Invalid cassation grounds: failure to distinguish legal error from factual re-evaluation in discrimination claim

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2026

asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 23 martie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând să fie obligaţi pârâţii să îi plătească în solidar suma de 1.000.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale pentru comiterea unor fapte de discriminare şi comportament discriminatoriu îndreptat împotriva sa, care i-a provocat încălcarea următoarelor drepturi:

a) dreptul la securitatea persoanei şi la obţinerea protecţiei statului împotriva violenţelor sau maltratărilor din partea oricărui individ, drept prevăzut la art. 1, alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 137/2000;

b) dreptul la acces la toate drepturile şi serviciile destinate folosinţei publice, prevăzut la art. 1 alin. (2), lit. f) din O.G. nr. 137/2000;

c) adoptarea unui comportament activ faţă de reclamant, şi pasiv, faţă de agresorul său, care prin efectele pe care le-a generat l-au favorizat pe individul turbulent C. şi l-au defavorizat nejustificat pe reclamant, supunându-l unui tratament injust şi degradat în accepţiunea art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000;

d) promovarea unor acţiuni de hărţuire împotriva sa, prin crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant şi ofensiv, potrivit dispoziţiilor art. 2, alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 137/2000.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Teleorman:

Prin sentinţa civilă nr. 299 din 25 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 793 A din 15 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 299 din 25 octombrie 2023, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 793 A din 15 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs, A. .

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 07 octombrie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 6.

Prin rezoluţia din 03 decembrie 2025, s-a stabilit termen la 15 ianuarie 2026, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

6. Motivele cererii de recurs:

Prin prezentul demers procesual, recurentul a solicitat admiterea căii de atac declarate astfel cum a fost formulată.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de recurs fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a învederat că prin decizia pronunţată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură consacrate ca principii fundamentale ale procesului civil, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală, prin aprecierea greşită a probelor administrate în dosarele de fond şi de apel ori prin aplicarea eronată a textelor de lege incidente în cauză.

În continuare, a susţinut că, instanţa de apel a nesocotit şi dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil, dar şi obligaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ. şi anume, îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În continuare, recurentul a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar circumscris acestui caz de casare a arătat că, în opinia sa, considerentele deciziei atacate sunt nelegale, întrucât sunt întemeiate pe interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţei de Urgenţă nr. 137/2000, în sensul că instanţa de fond leagă existenţa faptelor de discriminare de încadrarea mobilului faptei în unul dintre criteriile enumerate de aceste dispoziţii legale.

În susţinerea criticilor de recurs invocate, recurentul a precizat că are motive de bănuială legitimă că anumite puncte de vedere din decizia recurată sunt introduse forţat de către juriştii din Direcţia Generală Juridică a SRI, aceştia căutând cu obstinaţie să promoveze tendenţios ideea că există discriminare numai dacă formele de discriminare - directă şi indirectă - se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanţa menţionată.

A mai afirmat că insistenţa cu care a fost şi este reiterată această teză are ca scop descurajarea sa de a mai intenta astfel de procese, pe viitor, celor care, din ordinul SRI, declanşează, în oraşul Alexandria, hărţuiri şi atacuri la adresa integrităţii sale psihice.

A concluzionat că în optica SRI există discriminare numai atunci când autorul comite fapta declarând clar şi răspicat că discriminează victima pentru unul din criteriile enumerate exemplificativ de legiuitor în conţinutul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 137/2000.

O altă critică la adresa instanţei de apel se referă la utilizarea pe parcursul deciziei recurate a termenilor de reclamant şi pârât, în locul celor corecţi de apelant şi intimat, ceea ce în opinia reclamatului, reprezintă o greşeală impardonabilă a instanţei şi o evidentă probă a imixtiunii juriştilor Serviciului Român de Informaţii în cauza sa, dar şi o omitere premeditată a probelor administrate în dosarele de fond şi de apel.

A mai afirmat că, în opinia sa, judecătorii fondului au interpretat textele de lege aplicabile cauzei în sensul neaplicării legii, iar nu în sensul aplicării acesteia.

Prin al doilea motiv invocat, subsumat de recurent, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a arătat că, în ceea ce priveşte dezlegările date de instanţa de apel faptelor de discriminare şi comportamentului discriminatoriu promovate împotriva sa de intimaţii C., E. şi F., considerentele formulate de curtea de apel în motivarea hotărârii sunt nelegale, fiind date cu interpretarea eronată a textelor de lege aplicabile în cauză.

În susţinerea motivului de casare, recurentul a arătat că răspunderea civilă instituită de dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 137/2000 este o răspundere particulară a răspunderii civile delictuală prevăzute de art. 1349 C. civ.

În continuarea motivelor de recurs, a reluat împrejurările în care a avut loc incidentul cu pârâţii, şi a precizat "nu numai că am dovedit la primul motiv de recurs că acesta a comis împotriva mea acte de hărţuire, scuipând pe degete în spatele meu şi provocând apoi un scandal mârlănesc, cu zbierete, insulte şi ocări, dar, aşa cum recunoaşte prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, el însuşi a chemat telefonic poliţia locală, instigând-o apoi pe intimata D. împotriva mea, dându-i acesteia relaţii mincinoase cum că eu am provocat tulburarea liniştii publice, relaţii infirmate de hotărârile judecătoreşti".

A mai arătat că intimaţii C. şi B. au chemat poliţiştii locali şi tot ei le-au furnizat informaţii mincinoase, determinându-i să-l discrimineze prin îndepărtarea sa nejustificată şi nelegală din bibliotecă şi prin amendarea sa contravenţională.

Recurentul a mai afirmat că instanţa a reţinut eronat că sunt speculaţii nedovedite susţinerile sale legate de practicile abuzive ale poliţiei locale care l-au determinat să părăsească biblioteca, pentru a preîntâmpina agresarea sa fizică.

În continuarea memoriului de recurs, a menţionat că argumentele avute în vedere de instanţa de apel sunt totalmente greşite pentru că este "de notorietate în toată societatea românească faptul că organele de ordine publică au dreptul să folosească forţa".

7. Apărările formulate:

Prin întâmpinarea formulată de intimatul C. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârilor pronunţate în cauză ca fiind legale şi temeinice.

Prin întâmpinarea formulată de intimaţii B., D., E., F. s-a invocat excepţia nulităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi s-a învederat că motivele de recurs formulate în cauză nu constituie motive de nelegalitate şi nu pot fi, astfel, încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de dispoziţiile legale.

Pe cale de consecinţă, intimaţii au solicitat în principal, admiterea excepţiei şi anularea recursului. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, întrucât priveşte legala învestire a instanţei de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

De asemenea, conform art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile menţionate, iar nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la această cerinţă atrage sancţiunea procedurală a nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală exigenţelor legale menţionate, pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs, iar criticile formulate trebuie să se încadreze în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în caz contrar, neputând fi exercitat controlul de legalitate cu privire la decizia recurată.

Înalta Curte apreciază că recursul, astfel cum a fost formulat, nu respectă exigenţele acestei căi extraordinare de atac de reformare, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "Casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul a arătat că, prin decizia pronunţată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură consacrate ca principii fundamentale ale procesului civil, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală, prin aprecierea greşită a probelor administrate în dosarele de fond şi de apel ori prin aplicarea eronată a textelor de lege incidente în cauză.

În continuare, a susţinut că, instanţa de apel a nesocotit şi dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil, dar şi obligaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ. şi anume, îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Deşi în mod formal, nerespectarea normelor de procedură, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul nu a arătat în mod concret în ce constă încălcarea acestor norme de către instanţa de apel, iar referirea la aprecierea greşită a probelor nu constituie motiv de nelegalitate, ci de netemeinicie.

Înalta Curte reţine că nu este suficientă indicarea unui posibil caz de casare pentru a determina analiza legalităţii hotărârii recurate, ci incumbă recurentului obligaţia de a motiva şi indica într-o formă concretă motivul de nelegalitate invocat.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recurentul a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A susţinut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât ar fi întemeiată pe interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 137/2000, în sensul că instanţa de fond leagă existenţa faptelor de discriminare de încadrarea faptei în unul din criteriile enumerate de aceste dispoziţii legale.

Analizând susţinerile recurentului, se observă că în argumentarea cazului de casare indicat, acesta a precizat că are motive de bănuială legitimă că anumite puncte de vedere din decizia recurată sunt introduse forţat de către juriştii din Direcţia Generală Juridică a SRI, aceştia căutând cu obstinaţie să promoveze tendenţios ideea că există discriminare numai dacă formele de discriminare - directă şi indirectă - se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanţa menţionată.

O atare motivare a cazului de casare nu doar că pune în discuţie participarea unor terţi care nu au nicio calitate în litigiu, dar excede şi motivelor de nelegalitate care pot forma obiectul analizei instanţei de recurs, întrucât prin argumentele aduse nu se pune în discuţie încălcarea unor norme de drept material.

Departe de a cuprinde critici de nelegalitate, memoriul de recurs conţine, aproape în cvasitotalitatea sa, opinii personale ale recurentului cu privire la desfăşurarea incidentului, fără să facă o analiză a nelegalităţii deciziei instanţei de apel. Se subsumează acestor consideraţii şi susţinerile recurentului în sensul că utilizarea termenilor de reclamant şi pârât în locul celor de apelant şi intimat reprezintă o greşeală impardonabilă a instanţei şi o evidentă probă a imixtiunii juriştilor Serviciului Român de Informaţii în cauza sa, dar şi o omitere premeditată a probelor administrate în dosarele de fond şi de apel.

Înalta Curte reţine că, deşi recurentul afirmă în memoriul de recurs că, "(…)prin înscrisurile depuse la dosarul de fond, a dovedit existenţa faptelor, şi anume, că provocatorul C. a creat un incident vocal în incinta bibliotecii; de asemenea, a probat faptul că în rezolvarea situaţiei conflictuale s-au implicat - cu fapte de discriminare şi comportament discriminatoriu- intimatul (...)", în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care instanţele devolutive au administrat ori au interpretat probele din dosar, au stabilit situaţia de fapt, raporturile dintre părţi ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii.

Instanţa de recurs este ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi este obligată să analizeze recursul prin prisma exigenţelor acestei căi de atac, numai sub aspect de nelegalitate şi nu de netemeinicie a hotărârii recurate.

O altă critică a recurentului se referă la dezlegările date de instanţa de apel faptelor de discriminare şi comportamentului pretins discriminatoriu al intimaţilor, instanţa pronunţând o hotărâre nelegală dată cu interpretarea eronată a textelor aplicabile în cauză.

A reproşat instanţei de apel neaplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 1369 alin. (1) din C. civ., în condiţiile în care aceasta a reţinut neîndeplinirea art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 137/2000, neluând în considerare că răspunderea special instituită prin acest act normativ trebuie completată cu prevederile C. civ., care constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor art. 1369 alin. (1) din C. civ., Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, sens în care considerentele instanţei de apel au avut în vedere condiţiile prevăzute de acest act normativ în ceea ce priveşte existenţa faptelor de discriminare, iar în recurs nu pot fi supuse controlului de nelegalitate aspecte care nu au făcut obiectul analizei instanţei de apel.

Înalta Curte apreciază că, deşi recurentul a susţinut interpretarea eronată a textelor de lege invocate ca temei legal al cererii sale de chemare în judecată, în concret formulează critici de netemeinicie ce vizează modul de apreciere a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Astfel, alegaţiile recurentului în sensul că ar fi dovedit săvârşirea de către intimatul C. a unor acte de hărţuire, că acesta era mulţumit de discriminarea comisă de poliţiştii locali împotriva sa şi că instanţa în mod eronat a reţinut că sunt speculaţii nedovedite susţinerile sale legate de practicile abuzive ale poliţiei locale care l-au determinat să părăsească biblioteca, precum şi alte astfel de afirmaţii nu sunt apte să declanşeze un control de nelegalitate.

Având în vedere considerentele expuse, în condiţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 793A din 15 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul x/2022

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2026.