Exclusive territorial jurisdiction for auxiliary legal staff under Art. 127 C. proc. civ. in labor disputes against prosecution offices

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă la 28.08.2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâţii la recunoaşterea şi acordarea drepturilor salariale, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225, RON, neplafonată, şi la aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018 pentru reclamanţii A., B., C., D., E., F., respectiv începând cu 01.01.2020 pentru reclamanta G., şi în continuare, conform art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017; reclamanţii au mai solicitat actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective, precum şi obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Procuror General să emită un nou ordin de salarizare.

Prin sentinţa civilă nr. 2233/04.12.2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în cauză competenţa teritorială nu se poate determina în raport cu art. 127 C. proc. civ., ci potrivit art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii; în consecinţă, a apreciat că Tribunalul Dolj este instanţa competentă să soluţioneze litigiul, având în vedere că unul dintre reclamanţi are domiciliul în Craiova, judeţul Dolj.

Prin sentinţa nr. 1497/18.06.2025, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a constatat aplicabilitatea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel că în mod corect aceştia au sesizat Tribunalul Dâmboviţa, instanţă ce este de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, s-a reţinut că domiciliul unuia dintre reclamanţi în circumscripţia Tribunalului Dolj nu justifică admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale, iar în condiţiile coparticipării procesuale active, Tribunalul Dâmboviţa rămâne competent să soluţioneze cauza faţă de toţi reclamanţii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 12.09.2025.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea are ca obiect obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei reclamanţilor şi la plata diferenţelor salariale, fiind astfel dedus judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

Astfel, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor de muncă revine tribunalelor.

Disputa instanţelor intrate în conflict poartă asupra incidenţei art. 127 C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Textul de lege evocat instituie o competenţă exclusivă în favoarea unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, incidentă când reclamantul are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar şi grefier într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

Deopotrivă, textul alin. (3) al art. 127 din acelaşi cod extinde aplicabilitatea acestei norme şi în cazul grefierilor din cadrul instanţelor şi parchetelor.

În acest sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 7/2016, prin care s-a stabilit că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu anterior menţionate şi având în vedere calitatea reclamanţilor de personal auxiliar şi conex (grefier) în cadrul unor parchete, respectiv Parchetele de pe lângă Curţile de Apel Bucureşti, Constanţa şi Alba Iulia, precum şi Parchetele de pe lângă Tribunalele Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Giurgiu şi Sibiu, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele pentru stabilirea competenţei în raport cu dispoziţiile imperative ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanţa de fond competentă să soluţioneze cauza.

În consecinţă, prin alegerea de a sesiza o instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află tribunalul pe lângă care este unitatea de parchet în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, aceştia au sesizat prima instanţă cu respectarea art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Ca urmare a învestirii legale de către reclamanţi, competenţa Tribunalului Dâmboviţa s-a consolidat în mod definitiv.

De aceea, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2025.