Partition upheld: pact comisoriu limited to partition debt, not assumption of pre-existing debt to third-party creditor.

Contract de partaj voluntar. Achitarea sultei către un terţ în contul datoriei copartajantului. Distincţia dintre preluarea de datorie şi stipulaţia pentru altul

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii. Transmiterea şi transformarea obligaţiilor

Index alfabetic: preluarea de datorie

stipulaţia pentru altul

contract de partaj

sultă

C.civ., art. 1284-1288, art.1599-1608

Privite comparativ, distincția dintre stipulația pentru altul și preluarea de datorie este dată de natura obligației și de consimțământul părților.

Astfel, stipulația pentru altul se definește ca fiind un mecanism legal prin care o parte, numită promitent, se obligă față de cealaltă parte, numită stipulant, să execute o prestație în folosul unei terțe persoane numită beneficiar, care nu este parte în contract și care nu este nici reprezentantul uneia dintre părți.

Ca veritabilă excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului, stipulaţia pentru altul se caracterizează, printre altele, prin aceea că produce efecte juridice pentru un terţ care nu este parte contractantă în înţelegerea intervenită între stipulant şi promitent. Beneficiarul dobândește un drept de creanţă nou în patrimoniul său, inexistent anterior, propriu, dar și dreptul de a acționa împotriva promitentului pentru aducerea la îndeplinire a respectivei obligații.

Pe de altă parte, preluarea de datorie ce se grefează pe un raport juridic preexistent, reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor (a pasivului), ca excepție de la principiul stabilității subiectului pasiv al obligației, prin care o persoană, noul debitor, se obligă să stingă o datorie existentă a altei persoane, vechiul debitor, față de creditorul vechiului debitor, care este parte și își dă consimțâmântul pentru ca obligația vechiului debitor să fie executată de noul debitor.

Preluarea de datorie se derulează, în oricare dintre cele două forme reglementate de legiuitor (preluarea convenţională tripartită de datorie şi preluarea convenţională bipartită de datorie), cu participarea și consimțâmântul creditorului, ca parte beneficiară a prestațiilor ce urmează să fie executate de noul debitor, spre deosebire de stipulația pentru altul în care terțul beneficiar nu participă la formarea raportului juridic dintre stipulant și promitent, poziția lui fiind aceea de terț.

Prin urmare, inserarea unei clauze în contractul de partaj voluntar prin care părţile au convenit ca diferenţa de sultă să fie remisă unui terţ pentru stingerea datoriei copartajantului şi încheierea convenţiei autentificate prin care terţul creditor şi-a exprimat acordul ca noul debitor să preia datoria debitorului iniţial nu îmbracă forma juridică a stipulaţiei pentru altul, ci reprezintă o preluare de datorie reglementată de dispoziţiile art. 1599 – 1608 C.civ.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 255 din 05 februarie 2025

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 10.02.2021, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. și C., ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate rezoluţiunea contractului de partaj voluntar în valoare de 836.340 euro, autentificat sub nr. 3395 la 29.03.2019 de către X., notar public în cadrul Societăţii Profesionale Notariale Y. şi Asociaţii, cu privire la imobilul înscris în cartea funciară cu nr. z, și să dispună obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.1516, art.1522, art.1523, art.1549, art.1550, art.1553 C.civ.

Pârâţii, pe cale reconvenţională, au solicitat să se constatate efectuată plata sumei de 868.340 euro, prevăzută în contractul de partaj voluntar nr. 3395 din data de 29.03.2019, autentificat la Societăţii Profesionale Notariale Y. şi Asociaţii şi, prin urmare, stingerea datoriei faţă de reclamantul-pârât A.; să se constatate stingerea dreptului de ipotecă al reclamantului-pârât înscris în cartea funciară cu nr. z, asupra terenului situat în extravilan, (...), având nr. cad. z, în suprafaţă de 118.429 mp; să se dispună radierii ipotecii înscrise în favoarea reclamantului-pârât A., în cartea funciară cu nr. z, asupra terenului situat în extravilan, (...), având nr. cad z, în suprafaţă de 118.429 mp şi să se dispună obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 868.340 euro reprezentând daune-interese pentru dolul şi violenţa provocate, şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, pârâţii au invocat prevederile art. 15, art. 1214 art. 1.357, art. 1615, art. 2428 C.civ.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin încheierea de şedinţă din 04.03.2022, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, a respins excepţia tardivităţii formulării întâmpinării şi a cererii reconvenţionale, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1422 din 08.09.2023, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi B. și C. şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. A admis, în parte, cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâţii B., C. în contradictoriu cu reclamantul A. şi a constatat stins dreptul de ipotecă legală instituită asupra imobilului în suprafaţă de 118.429,00 m.p. situat în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, având nr. cadastral z, înscris în cartea funciară nr. z a municipiului Iaşi, judeţul Iaşi în favoarea reclamantului în valoare de 250.000 euro, sub C3 din cartea funciară nr. z a municipiului Iaşi, a dispus rectificarea notării de sub C3 din cartea funciară nr. z a municipiului Iaşi, privind intabularea dreptului de ipotecă legală în valoare de 250.000 euro asupra imobilului cu nr. cadastral z, înscris în cartea funciară nr. z a mun. Iaşi, în sensul radierii intabulării dreptului de ipotecă legală înscris ca urmare a lucrării nr. 51409/01.04.2019.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 124 din 28.03.2024, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a admis excepţia tardivităţii completării motivelor de apel, invocată de intimaţii B. şi C. şi a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1422/2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă la data de 08.09.2023, şi a încheierii de şedinţă din data de 04.03.2022.

Calea de atac exercitată în cauză:

deciziei civile nr. 124/2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a declarat recurs reclamantul A.

II.1. Motivele de recurs:

Întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., prin recursul exercitat, reclamantul a solicitatadmiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, curţii de apel criticând hotărârea atacată din perspectiva interpretării greşite a dispoziţiilor legale prevăzute de Codul civil care reglementează regulile aferente interpretării sistematice a contractului, a principiilor aplicabile în materia efectelor actului juridic civil, cât şi pe acelea aferente instituţiei stipulaţiei pentru altul.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul a arătat că din interpretarea clauzelor contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395 la 29.03.2019 de către X., notar public în cadrul Societăţii Profesionale Notariale Y. şi Asociaţii cu privire la imobilul înscris în cartea funciară cu nr. z., rezultă că a fost transmis dreptul de proprietate asupra cotei-părţi de 1/2 din imobil către pârâţii B. şi C., în schimbul unei sulte în valoare de 868.340 euro.

Modalitatea de achitare a sultei a fost convenită de părţi, respectiv valoarea sultei urma a fi plătită, în tranşe, inclusiv diferenţa de preţ în cuantum de 170.000 de euro în privinţa căreia s-a agreat să fie consemnată prin depunere şi/sau virament în contul deschis pe numele W., până la 31.12.2019 (cu privire la suma de 85.000 euro din care a fost achitată suma de 10.000 euro la 13.02.2020), respectiv pânăla 31.03.2020 (cu privire la suma de 85.000 euro), ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1284 C.civ. privitoare la stipulaţia pentru altul în contextul în care pârâţii s-au obligat faţă de recurent să ofere direct un beneficiu patrimonial unui terţ, denumit şi beneficiar.

Prin urmare, în cauză, sunt întrunite condițiile specifice de validitate ale stipulației pentru altul în sensul în care este identificată persoana beneficiară a stipulației, terțul beneficiar, acceptarea din partea beneficiarului stipulaţiei W. nefiind o condiţie de validitate, ci doar o condiţie de eficienţă a stipulaţiei pentru altul. De asemenea, terțul, în ipoteza în care acceptă stipulația, nu devine parte contractantă şi nici nu va putea modifica înţelegerea intervenită între stipulant și promitent, prerogativă recunoscută exclusiv acestora din urmă.

Stipulaţia pentru altul, ca excepţie reală de la principiul relativităţii efectelor contractului, este menționată în cuprinsul contractului de partaj voluntar în care a fost agreat de către părți un pact comisoriu potrivit cu care, în situaţia în care nu se achită una dintre tranşe, inclusiv tranşele de plătit în contul terțului beneficiar, în termenul menţionat, contractul de partaj se consideră desfiinţat de plin drept, fără intervenţia instanţei şi fără punerea în întârziere a părţilor, acestea fiind repuse în situaţia anterioară, în virtutea acestui pact comisoriu, cu pierderea împrumutului în suma de 225.000 euro şi a tranşelor achitate până la data respectivă.

Ca atare, stipulaţia pentru altul inclusă în contractul de partaj încheiat de recurent şi pârâți include și modalitatea de achitare a ultimei tranșe către terțul beneficiar, urmărind, așadar, şi raporturile care se creează între terţul beneficiar şi promitent, în sensul în care terţul poate solicita executarea obligaţiilor stabilite prin stipulaţie, precum şi pe acelea realizate între stipulant şi promitent potrivit cu care stipulantul poate invoca oricare dintre remediile de drept comun pentru a-şi realiza drepturile, ceea ce conduce la concluzia că recurentul are posibilitatea de a solicita rezoluţiunea contractului de partaj voluntar pentru neexecutarea în termenul agreat a obligației asumate de către promitent.

Un alt argument al recurentului în susținerea aceluiași motiv de casare a vizat efectele neachitării sumei stabilite în cadrul stipulației pentru altul în contextul existenței unui pact comisoriu în cuprinsul contractului de partaj voluntar. Astfel, conform art. 1.516 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală exactă şi la timp a obligaţiei. De asemenea, creditorul poate să solicite, atunci când debitorul nu îşi execută obligaţia, executareasilităaobligaţiei, rezoluţiunea sau rezilierea contractului, reducerea propriei obligaţii corelative.

Din modul în care legiuitorul a stabilit drepturile creditorului, rezultă o anumită ordine a remediilor pe care creditorul le poate utiliza în caz de neexecutare a obligaţiilor de către debitor, iar rezoluţiunea este o soluţie ulterioară remediului executării silite a obligaţiilor.

Prin urmare, având în vedere că părțile au agreat ca în caz neplată la timp a tranșelor să intervină sancțiunea rezoluţiunii contractului de partaj, voinţa părţilor a fost aceea de a considera îndeplinirea acestei obligaţii la timp ca fiind de o importanţă majoră.

Din coroborarea dispozițiilor art. 1.166, art. 1.270 și a art. 1.553 C.civ. reiese că pactul comisoriu stabilit de părţi prin contractul de partaj voluntar produce efecte juridice și asupra stipulaţiei pentru altul, având în vedere importanţa acordată de părţi acesteia.

Prin tranzacţia extrajudiciară din 28.10.2019, intervenită între terțul beneficiar W., în calitate de creditor şi B., C., în calitate de debitori conform convenţiei autentificată sub nr. 3396 din data de 29.03.2019 de Societatea Profesională Notarială Y. & Asociaţii, părţile au convenit extinderea termenului de plată pentru ambele tranşe identificate, respectiv pentru toată suma de 170.000 euro datorată conform convenţiei până la data de 31.07.2020, fără niciun fel de pretenţii suplimentare sau daune din partea creditorului.

Prin declaraţia autentificată sub nr. 499 din 29.07.2020 de către notar public Z. terțul beneficiar W. a declarat că a încasat integral suma de 170.000 euro reprezentând tranşele de sultă de la B., datorate de acesta, împreună cu soţia C. lui A., conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395/29.03.2019 de către Societatea Profesională Notarială Y. şi Asociaţii, notar public X., prin transfer bancar.

În mod greșit, instanța de apel a reținut că efectele pactului comisoriu nu se extind și asupra angajamentului stabilit prin intermediul stipulației pentru altul, având în vedere principiul în materia executării contractului de a conferi efecte juridice voinței concordante a părților, regăsit în cuprinsul art. 1266 alin. 1 și alin. 2 C.civ.

Din această perspectivă, interpretarea contractului de partaj voluntar intervenit între recurent şi pârâți, prin inserarea unui pact comisoriu pentru nerespectarea obligaţiei de achitare la termen a sultelor reprezintă o dovadă a importanţei pe care recurentul o acordă îndeplinirii acestui angajament la timp.

Aplicând în cauza pendinte normele legale din Codul civil care reglementează modul de interpretare a contractului potrivit voinței concordante a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, rezultă că pactul comisoriu produce efecte juridice și în privința neexecutării la timp a plății către terțul beneficiar în cadrul stipulației pentru altul, executarea obligației stabilite în sarcina promitentului fiind la fel de esențială ca și cea stabilită în cuprinsul contractului de partaj voluntar.

În atare context, se impunea ca instanța de apel să ofere o interpretare sistematică a contractului de partaj voluntar, aşa cum rezultă din art. 1.267 C.civ., urmând ca regula subsidiară de interpretare a art. 1.269 alin. (1) C. civ. să fie aplicată doar dacă, după aplicarea regulilor de interpretare (art. 1.266 C. civ. - art. 1.268 C. civ.), contractul rămâne neclar, urmând ca acesta să se interpreteze în favoarea celui care se obligă.

Modalitatea de formulare a pactului comisoriu de grad IV precum şi poziţionarea sa în conținutul contractului, respectiv după enumerarea tuturor tranşelor ce urmau a fi achitate şi a modalităţii de plată a fiecăreia,nu lasă loc la interpretare pentru a fi incident art. 1.269 C. Civ., fiind evident faptul că pactul comisoriu de grad IV se aplică inclusiv tranşelor din sultă ce urmau a se achita în contul terțului beneficiar.

Aşadar, inserarea stipulaţiei pentru altul în conținutul contractului de partaj voluntar exprimă în mod evident intenția și voința părților de a supune pactului comisoriu de gradul IV inclusiv obligaţia de plată a restului de sultă în contul terțului beneficiar, și care are ca efect dreptul recurentului de a solicita rezoluţiunea contractului de partaj voluntar pentru neplata sumelor de bani la timp, conform celor stabilite prin contractul de partaj voluntar.

Legislaţia aferentă stipulaţiei pentru altul arată faptul că între promitent şi stipulant se produc efectele contractului concret pe care s-a grefat stipulaţia, niciunul dintre ei nebeneficiind, direct sau indirect, de stipulaţie, promitentul fiind cel care se obligă faţă de stipulant să execute direct în favoarea beneficiarului prestaţia pe care cei doi au convenit să i-o acorde. Fiind o stipulaţiei, stipulantul poate, în situaţia în care promitentul nu se achită de obligaţia deaexecutaceeacea promis în beneficiul terţului,săintroducă împotriva promitentului orice acţiune îi oferă dreptul comun. Astfel, în caz de neexecutare a obligaţiei promitentului, stipulantul are împotriva acestuia posibilitate revocării stipulaţiei, conform art. 1.287 C.civ.

Prin raportare la împrejurarea că ulterior încheierii contractului, recurentul-reclamant a notificat pârâții în legătură cu intervenirea rezoluțiunii contractului de partaj voluntar ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a sultei, atrage incidențapactului comisoriu de gradul IV.

Or, interpretarea pe care curtea de apel a dat-o pactului comisoriu de gradul IV adaugă, în mod nepermis, la lege, și reprezintă o denaturare a voinţei interne a părților, cu interpretarea greșită a art. 1268 alin. 3 C.civ., lipsind de efecte o clauză agreată şi inserată în contract, care statuează, în mod clar, că în situaţia în care nu se achită una dintre tranșe, inclusiv tranşele de plătit în contul terțului beneficiar, în termenul menţionat, contractul de partaj voluntar se consideră desfiinţat, de plin drept.

Cu toate că plata ultimelor tranșe din sultă care trebuia achitate în contul terțului beneficiar nu a fost achitată în termenul agreat în acest sens, ci după activarea, de către recurent a pactului comisoriu de grad IV, aspect necontestat de pârâți, curtea de apel, în mod nelegal, statuează în sensul în care pactul comisoriu nu poate produce efecte în privința neachitării tranșelor din sultă către terțul beneficiar.

Contrar reținerilor curții de apel, prevederile din cuprinsul contractului de partaj voluntar nu dispun în sensul că pactul comisoriu se aplică doar pentru neachitarea primelor tranșe din sultă, contractul nefăcând nicio distincție în legătură cu acest aspect.

În privința tranzacţiei intervenite între intimaţi şi numitul W. prin intermediul căreia se prelungeşte termenul de plată stabilit iniţial prin contractul de partaj voluntar, în virtutea principiului res inter alios acta, relativitatea efectelor contractului va opera de o manieră negativă în sensul în care recurentul va fi considerat terţ faţă de acesta, fiindu-i inopozabile efectele create prin intermediul său, inclusiv modificarea termenului de executare a obligaţiei, cu atât mai mult cu cât această convenţie nu poartă dată certă, acest fapt creând suspiciunea cel puţin rezonabilă că este un document întocmit pro causa.

Or, potrivit principiului pacta sunt servanda actul juridic încheiat de părţi reprezintă legea lor, creată în vederea producerii de efecte juridice iar modificarea actului juridic se va realiza prin convenţia părţilor sau în cazurile prevăzute de lege. Prin urmare, modalitatea de executare a acestuia, inclusiv prin intermediul unei stipulaţii pentru altul, nu ar putea fi modificată decât prin consimţământul tuturor părţilor implicate, inclusiv a recurentului reclamant, conform art. 1270 C.civ.

Principiul res inter alios acta se aplică actului subsecvent, al tranzacţiei intervenite între intimaţi şi numitul W., și care recunoaște pe recurentul-reclamant ca terț căruia nu i se aplică efectele acestui act şi care nu este ţinut de efectele acestuia, conform art. 1.280 C.civ.

Prin cererea de completare a motivelor de recurs înregistrate la 18 iunie 2024, recurentul-reclamant, prevalând-se de același motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., a învederat următoarele aspecte:

Din analiza clauzelor contractului de partaj voluntar, instanţa a reţinut că acesta conţine două raporturi juridice autonome: raportul de partaj exclusiv dintre părţi, şi un raport juridic născut din clauza prin care s-a stipulat obligaţia pârâţilor, în calitate de promitenţi, de a executa o prestaţie directă în favoarea lui W., în calitate de terţ beneficiar.

În acest context, în mod nelegal, curtea de apel a valorificat declaraţia autentificată sub nr. 499 din 29.07.2020 de către Notar Public Z., prin care numitul W. a declarat că a încasat integral suma de 170.000 euro reprezentând tranşele de sultă de la B., datorate de acesta împreună cu soţia C. lui A., conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.3395 din 29.03.2019 de către Societatea Profesională Notarială Y. şi Asociaţii, notar public X., prin transfer bancar.

La fel de nelegală este şi reţinerea conform căreia neplata la termenele convenite a sumei de 170.000 euro conferă debitorului iniţial, în calitate de stipulant doar remediile conferite de lege oricărui creditor şi părţilor contractante pentru neexecutarea contractului referitor la stipulaţia pentru altul, deci inclusiv posibilitatea de a solicita rezoluţiunea, dar doar a stipulaţiei în favoarea terţului şi în condiţiile dovedirii neexecutării culpabile a obligaţiei asumate de partea adversă şi a prejudiciului suferit de stipulant.

Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a prevederilor art. 1243, art. 1270, art. 1280 şi art. 1281 C.civ. atunci când a reţinut că a intervenit o prelungire legală atermenelor de plată prin tranzacţie extrajudiciară din 28 octombrie 2019, în contextul în care expunerea publică a respectivului act juridic a avut loc pe parcursul soluţionării pricinii, fiind întocmit "pro causa", recurentul-reclamant neavând cunoştinţă de existenţa sa. Totodată, declaraţia autentificată sub nr. 499/29.07.2020 de către Notar Public Z. este emisă ulterior transmiterii de către recurent a notificării din 25 mai 2020 adresată pârâţilor prin care era adus la cunoştinţă intervenirea rezoluţiunii de plin drept a contractului de partaj voluntar.

Tranzacţie extrajudiciară este lovită de nulitate absolută, curtea de apel neavând posibilitatea de a o valorifica din punct de vedere juridic având în vedere că prin aceasta a fost dispusă modificarea termenilor şi condiţiilor de plată de către pârâţii B. şi C. a sumei în cuantum de 170.000 euro.

Or, termenii si condiţiile de plată a acestei sume reprezintă obiect principal al contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395 din 29.03.2019 de către Societatea Profesională Notarială Y. şi Asociaţii, fiind o componentă a obligaţiei de plată a sultei, ce urma să fie achitate de pârâţi recurentului.

Obligaţia de plată a sultei este o clauză esenţială a contractului de partaj, conform dispozițiilor. art. 675 alin. (2) lit. a) C.civ., art. 680 din același cod reglementând caracterul esenţial al sumelor de bani (sultei) obţinute de fostul coproprietar, în deplin acord cu prevederile art. 1650 alin. (1) C.civ., care stabileşte ca obligaţie principală a cumpărătorului, şi ca efect principal al contractului de vânzare, obligaţia de plată a preţului, dar și cu art. 1719 C.civ.

În mod nelegal,

În dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant a arătat că obligaţia intimaţilor B. şi C. este unică și este reprezentată de plata către recurentul-reclamant a sumei totale în cuantum de 868.340 euro, cu titlu de sultă. Unicitatea obligaţiei de plată este dată de contraprestaţia reprezentată de transferul unic către intimaţii B. şi C. a cotei din dreptul de proprietate asupra terenului identificat în contractul de partaj. Atât timp cât obiect al partajului este un bun imobil unic, rezultă o unică obligaţie de transfer a cotei aferente coproprietăţii, cu obligaţia unică, corelativă, reciprocă şi interdependentă, de plată a sultei.

Modalitatea de executare a plății tranşei în cuantum de 170.000 euro constă în virarea sumei datorate de recurenul-reclamant lui W., executarea prestaţiei, prin remiterea sumei de bani în modalitatea stabilită, fiind stabilită contractual, iar unicitatea obligaţiei de plată atrage unicitatea obligaţiei asumate, conform art. 1469 C.civ.

În speță, existenţa contractului de partaj, cât şi a stipulaţiei pentru altul nu atrage naşterea unor raporturi juridice autonome, dat fiind că stipulaţia nu face obiectul unui contract distinct, autonom.

În acest sens, stipulaţia pentru altul şi contractul în favoarea unei terţe persoane reprezintă două noţiuni distincte, doctrina fiind unanimă cu privire la acest aspect: stipulaţia în favoarea unui terţ are, a priori, un scop clar identificat: atribuirea către beneficiar a unei creanţe izolate, un drept fără o obligaţie corelativă, constituindu-se într-o operaţiune care permite, în cadrul unui contract, desemnarea ca beneficiar a prestaţiei a unei persoane din afara părţilor contractante, indiferent dacă această prestaţie este, în actul respectiv, unic, principal sau doar accesoriu.

Contractul în favoarea unei terţe persoane este un contract prin care una sau mai multe părţi se angajează să propună unui terţ încheierea unui contract sau integrarea sa în cadrul unui contract existent, fiecare dintre părţile la tranzacţie acţionând în numele şi pe seama sa. Contractul pentru un terţ este, astfel, prezentat ca o metodă originală de încheiere a contractelor, permiţând unui terţ să se asocieze unei situaţii juridice contractuale la dezvoltarea căreia nu a participat.

Un alt argument, subsumat aceleiași critici de nelegalitate, a vizat aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel .

În dezvoltarea acestei critici de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că beneficiarul este un terţ faţă de contractul încheiat între stipulant şi promitent, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, stipulaţia apare inserată în contractul de partaj voluntar încheiat între recurentul-reclamant şi intimaţii-pârâți B. şi, poziția de C. terț a beneficiarului stipulației pentru altul rezultă expres din întreaga reglementare cuprinsă în art. 1284-1288 C.civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată de intimații pârâți, s-a invocat excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. 2 C.proc.civ. iar pe fond, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei curții de apel.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică a recurentului-reclamant, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., a vizat aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 1248 C.civ. referitoare la posibilitatea sa, în calitate de stipulant, de a solicita rezoluțiunea contractului de partaj voluntar pentru neexecutarea, în termenul agreat, a obligației asumate de către promitent terțului beneficiar, prin activarea pactului comisoriu de grad IV menționat în cuprinsul contractului de partaj.

În esență, recurentul-reclamant pretinde, în temeiul dispozițiilor art. 1284 C.civ., conservarea dreptului său de a solicita rezoluțiunea contractului de partaj și pentru neachitarea, de către pârâți, în termenul stabilit, a diferenței de preț de 170000 de euro, către W., ca terț beneficiar al stipulației pentru altul.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că modalitatea prin care părțile contractului de partaj autentificat sub nr. 3395 la 29.03.2019 au agreat asupra plății restului din sultă, de 170000 de euro, către W., nu întrunește cerințele legale ale stipulației pentru altul, reglementate prin art. 1284 C.civ., ci cele ale unei preluări de datorie prevăzute de art. 1599-1608 C.civ. pentru considerentele care succed.

Ca modalitate de implementare convențională, stipulația pentru altul, a cărei reglementare se regăsește în cuprinsul art. 1284-1288 C.civ., se obiectivează fie într-o clauză menționată în contractul dintre stipulant şi promitent, fie într-un contract de sine stătător prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străine de contract, denumite terţ beneficiar.

Stipulația pentru altul, ca excepţie veritabilă de la principiul relativităţii efectelor contractului, se caracterizează așadar, printre altele, prin aceea că produce efecte juridice pentru un terț care nu este parte contractantă în înțelegerea intervenită între stipulant și promitent.

Pe de altă parte, prin art. 1599, Codul civil definește modalitãțile de realizare a preluării de datorie, precum și efectele produse în temeiul acesteia, ca fiind reprezentate de posibilitatea de transmitere a unei obligații, de a plăti o sumã de bani ori de a executa o altã prestație, de către debitor unei alte persoane, fie printr-un contract încheiat între debitorul inițial și noul debitor, sub rezerva dispozițiilor art. 1605 din același cod, fie printr-un contract încheiat între creditor și noul debitor, prin care acesta din urmã își asumã respectiva obligație.

Reiese, așadar, că preluarea de datorie este definită ca reprezentând o modalitate de transmitere de către debitor a obligaţiei de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie către o altă persoană, evidențiindu-se două forme alternative de realizare a operaţiunii: fie printr-un contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor, fie printr-un contract încheiat între creditor şi noul debitor, prin care acesta din urmă îşi asumă obligaţia debitorului iniţial. Dacă preluarea de datorie, în primul caz, se realizează prin transmiterea obligaţiei de la debitorul iniţial către noul debitor, contractul dintre creditor şi noul debitor are ca obiect asumarea faţă de creditor a datoriei de către un nou debitor.

Noul Cod civil a reglementat, așadar, expres preluarea convenționalã tripartitã de datorie (acord de voințã între creditor, debitor cedent și debitor cesionar vizând executarea obligației cãtre cedat numai de cãtre cesionar), și preluarea convenționalã bipartitã de datorie (acord de voințã între creditor și terț, fãrã consimțãmântul debitorului inițial, ca obligația acestuia sã fie executatã de cãtre terț), rezultând, în mod evident, calitatea de parte a creditorului în oricare dintre cele două forme de manifestare a mecanismelor juridice ale preluării de datorie.

Privite comparativ, distincția dintre stipulația pentru altul și preluarea de datorie este dată de natura obligației și de consimțământul părților.

În acest sens, se reține că stipulația pentru altul se definește ca fiind un mecanism legal prin care o parte, numită promitent, se obligă față de cealaltă parte, numită stipulant, să execute o prestație în folosul unei terțe persoane numită beneficiar, care nu este parte în contract și care nu este nici reprezentantul al unei dintre părți.

Ca efect al stipulației pentru altul, beneficiarul dobândește un drept nou, inexistent anterior, propriu, dar și dreptul de a acționa împotriva promitentului pentru aducerea la îndeplinire a respectivei obligații.

Pe de altă parte, preluarea de datorie reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor (a pasivului), ca excepție de la principiul stabilității subiectului pasiv al obligației, prin care o persoană, noul debitor, se obligă să stingă o datorie existentă a altei persoane, vechiul debitor, față de creditorul vechiului debitor, care este parte și își dă consimțâmântul pentru ca obligația vechiului debitor să fie executată de noul debitor.

Prin urmare, preluarea de datorie, ca instrument juridic inovator de transmisiune a obligaţiilor, se derulează, în oricare dintre cele două forme reglementate de legiuitor, cu participarea și consimțâmântul creditorului, ca parte beneficiară a prestațiilor ce urmează să fie executate de noul debitor, spre deosebire de stipulația pentru altul în care terțul beneficiar nu participă la formarea raportului juridic dintre stipulant și promitent, poziția lui fiind aceea de terț.

În cauza dedusă judecății, situația de fapt reținută de instanțele de fond, evidențiază că între reclamantul A., şi pârâţii B., C. la 29.03.2019, a intervenit contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395 de notar public X., în vederea sistării coproprietaţii asupra bunului imobil, teren arabil, în suprafață de 118.429,00 m.p. situată în extravilan Municipiul Iaşi, având număr cadastral z, înscrisă în cartea funciară nr. z a Municipiului Iaşi, confom extrasului de carte funciară pentru autentificare nr. 50115 din 28.03.2019 eliberat de A.N.C.P.I.-O.C.P.I. Iaşi - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi prin care, urmare a nerestituirii de către A. a sumei acordate conform contractului de împrumut sub semnătură privată încheiat la 18.11.2017, cu termen scadent la 18.11.2018, părţile au hotărât partajarea bunului imobil mai sus menţionat.

Astfel, în cuprinsul contractului de partaj voluntar, părțile au convenit ca dreptul de proprietate ce revine lui A. asupra cotei de l/2 din imobil să revină pârâţilor B., C. care, în schimb, vor achita o sultă de 868.340 euro (echivalentul în lei, la cursul BNR stabilit de către părţi), în privința căreia s-a constatat că sumele de 225.000 euro, 78.000 euro, 145.340 euro, 8.220 euro au fost deja achitate anterior semnării actului de partaj, suma de 137.120 euro se va achita la data semnării contractului de partaj, suma de 100.000 euro se va achita până la 01.07.2019; suma de 100.000 euro se va achita până la 01.10.2019 iar suma de 50.000 euro se va achita pana la 01.01.2020.

În privința diferenței din sultă, în cuantum de 170000 de euro, părțile au convenit ca aceasta să fie achitată lui W., astfel: suma de 85.000 euro până la 31.12.2019, iar suma de 85.000 euro pănâ la 31.03.2020.

De asemenea, părțile au convenit ca în situaţia în care nu se achită una dintre tranşe în termenele stabilite, contractul de partaj se consideră desfiinţat de plin drept, fără intervenţia instanţei şi fără punere în întârziere a părţilor, acestea fiind repuse în situaţia anterioară, în virtutea acestui pact comisoriu, cu pierderea împrumutului în sumă de 225.000 euro şi tranşelor achitate până la data respectivă.

Prin convenţia autentificată la aceeaşi dată, 29.03.2019, sub nr. 3396 de către notar public X., în contextul perfectării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 14647 din 21.12.2017 la Societatea Profesională Notarială Y. & Asociaţii, Iaşi şi a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395 din 29.03.2019 la Societatea Profesională Notarială Y. & Asociaţii, numitul W., împreună cu reclamantul A. şi cu pârâţii B. și C. , au convenit ca suma de 170.000 euro, parte din sulta în valoare totală de 868.340 euro, să fie achitată lui W., pentru stingerea obligaţiei reclamantului A. de achitare a preţului total al vânzării, stabilit în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 14.647/21.12.2017 la Societatea Profesională Notarială Y. & Asociaţii, astfel: suma de 85.000 euro se va achita până la 31.12.2019, iar suma de 85.000 euro până la 31.03.2020.

Ulterior acestei înțelegeri intervenite între părți, prin tranzacţia extrajudiciară din 28.10.2019, W., în calitate de creditor şi B. și C., în calitate de debitori, au convenit extinderea termenului de plată pentru ambele tranşe identificate, respectiv pentru toată suma de 170.000 euro datorată conform convenţiei, până la 31.07.2020, fără niciun fel de pretenţii suplimentare sau daune din partea creditorului.

Urmare a nerespectării de către pârâți a termenelor de plată, stabilite inițial prin convenţia autentificată la 29.03.2019, sub nr. 3396 de către notar public X., reclamantul a emis notificarea adresată pârâţilor prin care le-a adus la cunoştinţă desființarea de plin drept a contractului de partaj voluntar, fără intervenţia instanţei şi fără punere în întârziere a părţilor, care sunt repuse în situaţia anterioară încheierii contractului.

Prin declaraţia autentificată sub nr.499 din 29.07.2020 de către notar public Z., W. a declarat că a încasat integral suma de 170.000 euro reprezentând tranşele de sultă de la B., datorate de acesta, împreună cu soţia C. lui A., conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.3395 din 29.03.2019 de către SPN Y. şi Asociaţii, notar public X., prin transfer bancar, suma de 47.696,00 lei, la 13.02.2020, suma de 50.000 euro, la 24.06.2020, suma de 50.000 Euro, la 15.07.2020, suma de 60.000 euro, la 23.07.2020.

Prin aceeaşi declaraţie, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.14.647 din 21.12.2017 de către SPN Y. & Asociaţii, notar public V. şi Convenţia autentificată sub nr.3396/ din 9.03,2019 de către SPN Y. & Asociaţii, notar public X., W., în calitate de vânzător, a declarat că a încasat integral preţul vânzării de la A. şi nu mai are nicio pretenţie faţă de acesta cu privire la preţul vânzării sau imobilul vândut.

În raport de aspectele anterior relevate, contrar susținerilor recurentului- reclamant, în privința clauzei inserate în cuprinsul contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395 la 29.03.2019 de către notarul public X. privind acordul părților ca diferența de sultă, de 170000 euro, să fie achitată de către pârâți lui W., aceasta dă expresie unui raport juridic distinct de raportul de partaj voluntar, consfințit și exprimat de convenția tripartită ce a succedat actului juridic de partaj, autentificată sub nr. 3396 din 29.03.2019 de către notarul public X., prin care W., reclamantul A., și pârâții B. și C. au convenit ca suma de 170000 de euro, parte din sulta de 868340 euro, să fie achitată prin virament bancar lui W.

Este de necontestat că interpretarea sistematică a clauzelor inserate într-un contract se face unele prin altele, înțelesul lor stabilindu-se în contextul raportului juridic reglementat prin respectivul act juridic iar acesta din urmă se va stabili în urma stabilirii voinței reale a părților, prin raportare la conținutul contractului. Cu toate acestea, însă, interpretarea sistematică nu presupune raportarea la clauzele altui contract- chiar între aceleași părți, ci numai prin raportare la clauzele contractului care exprimă respectivul raport juridic.

În cauza pendinte, manifestarea de voință a părților cu privire la nașterea celor două raporturi juridice (de partaj judiciar și de transmitere a obligației de plată către W., a sumei de 1700000 de euro, de la reclamant la pârâți) rezidă, în mod inechivoc, tocmai din intenția concordantă a acestora care a vizat, pe de o parte, sistarea stării de coproprietate, exprimată și concretizată prin perfectarea contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395 la 29.03.2019 de către notarul public X., iar pe de altă parte, din dorința de a stinge obligaţia reclamantului de achitare a preţului total al vânzării către W., stabilit în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 14.647/2017 la Societatea Profesională Notarială Y. & Asociaţii, prin inserarea în cuprinsul contractului de partaj a clauzei privitoare la achitarea diferenței de sultă în cuantum de 170000 de euro de către pârâți lui W., dar și prin încheierea convenției autentificate sub nr. 3396 la 29.03.2019 de către notarul public X. prin care W. și-a exprimat acordul ca datoria reclamantului să fie achitată de către pârâți.

Or, contrar susținerilor recurentului-reclamant, preluarea de către pârâții B. și C. reclamantul o avea față de W. dă expresia unui nou raport juridic născut între aceștia, cu un regim juridic propriu și distinct, care nu poate fi guvernat de clauzele inserate în cuprinsul contractului de partaj voluntar, chiar dacă pârâții figurează în calitate de debitori în ambele raporturi juridice.

Prin urmare, contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3395 la 29 martie 2019 de către notarul public X., privit ca instrumentum iuris, dă formă a două manifestări de voință a părților (negotium iuris), ca expresie juridică a intenției comune a acestora care au consimțit, prin intermediul unui singur act juridic, atât cu privire la încetarea coproprietății asupra imobilului teren arabil în suprafaţă de 118.429,00 m.p. situată în extravilan Municipiul Iaşi, având număr cadastral z, înscrisă în cartea funciară nr. z a Municipiul Iaşi, cât și cu privire la transmiterea, către pârâți, a unei obligații preexistente a reclamantului față de W. Ca atare, în cuprinsul aceluiași act juridic, s-au cristalizat elemente care definesc două raporturi juridice distincte și independente, executarea cu întârziere, de către pârâți, a obligației de plată către W. neputând atrage aplicarea sancțiunii prevăzute în contractul de partaj pentru plata cu întârziere a sultei de către pârâți reclamantului, respectiv pactul comisoriu de gradul IV, așa cum, în mod greșit, se afirmă prin criticile formulate.

În atare context, sancțiunea rezoluțiunii pentru neachitarea de către pârâți, la termen, a tranșelor din sultele stabilite prin contractul de partaj se referă exclusiv la raportul juridic referitor la sistarea stării de coproprietate, și nu poate fi extinsă și deci, aplicată, și raportului juridic având ca obiect transmiterea obligației de plată a sumei de 170000 de euro de la reclamant la pârât, contrar alegațiilor recurentului-reclamant.

Așadar, în dezacord cu susținerile recurentului-reclamant, această operaţiune de plată nu îmbracă forma juridică a stipulaţie pentru altul, întrucât, prin clauza menţionată, părţile nu s-au identificat ca stipulant şi promitent, ci au stabilit ca pârâții (noii debitori) să preia datoria pe care reclamantul (în calitate de debitor inițial) o avea față de W. (creditor) așa cum rezultă din cuprinsul convenției autentificate sub nr. 3396 la 29.03.2019.

Prin urmare, Înalta Curte constată că operațiunea juridică încheiată între recurentul-reclamant A., W. și intimații- pârâți cuprinsă în convenția autentificată sub nr. 3396 la 29,03,2019, prin care pârâții s-au obligat la plata diferenței de sultă datorată reclamantului terțului W., reprezintă o preluare de datorie, reglementată de dispozițiile art. 1599-1608 C.civ.

Dacă în cazul stipulației pentru altul, terțul beneficiar dobândește un drept de creanță nou în patrimoniul său, distinct de datoria inițială dintre stipulant și promitent, în speță, intenția părților nu a fost aceea de a crea un drept nou în favoarea lui W., ci de a stinge o datorie a reclamantului față de acesta. Prin urmare, W. a dobândit, astfel, calitatea de parte în raportul juridic cu pârâții având ca obiect plata sumei de 170000 de euro cu titlu de diferență din preţul total al vânzării, stabilit în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 14.647/2017 la Societatea Profesională Notarială Y. & Asociaţii, în virtutea căreia, în aplicarea principiului libertății contractuale, a prevăzut noile termene de plată, prin tranzacția încheiată cu pârâții, în deplin acord cu ceea ce dispozițiile art. 1169 C.civ. reglementează.

În atare context, critica recurentului-reclamant conform căreia, în mod greșit, curtea de apel a validat modificarea, prin tranzacția din 28.10.2019, a termenului pentru restituirea sumei de 170000 de euro prevăzută în contractul de partaj autentificat sub nr. 3395 la 29.03.2019 nu poate fi reținută, având în vedere că ulterior acordului de preluare de către pârâți, prin convenția din 29.03.2019 autentificată sub nr. 3396, a datoriei reclamantului către W., părțile au dobândit libertatea de conveni asupra termenilor de restituire a respectivei sume, în virtutea principiului autonomiei de voință a părților.

Cum plata a vizat stingerea unei datorii preexistente, iar W., în calitate de creditor al reclamantului, și–a exprimat, în mod expres, consimțământul ca datoria reclamantului să fie achitată de pârâți, reclamantul fiind substituit de pârâți, în cauză a aut loc o veritabilă preluare de datorie, nefiind întrunite condițiile stipulației pentru altul, toate alegațiile recurentului-reclamant în această privință neputând fi primite.

Înalta Curte reține că simpla mențiune a unui terț ca destinatar al unei plăți, nu este suficientă pentru a califica operațiunea drept stipulație pentru altul, așa cum încearcă să acrediteze recurentul-reclamant prin memoriul de recurs; aceasta întrucât ceea ce contează este intenţia părţilor care nu a fost aceea de a crea în patrimoniul creditorului W. a unui drept nou sau de a-l gratifica, ci de a stinge datoria reclamantului faţă de acesta, folosindu-se de datoria pe care pârâții o aveau față de reclamant, preluarea de datorie grefându-se pe un raport juridic preexistent, având ca obiect prestația ce făcea obiectul obligației născute din contractul de partaj, pe care şi-au asumat-o pârâții, ca noi debitori.

Împrejurarea că pentru diferența de 170000 de euro, parte din sulta de 868340 euro, prin declarația autentificată sub nr. 3396 din 29.03.2019, reclamantul împreună cu pârâții și cu W. au consimțit ca aceasta să fie plătită lui W. pentru achitarea datoriei pe care acesta o avea către acesta din urmă în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1467 la 21.12.2017 de Societatea Profesională Notarială Y. & Asociații, a avut ca efect substituirea pârâților în drepturile şi obligaţiile reclamantului, ca debitor iniţial, cu acordul creditorului, care a devenit el însuşi parte în noul raport juridic reprezentat de contractul de preluare de datorie.

Pe de altă parte, se reține că urmare a acceptului creditorului W. de către pârâți a datoriei reclamantului, s-a realizat transmiterea obligației de plată a sumei de 170000 de euro, din patrimoniul reclamantului, în patrimoniul pârâților, în condiții de opozabilitate față de reclamant care a devenit un terț raportul juridic nou creat între pârâți și W., fără dreptul de a invoca, în temeiul calității sale de creditor a pârâților pentru sultele datorate de aceștia în temeiul contractului de partaj, o eventuală nerespectare a obligațiilor care incumba pârâților din respectivul raport juridic.

Prin urmare, stabilirea de către creditorul W., prin tranzacţia extrajudiciară din 28.10.2019 a unei alte date limită pentru restituirea de către pârâți a datoriei preluate de la reclamant, prin extinderea termenului de plată pentru ambele tranşe, contrar susținerilor recurentului, este pe deplin valabilă, în aplicarea principiului libertăţii contractuale prevăzut de art.1169 C.civ. care permit părților stabilirea unui anumit moment pentru exigibilitatea obligaţiei preluate, dată fiind independența acestui raport juridic în raport de cel privitor la partajarea bunului imobil.

Aşa fiind, susţinerile părţii recurente conform căreia tranzacția extrajudiciară încheiată de intimaţii B., C. şi W. are un caracter accesoriu contractului de partaj, preluând clauzele esenţiale din acest contract cu privire la obligaţia de plată a sultei precum şi a modalităţii de plată a acesteia, sunt nefondate şi vor fi respinse, în consecinţă.

În privința aserțiunii potrivit căreia instanța de apel, în mod nelegal, a valorificat din punct de vedere juridic tranzacţie extrajudiciară având în vedere că aceasta este lovită de nulitate absolută, întrucât prin aceasta s-a dispus modificarea termenilor şi condiţiilor de plată de către pârâţii B. şi C. a sumei în cuantum de 170.000 euro, Înalta Curte reține că această este nefondată, întrucât aprecierea probelor este apanajul exclusiv al instanţei de judecată (de apel, în speţă), conform art. 264 alin. (2) C.proc.civ. (în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare).

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a argumentat nelegalitatea deciziei atacată din perspectiva unei pretinse aplicări greșite de către instanța de apel a prevederilor art. 1243, art. 1270, art. 1280 şi art. 1281 C.civ. atunci când a reţinut că a intervenit o prelungire legală a termenelor de plată prin tranzacţie extrajudiciară din 28 octombrie 2019, susținând că expunerea publică a respectivului act juridic a avut loc pe parcursul soluţionării pricinii, fiind întocmit "pro causa", recurentul-reclamant neavând cunoştinţă de existenţa sa, iar pe de altă parte, declaraţia autentificată sub nr.499 din 29.07.2020 de către Notar Public Z. a fost emisă ulterior transmiterii de către recurent a notificării din 25.05.2020 adresată pârâţilor prin care era adus la cunoştinţă intervenirea rezoluţiunii de plin drept a contractului de partaj voluntar.

Înalta Curte constată că sub aparența unei critici de nelegalitate care vizează pretinsa aplicare și interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor 1243, art. 1270, art. 1280 şi art. 1281 C.civ., recurentul reclamant aduce în discuție, în mod inadecvat procedural, aspecte ce țin de situația fapt referitoare la momentul la care a luat la cunoștință de tranzacția extrajudiciară în legătură cu care susține că a fost întocmită pro causa, respectiv de momentul la care a fost întocmită declaraţia autentificată sub nr.499 din 29.07.2020 de către Notar Public Z., ulterior transmiterii notificării din 25.05.2020 adresată pârâţilor prin care era adus la cunoştinţă intervenirea rezoluţiunii de plin drept a contractului de partaj voluntar. Or, această solicitare este incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, întrucât aprecierea probelor în vederea stabilirii existenţei sau inexistenței actelor şi faptelor deduse judecăţii este dată de legiuitor în puterea necenzurabilă a judecătorilor fondului şi se realizează pe temeiul art.264 C.proc.civ., prin examinarea fiecărei probe în parte şi pe toate în ansamblul lor, în mod liber şi potrivit convingerilor acestora.

În continuare, Înalta Curte reține că prin completarea motivelor de recurs înregistrate la 18.06.2024, pe lângă dezvoltarea aspectelor de nelegalitate prezentate prin memoriul de recurs care au primit deja dezlegare conform considerentelor anterior redate, recurentul-reclamant a criticat decizia curții de apel și sub aspectul existenței unei pretinse confuzii decurgând din considerarea identității între stipulația pentru altul și contractul în favoarea unei terțe persoane, noțiuni juridice distincte. Or, aceste aspecte, deși au fost invocate și în stadiul procesual anterior, instanța de apel a constatat că au fost formulate cu nerespectarea prevederilor art. 470 alin. 1 și alin. 3 C.proc.civ., fiind respinse, ca tardive. În atare context, reiterarea în recurs, a criticii privitoare la existența unei confuzii decurgând din considerarea identității între stipulația pentru altul și contractul în favoarea unei terțe persoane, nu este permisă având în vedere că acestea nu au fost supuse dezbaterii pe fond şi deci, unei dezlegări proprii a instanţei de apel, astfel încât peste motivele invocate în faţa instanţelor de fond nu se poate trece.

În considerarea celor ce preced, care fac inutilă examinarea altor argumente, în baza art. 496 alin.(2) C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 124/2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă.