Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_235011 AI generated

Debtor's voluntary penalty payment ruled undue and recoverable after provisional order never confirmed; case remanded.

Case Number ICCJ_235011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the debtor-claimant's appeal, set aside the appellate court's decision, and remanded the case for retrial. The dispute concerned the debtor's claim for restitution of 368,000 lei paid voluntarily to the creditor as daily delay penalties established by a court order under Article 906 of the Civil Procedure Code, but never confirmed by a final quantification decision. The High Court held that the provisional penalty order was not liquid, exigible, or enforceable, and did not constitute a debt; since the underlying obligation had been performed before the creditor's request to fix a definitive penalty sum (which was denied), the payment lacked legal basis and was made in error, thus qualifying as an undue payment recoverable under Article 1341 of the Civil Code. The appellate court's contrary finding was reversed due to misapplication of substantive law.

Legislator headnote

AI generated

art. 1341 C.proc.civ, art. 906 alin. (4) C.proc.civ, art. 1341 C.civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ, art. 1341 alin. (1) C.civ, art. 906 C.proc.civ; Debtor's voluntary penalty payment ruled undue and recoverable after provisional order never confirmed; case remanded: The dispute concerned the debtor's claim for restitution of 368,000 lei paid voluntarily to the creditor as daily delay penalties established by a court order under Article 906 of the Civil Procedure Code, but never confirmed by a final quantification decision. The High Court held that the provisional penalty order was not liquid, exigible, or enforceable, and did not constitute a debt; since the underlying obligation had been performed before the creditor's request to fix a definitive penalty sum (which was denied), the payment lacked legal basis and was made in error, thus qualifying as an undue payment recoverable under Article 1341 of the Civil Code. The appellate court's contrary finding was reversed due to misapplication of substantive law.

Keywords

AI generated
undue payment summary penalty order civil judgment enforceable decision basis of obligation debt enforcement claim

Cited Legislation

AI generated
art. 1341 C.proc.civ
– nu se poate vorbi despre o datorie care să justifice plata și să înlăture aplicabilitatea prevederilor art. 1341 C.civ.
art. 906 alin. (4) C.proc.civ
În lipsa unui temei pentru plata penalității, în absența unei creanțe a creditorului cu acest titlu – creanță care nu se stabilește prin hotărârea de aplicare provizorie a penalităților, ci abia prin hotărârea de fixare definitivă a sumei cu acest titlu, reglementată de art. 906 alin. (4) C.proc.civ.
art. 1341 C.civ
– nu se poate vorbi despre o datorie care să justifice plata și să înlăture aplicabilitatea prevederilor art. 1341 C.civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ
Procedural basis for admitting the appeal (recurs) due to misinterpretation/misapplication of substantive law.
art. 1341 alin. (1) C.civ
8 C.proc.civ., arătând că soluţia instanţei de apel potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile pentru plata nedatorată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1341 alin. (1) C.civ.
art. 906 C.proc.civ
şi a art. 906 C.proc.civ.
art. 1470 C.civ
Potrivit art. 1470 C.civ., orice plată presupune existenţa unei datorii.
art. 1341 alin. (2) C.civ
– nu se poate vorbi despre o datorie care să justifice plata și să înlăture aplicabilitatea prevederilor art. 1341 C.civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Procedural basis for admitting the appeal (recurs) due to misinterpretation/misapplication of substantive law.

art. 497 C.proc.civ.

Basis for the ruling to quash the appellate decision and remand the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Cerere de restituire a sumei reprezentând penalităţi pe zi de întârziere stabilite prin hotărâre judecătorească, achitate benevol de către debitor. Inexistenţa unei hotărâri de fixare a sumei definitive. Executarea obligaţiei din titlul executoriu. Plată nedatorată

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii. Faptul juridic licit

Index alfabetic: plată nedatorată

penalităţi pe zi de întârziere

hotărâre provizorie

plată voluntară

C.civ., art. 1341

C.proc.civ., art. 906

Plata făcută de bunăvoie de către debitor, la simpla cerere a creditorului, întemeiată pe o hotărâre care a stabilit o penalitate cu natură doar provizorie, potențială, dar nelichidă și neexigibilă și a cărei finalitate de constrângere a debitorului la o anume conduită a fost atinsă anterior cererii de fixare a penalității definitive, căreia nu i s-a mai dat curs, se constituie într-o plată care nu era datorată, fiind făcută din eroare (eroare de drept).

În lipsa unui temei pentru plata penalității, în absența unei creanțe a creditorului cu acest titlu – creanță care nu se stabilește prin hotărârea de aplicare provizorie a penalităților, ci abia prin hotărârea de fixare definitivă a sumei cu acest titlu, reglementată de art. 906 alin. (4) C.proc.civ. – nu se poate vorbi despre o datorie care să justifice plata și să înlăture aplicabilitatea prevederilor art. 1341 C.civ.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1896 din 11 noiembrie 2025

I. Circumstanţele cauzei.

1.Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secţia a IV-a civilă, la data de 22.02.2022, reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 368.000 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de plată nedatorată, la care se adaugă cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

2.Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 348 din 23.03.2023, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

3.Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 543 A din 15.05.2024 Curtea de Apel București - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva sentinţei civile nr.348/2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât B., ca nefondat și a obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatului-pârât suma de 4.500 lei cheltuieli de judecată.

4.Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 543 A/2024 pronunţată de Curtea de Apel București - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs reclamanta.

Prin recursul exercitat de reclamanta A. S.A. se invocă incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., arătând că soluţia instanţei de apel potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile pentru plata nedatorată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1341 alin. (1) C.civ. şi a art. 906 C.proc.civ.

Potrivit art. 1341 alin. (1) C.civ., "Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire". Faţă de această normă juridică, doctrina de specialitate a apreciat că plata nedatorata presupune întrunirea mai multor condiţii, anume: (i) prestaţia să fi fost făcută cu titlu de plată, (ii) datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, iar (iii) plata să fi fost făcută în principiu din eroare.

Deşi instanţa de apel a reţinut că acestea sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o plată pentru a fi considerată nedatorată, aplicarea acestora la speţa dedusă judecăţii s-a făcut eronat, fapt ce a dus la soluţionarea greşită a cauzei, instanţa de apel concluzionând că în cauză nu sunt întrunite aceste condiții.

Recurenta arată că în cauză sunt întrunite condiţiile existenţei plăţii nedatorate, procedând la dezvoltarea acestora în raport de circumstanțele cauzei, respectiv:

(i) prestaţia a fost făcută cu titlu de plată

Plata a fost efectuată în baza sentinţei civile nr. 3273/18.05.2018, hotărâre preliminară prin care s-a stabilit cu titlu provizoriu penalitatea de 1000 lei/ zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu privind obligaţia de a face. Prestaţia a fost făcută cu credinţa eronată că reprezintă o plată.

Mecanismul reglementat de art. 906 C.proc.civ. presupune două etape: în cursul celei dintâi, instanţa de executare stabileşte, la cererea creditorului, o penalitate pe zi de întârziere, în considerarea criteriilor indicate la alin. (2) sau (3), în măsura în care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, debitorul nu a executat obligaţia de a face sau de a nu face, iar într-o etapă subsecventă, fixează, tot la cererea creditorului, suma definitivă ce i se datorează cu titlu de penalitate, printr-o operaţiune matematică, ce presupune înmulţirea sumei stabilite în cadrul etapei precedente cu titlu de penalitate pe zi de întârziere cu numărul de zile regăsit în intervalul celor 3 luni, dacă, în termen de 3 luni de la comunicarea încheierii de aplicare a penalităţii, debitorul nu şi-a executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu originar; o asemenea cerere poate fi reiterată după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, hotărârea prin care s-au stabilit penalităţile de 1000 lei/zi de întârziere era doar o hotărâre provizorie, şi nu executorie.

Totodată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu există pentru că nu există titlu executoriu de plată pentru suma de 368.000 lei reprezentat de o sentinţă/decizie prin care au fost definitivate sumele de plată. Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia în care ar fi existat o astfel de sentinţă/decizie prin care să fie definitivate sumele de plată, având în vedere prevederile legale incidente la momentul respectiv, perioada maximă pentru care ar fi putut fi obligată să achite penalităţi, reclamanta, ar fi fost de maxim 3 luni, astfel că în niciun caz-nu ar fi rezultat suma de 368.000 lei.

(ii) datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu există

Potrivit art. 1470 C.civ., orice plată presupune existenţa unei datorii. Dacă această datorie nu există, consecinţa este logică, plata trebuie să fie restituită celui care a făcut-o, fiind fără cauză, adică nedatorată.

Totodată, orice, plată presupune şi o componentă voliţională şi anume intenţia de a executa obligaţia pentru stingerea unei datorii, astfel că, pentru a simplifica identificarea acestei condiţii, art. 1341 alin. (2) C.civ., instituie o prezumţie relativă potrivit căreia o plată făcută se prezumă că este făcută cu intenţia de a stinge o datorie proprie. Importanţa prezumţiei rezultă din faptul că nu poate fi estimată intenţia liberală, ci numai intenţia de stingere a unei datorii. În caz contrar, orice plată nedatorată putea fi considerată o liberalitate, ceea ce nu era admisibil.

Prin paragraful 65 din Decizia nr. 16/2017 pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că: „ întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibila, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis pârâtului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite fixarea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi".

Orice sume achitate în temeiul art. 906 alin. (2) C.proc.civ. nu reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile şi nu ar fi trebuit plătite de la bun început, din moment ce nu există riscul unei executări silite.

Sentinţa civilă nr. 3273/2018 nu reprezintă un titlu executoriu şi nu conţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel că plata efectuată din eroare în temeiul acesteia, este o plată nedatorată ce nu i se cuvine intimatului-pârât.

Numai în ipoteza în care ulterior datei de 18.05.2018 intimatul-pârât ar fi formulat o acţiune pentru stabilirea sumei definitive, în temeiul art. 906 alin. (4) C.proc.civ., și dacă aceasta ar fi fost admisă, ar fi existat un titlu executoriu de plată care să conţină o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi care ar fi putut reprezenta temeiul unei plăţi. Or, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București nu a existat înregistrată nici o cerere de chemare în judecată de către intimatul-pârât care să se întemeieze pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) C.proc.civ., astfel cum în mod eronat susţine acesta în toate documentele.

(iii) plata a fost făcută din eroare

Plata a fost făcută din eroare, neexistând un titlu executoriu de plată şi o obligaţie în sarcina reclamantei, iar în absenţa acestora, încasarea sumei reprezintă o plată nedatorată, pe care intimatul-pârât trebuie să o restituie, nefiind îndrituit la încasarea acesteia. Se arată că reclamanta nu a avut intenţia sa achite o sumă rezultată în urma unui titlu provizoriu, plata fiind, așadar, făcută din eroare.

Prin decizia nr. 30/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 418 din 16 mai 2023 a fost clarificat modul de interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) si ale art. 906 alin. (5) C.proc.civ., astfel:

„Rolul penalităţilor este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) C.proc.civ. este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriii, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii.

Analiză textelor cuprinse în art. 906 C.proc.civ. relevă funcţia preventivă a penalităţilor, deoarece prefigurarea acordării lor are un scop disuasiv în raport cu intenţia debitorului de a nu executa obligaţia stabilită prin titlul executoriu, îndemnându-l la executare, cea cominatorie, căci sunt menite să înfrângă rezistenţa debitorului la executarea în natură a obligaţiei sale, dar şi rolul lor punitiv, de vreme ce, la lichidarea penalităţii, creditorul obţine un nou titlu executoriu împotriva debitorului, care este astfel pedepsit pentru pasivitatea în executare.

Pe de altă parte, faptul că dispoziţiile art. 906 alin. (5) C.proc.civ. îngăduie reducerea sau chiar înlăturarea penalităţii definitive demonstrează că nu latura punitivă este esenţială în mecanismul penalităţilor, ci cea cominatorie, atât timp cât o asemenea măsură poate fi adoptată atunci când debitorul şi-a executat obligaţia şi, în plus, a dovedit motivele temeinice care au justificat întârzierea în executare.

Funcţia punitivă a penalităţilor este derivată din cea cominatorie, căreia i se ataşează, ea nu funcţionează autonom, deoarece pedepsirea debitorului nu este un scop în sine, astfel încât fixarea penalităţilor poate avea loc numai în cazul în care persistă şi rolul cominatoriu al procedurii.

Deoarece penalităţile nu au un caracter reparatoriu, creditorul are dreptul, în măsura în care a fost prejudiciat, să obţină despăgubiri, în condiţiile art. 892 C.proc.civ. sau ale dreptului comun prin urmare, sub rezerva dovedirii lor, acestea pot avea caracter fie compensatoriu, fie moratoriu.

Controlul penalităţilor este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin, (4) C.proc.civ. este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual, de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii.

Această concluzie se impune în contextul în care scopul executării silite este, cum neîndoielnic rezultă din cuprinsul art. 622 alin. (3) C.proc.civ., realizarea creanţei recunoscute prin titlu executoriu. Odată ce finalitatea declanşării ei a fost atinsă, nicio formă de executare silită nu mai este justificată, astfel că şi cererea de fixare a penalităţilor se impune să fie respinsă, fiind nerelevant dacă executarea obligaţiei are loc în termenul de cel puţin 3 luni în care creditorului i se interzice sesizarea instanţei sau ulterior împlinirii lui, atât timp cât încheierea de fixare a penalităţilor mi a fost pronunţată.”

Aceste argumente demonstrează caracterul provizoriu al penalităţilor la care a fost obligată reclamanta, precum şi inexistenţa datoriei, plata fiind făcută din eroare.

În ceea ce priveşte aspectul reţinut de către curtea de apel potrivit căruia deși de principiu, e posibil ca un debitor să facă plata unei creanţe stabilite printr-o hotărâre judecătorească, hotărâre care nu este încă executorie, plata fiind făcută exclusiv în scopul de a nu suporta costurile suplimentare generate de o eventuală executare silită, iar nu ca o recunoaştere a datoriei, în cauza de față plata din 25.03.2021 şi adresa din 24.03.2021 nu echivalează cu îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 1341 alin. (1) C.civ., recurenta arătând că instanţa de apel a înţeles eronat susţinerile acesteia referitoare la existenţa unei plăţi nedatorate. Astfel, în motivare, instanţa a pus accentul pe recunoaşterea sau nu a unei datorii, omiţând faptul că în cauză, datoria nu numai că nu este recunoscută, ci nici măcar nu există. Suma achitată de reclamantă, ce face obiectul prezentului dosar, era o sumă potenţială de plată, nicidecum datorată şi a fost achitată din eroare.

Referitor la reţinerea potrivit căreia „Ceea ce contează, din perspectiva art. 1341 alin. (1) C.civ., este că sumă achitată în 25.03.2021 cu titlu de penalităţi era datorată din moment ce apelanta nu a dovedit că şi-a îndeplinit obligaţiile de a face (stabilite prin titlul executoriu sentinţa civilă nr. 8611/2015) în cursul celor 368 zile pentru care a achitat benevol penalităţile”, recurenta arată că în mod greşit instanța de apel a apreciat că suma achitată în 25.03.2021 cu titlu de penalităţi era datorată, aspect ce încalcă prevederile art. 1341 alin. (1) C.civ. şi art. 906 alin.(4) C.proc.civ.

Reluând linia de argumentație expusă deja, recurenta subliniază că suma nu era datorată, ci era o simplă posibilitate ca aceasta să fie stabilită în sarcina sa, în contextul în care aceasta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a face pe parcursul judecării dosarului privind stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi. Or, reclamanta arată că şi-a îndeplinit obligaţia de a face cu mult anterior anului 2021, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, aspecte care nu au fost luate în considerare în considerarea puterii de lucru judecat.

În cazul de față, instanţa avea obligaţia să stăruie la aflarea adevărului, astfel încât să nu permită îmbogăţirea unei persoane de rea-credinţă în detrimentul unei societăţi cu capital majoritar de stat care a acţionat cu bună-credinţă.

Se mai arată prin recursul formulat că instanţa de apel a ignorat toate apărările formulate de reclamantă, precum şi documentele depuse la dosarul cauzei din care reiese fără echivoc că această plată a fost nedatorată.

Mai mult decât atât, prin această reţinere instanţa de apel s-a substituit instanţei care ar fi judecat dosarul de penalităţi, a concluzionat faptul că plata era datorată şi a îngrădit astfel dreptul pârâtei la apărare şi la exonerarea de la plata penalităţilor.

Pe de altă parte, inclusiv instanța de apel a reţinut că, „într-adevăr, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi conform art. 906 alin. (2) C.proc.civ. nu este susceptibilă de executare, creditorul trebuind să urmeze procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) C.proc.civ. pentru stabilirea sumei reprezentând penalităţi”, aspect care statuează faptul că suma era doar provizorie, nicidecum executorie, întărind astfel caracterul nedatorat al plăţii.

Cu referire la cele reținute în motivarea instanței de apel potrivit cărora reclamanta, în calitatea sa de instituţie publică, cunoştea sau trebuia să cunoască dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (4) C.proc.civ., motiv pentru care nu ar putea susţine că s-a aflat în eroare de drept cu privire la caracterul executoriu al sentinţei de obligare a sa la plata penalităţilor atunci când a făcut plata, arată recurenta că reprezintă o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1341 C.civ. potrivit căruia, simplul fapt juridic al plăţii nedatorate are drept consecinţă naşterea unui raport juridic obligaţional între solvens (în calitate de creditor) şi accipiens (în calitate de debitor), în temeiul căruia accipiens trebuie să restituie ceea ce a primit fără temei de la solvens.

Astfel, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1.341 C.civ. referitoare la condiţiile plăţii nedatorate, atunci când a apreciat că pentru a fi incidentă instituţia este necesar să existe şi o condiţie subiectivă, aceea a erorii în care s-a aflat reclamanta la momentul efectuării plăţii.

Or, independent de existenţa acestei atitudini subiective, ceea ce avea de verificat şi tranşat instanţa era dacă a existat o prestaţie din partea reclamantei, dacă aceasta era sau nu datorată şi dacă a fost aptă să nască un raport obligaţional între părţi, pe temeiul căruia să se poată pretinde restituirea a ceea ce s-a plătit.

Din acest motiv, aprecierea instanţei de apel conform căreia reclamanta nu s-ar putea prevala de existenţa unei erori la momentul efectuării plăţii, este una lipsită de pertinenţă raportat la configuraţia instituţiei plăţii nedatorate, care nu presupune existenţa şi analiza acestui element voliţional. Cu toate acestea, în cauză nu a existat elementul voliţional al plăţii, reclamanta efectuând plata din eroare.

În speţă nu poate fi vorba de principiul potrivit căruia „nimeni nu poate invoca propria culpă" câtă vreme prevederile art. 1341 C.civ. sunt foarte clare, arătând, fără echivoc, că cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.

Chiar dacă există putere de lucru judecat în ceea ce priveşte aspectele referitoare la datele la care instanţa de apel a apreciat că reclamanta a executat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8611/23.09.2015, 20.12.2021 şi 03.08.2023, nu înseamnă că instanţa, în virtutea principiului aflării adevărului nu poate observa faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a face cu mult anterior acestor date.

Pe de altă parte, solicită să se constate reaua-credinţă a pârâtului care, cu toate că a obţinut adeverinţa de la societatea reclamantă în repetate rânduri, cel mai recent în anul 2021 şi anul 2023, acesta urmăreşte obţinerea unor sume necuvenite şi nejustificate, şi totodată exorbitante de la societate.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât motivele expuse nu pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (l) pct.8 C.proc.civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Argumentele recurentei nu sunt fondate, deoarece chiar dacă suma de bani provenită din aplicarea de penalităţi are caracter provizoriu, plata acesteia a fost efectuată de către recurentă cu intenţia de a stinge un debit.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 3273/2018 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă la data de 15.03.2019 prin respingerea apelului promovat de către reclamanta din prezenta cauză, aceasta a fost obligată la plata de penalităţi în cuantum de 1000 lei/zi de întârziere, până la executarea titlului executoriu vizat de respectiva măsură. Demersul judiciar a avut la bază pasivitatea de care a dat dovadă reclamanta, în îndeplinirea obligaţiilor sale, pârâtul arătând că a suferit prejudicii serioase din cauza lipsei înscrisurilor necesare calculării pensiei ce i se cuvine.

Hotărârea judecătorească prin care au fost stabilite penalitățile cu titlu provizoriu a fost urmată de promovarea dosarului civil nr. x/299/2022 având ca obiect stabilirea unei sume globale definitive, soluţionat în fond de Judecătoria Sector 1 București prin încheierea civilă pronunţată în şedinţa publică din data de 21.04.2023 și care în prezent face obiectul apelului.

Ulterior au fost expuse împrejurările care au condus la apariția situației litigioase, precum și evoluția demersurilor judiciare inițiate de pârât.

Cu referire la instituţia plăţii nedatorate, arată că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate, aşa încât instanţa a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte condiţia ca plata să nu fie datorată, intimatul arată că aceasta a fost făcută în baza unei sentinţe cu caracter definitiv, iar Judecătoria Sectorului 1 urmează să pronunţe hotărârea finală pentru sumele datorate pârâtului de către reclamanta din cauză.

În ceea ce priveşte condiţia ca efectuarea plăţii să se fi făcut din eroare, intimatul arată că reclamanta a avut reprezentarea exactă a naturii raporturilor juridice existente, cunoscând culpa ce îi incumbă în nereglementarea corespunzătoare a cuantumului pensiei ce i se cuvine, împrejurare în raport de care a optat să se conformeze hotărârilor judecătorești pronunţate împotriva sa, şi să efectueaze plata în vederea punerii în aplicare a sentinţei civile nr. 8611 din 23.09.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/3/2014.

Plata presupune şi o componentă voliţională şi anume intenţia de a stinge o datorie, iar dacă această componentă nu există, nu este vorba despre o plată, ci, eventual, despre o liberalitate care nu este supusă restituirii.

Detalierea amplă a modului în care sunt întocmite şi transmise adeverinţele de vechime în muncă, având natura documentelor contabile ce fac obiectul reconstituirii actelor la care a fost obligată recurenta prin sentinţa civilă nr. 8611 din 23.09.2015 a Tribunalului Bucureşti și reîntocmirea acestora cu un conţinut identic la date diferite, nu este de natură să înlăture prejudiciul cauzat intimatului, câtă vreme scopul acestor documente contabile - recalcularea drepturilor, nu a fost atins nici până în prezent.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de către intimatul pârât şi admiterea recursului formulat de aceasta.

În combaterea excepției nulității recursului, a arătat că prin recurs sunt expuse motivele pentru care soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1341 alin. (1) C.civ. şi a art. 906 C.proc.civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Cu privire la fondul cauzei, arată că în mod contrar celor reţinute de către instanţa de apel şi apărărilor formulate prin întâmpinare de intimatul-pârât, în raport de probatoriul administrat în prezenta cauză reiese că acţiunea este întemeiată şi cererea de recurs fondată, iar condiţiile existenţei plăţii nedatorate sunt îndeplinite, expunând în cele ce urmează considerente de fapt şi de drept prezentate pe calea memoriului de recurs.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în temeiul art. 498 alin. (1) C.proc.civ., rejudecarea cauzei în fond, modificarea în tot a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu referire la excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte reține că prin recursul formulat, recurenta a dezvoltat o serie de critici care urmăresc examinarea conformității deciziei instanței de apel cu regulile de drept aplicabile, acestea având aptitudinea de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., fiind invocate chestiuni legate de greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 1341 C.civ. și art. 906 alin. 4 C.proc.civ., ceea ce face ca, în cauză, cererea de recurs să nu intre sub incidența sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) C.proc.civ., motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.

Trecând la analiza în fond a criticilor, se observă că rezolvarea în drept a raporturilor juridice în care se află părțile în cauza de față presupune ca punct de plecare dezlegările obligatorii date unor probleme de drept referitoare la modul de interpretare al prevederilor art. 906 alin. (4) prin deciziile nr. 16/2017 și nr. 30/2023 ale instanței supreme.

În acest sens, prin decizia nr. 16/2017, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept a statuat că ”întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite fixarea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi.” (par. 65)

Totodată, prin decizia nr. 30/2023, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept a stabilit că ”în măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) C.proc.civ., creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate”, reținând, în argumentație, că ”ulterior stingerii complete a obligaţiei, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că ipoteza neexecutării de către debitor nu mai este prezentă, iar stingerea obligaţiei debitorului stinge, corelativ, dreptul creditorului de a obţine fixarea penalităţii definitive” (par. 122), soluție justificată prin caracterul cominatoriu al penalităților, menite să îl constrângă pe debitor la îndeplinirea obligației sale.

În acest sens, instanța supremă a reținut că ”rolul penalităţilor este eminamente constrângător”, astfel încât ”scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) C.proc.civ. este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual, de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii. Această concluzie se impune în contextul în care scopul executării silite este, cum neîndoielnic rezultă din cuprinsul art. 622 alin. (3) C.proc.civ., realizarea creanţei recunoscute prin titlu executoriu. Odată ce finalitatea declanşării ei a fost atinsă, nicio formă de executare silită nu mai este justificată, astfel că şi cererea de fixare a penalităţilor se impune să fie respinsă, fiind nerelevant dacă executarea obligaţiei are loc în termenul de cel puţin 3 luni în care creditorului i se interzice sesizarea instanţei sau ulterior împlinirii lui, atât timp cât încheierea de fixare a penalităţilor nu a fost pronunţată. În deplină concordanţă cu scopul declarat al procedurii de executare silită, realizarea creanţei creditorului are ca efect încetarea executării silite, conform art. 703 alin. (1) C.proc.civ., cu urmarea că niciun act în vederea realizării silite a creanţei, incluzând aici şi pronunţarea încheierii de fixare a penalităţilor, nu mai poate fi întocmit.” (par. 127-129)

Ceea ce s-a reținut, în mod necontestat, în cauză, este faptul că sentința civilă nr. 3273/2018 a Judecătoriei Sectorului 1, prin care a fost admisă solicitarea creditorului intimat-pârât de obligare a recurentei reclamante la achitarea unei penalități de 1000 lei/zi de întârziere până la executarea titlului executoriu, constând în reconstituirea unor înscrisuri contabile, nu a mai fost urmată de o hotărâre de stabilire a sumei definitive ce s-ar datora creditorului de penalitate.

Cu toate acestea, la data de 25.03.2021, reclamanta debitoare a făcut o plată voluntară, la cererea creditorului pârât, în cuantum de 368.000 lei, cu titlul de penalitate datorată în urma sentinței civile amintite.

La aproximativ un an după aceea, printr-o cerere adresată instanțelor la 24.06.2022, creditorul pârât a solicitat fixarea sumei definitive datorate cu titlul de penalitate pentru o perioadă ulterioară plății deja încasate de la reclamantă, cererea fiind definitiv respinsă prin decizia nr. 41A/2024 a Tribunalului București, motivat de împrejurarea că obligația inițială a debitoarei, pentru realizarea căreia fuseseră stabilite penalitățile pe fiecare zi de întârziere, a fost între timp executată prin emiterea adeverinței nr. BC.21.1/C2/36/1883 din 20.12.2021 şi a adeverinţei nr. BC.21.1/C2/36/1281 din 03.08.2023, astfel încât, finalitatea aducerii la îndeplinire a obligației fiind atinsă, în conformitate cu dezlegările obligatorii ale instanței supreme, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive de încasat cu titlu de penalitate.

Ceea ce este decisiv în speța de față este împrejurarea că până la momentul aducerii la îndeplinire a obligației ce implica faptul personal al debitoarei, hotărârea inițială de stabilire cu caracter provizoriu a unor penalități pe zi de întârziere, lipsită de caracter lichid și exigibil și nesusceptibilă de executare și neavând aptitudinea de a reprezenta titlu de creanță pentru pârâtul creditor pentru o sumă de bani, nu a fost niciodată urmată de hotărârea de fixare a sumei definitive datorate cu acest titlu.

Prin urmare, plata făcută de bunăvoie de reclamanta debitoare, la simpla cerere a pârâtului creditor, întemeiată pe o hotărâre care a stabilit o penalitate cu natură doar provizorie, potențială, dar nelichidă și neexigibilă și a cărei finalitate de constrângere a debitoarei la o anume conduită a fost atinsă anterior cererii de fixare a penalității definitive, căreia nu i s-a mai dat curs, se constituie într-o plată care nu era datorată, fiind făcută din eroare (eroare de drept).

Chiar dacă momentul aducerii la îndeplinire a obligației inițiale, pentru a cărei executare prin constrângere a fost stabilită penalitatea provizorie, se situează în timp ulterior perioadei pentru care reclamanta a calculat și plătit o eventuală datorie în raport de numărul de zile de întârziere cuprins, acest fapt nu e de natură să justifice plata făcută, întrucât temeiul acesteia nu poate consta în hotărârea provizorie de stabilire a penalităților și calcularea zilelor de întârziere, așa cum a apreciat instanța de apel – hotărâre ce nu poate constitui titlu de creanță, după cum s-a arătat – ci doar într-o hotărâre de fixare a penalității finale, definitive, care însă nu a fost pronunțată, deoarece obligația inițială a fost executată.

În lipsa unui temei pentru plata penalității, în absența unei creanțe a pârâtului cu acest titlu – creanță care nu se stabilește prin hotărârea de aplicare provizorie a penalităților, ci abia prin hotărârea de fixare definitivă a sumei cu acest titlu, reglementată de art. 906 alin. (4) C.proc.civ. – nu se poate vorbi despre o datorie care să justifice plata și să înlăture aplicabilitatea prevederilor art. 1341 C.civ., așa cum a considerat instanța de apel.

Față de această situație, constatând greșita interpretare și aplicare a normelor de drept substanțial în materie, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. și art. 497 C.proc.civ., recursul declarat a fost admis, a fost casată decizia instanței de apel și a fost trimisă acesteia cauza spre rejudecare.