Jurisdictional conflict in labor termination dispute: applicability of alternative territorial competence under Art. 269(2) Labor Code to post-termination claims.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 august 2024, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei de concediere nr. 39 din 10 iulie 2024, prin care s-a decis încetarea unilaterală a contractului individual de muncă încheiat între reclamant şi pârâtă, înregistrat sub nr. x/14.11.2022, obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariilor indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul precum şi achitarea celorlalte drepturi legale, începând cu data comunicării deciziei de concediere, respectiv 10 iulie 2024 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a fi pronunţată în cauză; repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a daunelor interese în cuantum de 150 RON pe zi, începând cu data comunicării deciziei de concediere, respectiv 10 iulie 2024 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a fi pronunţată în cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 266 şi următoarele din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 123/2025 din 30 ianuarie 2025, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscriptie se află domiciliul sau resedinţa persoanei fizice/sediul persoanei juridice ori locul de muncă al acesteia. Ţinând cont de faptul că la data înregistrării cererii de chemare în judecată între părţi nu se mai derulau raporturi de muncă pentru a se justifica reţinerea competenţei instanţei din circumscripţia locului de muncă al reclamantului, instanţa a apreciat că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze pricina, fiind instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul acestuia.

Totodată, instanţa a constatat că, potrivit contractului de muncă, reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în regim de telemuncă, prin exercitarea atribuţiilor de la domiciliul său, ceea ce conduce la competenţa Tribunalului Bucureşti.

2. La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 4805 din 17 iunie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a suspendat judecata cauzei.

În argumentarea soluţiei, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 269 Codul muncii sunt aplicabile nu doar pe durata existenţei contractului individual de muncă, ci şi pentru soluţionarea raportului juridic cu fostul angajator la care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea până în momentul concedierii.

De asemenea, s-a constatat că părţile, prin art. 4 din contractul individual de muncă, au stabilit ca reclamantul, în calitate de salariat, să desfăşoare activitatea la sediul societăţii sau la oricare alt punct de lucru al acesteia ori în regim de telemuncă, exercitarea atribuţiilor de la domiciliul său nefiind de natură să influenţeze competenţa instanţei competente să soluţioneze conflictul de muncă.

Instanţa a mai reţinut că reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanţe deopotrivă competente potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, sesizând Tribunalul Cluj, în a cărui circumscripţie s-a aflat locul său de muncă.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 1 septembrie 2025, sub nr. x/2024.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Referitor la natura cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat şi indiferent de cauza încetării.

Cu titlu de reglementare generală, dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, în forma aflată în vigoare la data înregistrării acţiunii, 22.08.2024, prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi instituie o competenţă alternativă în beneficiul reclamantului, fundamentată pe principiul protecţiei salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, având în vedere că numai salariatul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei îi poate asigura accesul facil la justiţie.

Este de subliniat că, în cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii se stabileşte în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Împrejurarea că, la data sesizării instanţei, raportul de muncă al reclamantului cu pârâta era deja încetat, nu este de natură să afecteze dreptul său de opţiune conferit de lege, competenţa rămânând una alternativă, cu atât mai mult cu cât raţiunile care au stat la baza stabilirii competenţei în favoarea instanţei de la locul de muncă subzistă în situaţia în care se contestă însăşi modalitatea de încetare a raporturilor de muncă.

Prin urmare, chiar şi în situaţia în care conflictele de muncă privesc în mod specific faptul încetării raporturilor de muncă şi maniera de încetare a acestora, reclamanţilor le este recunoscut dreptul de a sesiza oricare dintre instanţele deopotrivă competente, potrivit legii.

Sub acest aspect, este de subliniat faptul că legiuitorul a inclus în noţiunea de jurisdicţie a muncii şi soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, art. 266 din Codul muncii statuând că "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

În cauză, activitatea reclamantului s-a desfăşurat, potrivit art. 4.1 din contractul individual de muncă, la sediul societăţii aflat în Cluj-Napoca sau la oricare dintre punctele de lucru ale acesteia/în regim de telemuncă la domiciliul din Bucureşti sau la reşedinţa salariatului.

Prin urmare, la data formulării cererii, atât Tribunalul Cluj, cât şi Tribunalul Bucureşti erau deopotrivă competente să soluţioneze cauza, reclamantul având alegerea între acestea două.

Întrucât opţiunea reclamantului între instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii poate fi exercitată numai la momentul sesizării instanţei de judecată, Înalta Curte reţine că, în cauză, titularul acţiunii a decis să se adreseze Tribunalului Cluj, instanţă în a cărei rază teritorială se află sediul angajatorului, învestind în mod legal această instanţă cu soluţionarea cererii sale şi fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.