Negative competence conflict in labor litigation: definitive allocation of alternative territorial jurisdiction based on claimant's choice between domicile and workplace.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 aprilie 2024, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariate aferente lunilor august şi septembrie 2023, în cuantum de 3.828 RON (1.914 RON/lună), precum şi a diurnei în cuantum total de 1.920 de euro, pentru 6 zile din luna iulie 2023 (80 euro/zi x 6 zile = 480 de euro) şi 18 zile din luna august 2023 (80 euro/zi x 18 zile = 1.440 euro), precum şi obligarea pârâtei la plata sumelor actualizate cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Totodată, a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 39, art. 40, art. 44 alin. (2), art. 159 şi art. 160 din Codul muncii.

Prin sentinţa nr. 133 din 27 ianuarie 2025 Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Neamţ.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că litigiul are natura unui conflict individual de muncă, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare aparţine instanţei din circumscripţia teritorială în care reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Întrucât, în cauză, reclamantul are domiciliul în judeţul Neamţ, Tribunalul Suceava a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 587/2025 din 4 septembrie 2025, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a suspendat judecata.

În argumentarea soluţiei, tribunalul a reţinut că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor privind conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă - putând aparţine fie instanţei de la domiciliul reclamantului, fie celei de la locul său de muncă -, alegerea între aceste instanţe revenind reclamantului.

De asemenea, s-a constatat că locul de muncă al reclamantului se află în municipiul Suceava, judeţul Suceava, astfel încât, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Suceava, acesta şi-a exercitat dreptul de opţiune prevăzut de art. 116 din C. proc. civ., învestind în mod legal instanţa şi stabilind definitiv competenţa în favoarea acesteia.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 12 septembrie 2025, sub nr. x/2024.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Instanţa a fost învestită cu o acţiune în materia litigiilor de muncă, reclamantul A. solicitând obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata unor drepturi salariate şi a diurnei, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă.

Raportat la obiectul litigiului, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 2 aprilie 2024, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Aşadar, în privinţa cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre instanţele deopotrivă competente.

Este de subliniat faptul că, în cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii se stabileşte în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

În cauza pendinte, reclamantul A., în conformitate cu art. 269 alin. (2) din Codul muncii, a optat să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Suceava, instanţă în a cărei rază teritorială se află locul său de muncă, iar această alegere nu putea fi cenzurată nici de instanţă, nici de pârâţi, competenţa acestei instanţe fiind fixată în mod definitiv.

Aşa fiind, pentru considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2025.