Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1599/2025 AI generated

Limits of jurisdiction for complaint regarding procedural delay: bench composition, recusal, and electronic file issues excluded from Art. 522 CPC review

Case Number Decizia nr. 1599/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the petitioner's complaint regarding the delay in the resolution of the appeal proceedings, upholding the lower court's prior decision to reject the extraordinary appeal for annulment. The dispute arose when the petitioner challenged the procedural delays in a labor conflict case originally initiated via a presidential order, alleging that the Court of Appeal failed to respect urgent statutory deadlines (15 days), suffered from an illegally composed bench, and exhibited passive conduct in electronic file management. The Court determined that no delay existed as the appellate decision had been motivated before the complaint was filed, and that issues concerning the validity of the bench composition, refusal of recusal motions, and electronic administrative matters do not fall within the specific statutory grounds for a delay complaint. Relying on Articles 522, 525, and 526 of the Code of Civil Procedure, the Court found that the lower court had not engaged in unjustified postponement or omitted necessary procedural acts, rendering the remedy obsolete.

Legislator headnote

AI generated

art. 388 C. proc. civ, art. 45 C. proc. civ, art. 179 C. proc. civ, art. 396 alin. (1) C. proc. civ, art. 157 alin. (1) lit. j) C. proc. civ, art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013; Limits of jurisdiction for complaint regarding procedural delay: bench composition, recusal, and electronic file issues excluded from Art. 522 CPC review: În drept, s-au invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1-4, art. 996 - art. 1.001, art. 498 alin. (1), art. 138 - art. 139, art. 174 - art. 179 şi art. 137 - art. 388 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural delays matter in dispute Civil Procedure Code motion for recusal statutory grounds administrative complaint

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2025

Deliberând asupra contestaţiei privind tergiversarea soluţionării procesului, constată următoarele:

1. Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, la 19 septembrie 2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş, anularea deciziei civile nr. 96/R din 30 august 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, rejudecarea recursului declarat împotriva încheierii din 17 iunie 2024, dată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2024 şi admiterea căii de atac, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1-4, art. 996 - art. 1.001, art. 498 alin. (1), art. 138 - art. 139, art. 174 - art. 179 şi art. 137 - art. 388 C. proc. civ.

2. Contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. a fost respinsă prin decizia nr. 21/R din 27 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, cu motivarea că aspectele privind procedura de judecată a dosarului nr. x/2024 al Tribunalului Mureş, secţia Civilă, respectiv nesocotirea termenelor urgente specifice procedurii ordonanţei preşedinţiale, nu pot face obiectul examinării în acest cadru procesual, deoarece obiectul căii de atac îl constituie o decizie a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, iar criticile aduse acestei hotărâri nu se subsumează dispoziţiilor legale invocate în susţinerea contestaţiei în anulare.

3. La 9 septembrie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a înregistrat contestaţia privind tergiversarea soluţionării dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, formulată de petenta A., în temeiul prevederilor art. 522 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., prin care a solicitat dispunerea măsurilor necesare pentru înlăturarea cauzelor care au generat această situaţie.

Petenta a arătat, în esenţă, că i s-a încălcat dreptul privind soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, întrucât instanţa de judecată nu a respectat prevederile legale referitoare la stabilirea termenelor de judecată în cazul litigiilor având ca obiect cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale, a nesocotit obligaţia de a dispune măsurile prevăzute de lege şi nu a îndeplinit, din oficiu, actele de procedură necesare soluţionării procesului.

Totodată, s-a susţinut că, până la data formulării acestei cereri, nu i s-a comunicat decizia nr. 21/R din 27 februarie 2025, pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare şi că în dosarul electronic nu sunt încărcate o serie de înscrisuri transmise la dosar, deşi a formulat o solicitare în acest sens, pentru a avea posibilitatea să-şi pregătească apărarea.

Petenta a invocat şi chestiuni vizând nelegalitatea compunerii completului de la termenul de judecată din 27 februarie 2025, cu arătarea şi dezvoltarea motivelor în temeiul cărora consideră că sunt incidente prevederile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 13 şi art. 45 C. proc. civ., aceasta susţinând, totodată, că cererile de recuzare pe care le-a formulat nu au fost soluţionate conform dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, respectiv prin constituirea unor dosare asociate.

Prin întâmpinarea depusă la 7 octombrie 2025, intimata Administraţia Bazinală de Apă Mureş a solicitat respingerea contestaţiei privind tergiversarea soluţionării procesului, ca neîntemeiată, învederând că s-a respectat termenul rezonabil al judecării acesteia. De asemenea, a arătat că nerespectarea dispoziţiilor art. 271 din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se judecă în regim de urgenţă a fost cauzată de cererile incidentale formulate de petentă.

La 14 octombrie 2025, petenta a formulat note scrise, prin care a invocat incompatibilitatea absolută a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei şi nulitatea citaţiei emise la data de 29 septembrie 2025, în temeiul art. 178 - art. 179 C. proc. civ., solicitând refacerea acestui act procedural, criticând menţiunea privind achitarea taxei judiciare de timbru, în sumă de 20 RON, petenta considerând că cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, raportat la materia juridică căreia i se circumscrie litigiul în legătură cu care a formulat contestaţia privind tergiversarea soluţionării procesului.

Prin încheierea din 14 octombrie 2025, Înalta Curte a calificat excepţia privind incompatibilitatea absolută a completului de judecată ca fiind o cerere de recuzare, motiv pentru care a dispus înaintarea dosarului completului de judecată cu numărul următor, în vederea soluţionării acesteia şi, totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunţarea la data de 21 octombrie 2025.

Cererea de recuzare a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2024.1.

4. Analizând contestaţia privind tergiversarea soluţionării procesului, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele următoare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, deliberând asupra excepţiei nulităţii citaţiei, invocată de petentă, prin notele scrise, o va respinge, ca neîntemeiată, constatând că nu este incidentă sancţiunea nulităţii şi că nu se impune refacerea actului de procedură, acesta fiind emis cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate.

Menţiunea referitoare la taxa judiciară de timbru este conformă dispoziţiilor art. 157 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., nefiind de natură a-i împiedica petentei dreptul la apărare, ci, dimpotrivă, are rolul de a face eficient acest drept.

În egală măsură, se reţine că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 20 RON, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, şi că petenta nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru ori de acordare a ajutorului public judiciar de la plata acesteia, limitându-se la expunerea dispoziţiilor legale în temeiul cărora consideră că este incidentă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

În ceea ce priveşte procedura contestaţiei privind tergiversarea procesului, Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 522 - 526 C. proc. civ. instituie un mijloc procedural aflat la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, prin care se urmăreşte soluţionarea unui incident procedural ce a determinat încălcarea dreptului privind judecarea litigiului într-un termen optim şi previzibil, prin luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.

Prin urmare, contestaţia privind tergiversarea procesului este un remediu conferit de normele de procedură civilă, cu aplicabilitate în situaţiile în care instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Se constată că, în susţinerea contestaţiei privind tergiversarea soluţionării procesului, petenta A. a invocat dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., potrivit cărora se poate formula o astfel de cerere în ipoteza în care pentru soluţionarea unei proceduri ori pentru pronunţarea şi motivarea unei hotărâri, legea a stabilit un termen limită, care s-a împlinit fără rezultat, respectiv dacă instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza, într-un termen optim şi previzibil, prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Înalta Curte reţine că obiectul contestaţiei la tergiversare îl reprezintă actele şi lucrările dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, petenta susţinând că procesul nu a fost soluţionat, într-un termen optim şi previzibil, întrucât instanţa de judecată nu a respectat prevederile legale care stabilesc modalitatea de acordare a termenelor în cazul dosarelor având ca obiect cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale, fiind încălcate dispoziţiile art. 271 din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se judecă în regim de urgenţă şi că termenele acordate nu pot fi mai mari de 15 zile.

Totodată, se invocă şi aspecte referitoare la conţinutul dosarului electronic, respectiv lipsa unor înscrisuri depuse la dosar, la modalitatea de soluţionare a cererilor de recuzare pe care aceasta le-a formulat, precum şi chestiuni privind incompatibilitatea absolută a completului de judecată care a pronunţat decizia nr. 21/R din 27 februarie 2025.

Înalta Curte reţine că susţinerile petentei nu sunt susceptibile de încadrare în cazurile prevăzute de art. 522 alin. (1) pct. 1 şi 4 C. proc. civ.

În acest sens, se constată că instanţa învestită cu judecarea contestaţiei în anulare a soluţionat cauza, în condiţiile în care, prin decizia nr. 21/R din 27 februarie 2025, s-a respins calea extraordinară de atac formulată de către petentă, iar, astfel cum rezultă din sistemul informatizat ECRIS, hotărârea pronunţată a fost motivată anterior formulării contestaţiei privind tergiversarea procesului, respectiv la data de 3 martie 2025. Prin urmare, nu poate fi reţinut cazul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire la nemulţumirile petentei referitoare la compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare, respectiv modul de soluţionare al cererilor de recuzare, precum şi cele vizând chestiunile administrative care ţin de conţinutul dosarului electronic, acestea nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele instituite de art. 522 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., astfel încât nu pot fi analizate în acest cadru procesual al contestaţiei privind tergiversarea procesului, care constituie un remediu procesual menit să garanteze dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin măsurile dispuse, instanţa nu a determinat amânarea nejustificată, amânările succesive în cauză fiind dispuse pentru soluţionarea incidentelor procedurale, constând în cererile de recuzare formulate de către petentă. Astfel, având în vedere succesiunea actelor de procedură întocmite de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare şi de termenele acordate pentru soluţionarea acestor cereri, în cauză nu se poate susţine pasivitatea instanţei de judecată, care caracterizează cazul prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor petentei, nu se identifică o situaţie de tergiversare a soluţionării căii de atac formând obiectul dosarului nr. x/2024, care să necesite a fi înlăturată prin aplicarea măsurilor prevăzute de art. 525 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora dacă instanţa găseşte contestaţia întemeiată, va dispune ca instanţa care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea şi stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor. Or, în cauză, completul învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu ar putea dispune alte măsuri, acestea fiind deja luate, scopul acestui mijloc procesual fiind astfel caduc.

Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 525 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de petenta A. privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de petenta A. privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2025.