Annulling of appeal due to improper challenge of res judicata determination and misapplication of extraordinary remedy grounds in property reconstitution litigation

Şedinţa publică din data de 8 mai 2025

Deliberând, asupra recursului reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2022, reclamantele A. şi B. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa, să dispună obligarea acestora la:

- reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafaţă de 17 ha, situat în extravilanul judeţul Constanţa, reprezentând diferenţa de la suprafaţă de 50 ha pe care au primit-o în proprietate până la suprafaţă de 67 ha ce figurează în registrele Arhivei Naţionale pe numele autorului C. - expropriat;

- reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunici, dovedit cu înscrisuri OCPI Constanţa;

- reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în judeţul Constanţa, terenul pe care a fost imobilul casa de locuit şi anexele gospodăreşti ale bunicilor patern şi care figurează în registrele Arhivei Naţionale.

2. Hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2022

Prin sentinţa civilă nr. 490 din 4 aprilie 2023, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa.

A obligat-o pe pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluţionarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x din 19 septembrie 2005, nr. 133 din 23 noiembrie 2005 şi nr. 194 din 30 noiembrie 2005, prin care reclamantele A. şi B. au formulat cereri de reconstituire după autorul D., precum şi la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa.

Totodată, instanţa a obligat-o pe pârâta Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa să emită o hotărâre prin care să soluţioneze propunerile pârâtei Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, cu privire la cererile formulate de reclamante.

Prin decizia civilă nr. 988 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanţa a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 490 din 4 aprilie 2023 a Judecătoriei Medgidia.

A fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată în sensul că:

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererile de obligarea a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferenţa până la suprafaţa de 50 ha şi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din judeţul Constanţa, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

A respins, ca nefondată, cererea de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha.

Prin decizia civilă nr. 23 C din 21 februarie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanţa şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni.

3. Cererea de revizuire şi hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2024

Împotriva deciziei civile nr. 23/C din 21 februarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, au formulat cerere de revizuire reclamantele A. şi B., invocând incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 2 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 66/C din 8 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, revizuirea formulată de revizuentele A. şi B., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanţa.

4. Contestaţia în anulare şi hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2024

Împotriva deciziei civile nr. 66/C din 8 aprilie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, au formulat contestaţie în anulare reclamantele A. şi B., fără a indica motivele de contestaţie prevăzute la art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 - pct. 4 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 145/C din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarele A. şi B. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanţa.

5. Motivele de recurs formulate de contestatoare

Împotriva deciziei nr. 145/C din 15 octombrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, au declarat recurs contestatoarele A. şi B., prin care au solicitat casarea deciziei recurate, iar în rejudecare, casarea hotărârilor, cu consecinţa menţinerii hotărârii nr. 490/2023 pronunţată de Judecătoria Medgidia, prin care a fost admisă cererea de retrocedare a terenului arabil extravilan şi a terenului intravilan, drepturi obţinute de pe urma bunicii paterne, E..

În drept, recurentele au enunţat dispoziţiile art. 488 alin. (1), art. 483 alin. (3) şi (4), precum şi pe cele ale art. 508 alin. (4) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aplicarea corectă a legislaţiei, au arătat că părţile nu cunosc componenţa completului când primesc citaţia pentru termenul de judecată, motiv pentru care nu au avut posibilitatea să invoce lipsa de specializare în domeniul fondului funciar decât după ce au luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii, fiind evident că respectivul complet nu cunoaşte legislaţia în domeniul funciar. Au susţinut că niciun text de lege nu prevede că doar fondul cauzei trebuie judecat de un complet specializat.

Au menţionat că hotărârea atacată conţine câteva greşeli: părţile au fost numite revizuenţi şi instanţa a făcut referire la revizuire în loc de contestaţie în anulare. De asemenea, instanţa nu a cunoscut prevederile legale care reglementează limita retrocedării la 50 ha/proprietar deposedat, nu de familie deposedată, astfel că în aceeaşi familie puteau fi mai mulţi proprietari deposedaţi.

Recurentele au evidenţiat că motivul pentru care au solicitat anularea hotărârilor este reprezentat de nerespectarea cerinţei obligatorii privind soluţionarea tuturor acţiunilor având ca obiect fond funciar de către complete specializate, după cum au învederat prin actele de procedură depuse în dosarul nr. x/2024.

În continuare, au prezentat argumentele pentru care apreciază că hotărârile nr. 266/2024, nr. 988/2023, nr. 895/2024, nr. 75/2024 şi toate hotărârile care au fost pronunţate ulterior sunt nelegale şi netemeinice.

De asemenea, au menţionat că dreptul la recurs este reglementat de dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., relevantă fiind în opinia recurentelor şi Decizia nr. 369 din 30 martie 2017 a Curţii Constituţionale.

Următoarele critici ale recurentelor privesc chestiunea autorităţii de lucru judecat, susţinându-se că în mod greşit s-a reţinut incidenţa acestei excepţii, deoarece cele două procese au obiecte diferite, iar instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile legale şi nici cerinţa privind specializarea completului, asupra căreia nici nu s-a pronunţat. Au subliniat recurentele că aceste greşeli au fost preluate şi în hotărârile ulterioare.

Indicând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. I din C. proc. civ., recurentele au susţinut că doar instanţa de fond a reţinut corect că au învestit instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect retrocedarea bunurilor de pe urma bunicii paterne, E., însă instanţa de apel a apreciat că obiectul cererii de chemare în judecată priveşte retrocedarea bunurilor de pe urma proprietarului D. (bunic patern) şi a interpretat, în mod eronat, că există autoritate de lucru judecat între cauzele ce fac obiectul dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2022 Au invocat că instanţa de apel nu a valorificat corespunzător înscrisurile din Arhivele Naţionale, care sunt relevante pentru delimitarea proprietăţilor celor două persoane, precum şi pentru diferenţierea terenurilor (intravilan/extravilan).

În completarea acestor critici, pentru a reliefa erorile pe care apreciază că le-au săvârşit instanţele învestite cu cererea de chemare în judecată şi căile de atac exercitate, începând cu pagina 7 a cererii de recurs, recurentele au expus în mod detaliat circumstanţele litigiului de fond, făcând trimitere la actele de procedură formulate, înscrisurile depuse în dovedire şi declaraţiile martorilor, precum şi la prevederile legale aplicate greşit.

Referitor la admisibilitatea contestaţiei în anulare, au evidenţiat că dispoziţiile art. 504 din C. proc. civ. sunt incidente motivului prevăzut de alin. (1) al art. 503, iar nu celor stipulate de alin. (2) al aceluiaşi text de lege.

Recurentele au mai invocat nulitatea în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi încălcarea unor principii şi garanţii constituţionale, arătând că soluţiile pronunţate anterior ar nesocoti drepturile fundamentale privind proprietatea, egalitatea în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

În dovedire, au indicat următoarele probe: înscrisuri, declaraţiile martorilor, jurisprudenţă, hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2022 şi orice alte probe a căror administrare reiese ca fiind necesară în cursul dezbaterilor.

Cererea de recurs s-a comunicat, la 20 şi 23 ianuarie 2025, intimatelor Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanţa şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni, care nu au formulat întâmpinare.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prealabil, se reţine că sunt inadmisibile orice critici care vizează soluţiile pronunţate asupra motivelor de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 din C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată cu revizuire este o decizie pronunţată de instanţa de recurs - hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod. Or, soluţiile pronunţate asupra revizuirii pentru cazurile de la pct. 1 şi pct. 2 sunt definitive, potrivit art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., nefiind susceptibile de a fi atacate cu recurs. Prin urmare, recursul este deschis exclusiv prin prisma revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., singura în privinţa căreia legiuitorul permite exercitarea căii de atac a recursului conform art. 513 alin. (6) din acelaşi cod

Totodată, controlul exercitat de Înalta Curte în prezenta cale de atac se poate circumscrie exclusiv aspectelor analizate de instanţa de contestaţie în anulare în legătură cu cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, iar nu unor critici care privesc fondul cauzei, judecata apelului, recursului anterior sau modalitatea generală de aplicare a legislaţiei funciare.

Inadmisibile sunt şi toate criticile recurentelor care privesc nespecializarea completului de judecată şi, implicit, admisibilitatea contestaţiei în anulare prin raportare la dispoziţiile art. 504 din C. proc. civ., întrucât se subsumează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din acelaşi cod. Obiectul recursului este determinat, în mod necesar, de natura şi limitele căii extraordinare de atac care a generat hotărârea recurată, respectiv contestaţia în anulare. Prin raportare la dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., această cale de atac poate viza hotărâri definitive numai pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (1), între care se regăseşte exclusiv nelegala citare a părţii care nu a fost prezentă la judecată, iar nu aspecte referitoare la competenţa materială specializată a completului. Motivele prevăzute de alin. (2) sunt incidente numai hotărârilor instanţelor de recurs, ceea ce nu este cazul în speţă, decizia contestată fiind pronunţată în procedura revizuirii. În consecinţă, recursul nu se poate extinde asupra criticilor care privesc nespecializarea completului, acestea fiind, prin natura lor, în afara cadrului legal al contestaţiei în anulare ce poate fi exercitată împotriva unei decizii pronunţate de instanţa de revizuire şi, implicit, al obiectului recursului formulat împotriva soluţiei date asupra acestei căi extraordinare de atac.

Luând în examinare criticile formulate în legătură cu soluţia pronunţată asupra cazului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport cu sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte observă că recurentele îşi întemeiază susţinerile pe pretinsa aplicare eronată a autorităţii de lucru judecat. Acestea au susţinut că litigiile avute în vedere de instanţele anterioare ar avea obiecte diferite: dosarul nr. x/2017 a avut ca obiect retrocedarea unor terenuri provenite de la proprietarul deposedat D., iar litigiul de fond actual priveşte bunuri ce au aparţinut soţiei sale, E. (bunica paternă).

Pornind de la aceste premise, recurentele au afirmat că nu ar exista identitate de obiect şi că, în consecinţă, instanţa de apel ar fi reţinut greşit incidenţa autorităţii de lucru judecat, soluţie pe care instanţele ulterioare, inclusiv în etapa revizuirii, ar fi menţinut-o fără temei. Aceste critici nu privesc însă hotărârea atacată, respectiv soluţia instanţei asupra contestaţiei în anulare, ci urmăresc în mod direct infirmarea dezlegărilor date anterior cu privire la autoritatea de lucru judecat în apel şi a analizei efectuate ulterior în revizuire.

Prin urmare, în măsura în care recursul reiterează critici privind neîndeplinirea identităţii de obiect şi, implicit, aplicarea greşită a autorităţii de lucru judecat în fazele procesuale anterioare, aceste susţineri sunt străine cadrului legal al recursului declarat împotriva unei hotărâri de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă, sunt lovite de nulitate, neîncadrându-se în vreunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În plus, pentru că privesc interpretarea probatoriului administrat în litigiul de fond şi reevaluarea situaţiei de fapt pe care se grefează soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, sunt nule şi toate susţinerile privind distincţia dintre terenuri şi limitele în care se realizează retrocedarea.

Nu poate fi analizată nici susţinerea în sensul că dreptul la recurs este reglementat de dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., în condiţiile în care pune în discuţie o altă soluţie, respectiv cea din decizia civilă nr. 23 C din 21 februarie 2024, prin care Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa, care oricum este definitivă în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reţine că reluarea circumstanţelor litigiului de fond, descrierea actelor de procedură, trimiterea la înscrisurile administrate de instanţele de fond şi la declaraţiile martorilor, precum şi criticile vizând interpretarea normelor de drept material incidente excedează cadrului recursului, care este limitat la legalitatea soluţiei date asupra contestaţiei în anulare. Aceste susţineri tind la redeschiderea judecăţii pe fond şi la reexaminarea probelor administrate de instanţele învestite cu soluţionarea dosarului nr. x/2022, reprezentând simple nemulţumiri faţă de soluţia de respingere a acţiunii. Cum obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 145/C din 15 octombrie 2024, prin care Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, asemenea aspecte nu mai pot fi verificate pe calea prezentului recurs.

În acelaşi registru se înscriu şi susţinerile privind pretinsa atingere adusă dreptului de proprietate, egalităţii în faţa legii, accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabilă, care nu pot fundamenta controlul de legalitate exercitat în această cale extraordinară de atac, întrucât vizează aspecte de fond ale litigiului. Totodată, dispoziţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. privesc nulităţi procedurale intervenite în cursul judecăţii, iar recurentele nu identifică nicio neregularitate de procedură incidentă în soluţionarea contestaţiei în anulare, ci doar formulează nemulţumiri generale faţă de soluţiile pronunţate în cauzele menţionate. În absenţa indicării unei critici de nelegalitate concrete, astfel cum impune art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, astfel de afirmaţii sunt lovite de nulitate.

Nu se circumscriu unui motiv de nelegalitate nici susţinerile referitoare la eventuale erori materiale în partea introductivă a hotărârii recurate privind calitatea părţilor ori indicarea eronată a căii de atac ca fiind revizuire. Recurentele nu au arătat în ce mod aceste menţiuni ar influenţa legalitatea soluţiei pronunţate asupra contestaţiei în anulare prin raportare la motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. De altfel, potrivit art. 445 din C. proc. civ., îndreptarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului, ci numai în condiţiile art. 442 din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul formulat de contestatoarele A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei nr. 145/C din 15 octombrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2025.