Inadmissibility of cassation appeal in restitution claims under Law No. 165/2013 where appeal is the exclusive remedy

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2026

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 217/25.03.2024 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2023 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D..

Pârâta a fost obligată la emiterea, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a deciziei de compensare, validând Dispoziţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi de respingere parţială nr. 1844/20.04.2016, modificată parţial prin Dispoziţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 2773/06.07.2016 şi dispunând acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, respectiv 1.161.608 puncte, în favoarea reclamanţilor, pentru apartamentele nr. x şi 12 şi cota-parte de teren aferent, înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca şi CF nr. x Cluj-Napoca, situate din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj.

S-a respins restul pretenţiilor ca fiind neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 395 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 5.12.2024, s-a admis în parte apelul principal formulat de pârâta şi apelul incident declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 217 pronunţată de Tribunalul Cluj la data de 25.03.2024, care a fost schimbată în parte, în privinţa numărului de puncte şi a soluţiei privind acordarea de daune morale, după cum urmează:

A fost obligată pârâta la emiterea, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a deciziei de compensare, validând Dispoziţia Primarului Municipiului Cluj Napoca, privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi de respingere parţială nr. 1844/20.04.2016, modificată parţial prin Dispoziţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 2773/06.07.2016 şi dispunând acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, respectiv 1.097.408 puncte, în favoarea reclamanţilor, pentru apartamentele nr. x şi 12 şi cota parte de teren aferent, înscrise în CF nr. x Cluj Napoca şi CF nr. x Cluj Napoca, situate din punct de vedere administrativ în Cluj Napoca, judeţul Cluj.

A fost obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamanţi a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale pentru tergiversarea nejustificată a soluţionării dosarului administrativ.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contrare deciziei.

Apelanţii reclamanţi au formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 395/2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, evidenţiind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cheltuielilor de judecată solicitate în fond şi respectiv apel.

Prin hotărârea de completare a dispozitivului din 13 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanţi, fiind completat dispozitivul deciziei civile nr. 395/5.12.2024 pronunţate de aceeaşi instanţă, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamanţilor inclusiv suma de 355 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă petitului privind acordarea daunelor morale, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, precum şi în sensul obligării intimatei să plătească apelanţilor reclamanţi suma de 1150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva hotărârii de completare a dispozitivului din 13 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, arătând, în esenţă, că în sarcina sa nu poate fi stabilită obligaţia de plată a unei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au invocat inadmisibilitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, precum şi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea acestuia în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite, cu consecinţa respingerii recursului ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin excepţia inadmisibilităţii recursului se susţine încălcarea unor norme de ordine publică, aceasta fiind o excepţie absolută, ce vizează chiar inexistenţa căii de atac, astfel că admiterea ei are ca efect încetarea procesului, prin pronunţarea unei soluţii de respingere, ca inadmisibilă, a căii de atac, ceea ce face de prisos o analiză a excepţiei nulităţii recursului, ce vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, întrucât aceasta se grefează pe un recurs admisibil, nu unul inadmisibil.

Aşadar, procedând în continuare la analizarea excepţiei inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine că principiul legalităţii căii de atac, consacrat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", context în care se reţine că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legiuitor constituie o încălcare atât a principiului legalităţii, cât şi a principiului egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condiţiile legii.

Totodată, liberul acces la justiţie nu impune accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prevederile art. 6 din Convenţie nu limitează dreptul statelor de a exclude anumite litigii de la posibilitatea de a fi atacate cu recurs, întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiţiei şi evitarea aglomerării instanţelor de recurs (cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de către legiuitor constituie o încălcare a principiului legalităţii şi a principiului egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac ordinare şi extraordinare, pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condiţiile legii.

În prezenta cauză, reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel că, având a respecta principiul disponibilităţii, garantat de art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că litigiul se supune acestui act normativ special, inclusiv din perspectiva căilor de atac ce pot fi exercitate de către persoana interesată.

Potrivit dispoziţiilor speciale ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, hotărârile judecătoreşti pronunţate sub imperiul acestui act normativ sunt supuse numai apelului, legiuitorul suprimând, aşadar, calea extraordinară de atac a recursului. În ceea ce priveşte dreptul comun, art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de către instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Concluzia nu este schimbată nici de împrejurarea că în cauză, alături de solicitarea de soluţionare a notificării supuse regimului reglementat de Legea nr. 165/2013, reclamanţii au formulat şi un capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei (astăzi recurente) la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul de natură morală suferit ca urmare a întârzierii soluţionării dosarului administrativ.

Astfel, această solicitare, ataşată pretenţiei principale prin care se reclamă tocmai omisiunea autorităţii pârâte de a-şi îndeplini obligaţiile în termenul legal edictat, are natura unei cereri accesorii, astfel că regimul său juridic este acelaşi cu cel al pretenţiei principale, reglementat de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă că sentinţa civilă nr. 217 pronunţată de Tribunalul Cluj la data de 25.03.2024 este supusă doar apelului, astfel că decizia civilă nr. 395 din 5.12.2024, prin care Curtea de Apel Cluj a soluţionat apelurile exercitate în cauză, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Art. 446 C. proc. civ. stipulează că "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi art. 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Faţă de aceste prevederi, hotărârea de completare a dispozitivului unei decizii definitive, pronunţată la 13 februarie 2025 de Curtea de Apel Cluj, este de asemenea definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Împrejurarea că instanţa de apel a menţionat, în cuprinsul dispozitivului, că decizia pe care a pronunţat-o este supusă recursului nu poate conferi părţi interesate posibilitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac, care nu este permisă în materia Legii nr. 165/2013, concluzie care reiese din prevederile ale art. 457 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. coroborat cu art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul ANRP împotriva hotărârii de completare a dispozitivului din 13 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi D., C., B. şi A..

Obligă pe recurenta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul ANRP, la plata către intimaţii-reclamanţi D., C., B. şi A., a sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2026.