Lack of current legal interest to claim absolute nullity of maintenance contract based on future inheritance rights

Şedinţa publică din data de 8 mai 2025

Deliberând, asupra recursului reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere autentificat de BIN D. sub nr. x din 14 martie 2019 încheiat de pârâţi, prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. x din Bloc K2 compus din 3 camere şi dependinţe cu o suprafaţă construită de 93 mp, situat în Oradea, judeţul Bihor şi înscris în CF Oradea; radierea înscrierilor de sub B3 în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate către pârâţii de rândul 2 şi 3 din CF Oradea referitor la apartamentul menţionat şi a înscrierilor de sub CI în ceea ce priveşte dreptului de uzufruct viager în favoarea pârâtei de rândul 1 din CF Oradea, repunerea părţilor în situaţia anterioară semnării contractului de întreţinere autentificat de BIN D. sub nr. x/14.03.2019, precum şi obligarea pârâţilor care se opun prezentei cereri la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1246 şi următoarele din C. civ., precum şi celelalte norme legale invocate în cadrul cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 21 februarie 2024, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâţi. A admis excepţia lipsei de interes a reclamantei A., invocată de pârâţi.

A respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii E., B., C., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 886/2024-Ap din 20 septembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta F. împotriva sentinţei civile nr. 28 din 21 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii E., B. şi C..

A respins cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

Apelanta-reclamantă a fost obligată să achite intimaţilor B. şi C. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Motivele de recurs formulate de reclamantă

Împotriva deciziei civile nr. 886/2024-Ap din 20 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta F., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea apelului, anularea sentinţei tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost formulate următoarele critici:

În etapa apelului nu a fost constituit în totalitate cadrul procesual, prin urmare, este prioritar ca instanţa de recurs să analizeze oportunitatea şi necesitatea desemnării unui curator special pentru pârâta E., care are o vârstă de 85 de ani, iar pe lângă vârsta înaintată, s-ar putea să aibă şi interese contrare cu cele ale pârâţilor G..

Instanţa de apel trebuia să dea valenţă prevederilor art. 327 - 329 C. proc. civ., care se referă la prezumţii. Astfel, având în vedere cele trei motive pentru care a solicitat numirea unui curator special pentru a reprezenta interesele pârâtei E., care nu a formulat o poziţie procesuală în dosar, se desprindea clar prezumţia că cererea acesteia era întemeiată. Fără a avea un cadru procesual corect în integralitate, instanţa de apel nu putea să treacă la analiza şi judecarea apelului, având în vedere că problema numirii curatorului special a fost invocată de reclamantă şi la fondul cauzei cu ocazia susţinerii verbale a concluziilor referitoare la respingerea excepţiilor invocate de pârâţi.

În ce priveşte analiza asupra excepţiei lipsei de interes, instanţa de apel a analizat doar prevederile art. 32 şi 33 C. proc. civ., fără a le analiza şi aplica în totalitate, fără vreo referire la normele legale invocate în susţinerea interesului în cauză. Astfel, este de necombătut faptul că recurenta-reclamantă face parte din categoria moştenitorilor rezervatari şi, chiar dacă vorbim de o succesiune nedeschisă încă, trebuiau analizate şi aplicate nomele legale invocate în cadrul apelului.

Faţă de dispoziţiile art. 1247 din C. civ., instanţa de apel era ţinută să analizeze interesul recurentei-reclamante prin prisma prevederilor art. 33 C. proc. civ., însă a fost ignorată incidenţa tezei a II-a a prevederilor menţionate.

Pe de o parte, cele două condiţii pentru care instanţa de apel a considerat că soluţia dată de tribunal asupra excepţiei lipsei de interes este corectă nu erau esenţiale în aprecierea interesului, ci doar trebuia să se verifice şi să se constate dacă cererea de constatare a nulităţii este determinată de încălcarea unui drept subiectiv. În calitatea sa de viitor moştenitor rezervatar recurenta-reclamantă are anumite drepturi, printre care şi dreptul de a apela la reducţiunea liberalităţilor conform prevederilor art. 1091 şi următoarele din C. civ.. Evident că o asemenea acţiune se poate promova în instanţă doar după decesul antecesorului său, o astfel de reducţiune formulată în momentul de faţă fiind, în aprecierea sa, una prematură. Astfel, persoanele care pot formula acţiune în reducţiune pot formula şi acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui contract, mai ales că alin. (4) al prevederilor art. 1091 din C. civ. califică actul încheiat de către pârâţi ca fiind unul cu titlu gratuit, adică o liberalitate, având în vedere că pârâta E. deţine dreptul de uzufruct viager.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 1247, art. 2254 şi art. 1091 - 1099 din C. civ., se impune constatarea că recurenta-reclamantă are interes în promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere încheiat între pârâţi.

Nulitatea contractului este solicitată nu pentru lipsa prestaţiilor de întreţinere, ci pentru alte neregularităţi care duc la nulitatea absolută a contractului, dar aceste aspecte vor putea fi analizate doar după ce se va trece peste analiza existenţei interesului său în promovarea cererii.

Conform prevederilor art. 1247 din C. civ., recurenta-reclamantă poate solicita constatarea nulităţii contractului de întreţinere pentru a proteja interesul general al pârâtei E. faţă de încălcarea unei dispoziţii legale. Potrivit prevederilor art. 2254 din C. civ., contractul de întreţinere nu este un contract translativ de proprietate la momentul încheierii lui, ci doar în momentul în care acesta se consumă, adică atunci când persoana întreţinută decedează. În aceste condiţii, deoarece prin contractul de întreţinere încheiat de pârâţi s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, este evident că s-a încălcat o normă legală şi este întrunită condiţia stabilită prin teza a II-a a art. 33 C. proc. civ. Dreptul de proprietate este garantat de Constituţia României în cadrul art. 44, iar transferul dreptului de proprietate cu încălcarea unor dispoziţii legale trebuie să conducă la anularea actului prin s-a realizat transferul dreptului de proprietate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În probaţiune, pentru soluţionarea cererii de numire curator special, a solicitat efectuarea unor demersuri către Casa de Pensii Oradea şi către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi efectuarea unei anchete sociale la domiciliul pârâtei E..

5. Apărările formulare în cauză

Intimaţii-pârâţi B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Cererea de numire a unui curator special în temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (4) C. proc. civ. nu a fost formulată nici în faţa primei instanţe, nici în apel, iar circumstanţele cauzei nu impun o asemenea măsură.

Soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes a fost motivată în mod legal de instanţele de fond în temeiul prevederilor art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., verificarea acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii impunându-se înainte de cercetarea fondului cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat de reclamanta F., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înainte de examinarea criticilor formulate, se impune a se aminti că recursul este o cale extraordinară de atac, în care analiza instanţei supreme se circumscrie verificării modului în care instanţa de apel a aplicat şi interpretat normele de drept, fără a putea reevalua situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată În acest cadru, Înalta Curte va examina criticile recurentei atât prin prisma încadrării lor în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât şi sub aspectul respectării dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi text legal, care interzice formularea în recurs a unor critici noi, nesupuse analizei instanţei de apel.

Cu privire la necesitatea numirii unui curator special pentru pârâta E., recurenta-reclamantă a reluat în recurs criticile formulate sub acest aspect în faţa instanţei de apel, arătând că vârsta înaintată a acestei pârâte, lipsa unei poziţii procesuale şi presupusa influenţă a pârâţilor G. ar fi impus desemnarea unui curator, în temeiul unor prezumţii întemeiate pe art. 327-329 C. proc. civ., precum şi administrarea unor probe suplimentare. Înalta Curte reţine că aceste susţineri antamează modul în care instanţa de apel a apreciat circumstanţele de fapt privitoare la persoana pârâtei E. şi la necesitatea instituirii unui curator special, precum şi oportunitatea unor prezumţii. Asemenea critici sunt inadmisibile potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ., deoarece instanţa de recurs nu este chemată să reanalizeze situaţia de fapt pe baza probelor, ci doar legalitatea hotărârii atacate, în limitele motivelor de casare prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte criticile relative la modul în care instanţa de apel a soluţionat excepţia lipsei de interes, Înalta Curte urmează a le analiza punctual în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că pun în discuţie atât aplicarea unor reguli de procedură, cât şi a unor norme de drept material.

Din perspectiva condiţionării exerciţiului acţiunii civile, se reţine că interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia. Astfel, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii deduse judecăţii.

Cu privire la critica vizând ignorarea prevederilor art. 33 teza a II-a C. proc. civ., care instituie condiţiile pentru promovarea unei acţiuni civile chiar şi atunci când nu există un interes născut şi actual, Înalta Curte constată că a fost formulată omisso medio, întrucât, din examinarea motivelor de apel, rezultă că recurenta-reclamantă nu a invocat în faţa instanţei de prim control judiciar incidenţa acestor prevederi. Prin cererea de apel, argumentaţia reclamantei s-a limitat la vocaţia sa succesorală viitoare (calitatea sa de viitor moştenitor rezervatar) şi la împrejurarea că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transferat prin contractul de întreţinere, fără a susţine/demonstra caracterul preventiv al acţiunii sale prin prisma condiţiilor prescrise de norma de procedură invocată.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Înalta Curte reţine că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs, omisso medio, neregularităţi ivite în primă instanţă şi care nu au fost deduse cenzurii instanţei de apel. Partea care vrea să îşi conserve dreptul la critică asupra judecăţii urmate şi soluţiei date în primă instanţă inclusiv în recurs trebuie să formuleze criticile corespunzătoare şi în apel, ocazionând, aşadar, un control judiciar efectiv în al doilea grad de jurisdicţie în fond, şi doar dacă aceste demers rămâne fără succes poate reitera criticile corespunzătoare şi în recurs.

În aceste condiţii, întrucât critica este invocată pentru prima dată în recurs, nefiind supusă judecăţii instanţei de apel, în conformitate cu art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi examinată direct în recurs.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu justifică un interes actual de a acţiona nici prin prisma normei de drept material prevăzute de dispoziţiile art. 1247 din C. civ., critica în acest sens fiind nefondată. Recurenta porneşte de la premisa eronată potrivit căreia simpla calificare a nulităţii ca fiind absolută ar permite oricărei persoane să solicite anularea contractului, fără a mai justifica interesul cerut de prevederile art. 33 C. proc. civ. Or, regimul juridic al nulităţii absolute nu înlătură interesul de acţiona - condiţie de exercitare a acţiunii civile, ci doar reglementează sfera persoanelor îndreptăţite să invoce această sancţiune a actului juridic civil. Persoana care invocă nulitatea absolută trebuie, şi în această situaţie, să demonstreze existenţa folosului efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii deduse judecăţii.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că poate solicita constatarea nulităţii contractului de întreţinere încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale pentru a proteja interesul general al pârâtei E.. În realitate, această susţinere nu face decât să revină la dispoziţiile art. 1247 din C. civ. privind nulitatea absolută, fără a demonstra însă condiţia esenţială a acţiunii civile - existenţa unui interes legitim, determinat, născut, actual şi propriu recurentei-reclamante. Mai mult decât atât, argumentaţia recurentei nu se raportează la considerentele deciziei instanţei de apel, care a fundamentat soluţia asupra excepţiei lipsei de interes exclusiv pe lipsa unui interes actual în promovarea acţiunii în nulitate.

În ceea ce priveşte existenţa unui eventual drept de a promova, după deschiderea succesiunii, o acţiune în reducţiunea liberalităţilor (art. 1091 - art. 1099 din C. civ.), acesta nu poate fundamenta caracterul actual al interesului de a demara prezenta acţiune în anulare, întrucât interesul se apreciază exclusiv prin raportare la obiectul şi finalitatea litigiului pendinte, respectiv nulitatea absolută a contractului de întreţinere. În aceste condiţii, asocierea realizată de recurentă între acţiunea în reducţiune şi prezenta acţiune în nulitate nu prezintă nicio utilitate în justificarea unui interes actual.

Nici susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia interesul său ar rezulta din pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 2254 din C. civ., prin raportare la momentul transmiterii dreptului de proprietate în contractul de întreţinere, care este corelată eronat cu ipoteza interesului preventiv reglementat de art. 33 teza a II-a C. proc. civ., nu poate fi primită. Norma de drept material invocată defineşte şi reglementează particularităţile contractului de întreţinere sub aspectul caracterului aleatoriu. Ca atare, eventuala neconcordanţă dintre conţinutul actului şi aceste dispoziţii se circumscrie analizei valabilităţii contractului. Ca atare, simpla trimitere la pretinse neconcordanţe ale actului juridic cu prevederile art. 2254 din C. civ. nu are relevanţă în planul verificării interesului de a acţiona, respectiv al legalităţii soluţiei asupra excepţiei de procedură, câtă vreme instanţa nu examinează fondului raportului juridic litigios dacă nu este întrunită una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii, întrucât, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., soluţionarea excepţiilor care fac inutilă cercetarea fondului este prioritară.

În consecinţă, Înalta Curte constată legalitatea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes, reţinând că interesul invocat de recurenta-reclamantă, întemeiat exclusiv pe o vocaţie succesorală eventuală, nu este unul actual în sensul prevederilor art. 33 C. proc. civ., deoarece în ipoteza desfiinţării contractului de întreţinere nu ar obţine niciun folos practic, câtă vreme intimata-pârâtă E. - beneficiara întreţinerii şi titulara dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul încheierii contractului - este în viaţă, iar consecinţele juridice ale nulităţii contractului s-ar răsfrânge doar asupra patrimoniului său.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F. împotriva deciziei nr. 886/2024-Ap din 20 septembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta F. împotriva deciziei nr. 886/2024-Ap din 20 septembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2025.