Unfair competition damages barred by procedural default in appellate modification and untimely electronic filing

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 31.03.2017, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la 20.09.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la încetarea oricăror practici de concurenţă neloială desfăşurate faţă de reclamantă la acel moment şi interzicerea lor pe viitor, la plata, în solidar, a sumei de 2.001.225 RON, cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul produs reclamantei ca urmare a faptelor de concurenţă neloială săvârşite în intervalul ianuarie 2014 - 31 decembrie 2016, a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, calculată de la data producerii fiecărui prejudiciu până la acoperirea integrală a pagubei, iar în ipoteza în care va respinge primul capăt al acţiunii sale, să stabilească în sarcina pârâţilor obligaţia perpetuă de a nu vinde/închiria către clientela menţionată în anexa la cerere anumite categorii de produse şi servicii, pe care le-a enumerat.

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2676/26.09.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii să înceteze practicile de concurenţă neloială îndreptate împotriva societăţii reclamante, constând în fapte de deturnare a clientelei, precum şi orice alte practici care ar constitui concurenţă neloială şi a interzis pârâţilor pe viitor aceste practici, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 2.001.225 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material produs reclamantei în intervalul 01.01.2014 - 31.12.2016, prin faptele lor de concurenţă neloială, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective; a luat act că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 95/22.01.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Rejudecând fondul cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 580/25.03.2022, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel; prin cererea de apel, apelanta-reclamantă şi-a majorat cuantumul obiectului acţiunii la suma de 2.021.225 RON.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 16.08.2023, intimaţii-reclamanţi au invocat, în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ., decăderea apelantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată în calea ordinară de atac.

Prin încheierea din 14.09.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus, în temeiul art. 478 alin. (3)-(5) C. proc. civ., decăderea apelantei din dreptul de a modifica obiectul cererii de chemare în judecată în sensul indicării altor elemente constitutive ale prejudiciului şi a respins proba cu înscrisuri şi cererea de emitere a unei adrese către Administraţia Financiară Sector 3, solicitate de titulara apelului, iar prin decizia civilă nr. 1332/28.09.2023, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 14.09.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea lor şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, recurenta a criticat, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., măsurile dispuse de instanţa de apel prin încheierea din 14.09.2023, apreciind că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

A arătat că, faţă de decizia instanţei de apel pronunţată în primul ciclu procesual, prin care a fost anulată sentinţa primei instanţe din cauza viciilor de motivare, a apreciat că, în urma rejudecării de către tribunal prin prisma reperelor impuse de curtea de apel, soluţia va fi aceeaşi; însă, în contextul respingerii pretenţiilor sale, a indicat, prin cererea de apel, un alt mod de calcul al prejudiciului cauzat prin faptele de concurenţă neloială săvârşite de pârâţi şi a solicitat administrarea unor probe noi, de care se putea folosi în calea de atac devolutivă, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că cererea sa de apel a respectat prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, faţă de cuprinsul acţiunii analizate de prima instanţă, nu a schimbat calitatea părţilor, obiectul sau cauza acesteia, nici nu a formulat pretenţii noi, iar majorarea cuantumului despăgubirilor solicitate nu reprezintă o modificare interzisă de textul legal menţionat, întrucât a fost formulată conform prevederilor art. 204 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. şi nu a pricinuit amânarea cauzei.

Totodată, a subliniat faptul că precizarea valorii pretenţiilor se înscrie în ipoteza reglementată de art. 478 alin. (4) C. proc. civ., care permite explicitarea, în apel, a pretenţiilor care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, fără a putea fi calificată cerere nouă în calea devolutivă de atac.

Referitor la decizia recurată, autoarea căii de atac a invocat incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că hotărârea instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii dispozitivului, întrucât, deşi a reţinut că societatea pârâtă a utilizat practici de concurenţă neloială, constând în deturnarea clientelei reclamantei prin folosirea secretului comercial reprezentat de informaţiile menite să individualizeze clienţii interesaţi să achiziţioneze produsele, ce se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991, curtea de apel a respins acţiunea sa, apreciind că nu a dovedit existenţa unui prejudiciu cert sub aspectul întinderii.

În opinia recurentei, simpla constatare a săvârşirii faptei de concurenţă neloială implică producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, egal, cel puţin, cu profitul nerealizat.

Din perspectiva încălcării normelor de drept material, a indicat art. 1.532 alin. (3) C. civ., care reglementează caracterul cert la prejudiciului şi stabileşte că "prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de către instanţa de judecată".

A susţinut că instanţa de apel, în virtutea rolului activ şi cu respectarea principiului disponibilităţii, odată ce a reţinut săvârşirea unei fapte ilicite, avea obligaţia de a stabili cuantumul prejudiciului.

Recurenta a subliniat că, prin cererea de apel, a propus o altă modalitate de calcul a pagubei, iar cuantumul putea fi determinat şi pe baza profitului societăţii pârâte din perioada 2014-2017, întrucât este rezultatul faptelor de concurenţă neloială ale celor trei pârâţi.

În continuare, a prezentat argumente privind modul în care au acţionat pârâţii pentru deturnarea clientelei sale şi a arătat cum poate fi determinat cuantumul pagubei, subliniind că instanţa de apel avea la dispoziţie aceste criterii pentru a stabili caracterul cert al prejudiciului.

La 27.02.2025, intimaţii-pârâţi au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care magistratul-asistent raportor a propus respingerea recursului ca tardiv.

În urma analizării de către completul de filtru, raportul a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; numai recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere, prin care a solicitat repunerea în termenul de formulare a recursului.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) raportata la art. 494 C. proc. civ., cererea recurentei de repunere în termenul de declarare a recursului şi excepţia tardivităţii acestuia, asupra cărora reţine următoarele:

Calea de atac vizează decizia civilă nr. 1332/28.09.2023 şi încheierea din 14.09.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., normă de drept aplicabilă şi în recurs conform art. 494 din acelaşi cod, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel, aşadar, în cauza de faţă, termenul de promovare a recursului împotriva celor două hotărâri curge de la momentul comunicării hotărârii pronunţate asupra apelului.

Decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentei la data de 18.11.2024, recursul a fost transmis prin poştă electronică joi, 19.12.2024, ora 6:43 PM, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată prin punctul de vedere depus la dosar la data de 10.06.2025, prin poşta electronică.

Potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".

În cauză, întrucât se solicită repunerea în termenul de formulare a căii de atac a recursului, sunt incidente dispoziţiile anterior evocate, care se aplică prin coroborare cu cele ale art. 485 alin. (1) C. proc. civ., astfel că termenul de formulare a cererii de repunere în termen este de 30 de zile de la încetarea împiedicării.

Recurenta nu a arătat care ar fi motivele temeinic justificate pentru depăşirea termenului, nu a invocat nicio împrejurarea care ar fi împiedicat-o să declarare calea de atac în termenul legal, susţinând numai că, în opinia sa, termenul pentru formularea cererii de repunere în termen curge de la data la care a luat cunoştinţă de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că cererea de repunere în termen trebuia formulată odată cu cererea de recurs, la data de 19.12.2024, astfel că promovarea ei abia la 10.06.2025, după ce recurenta a luat cunoştinţă despre opinia magistratului-asistent raportor asupra încălcării termenului legal de declarare a recursului, impune constatarea tardivităţii şi respingerea cererii pentru acest motiv, fără a se mai impune examinarea pe fond.

În continuare, examinând excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".

Potrivit art. 182 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile".

Întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în cauză este incident art. 183 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data iniţierii procesului, 31.03.2017 - care a precedat modificarea prin Legea nr. 310/2018 - conform căruia "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen".

Prin decizia nr. 34/15.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803/11.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi ale art. 183 C. proc. civ., că actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen.

În considerentele deciziei amintite s-a reţinut că " (…) fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu şi cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menţionat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare" şi, de asemenea, că "Toate actele depuse prin fax sau e-mail după ora încheierii programului de lucru al instanţei sunt înregistrate a doua zi, fiind considerate depuse la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din C. proc. civ..".

Potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, "Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 şi se încheie la ora 16:00"; aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în art. 89 alin. (1) din noul Regulament de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Transpunând dispoziţiile legale la calea de atac exercitată în cauza de faţă, Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost comunicată către recurentă, la sediul ales, la data de 18.11.2024, iar recursul a fost transmis prin poştă electronică joi, 19.12.2024, ora 6:43 PM, primind dată certă la data de 20.12.2024.

Aşadar, termenul de recurs s-a împlinit la data de 19.12.2024, însă, devreme ce a fost depus prin poştă electronică în ziua respectivă, la ora 6:43 PM, deci după ora la care activitatea în instanţă încetează, recursul este formulat cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În aceste condiţii, devin incidente prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părţii din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

În consecinţă, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1332/28.09.2023 şi a încheierii din 14.09.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.