în argumentaţie a explicitat că au fost produse dovezi că intimata a înregistrat marca în scopul împiedicării sale de a o folosi, că aceasta nu foloseşte efectiv marca, nu mai activează în domeniu, arată că instanţa de apel a apreciat greşit acţiunea nedovedită; din probele administrate a rezultat întinderea folosirii mărcii de către reclamant; se mai reclamă eventuale confuzii între numele de familie al pârâtei şi crearea, existenţa şi folosirea mărcii Karkhi, lipsa suficientei analize cu privire la existenţa intenţiei pârâtei de a prejudicia interesele reclamantului.

Astfel, reclamantul face trimitere la interpretarea greşită a probatoriului administrat în cauză şi la situaţii faptice contrare celei reţinute de instanţa de apel, analiză prohibită instanţei de recurs, neindicând critici de nelegalitate aduse deciziei recurate.

În acest registru, existenţa unei pretinse intenţii neloiale a pârâtei B. la momentul înregistrării mărcilor a căror anulare se cere reprezintă o concluzie ce se poate trage pe baza evaluării dovezilor administrate din perspectiva conduitei subiective a persoanei care a cerut înregistrarea, iar coroborarea acestor dovezi reprezintă rezultatul procesului logico-juridic desfăşurat de instanţa de apel, ca a doua instanţă de fond, ce judecă în fapt şi în drept.

Sub imperiul cazului de casare invocat instanţa de recurs ar fi putut cel mult să evalueze modul concret de aplicare a legii prin prisma elementelor de apreciere rezultate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care se impune a fi luată în considerare, chiar dacă în speţă se discută despre validitatea unor mărci naţionale, deoarece legislaţia naţională a mărcilor este pe deplin armonizată cu cea a Uniunii Europene şi dezlegările instanţei europene sunt valabile, mutatis mutandis, şi în cauza de faţă.

O asemenea neconcordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu a fost însă reclamată în cauză prin cererea de recurs şi nici nu este identificabilă de instanţa de recurs pe baza dezvoltărilor cuprinse în memoriul depus de recurent, ce cuprinde exclusiv contestarea situaţiei de fapt pe baza căreia s-a pronunţat decizia atacată.

Din această perspectivă, motivele de recurs evocate de recurent ca fiind subsumate ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi încadrate în acest text normativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestor motive.

Prin motivul de recurs aferent punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul invocă faptul că hotărârea este motivată ambiguu, contradictoriu şi superficial, instanţa înlăturând nemotivat apărările sale. În explicitarea acestui motiv, susţine că instanţa a reţinut greşit că apelanta a folosit numele săi patronimic ca denumire comercială şi faptul că, deşi reclamantul a prestat servicii, acest lucru nu este de natură a genera cu privire la acest nume un drept propriu.

Mai susţine că numele patronimic nu a fost niciodată folosit ca denumire comercială şi instanţa de apel face confuzie între folosirea numelui în exercitarea profesiei de către intimată şi crearea mărcii respective. De asemenea, relevă o contradicţie între considerente, în sensul că pe de o parte s-a reţinut că iniţiativa utilizării numelui Karkhi a aparţinut pârâtei, iar utilizarea acesteia a fost pe o perioadă mai mare de 10 ani, iar pe de altă parte se reţine că promovarea s-a realizat de reclamant şi din motivare nu rezultă crearea sa de către pârâtă, ci numai folosirea cu mulţi ani în urmă.

Trebuie menţionat că, pentru a atrage incidenţa acestui motiv de casare, contradicţia invocată trebuie să afecteze considerentele esenţiale ale hotărârii - acele elemente fundamentale care susţin, în mod direct, soluţia pronunţată de instanţă. Astfel, nu orice necorelare sau neconcordanţă de natură secundară ori de ordin teoretic este aptă să conducă la nulitatea hotărârii, ci doar acele contradicţii care compromit claritatea, coerenţa şi previzibilitatea raţionamentului judiciar şi împiedică identificarea temeiurilor de drept şi de fapt care au stat la baza soluţiei.

Contrar criticilor recurentului-reclamant, examinarea deciziei atacate relevă că instanţa de apel a motivat, în mod coerent şi logic, soluţia adoptată.

Astfel, în cercetarea efectuată, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod incomplet situaţia de fapt, motiv pentru care a ajuns la o soluţie parţial netemeinică, expunând în acest sens o sumă de argumente.

Configurând starea de fapt în cauză, instanţa de apel a reţinut că pârâta foloseşte în mod legal numele de Karkhi din anul 2004, din anul 2006 acesteia i s-a recunoscut calitatea de medic specialist stomatologie generală, fiind autorizată în 2005 să îşi exercite profesia sub numele B., că aceasta şi-a exercitat profesia în mod public sub acest nume, prin intermediul E. S.R.L., înfiinţată de pârâtă în calitate de asociat unic, în anul 2005.

A mai relevat că părţile s-au căsătorit în anul 2009, preluând numele reunite A., că reclamantul a obţinut diploma de licenţă în medicină dentară în anul 2013 şi cooptat în societatea E. ca asociat în 2019, anterior fiind angajat în cadrul clinicii pârâtei.

Urmare a reţinerii acestor circumstanţe faptice, instanţa a conchis că pârâta a fost cea care a utilizat numele său patronimic în exercitarea profesiei sale, în scopul promovării serviciilor de medicină stomatologică prestate în cadrul cabinetului pe care l-a înfiinţat. De la înfiinţarea societăţii, în anul 2005, şi până la cooptarea ca asociat a reclamantului, în anul 2019, aceasta a folosit în mod public şi constant numele său legal, pentru promovarea serviciilor oferite publicului.

În acest context, a raţionat instanţa de apel că dobândirea cunoaşterii şi punerea pe piaţă a serviciilor sub numele de Karkhi a fost realizată în toată această perioadă exclusiv de şi pentru pârâtă, statuând că împrejurarea că în interiorul acestui interval, reclamantul a prestat şi el servicii medicale stomatologice, în calitate de angajat al pârâtei, nu este de natură a genera cu privire la acesta un drept propriu în raport de mărcile analizate şi care conţin numele Karkhi, orice activitate de promovare a serviciilor cabinetului sub numele Karkhi fiind realizată în interesul şi în numele pârâtei.

În mod asemănător a evidenţiat şi situaţia ulterioară anului 2019, când reclamantul a devenit asociat cu puteri egale în societatea E., reţinând:

"calitatea sa de asociat în cadrul societăţii conturează concluzia că activitatea sa de promovare a numelui Karkhi a fost făcută cel puţin în interesul ambilor soţi, respectiv al societăţii în care aceştia deţineau părţi egale."

Aşadar, nu s-au identificat elemente care să afecteze raţionamentul juridic şi logica motivării şi care să aibă aptitudinea de a atrage incidenţa motivului de casare analizat; în realitate aspectele reclamate în fundamentarea acestui caz de casare nefiind contradictorii fie pentru că privesc perioade diferite de timp (înainte şi după căsătoria părţilor, respectiv înainte şi după asocierea reclamantului în societatea pârâtei), fie pentru că nu sunt incompatibile prin ele însele (că pârâta a profesat sub numele Karkhi şi totodată, ulterior asocierii cu reclamantul, acesta a promovat serviciile pe care el le presta sub acelaşi nume).

Contrar aprecierilor recurentului, ceea ce este determinant în cauză pentru examinarea intenţiei neloiale la înregistrarea mărcii nu este ca solicitantul să fi justificat anterior înregistrării un drept asupra semnului în discuţie (ceea ce oricum s-a întâmplat în speţă, pentru că pârâta are un drept la nume), ci să fi utilizat legitim acel semn în activitatea sa, asociat serviciilor prestate.

Or, în cauză, instanţa de apel a reţinut tocmai că pârâta şi-a desfăşurat activitatea profesională sub numele său patronimic în mod consistent şi semnificativ anterior căsătoriei şi respectiv asocierii cu reclamantul, iar absenţa unor activităţi concrete de promovare a semnului din partea ei (cum au fost cele desfăşurate ulterior de reclamant) nu este contradictorie cu teza utilizării legitime pe care s-a bazat Curtea de apel.

În realitate, susţinerile privind caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate tind la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce, cum s-a subliniat deja, este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Drept urmare, critica va fi înlăturată, ca nefondată.

Reţinând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 578 A din 22 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, ca neîntemeiate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 578 A din 22 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2025.