Real Estate Compensation Grid Valuation: Preliminary Ruling Admitted to Clarify Appellate Scope and Reference Adjudication

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 433 din 22 mai 2026

Elena Carmen Popoiag - preşedintele Secţiei I civile - preşedintele completului

Lavinia Curelea - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Cristina Truţescu - judecător la Secţia I civilă

Maricel Nechita - judecător la Secţia I civilă

Ileana Ruxandra Tirică - judecător la Secţia I civilă

Irina Alexandra Boldea - judecător la Secţia I civilă

Dorina Zeca - judecător la Secţia I civilă

Daniel Marian Drăghici - judecător la Secţia I civilă

Gheorghe Liviu Zidaru - judecător la Secţia I civilă

Liviu Eugen Făget - judecător la Secţia I civilă

Cristina Dobrescu - judecător la Secţia I civilă

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 885/1/2025 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. La şedinţa de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-şef la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.037/118/2020.

5. Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că: la termenul anterior a fost amânată judecata cauzei în vederea întocmirii unui supliment la raport cu privire la chestiunea ce face obiectul celei de-a doua întrebări a prezentei sesizări; judecătorul-raportor a depus suplimentul la raport, care a fost comunicat părţilor, iar acestea au depus puncte de vedere.

6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 martie 2025, în Dosarul nr. 2.037/118/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept, care vizează interpretarea art. 21 alin. (6) şi a art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, în sensul de a stabili:

" 1. Dacă art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, introdus prin Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, se aplică şi în cadrul judecării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de compensare.

2. În situaţia în care apelul formulat de titularul dreptului la despăgubire are ca obiect aplicarea grilei valabile pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel sau, în orice caz, a unei grile valabile pentru un an ulterior celui anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă, îndeosebi în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă grila notarială aplicabilă de către instanţa de apel este:

- cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă; sau

- cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel ori, cel puţin, în limitele învestirii, pentru un an ulterior celui anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă.

3. În cazul în care răspunsul la întrebarea nr. 2 este în sensul că grila notarială aplicabilă este cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel ori, în limitele învestirii, pentru un an ulterior celui anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă, atunci când soluţionarea apelului are loc în alt an decât cel în care cauza a fost soluţionată în primă instanţă, dacă apelantul (titular al dreptului la despăgubire):

- îşi poate actualiza pretenţiile pe parcursul judecăţii cauzei în apel, indicând grila aplicabilă în raport cu anul în care se soluţionează apelul; sau

- se aplică doar grila notarială valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărâri judecătoreşti din apel, astfel cum a fost indicată prin cererea de apel, sau, cel puţin, imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, pe parcursul judecăţii cauzei în apel.

4. Dacă, răspunzând la întrebările nr. 2 şi nr. 3, respectarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, impune aplicarea grilei valabile chiar pentru anul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în locul celei valabile pentru anul anterior acesteia.

5. Dacă exigenţa convenţională de stabilire a unei despăgubiri, aflate într-un raport rezonabil de proporţionalitate cu valoarea de piaţă a terenurilor preluate abuziv, impune deducerea suprafeţelor de teren anterior restituite pe alt amplasament în temeiul legilor fondului funciar:

- din suprafeţele de teren preluate abuziv care prezintă caracteristicile tehnice cele mai apropiate faţă de cele restituite anterior pe alt amplasament, precum terenurile intravilane din cele intravilane, iar terenurile extravilane din cele extravilane; sau

- în mod proporţional, în raport cu ponderea suprafeţelor de teren restituite anterior din totalul suprafeţelor de teren preluate abuziv situate în localitatea respectivă, indiferent de categoria de folosinţă a acestora; sau

- în mod proporţional, în raport cu ponderea suprafeţelor de teren restituite anterior din totalul suprafeţelor de teren preluate abuziv, indiferent de categoria de folosinţă şi de localitatea situării acestora.

6. În ipoteza primei variante de răspuns la întrebarea nr. 5, dacă stabilirea categoriei de folosinţă a terenului restituit anterior pe un alt amplasament, în vederea deducerii suprafeţei acestuia din suprafaţa totală a terenului preluat abuziv, trebuie să se realizeze prin raportare la momentul reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestuia sau, dimpotrivă, la momentul emiterii deciziei de compensare prin puncte, în situaţia în care de la momentul reconstituirii şi până la cel al compensării prin puncte a intervenit o modificare în privinţa categoriei de folosinţă a terenului preluat abuziv, din extravilan în intravilan, cu implicaţii însemnate sub aspectul întinderii dreptului la reparaţie."

8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 aprilie 2025, cu nr. 885/1/2025.

II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

9. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 165/2013)

Art. 21 alin. (6) - "Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu."

Art. 35 alin. (1) teza a doua - "În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti."

III. Expunerea succintă a procesului

10. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă la data de 14 aprilie 2020 cu nr. 2.037/118/2020, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea deciziei de compensare şi acordarea de despăgubiri, astfel: în principal pentru valoarea de 7.281.660 euro reţinută prin hotărâre judecătorească irevocabilă; în subsidiarul nr. 1 pentru valoarea de piaţă actuală stabilită pe baza unei expertize tehnice de evaluare; în subsidiarul nr. 2 pentru valoarea de 4.309.000 euro comunicată pârâtelor la cererea acestora de Uniunea Naţională a Notarilor Publici, respectiv Camera Notarilor Publici Constanţa; în subsidiarul nr. 3 pentru valoarea rezultată din aplicarea grilei notariale cuprinse în Raportul de evaluare globală adoptat de Camera Notarilor Publici Constanţa, la data emiterii deciziei. De asemenea, subsecvent oricăreia dintre pretenţiile de mai sus, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii punctelor stabilite prin hotărâre sau prin decizia atacată, integral şi de îndată, iar în situaţia în care capetele de cerere de mai sus ar fi respinse, obligarea pârâtelor la plata contravalorii punctelor stabilite prin decizia atacată, integral şi de îndată, precum şi, în toate cazurile, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

11. La termenul de judecată din 9 noiembrie 2020, reclamanţii au depus precizări sub aspectul capătului nr. 1 de cerere, în sensul că acesta se referă la valoarea de 7.281.660 euro, reţinută prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sau la orice altă valoare de piaţă superioară acesteia.

12. Prin Sentinţa civilă nr. 3.420 din 27 noiembrie 2023, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă: a admis excepţia prematurităţii formulării cererii în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a respins, ca prematur introdusă, cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu această pârâtă şi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

13. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, solicitând anularea acesteia şi evocarea fondului, prezentând şi critici de fond prin care se tinde la admiterea acţiunii.

14. Astfel, apelanţii-reclamanţi au susţinut stabilirea despăgubirilor la nivelul valorii de circulaţie actuale, criticând sentinţa apelată din perspectiva neaplicării cu prioritate a Hotărârii din 8 noiembrie 2022 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României.

15. Potrivit apelanţilor-reclamanţi, deşi prima instanţă a reţinut că orice compensaţie trebuie să fie rezonabil corelată cu valoarea acestuia, nu există nicio rezonabilitate între valoarea reţinută prin decizia de compensare atacată şi valoarea de circulaţie actuală, rezultând, din concluziile experţilor, un procent de 3,9% (1.187.125: 30.277.604), care în niciun caz nu este unul rezonabil.

16. De asemenea, au apreciat că, potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se ţină cont şi de dezvoltările urbanistice survenite între timp.

17. Invocând deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 12 noiembrie 2018, nr. 46 din 7 iunie 2021 şi nr. 57 din 3 octombrie 2022, precum şi art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, apelanţii-reclamanţi au mai arătat că instanţa de apel, procedând la o nouă judecată asupra fondului, va trebui să aplice grila notarială din 2023 sau pe cea din 2024, după caz, soluţia echitabilă fiind identificarea şi aplicarea celei mai bune valori minime care s-ar înscrie în marja naţională de apreciere recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

18. Totodată, apelanţii-reclamanţi au apreciat că este corect să se procedeze astfel, întrucât, dacă terenul de 76,40 ha ar fi cuprins un lot unic, care ar fi avut o valoare unică, atunci suprafaţa de 9,70 ha s-ar fi scăzut din acesta.

19. În opinia apelanţilor-reclamanţi, scăderea trebuie să fie proporţională întrucât loturile, fiind situate în zone diferite, atrag încadrări diferite în grilele notariale.

20. În cursul judecăţii în apel, apelanţii-reclamanţi au invocat Hotărârea din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, iar la termenul din 25 martie 2025 au precizat că grila notarială de care se prevalează în privinţa stabilirii despăgubirilor este cea valabilă pentru anul 2025.

21. Prin Încheierea din data de 25 martie 2025, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la cele şase întrebări anterior redate.

IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

22. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, apreciind că de răspunsurile instanţei supreme la cele şase întrebări depinde soluţionarea pe fond a cauzei, că problemele de drept supuse analizei sunt dificile, iar întrebările privesc chestiuni de drept cu caracter de noutate, asupra cărora instanţa supremă nu s-a mai pronunţat şi cu privire la care nu există o jurisprudenţă consacrată a instanţelor judecătoreşti care să cuprindă rezolvarea acestora.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

23. Completul de judecată, învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 2.037/118/2020, a reţinut că sesizarea priveşte interpretarea art. 21 alin. (6) şi a art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, raportate la art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, exprimându-şi punctul de vedere cu privire la aspectele supuse analizei.

24. În ceea ce priveşte întrebarea nr. 1, instanţa de trimitere a apreciat că art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Legea nr. 223/2024), se aplică şi în cadrul judecării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de compensare.

25. Referitor la întrebarea nr. 2, opinia exprimată de titularul sesizării este în sensul că art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 se referă şi la hotărârea instanţei de apel, în materia aflată în discuţie, sentinţa prin care prima instanţă se pronunţă asupra despăgubirilor nefiind executorie de drept, iar apelul provoacă, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o nouă judecată în fond. S-a reţinut că, stabilirea despăgubirii fiind un factum pendens, o situaţie juridică în curs de desfăşurare, instanţa de apel ar urma să ţină cont de evoluţia situaţiei de fapt şi a dreptului aplicabil, până în momentul pronunţării hotărârii.

26. S-a apreciat că această soluţie poate fi adoptată, întrucât reflectă cel mai bine exigenţele din Hotărârea din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României.

27. Totodată, s-a arătat că se poate admite, concomitent, şi că, în acele situaţii de excepţie în care apelul nu cuprinde critici veritabile de nelegalitate sau de netemeinicie, ci a fost formulat numai pentru a obţine aplicarea unei grile notariale ulterioare celei corect aplicate de prima instanţă la data pronunţării sentinţei apelate, instanţa de apel ar urma să constate un abuz de drept şi, în consecinţă, să îl sancţioneze prin respingerea apelului, adică prin refuzul de a acorda beneficiul solicitat abuziv.

28. Punctul de vedere al curţii de apel cu privire la întrebarea nr. 3 este că aplicarea Hotărârii din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României a Curţii Europene a Drepturilor Omului impune, în privinţa indicării grilei notariale aplicabile pentru stabilirea despăgubirilor, precum şi a formulării criticilor concrete prin raportare la prevederile noii grile, identificate potrivit art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, derogarea de la exigenţele procedurale ale art. 477 alin. (1) şi ale art. 478 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

29. În consecinţă, s-a considerat că respectivele critici referitoare la aplicarea grilei notariale şi a noilor prevederi ale grilelor noi ar urma să poată fi formulate, atât în primă instanţă, cât şi în apel, pe tot parcursul soluţionării cauzei.

30. În ceea ce priveşte întrebarea nr. 4, curtea de apel şi-a exprimat opinia în sensul că respectarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, impune aplicarea grilei valabile chiar pentru anul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în locul celei valabile pentru anul anterior acesteia.

31. Opinia instanţei de apel cu referire la chestiunea supusă analizei prin întrebarea nr. 5 este că deducerea terenurilor restituite pe alte amplasamente din terenurile iniţiale ar putea să se realizeze, cu titlu de principiu, cu un rezultat potenţial echitabil, la nivel valoric: să se evalueze integral terenurile iniţiale şi, separat, cele restituite pe alte amplasamente şi să se acorde diferenţa dintre cele două valori.

32. Punctul de vedere al curţii de apel cu referire la întrebarea nr. 6 este că se poate lua în considerare momentul restituirii pe alte amplasamente, în considerarea faptului că atunci s-a produs efectul deducerii, adică diminuarea suprafeţelor iniţiale cu cele restituite, din acel moment, terenurile supuse compensării devenind mai mici decât înainte de restituirea parţială pe alte amplasamente.

VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

33. Apelanţii-reclamanţi şi-au exprimat acordul cu privire la formularea întrebărilor nr. 1-4 din sesizare, apreciind că nu se impune o reformulare a acestora.

34. În plus, cu privire la prima întrebare, apelanţii-reclamanţi au susţinut că aceasta are un răspuns în Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că este necesar să se utilizeze aceeaşi modalitate de stabilire a cuantumului măsurilor compensatorii prin puncte, independent de soluţionarea sau nesoluţionarea dosarului administrativ de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

35. De asemenea, cu privire la aplicarea unei legi noi în litigiile aflate în curs de soluţionare au arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018.

36. Ca atare, au susţinut că, ori de câte ori intră în vigoare o lege nouă care modifică normele de drept substanţial din Legea nr. 165/2013, referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, acele dispoziţii modificate/nou-introduse se aplică tuturor cererilor nesoluţionate definitiv, indiferent dacă a fost sau nu a fost emisă decizie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi indiferent de natura acelei decizii, astfel că art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 se aplică şi prezentului litigiu.

37. Au subliniat că, în orice caz, chestiunea de drept a fost deja soluţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României.

38. Cu privire la întrebările nr. 5 şi 6, apelanţii-reclamanţi au apreciat că lipseşte caracterul general, iar instanţa de apel se pronunţă anticipat cu privire la fondul cauzei şi la primul motiv de apel care vizează desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, precum şi la motivul de apel care vizează autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri.

39. Totodată, apelanţii-reclamanţi au formulat propuneri de reformulare a întrebărilor prealabile, care au fost comunicate părţilor în proiect, pentru a surprinde în mod fidel situaţia de drept care aspiră la o dezlegare, propuneri de care instanţa de apel a ţinut cont la redactarea formei finale a întrebărilor, şi au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu încă 5 întrebări prealabile, cerere care a fost respinsă.

40. Intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a susţinut că instanţa nu trebuie să treacă peste legislaţia aplicabilă cu privire la grila notarială, urmând să aplice Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în susţinerea căreia vine Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

41. Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la sesizarea instanţei supreme.

VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

42. Instanţele naţionale au fost consultate cu privire la orientarea/orientările conturate în practica judiciară asupra chestiunii de drept ce formează obiectul întrebării nr. 2 a sesizării.

43. Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate şi din hotărârile judecătoreşti înaintate de acestea au rezultat, în principal, două orientări cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul acestei întrebări.

44. Într-o primă orientare s-a apreciat că în procedura judecătorească cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel.

45. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că:

a) Legea nr. 165/2013 cuprinde şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privinţa acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. Decizia autorităţii administrative implicate în procesul de acordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 fiind supusă controlului jurisdicţional, ca urmare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de compensare, dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil, astfel că situaţia juridică se află în curs de constituire şi urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite. Cu alte cuvinte, dat fiind că situaţia juridică se află în curs de constituire, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, actul normativ menţionat îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii;

b) în acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 43 din 18 februarie 2025 (paragrafele 36-37);

c) prin dispoziţiile art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024, s-a urmărit alinierea nivelului despăgubirii cât mai rezonabil valorii reale a imobilului în raport cu data plăţii efective a sumei;

d) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, privind reparaţia echitabilă, reliefează necesitatea determinării despăgubirii într-un raport rezonabil cu valoarea de piaţă a bunului la momentul plăţii efective a întregii sume sau, dacă este cazul, a primei rate a sumei integrale;

e) este relevant paragraful 116 din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României, prin care s-a statuat că: "Pentru a aprecia ceea ce ar constitui o reparaţie echitabilă pentru reclamanţii din prezenta cauză în ceea ce priveşte prejudiciul material, Curtea ar avea, în esenţă, ca punct principal de referinţă evaluarea stabilită de camera notarilor pentru anul 2024, an în care este pronunţată prezenta hotărâre, în cazul în care această evaluare este disponibilă, şi ar acorda prioritate stării actuale a imobilului respectiv, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile în dosarul cauzei, mai degrabă decât stării imobilului la momentul exproprierii".

46. În cea de-a doua orientare s-a arătat că grila notarială aplicabilă de către instanţa de apel este cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă.

47. În argumentare s-au reţinut următoarele:

a) în ceea ce priveşte contestaţia împotriva deciziei de compensare sau a celei de compensare parţială:

(i) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe;

(ii) dacă nu prima instanţă, ci instanţa de apel a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării deciziei din apel;

(iii) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, iar împotriva hotărârii primei instanţe a fost declarat apel prin care se critică modalitatea de reevaluare a despăgubirilor de către prima instanţă, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, întrucât prin intermediul căii de atac se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe; la soluţionarea apelului, instanţa va ţine seama, desigur, de regulile aplicabile acestei căi de atac, inclusiv de aceea prevăzută de art. 481 din Codul de procedură civilă vizând neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac;

b) caracterul devolutiv al apelului nu permite schimbarea momentului evaluării;

c) apelul reanalizează cauza în limitele învestirii, dar nu modifică momentul juridic al naşterii raportului, respectiv momentul la care indicatorii de evaluare devin aplicabili;

d) momentul evaluării dreptului la măsură reparatorie este cel al soluţiei primei instanţe;

e) raţiunea Legii nr. 223/2024, prin care a fost modificat art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a avut în vedere plafonarea şi predictibilitatea valorii cuantumului despăgubirilor; în caz contrar apelul ar permite aplicarea unei grile mai noi, ceea ce ar conduce la formularea unor apeluri "pur economice", nesincere, doar pentru majorarea valorii, ar submina principiul securităţii juridice şi ar crea diferenţe între cauze identice în funcţie de durata apelului;

f) interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 în sensul că grila notarială aplicabilă este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel ar supune întreaga procedură arbitrarului, stabilirea cuantumului despăgubirilor depinzând, în această interpretare, de simpla manifestare de voinţă a părţii interesate de a declara apel, de volumul de activitate al curţilor de apel sau de durata efectuării unei expertize evaluatorii (la prima instanţă sau în apel);

g) aplicarea grilei notariale valabile în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti în apel ar provoca, de facto, o nouă judecată în prima instanţă cu privire la cuantumul despăgubirilor, în ipoteza în care apelul s-ar judeca în anul următor, lipsind părţile de o cale de atac efectivă;

h) exigenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca grila notarială să fie cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii nu poate conduce la o interpretare a legii care ar cauza o lipsă de previzibilitate şi o inechitate între persoanele îndreptăţite aflate în aceeaşi situaţie, dar care ar primi un cuantum al despăgubirilor diferit, în funcţie de momentul soluţionării cauzei în primă instanţă sau de durata procesului în ansamblu;

i) grila notarială anterioară pronunţării hotărârii judecătoreşti în apel reprezintă un fapt viitor şi incert în cadrul judecăţii contestaţiei în primă instanţă;

j) interpretând în mod diferit, s-ar putea ajunge în situaţia în care pretenţia de a se aplica o nouă grilă notarială, mai recentă, să implice pretenţii noi într-un sens substanţial, nu doar formal - o altă încadrare în zonă, alte criterii de aplicare a corecţiilor -, ceea ce se poate considera, implicit, formularea unor pretenţii noi ori rămânerea fără obiect a unor pretenţii anterior formulate, deci o modificare, uneori substanţială, a pretenţiilor iniţiale.

48. Au fost exprimate opinii teoretice şi în sensul că problema de drept ce face obiectul analizei suscită observaţii nuanţate, impunându-se o distincţie între situaţia în care apelul cuprinde critici veritabile de nelegalitate sau de netemeinicie şi ipoteza în care singurul motiv de apel vizează obţinerea unei grile notariale mai recente, deşi hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

49. Astfel, pe de o parte, s-a apreciat că s-ar putea reţine că, în cadrul judecăţii în apel, atunci când instanţa de control judiciar procedează la o nouă judecată în fond, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar stabilirea despăgubirii constituie un factum pendens, grila notarială aplicabilă ar trebui să fie cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii din apel - această interpretare corespunde exigenţelor convenţionale subliniate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 7 ianuarie 2025, în Cauza Văleanu şi alţii contra României, potrivit cărora despăgubirea trebuie calculată astfel încât să rămână într-un raport rezonabil cu valoarea de piaţă a imobilului la momentul plăţii efective.

50. Pe de altă parte, s-a reţinut că o asemenea interpretare necondiţionată ar putea conduce la consecinţe susceptibile de a afecta buna administrare a justiţiei. Astfel, dacă s-ar admite că simpla formulare a unui apel - chiar în lipsa unor critici veritabile de nelegalitate sau de netemeinicie - ar fi suficientă pentru a obţine aplicarea unei grile notariale mai recente, s-ar crea premisele pentru:

a) lipsirea de eficienţă a procedurii administrative de emitere a deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor;

b) golirea de conţinut a primului grad de jurisdicţie, câtă vreme titularul dreptului la despăgubire ar putea contesta în mod sistematic utilizarea legală a grilei anterioare pronunţării hotărârii de primă instanţă, exclusiv în scopul obţinerii unui calcul mai favorabil în raport cu o grilă ulterioară;

c) prelungirea nejustificată a litigiilor, cu consecinţe asupra celerităţii procedurilor de restituire.

51. Totodată, s-a considerat că se impune a fi avute în vedere şi punctele de vedere exprimate în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate aspectelor de practică judiciară neunitară în materie civilă, din 13-14 octombrie 2025 de la Bucureşti, din care pot fi conturate următoarele ipoteze în funcţie de tipul contestaţiei:

a) în ipoteza în care obiectul litigiului îl constituie contestaţia împotriva deciziei de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - situaţie în care aceasta nu a acordat despăgubiri, iar instanţa, admiţând contestaţia, stabileşte ea însăşi pentru prima dată cuantumul despăgubirilor - se disting următoarele situaţii:

(i) dacă prima instanţă a procedat la stabilirea despăgubirilor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe;

(ii) dacă nu prima instanţă, ci instanţa de apel a procedat la stabilirea despăgubirilor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării deciziei din apel;

(iii) dacă prima instanţă a procedat la stabilirea despăgubirilor, iar împotriva hotărârii primei instanţe a fost declarat apel prin care se critică modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către prima instanţă, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, întrucât prin intermediul căii de atac se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe;

b) în ipoteza în care obiectul litigiului îl constituie contestaţia împotriva deciziei de compensare sau de compensare parţială emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - situaţie în care au fost stabilite deja despăgubirile, iar instanţa procedează la reevaluarea acestora - se disting următoarele situaţii:

(i) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe;

(ii) dacă nu prima instanţă, ci instanţa de apel a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării deciziei din apel;

(iii) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, iar împotriva hotărârii primei instanţe a fost declarat apel prin care se critică modalitatea de reevaluare a despăgubirilor de către prima instanţă, grila notarială aplicabilă este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, întrucât prin intermediul căii de atac se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe.

52. În ceea ce priveşte practica judiciară anterioară Deciziei nr. 57 din 3 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevantă pentru chestiunea în discuţie, se constată că, într-o primă orientare, s-a apreciat că în situaţia în care a fost emisă o decizie de compensare prin puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este aplicabilă grila notarială din anul precedent emiterii deciziei de compensare de către aceasta, indiferent de momentul soluţionării cauzei, în fond sau în apel, şi indiferent de soluţia pronunţată în primă instanţă.

53. Într-o a doua orientare s-a reţinut că, în ipoteza în care instanţa de apel va proceda la admiterea apelului, la schimbarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de către prima instanţă şi la recalcularea punctelor de compensare, în temeiul motivelor de apel vizând modificarea grilei notariale aplicabile (an distinct) sau greşita aplicare a acesteia de către prima instanţă, grila notarială în raport cu care se va evalua imobilul este grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării deciziei civile de către instanţa de apel. În ipoteza în care instanţa de apel este învestită cu o cerere de apel prin intermediul căreia nu se critică modificarea grilei notariale aplicabile (an distinct) sau greşita aplicare a acesteia de către prima instanţă, caz în care instanţa de apel nu va proceda la o reevaluare a imobilului, grila notarială în raport cu care a fost evaluat imobilul, respectiv grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării sentinţei civile de către prima instanţă, va rămâne neschimbată.

54. Într-o a treia orientare, evaluarea imobilului urma a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunţării sentinţei prin care a fost anulată decizia de compensare şi a fost obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de compensare, conform punctelor de compensare stabilite de prima instanţă.

55. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul de recursuri în interesul legii a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă.

VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

56. În cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat hotărâri care prezintă relevanţă pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări, după cum urmează:

57. Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din data de 5 decembrie 2024, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) raportat la art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, grila notarială incidentă, în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite, este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti."

58. Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă."

59. Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022, prin care au fost respinse ca inadmisibile sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept: "în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia unei contestaţii împotriva unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive?" şi "care este grila notarială aplicabilă pentru evaluarea imobilelor care nu pot fi restituite în natură, în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte stabilit prin expertiza dispusă în cauză, ipoteza vizată fiind aceea în care Comisia nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii de către reclamant şi nici ulterior, situaţie care nu este acoperită de textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare după modificarea dispusă prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii?".

60. Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, prin care, în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, a stabilit că, "într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestaţiei judiciare".

61. Decizia nr. 354 din data de 6 octombrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 8 decembrie 2025, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 223/2024, s-a stabilit că "Evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor".

IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

62. Prin Decizia nr. 614 din data de 24 noiembrie 2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din data de 11 aprilie 2023, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:

" 30. (...) De altfel, un drept cu caracter civil este considerat «determinat» (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 48, nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, paragraful 40, sau Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).

31. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, paragraful 64). De asemenea, prin aceeaşi decizie, paragraful 66, instanţa supremă a mai reţinut, în legătură cu procedura de restituire a imobilelor în temeiul Legii nr. 165/2013, că este vorba de o situaţie juridică aflată în curs de constituire, impunându-se principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii."

63. În considerentele Deciziei nr. 43 din 18 februarie 2025, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată prin Legea nr. 111/2017 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 27 iunie 2025, Curtea Constituţională a statuat că:

" 36. Totodată, Curtea europeană a precizat, o dată în plus, la paragraful 115, că, pentru a se asigura că persoanelor îndreptăţite li se plăteşte o despăgubire adecvată, aceasta trebuie calculată astfel încât să rămână în mod rezonabil în raport cu valoarea de piaţă a proprietăţii la momentul plăţii efective a sumei integrale sau, după caz, a primei tranşe din suma integrală.

37. Ca atare, pentru a stabili valoarea justei satisfacţii acordate prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025, Curtea de la Strasbourg a arătat (paragraful 116) că, în aprecierea a ceea ce ar constitui o satisfacţie echitabilă pentru reclamanţii din cauză în ceea ce priveşte prejudiciul material, Curtea a avut, în esenţă, ca punct de referinţă principal, evaluările stabilite de camera notarilor pentru anul 2024, acordând prioritate stării actuale a proprietăţii în cauză, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile la dosarul cauzei, iar nu stării imobilului de la momentul privării de proprietate."

X. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

64. Este de menţionat Hotărârea din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu şi alţii contra României (Cererea nr. 59.012/17 şi alte 29 de cereri), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 22 iunie 2023, prin care s-au reţinut următoarele:

" 232. Pentru început, Curtea trebuie să reamintească faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul la o despăgubire integrală în toate circumstanţele. Statul are dreptul să exproprieze un imobil - incluzând orice drept compensatoriu acordat prin lege - şi să reducă nivelul despăgubirii în temeiul unor scheme legislative. În general, ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o proprietate preluată de stat să fie "raportată rezonabil" la valoarea sa. Lipsa totală a unei despăgubiri poate fi considerată justificată în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai în mod excepţional (a se vedea, mutatis mutandis, Maria Atanasiu şi alţii, citată anterior, pct. 174-175).

233. Pe baza acestor principii şi a scopului legii, stabilind termene clare pentru plata despăgubirilor, care trebuiau calculate în raport cu valoarea de piaţă a imobilului astfel cum a fost stabilită în grilele notariale din 2013, acesta fiind anul în care legea a intrat în vigoare, Curtea a constatat, în 2014, că mecanismul de compensare oferea suficiente garanţii care erau clare, previzibile şi accesibile şi, prin urmare, în conformitate cu Convenţia (a se vedea, mutatis mutandis, Preda şi alţii, citată anterior, pct. 120-121, 125 şi 129).

234. Cu toate acestea, Curtea a constatat deja în speţă că mecanismul nu a furnizat reclamanţilor garanţiile adecvate cu privire la executarea hotărârilor în cauză, pronunţate în favoarea lor într-un termen rezonabil (supra, pct. 229). În plus, astfel cum au recunoscut deja autorităţile interne şi a confirmat Comitetul de Miniştri, întârzierile persistente în evaluarea cererilor de despăgubire au redus valoarea despăgubirilor, stabilită prin lege să fie evaluată în raport cu valoarea de tranzacţie a imobilului la 20 mai 2013 (supra, pct. 180).

235. În această privinţă, Curtea arată că principiul care stă la baza legii, astfel cum a fost adoptat ca răspuns la hotărâreapilot Maria Atanasiu şi alţii, a fost cel al restitutio in natura în cazul tuturor imobilelor (supra, pct. 140; şi, a contrario, Šimaitienė, citată anterior, pct. 53). Dacă acest lucru nu este posibil, trebuia găsită o soluţie subsidiară, fie prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil echivalent, fie prin acordarea unei despăgubiri, calculată în conformitate cu legea (supra, pct. 140). Legiuitorul a ales astfel o soluţie care excludea stabilirea unui plafon direct al despăgubirilor, întrucât despăgubirea trebuia calculată în conformitate cu valoarea minimă de piaţă a imobilului, astfel cum era stabilită în grilele notariale din 2013, şi plătită în tranşe. Această alegere a fost considerată de Curte conformă cu Convenţia (a se vedea Preda şi alţii, citată anterior, pct. 120).

236. Cu toate acestea, în 2017, respectiv după adoptarea Hotărârii Preda şi alţii, legiuitorul a adăugat la criteriile de evaluare, pe lângă data intrării în vigoare a legii ca fiind cea relevantă pentru evaluare, amplasamentul şi caracteristicile tehnice ale imobilului, astfel cum erau la momentul exproprierii (supra, pct. 149). Aceste criterii, împreună cu întârzierile îndelungate din partea autorităţilor în a finaliza cererile de despăgubire, pot face ca nivelul despăgubirii să nu mai fie aliniat în mod rezonabil la valoarea reală a imobilului în absenţa altor elemente capabile să compenseze, cel puţin parţial, perioada lungă în care reclamanţii au fost privaţi de imobilele lor [a se vedea, mutatis mutandis, Guiso-Gallisay împotriva Italiei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 58.858/00, pct. 103, 22 decembrie 2009], însă, mai întâi şi înainte de toate, perioada lungă în care au încercat să îşi recupereze imobilele de la intrarea în vigoare a legilor privind retrocedarea (a se vedea, în special, supra, pct. 5).

237. În această privinţă, Curtea ia act de decizia legiuitorului naţional de a garanta că nivelul despăgubirilor rămâne legat în mod rezonabil - chiar dacă la un nivel minim - de valoarea de piaţă a proprietăţii la momentul emiterii deciziei de despăgubire. În conformitate cu actuala versiune a dispoziţiei relevante, despăgubirile se calculează în funcţie de evaluările stabilite de camera notarilor relevantă în anul anterior deciziei de despăgubire, dar totuşi având în vedere amplasamentul şi caracteristicile tehnice ale proprietăţii relevante la momentul exproprierii.

238. Cu toate acestea, noul sistem de evaluare (supra, pct. 149), care se bazează, în parte, pe date care erau pertinente în urmă cu peste 50 de ani, prin urmare, la un moment în care statul pârât nu era obligat prin Convenţie (supra, pct. 211), poate ridica probleme dificile şi controversate în practică, din cauza informaţiilor uneori insuficient de relevante cu privire la descrierea exactă a imobilului în momentul exproprierii, din cauza, inter alia, evoluţiilor urbane inerente care au avut loc între timp, care trebuie să fi avut un impact cel puţin asupra categoriei de utilizare a terenurilor.

239. În plus, Curtea ia act de constatarea ÎCCJ potrivit căreia legea urmărea să acorde reclamanţilor echivalentul în bani a ceea ce ar fi primit dacă ar fi fost posibilă restituirea în natură (supra, pct. 172 in fine), considerând implicit că orice altă metodă de evaluare decât cea care lua în considerare caracteristicile tehnice ale imobilului, astfel cum era în momentul exproprierii, ar fi nedreaptă şi inechitabilă. Cu toate acestea, Curtea nu poate să piardă din vedere faptul că, dacă restituirea în natură ar fi fost posibilă, reclamanţii ar fi primit posesia asupra unui imobil care ar fi inclus cel puţin o parte din dezvoltările care ar fi avut loc în timp, fie cu caracter general (politica de planificare urbană), fie cu caracter special (de exemplu, redezvoltări sau renovări); rezultă că, pentru ca despăgubirea acordată să rămână echivalentă cu valoarea imobilului în natură, aceasta nu poate ignora astfel de evoluţii.

240. În lumina celor de mai sus, Curtea îşi îndreaptă atenţia asupra prezentei cauze şi verifică dacă caracterul rezonabil menţionat (supra, pct. 236-237) a fost respectat, observând că despăgubirile acordate reclamanţilor au fost fixate pe baza versiunilor anterioare ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum erau în vigoare la momentul respectiv (supra, pct. 148-149).

241. În această privinţă, Curtea ia act de diferenţele semnificative dintre ceea ce reclamanţii susţineau că trebuiau să primească drept despăgubiri, pe baza rapoartelor prezentate de experţii în evaluare (supra, pct. 107 şi 109), şi de ceea ce autorităţile naţionale le-au acordat efectiv în aplicarea dreptului relevant (supra, pct. 114, 115 şi 117).

242. Mai precis, în prezenta cauză, reclamanţii au primit despăgubiri de multe ori mai mici decât valoarea de piaţă a imobilului respectiv, potrivit rapoartelor de evaluare prezentate de aceştia.

243. Ţinând seama de natura procedurii în discuţie, prin intermediul căreia reclamanţii şi/sau antecesorii lor solicită de peste 20 de ani (supra, pct. 107, 112 şi 117) măsuri compensatorii pentru imobilele lor, ţinând seama în acelaşi timp de marja de apreciere a statului în aceste chestiuni, Curtea consideră, pe baza probelor la dispoziţia sa, că există elemente convingătoare care demonstrează în mod suficient că sumele care le-au fost acordate cu titlu de despăgubire nu erau în mod rezonabil legate de valoarea imobilului, în sensul jurisprudenţei Curţii [a se vedea, mutatis mutandis, Vistiņš şi Perepjolkins împotriva Letoniei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 71.243/01, pct. 35-36, CEDO 2014].

244. În lumina acestei constatări referitoare la valoarea despăgubirilor, care trebuie apreciată în raport cu contextul care stă la baza unor întârzieri semnificativ de lungi ca timp în procesul de restituire (supra, pct. 243, şi, a contrario, Šimaitienė, citată anterior, pct. 54), Curtea nu poate decât să concluzioneze că reclamanţii din cererile nr. 59.012/17, 47.070/18 şi 21.500/19 au fost obligaţi să suporte o sarcină individuală excesivă, cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie."

65. Prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025, pronunţată în Cauza Văleanu şi alţii contra României (Cererea nr. 59.012/17 şi alte 27), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 23 iulie 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut următoarele:

" 116. (...) Curtea consideră că, în cazul în care statul nu execută hotărârea prin restituire (de asemenea, supra, pct. 110), este necesar să acorde despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de reclamanţi [a se vedea, mutatis mutandis, Brumărescu împotriva României (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 28.342/95, pct. 23, CEDO 2001-I]. Pentru a aprecia ceea ce ar constitui o reparaţie echitabilă pentru reclamanţii din prezenta cauză în ceea ce priveşte prejudiciul material, Curtea ar avea, în esenţă, ca punct principal de referinţă evaluarea stabilită de camera notarilor pentru anul 2024, an în care este pronunţată prezenta hotărâre, în cazul în care această evaluare este disponibilă, şi ar acorda prioritate stării actuale a imobilului respectiv, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile în dosarul cauzei, mai degrabă decât stării imobilului la momentul exproprierii [supra, pct. 112 şi 115; mutatis mutandis, Vrioni şi alţii împotriva Albaniei (reparaţie echitabilă), nr. 35.720/04 şi 42.832/06, pct. 35-37, 7 decembrie 2010]. Acest din urmă considerent nu aduce atingere dispoziţiilor legale interne relevante care conferă, de asemenea, reclamanţilor dreptul la despăgubiri pentru clădirile demolate între momentul exproprierii şi momentul actual (a se vedea art. 10 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, citată supra, la pct. 75), o astfel de evaluare fiind efectuată în conformitate cu aceleaşi orientări ca cele detaliate mai sus."

XI. Raportul asupra chestiunii de drept

66. Judecătorul-raportor, prioritar, a considerat că întrebarea nr. 2 trebuie reformulată, pentru a putea primi un răspuns de principiu, în sensul de a se stabili, în interpretarea art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024, dacă prin noţiunea de "hotărâre judecătorească", acolo menţionată, se înţelege doar sentinţa primei instanţe sau aceasta se poate referi şi la decizia instanţei de apel.

67. Astfel, a apreciat că, în interpretarea art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, noţiunea de "hotărâre judecătorească" în funcţie de anul pronunţării căreia se stabileşte grila notarială în raport cu care se face evaluarea imobilului pentru care se acordă despăgubiri, nu se limitează la sentinţa primei instanţe, ci se poate referi şi la decizia instanţei de apel.

68. În ceea ce priveşte celelalte întrebări formulate prin sesizare, a considerat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

XII.1. Asupra admisibilităţii sesizării

69. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

70. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

71. Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, care este învestită în ultimă instanţă cu soluţionarea apelului exercitat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Constanţa, iar hotărârea ce urmează a fi pronunţată este definitivă, conform art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 483 alin. (2) şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

72. În ceea ce priveşte cerinţa ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja, aceasta este îndeplinită cu referire la întrebările nr. 2-6 din sesizare, însă nu şi în cazul primei întrebări, întrucât între timp, prin Decizia nr. 354 din 6 octombrie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 223/2024, că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

73. Prin urmare, în ceea ce priveşte prima întrebare a sesizării, aceasta a primit deja o dezlegare în drept de la instanţa supremă, astfel încât nu este admisibilă o a doua statuare în fond.

74. Verificând în continuare, cu privire la celelalte întrebări, îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă de a da naştere unor interpretări diferite, se reţin următoarele:

75. Cu toate că noţiunea de "chestiune de drept" nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o problemă de drept reală şi veritabilă, în sensul că "norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară". S-a statuat constant în jurisprudenţa instanţei supreme că este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42).

76. Pe de altă parte, dezlegarea ce poate fi dată prin activarea acestui mecanism trebuie să fie una de principiu, având valenţele unei lămuriri asupra conţinutului şi finalităţii textelor de lege supuse interpretării, adică a identifica voinţa legiuitorului, iar nu determinarea unui anumit mod de aplicare a reglementării legale la o situaţie litigioasă - fie şi numai pe tărâmul dreptului - pe care autorul sesizării o consideră complexă. În egală măsură, trebuie subliniat că funcţia instanţelor judecătoreşti este aceea de a interpreta şi aplica legea la cazul concret dedus judecăţii, spre a-i da acestuia o rezolvare în raport cu norme legale din fondul legislativ activ, iar nu de a sancţiona în vreun fel anumite politici legislative considerate, eventual, de natură a afecta calitatea legii (a se vedea Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 80).

77. În consecinţă, sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei.

78. În ceea ce priveşte întrebările nr. 3-6 ridicate de instanţa de trimitere se constată că acestea nu tind spre lămurirea unor probleme de interpretare a unui text de lege neclar, ci spre obţinerea felului în care trebuie interpretată şi aplicată în concret legea în diferite ipoteze particulare detaliate în cuprinsul sesizării, eventual prin alegerea uneia sau alteia dintre diferitele soluţii alternative propuse de instanţa de trimitere.

79. Astfel, întrebarea a treia caută să obţină modul în care trebuie corelat şi aplicat textul art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, cu regulile specifice căii de atac a apelului într-o anumită situaţie - adică în contextul unui anumit obiect al cererii de apel, al anumitor critici concrete, care vizează litigiul dedus judecăţii şi al unei anumite conduite procesuale a părţii pe parcursul judecăţii apelului -, dar şi în alte ipoteze, în care speţa nu se încadrează. Practic, se solicită un răspuns pentru o chestiune ce depinde de particularităţile specifice fiecărei cauze: de obiectul concret al acţiunii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, de soluţia pronunţată de prima instanţă, de titularul căii de atac declarate (cui aparţine cererea de apel) şi de conţinutul efectiv al criticilor formulate prin aceasta - cu alte cuvinte, de limitele devoluţiunii în apel din fiecare caz specific.

80. De altminteri, instanţa supremă a mai statuat, cu prilejul analizării admisibilităţii unei alte sesizări, care viza modul de interpretare şi aplicare al prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, că "faptul că în practică pot apărea probleme specifice cauzate de aceea că nu întotdeauna hotărârea judecătorească se pronunţă în acelaşi an în care se elaborează expertiza (...) sau alte chestiuni legate de necesitatea efectuării unei noi expertize în căile de atac nu poate reprezenta un argument în sprijinul susţinerii dificultăţii chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că aceste situaţii se circumscriu aplicării legii în funcţie de cazurile particulare ale anumitor litigii, apreciere ce revine instanţei învestite cu soluţionarea acelui litigiu, ţinând cont şi de celelalte principii aplicabile procesului civil, cum ar fi judecarea cu celeritate a cauzelor, limitele judecăţii date de conţinutul cererii de chemare în judecată şi al căilor de atac" (a se vedea Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022 - paragraful 129).

81. Întrebarea a patra urmăreşte să clarifice dacă, în contextul răspunsurilor la întrebările anterioare, Hotărârea din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României impune o anumită soluţie concretă cu privire la grila de evaluare aplicabilă, în timp ce întrebările a cincea şi a şasea tind nu la lămurirea unor probleme de interpretare a unui text de lege neclar, ci la obţinerea modului în care trebuie rezolvată chestiunea deducerii suprafeţelor deja restituite din cele rămase nerestituite şi a felului în care trebuie aplicată în concret legea, în raport cu exigenţele convenţionale, în anumite situaţii de fapt particulare.

82. Verificarea modului de aplicare în concret a legii în anumite ipoteze - unele dintre ele făcând obiectul judecăţii instanţei de sesizare, iar altele doar teoretice - şi în anumite situaţii factuale nu se încadrează, însă, în noţiunea de chestiune de drept avută în vedere de legiuitor cu prilejul reglementării mecanismului hotărârii prealabile, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la o delegare a prerogativei soluţionării litigiului de la instanţele de trimitere la instanţa supremă, ceea ce contravine atributului de aplicare a legii ce revine în mod direct şi nemijlocit instanţelor judecătoreşti în îndeplinirea competenţei lor jurisdicţionale de înfăptuire a justiţiei. Problematica ridicată în aceste patru întrebări depinde de circumstanţele fiecărei cauze şi nu conduce la lămurirea de principiu a înţelesului unei norme neclare, ci pretinde rezolvarea pe rând şi punctuală a mai multor situaţii care se pot ivi teoretic în practică, ceea ce contravine intenţiei ce a stat la baza prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

83. În plus, cu privire la întrebarea a patra, mai trebuie observat că, potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept al instanţei supreme, procedura de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu poate fi folosită în scopul interpretării normelor de drept prevăzute de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, competenţă ce revine Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin prevederile art. 32 din Convenţie, în timp ce aplicarea jurisprudenţei acesteia în ordinea juridică internă a statelor membre, în temeiul prevederilor art. 46 din Convenţie şi al priorităţii reglementării internaţionale mai favorabile privitoare la drepturile fundamentale ale omului stabilite prin art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în cazul identificării unor neconcordanţe între legile interne şi pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, va fi realizată în baza unei evaluări şi analize nemijlocite şi directe de către instanţele judecătoreşti de drept comun, în raport cu situaţia particulară a fiecărei cauze, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului şi cele ale părţilor litigante (a se vedea Decizia nr. 55 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 28 octombrie 2022).

84. Prin Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a arătat că stabilirea raportului de proporţionalitate între interesele generale ale comunităţii şi cele particulare "nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare. Ca atare, pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanţelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporţionalitate este rezultatul aprecierii materialului probator şi a circumstanţelor proprii fiecărei pricini sau a situaţiei de fapt reţinute, fiind aşadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii (Convenţia şi jurisprudenţa Curţii Europene, în acest caz). "

85. Corolarul acestor observaţii este acela că nu se pot rezolva ipotetice probleme de convenţionalitate ale legislaţiei interne prin intermediul mecanismului sesizării prealabile, al cărui scop este acela de a lămuri probleme de interpretare în cazul unor norme neclare, iar nu de a verifica în ce măsură legea respectă exigenţele Convenţiei sau de a propune interpretări compatibile cu aceasta.

86. În ceea ce priveşte întrebarea nr. 2, în schimb, trebuie observat că jurisprudenţa depusă scoate în relief diversitatea de ipoteze în care se pune problema înţelegerii modului în care trebuie corelat şi aplicat textul art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 cu regulile specifice căii de atac a apelului.

87. Practica judiciară anterioară modificării 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deşi priveşte aceeaşi problemă, nu este decât într-o mică măsură relevantă în noul context legislativ, iar hotărârile judecătoreşti pronunţate în acest nou cadru sunt încă insuficiente pentru a se considera că au dus la consolidarea unor orientări, acestea aflându-se încă într-un stadiu incipient, în care divergenţa de jurisprudenţă poate fi stopată prin mecanismul preventiv de unificare, ceea ce face să fie îndeplinită şi condiţia noutăţii problemei de drept.

88. Cu toate acestea, pentru a fi aptă să primească un răspuns de principiu, iar nu o simplă rezolvare a unei ipoteze punctuale, întrebarea trebuie reformulată, în sensul de a se stabili, în interpretarea art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024, dacă prin noţiunea de "hotărâre judecătorească", acolo menţionată, se înţelege doar sentinţa primei instanţe sau aceasta se poate referi şi la decizia instanţei de apel.

89. Această chestiune de drept comportă un grad de dificultate suficient de ridicat, reliefat de interpretările divergente date de instanţe în orientările lor incipiente şi cauzat de faptul că noţiunea de "hotărâre judecătorească", utilizată de legiuitor drept criteriu temporal pentru stabilirea grilei aplicabile ("anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti"), fără a distinge după nivelul de jurisdicţie, implică un grad semnificativ de echivoc, nefiind limpede dacă se referă numai la sentinţa pronunţată în primă instanţă sau poate privi, după caz, şi decizia pronunţată în apel, câtă vreme deopotrivă sentinţele de primă instanţă, dar şi deciziile din căile de atac, se subsumează aceleiaşi noţiuni de "hotărâre judecătorească".

90. În concluzie, fiind îndeplinite, concomitent, toate condiţiile legale de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă doar în privinţa celei de-a doua întrebări ce face obiectul sesizării, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile poate fi activat doar cu privire la chestiunea de drept la care aceasta se referă.

XII.2. Asupra fondului sesizării

91. Chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită este aceea de a se stabili, în interpretarea art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024, dacă prin noţiunea de "hotărâre judecătorească", acolo menţionată, în funcţie de anul pronunţării căreia se stabileşte grila notarială în raport cu care se face evaluarea imobilului pentru care se acordă despăgubiri, se înţelege doar sentinţa primei instanţe sau aceasta se poate referi şi la decizia instanţei de apel.

92. În prealabil, trebuie precizat că nu există divergenţă la nivel jurisprudenţial între instanţe în ceea ce priveşte aplicabilitatea directă a noii norme în cauzele aflate deja în curs de judecată, chiar dacă acestea au fost înregistrate anterior modificării legii, fiind vorba despre situaţii juridice în curs de constituire. În orice caz, problema de interpretare subzistă şi în cazul proceselor începute sub regimul legii noi.

93. În analiza problemei de drept, trebuie plecat de la faptul că noţiunea generică de "hotărâre judecătorească" utilizată în cuprinsul normei supuse analizei include, potrivit art. 424 din Codul de procedură civilă, atât sentinţa pronunţată în primă instanţă, cât şi decizia pronunţată în calea de atac a apelului; de asemenea, trebuie plecat şi de la faptul că legiuitorul nu a înţeles să facă vreo distincţie în cadrul normei în discuţie între tipurile de hotărâri judecătoreşti, deşi, în măsura în care ar fi dorit să limiteze hotărârea judecătorească relevantă pentru stabilirea anului în raport cu care se face evaluarea doar la cea pronunţată în primă instanţă, ar fi putut-o face utilizând noţiunea mai specifică de "sentinţă".

94. Cu toate că regula de interpretare, potrivit căreia acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă, nu este singura decisivă în contextul unei analize sistematice a Legii nr. 165/2013 şi a implicaţiilor acesteia, totuşi ea îşi găseşte reazem solid în alte elemente, de natură a consolida concluzia că legiuitorul nu a intenţionat să excludă deciziile pronunţate în apel din categoria hotărârilor judecătoreşti relevante pentru stabilirea momentului evaluării despăgubirilor, distincţia dintre acele situaţii în care relevantă e hotărârea primei instanţe şi cele în care e relevantă hotărârea instanţei de apel urmând a fi făcută nu asimilând noţiunea mai largă pe care a utilizat-o ("hotărâre judecătorească") cu una sau cu cealaltă dintre cele două categorii specifice de hotărâri - sentinţa primei instanţe sau decizia instanţei de apel -, ci în funcţie de modul în care dispoziţia legală se intersectează cu regulile devoluţiunii din apel, de limitele acesteia şi de situaţia particulară a fiecărei cauze, ce urmează a fi tranşată de judecător în fiecare speţă în parte.

95. În acest sens, trebuie observat că în expunerea de motive care a stat la baza proiectului de Lege nr. 223/2024, ce a introdus reglementarea supusă interpretării, au fost evocate deficienţele soluţiei legislative anterioare, unele declarate neconstituţionale, altele necesitând intervenţia instanţei supreme prin mecanismele de unificare a practicii, iniţiatorii ajungând la concluzia că, deşi într-o interpretare teleologică, atunci când instanţa se substituie Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, fiind învestită cu soluţionarea pe fond a dosarului administrativ, textul "prin aplicarea grilei notariale din anul anterior emiterii deciziei" se înlocuieşte logic cu "prin aplicarea grilei notariale din anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti", totuşi trebuie reglementat expres acest lucru.

96. Or, semnificativ este faptul că în expunerea de motive a legii se arată că "trebuie avut în vedere că într-un număr considerabil de litigii au fost constatate diferenţe notabile între valorile imobilelor stabilite prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei propriu-zise de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi cele stabilite prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii definitive a acesteia, astfel încât apare necesar a fi tranşată cu valoare de principiu această situaţie. Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea acestor norme a fost ca persoanele îndreptăţite la obţinerea de măsuri compensatorii să beneficieze de stabilirea unor despăgubiri compensatorii care să fie evaluate în funcţie de grilele cele mai apropiate de momentul primirii efective a acestora."

97. Din consideraţiile citate rezultă cu evidenţă că legiuitorul a urmărit să impună evaluarea după grilele cele mai apropiate de momentul primirii despăgubirilor, acestea fiind cele din anul anterior rămânerii definitive a deciziei administrative emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, rămânere definitivă ce are loc, în cazul contestării în instanţă sau, prin asimilare, în cazul judecării cererii de despăgubiri direct în instanţă, fie prin sentinţa primei instanţe, atunci când aceasta nu este atacată ori schimbată în căile de atac, fie prin decizia din apel, în situaţia în care în calea de atac are loc o judecată în fond pe această temă.

98. Acest criteriu - evaluarea despăgubirilor în funcţie de grilele cele mai apropiate de momentul primirii efective a acestora - a fost validat, de altfel, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, anume în hotărârile din 8 noiembrie 2022 şi, respectiv, din 7 ianuarie 2025, pronunţate de instanţa europeană în cauzele Văleanu şi alţii împotriva României, potrivit cu care despăgubirea trebuie calculată astfel încât "să rămână într-un raport rezonabil cu valoarea de piaţă a bunului la momentul plăţii efective a întregii sume sau, dacă este cazul, a primei rate a sumei integrale", elemente precum starea bunului trebuind "să fie evaluate în conformitate cu grilele notariale actualizate anual care sunt cele mai apropiate de data primirii efective a despăgubirii respective" (paragrafele 114 şi 115 ale Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României).

99. Totodată, şi Curtea Constituţională a României a confirmat această cheie de lectură a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţinând, în considerentele Deciziei nr. 43 din 18 februarie 2025, că instanţa europeană "a precizat, o dată în plus, la paragraful 115, că, pentru a se asigura că persoanelor îndreptăţite li se plăteşte o despăgubire adecvată, aceasta trebuie calculată astfel încât să rămână în mod rezonabil în raport cu valoarea de piaţă a proprietăţii la momentul plăţii efective a sumei integrale sau, după caz, a primei tranşe din suma integrală" (paragraful 36).

100. Pe de altă parte, înţelesul normei trebuie stabilit numai în coroborare cu regulile de procedură civilă şi cu limitele devoluţiunii în apel. Alegerea grilei aplicabile în raport cu una sau alta dintre cele două hotărâri - cea de primă instanţă ori cea din apel - depinde de numeroşi factori, ce ţin de particularităţile specifice fiecărei cauze: de obiectul concret al acţiunii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 (contestarea unei decizii a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor sau judecarea directă, în fond, a cererii de despăgubiri, în absenţa unei decizii administrative), de soluţia pronunţată de prima instanţă, de titularul căii de atac declarate (cui aparţine cererea de apel) şi de conţinutul efectiv al criticilor formulate prin aceasta, de principiul neagravării situaţiei în calea de atac, cu alte cuvinte, de limitele devoluţiunii în apel din fiecare caz specific - dar şi de elemente exterioare ce pot influenţa modul de aplicare concretă a acestor reguli, precum evoluţia valorii imobilelor, respectiv dacă în perioada de interes grila mai recentă constată o creştere, o stagnare sau o scădere a acestei valori sau de apariţia unor alte modificări legislative ce schimbă criteriile de evaluare a despăgubirilor/imobilelor şi care pot atrage necesitatea unei noi evaluări în fond, inclusiv în calea de atac a apelului, aşa cum este, în prezent, cazul recentelor modificări aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

101. Exemplificativ şi fără a putea tranşa cu privire la multitudinea de situaţii care se pot ivi în practică, este evident că, în acele situaţii în care prima evaluare în fond a dreptului părţii la măsuri compensatorii şi a întinderii despăgubirilor are loc în faza de judecată a apelului, iar nu în prima instanţă, grilele mai apropiate de momentul primirii efective a despăgubirilor sunt cele din anul anterior deciziei din apel, iar nu cele din anul anterior sentinţei primei instanţe. Aceeaşi rezolvare se impune şi în ipotezele în care prima instanţă a recunoscut dreptul la măsuri compensatorii şi a acordat despăgubiri doar pentru o parte din imobile, iar în apel, odată cu reevaluarea despăgubirilor, se recunoaşte un drept la măsuri compensatorii, pentru prima dată, şi pentru alte imobile, soluţia justificându-se prin scopul unei evaluări unitare.

102. Dimpotrivă, atunci când evaluarea primei instanţe nu este contestată prin apel de persoana îndreptăţită, ci doar de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, instanţa de apel nu este ţinută, în principiu, la o reevaluare după o grilă mai recentă, în raport cu momentul judecăţii apelului. Pe de altă parte, în cazurile în care se invocă faptul că din critici ar rezulta că persoana îndreptăţită a declanşat calea de atac numai în scopul prelungirii procesului şi obţinerii unei grile notariale mai recente, nu se poate stabili o regulă cu caracter absolut, ci aprecierea trebuie făcută de fiecare instanţă în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, cum ar fi conţinutul efectiv al criticilor, formularea lor pe calea unui apel principal sau pe calea unui apel incident - caz în care prelungirea procesului este generată de partea adversă -, dinamica evoluţiei preţurilor pieţei la acel moment (crescătoare, oscilantă, în scădere sau stagnantă); un eventual abuz în exercitarea dreptului persoanei îndreptăţite de a cere o nouă evaluare în calea de atac poate fi luat în considerare de instanţa de apel doar după o evaluare strictă şi atentă.

103. Nefăcând obiectul întrebării reformulate, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu îşi propune să analizeze aceste ipoteze, altfel decât pur exemplificativ şi în linii generale, pentru a scoate în relief că nu există un răspuns unic la problema ridicată.

104. Ceea ce se poate, însă, tranşa, cu caracter general, în raport cu cele expuse mai sus, este faptul că, în interpretarea art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, noţiunea de "hotărâre judecătorească", în funcţie de anul pronunţării căreia se stabileşte grila notarială în raport cu care se face evaluarea imobilului pentru care se acordă despăgubiri, nu se limitează la sentinţa primei instanţe, ci se poate referi şi la decizia instanţei de apel.

105. Pentru acest considerente, în temeiul art. 519 cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite, în parte, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.037/118/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Noţiunea de "hotărâre judecătorească", în funcţie de anul pronunţării căreia se stabileşte grila notarială în raport cu care se face evaluarea imobilului pentru care se acordă despăgubiri, nu se limitează la sentinţa primei instanţe, ci se poate referi şi la decizia instanţei de apel.

Respinge, în rest, sesizarea ca inadmisibilă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2026.

PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE

ELENA CARMEN POPOIAG

Magistrat-asistent-şef,

Marina Daniela Ungureanu