Nullity of cassation appeal for failure to develop specific illegality grounds beyond re-evaluation of factual findings

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 13.12.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 796.500 RON, reprezentând penalităţi contractuale conform facturilor fiscale nr. x/11.12.2020 şi nr. y/04.05.2021.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitata respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 1199/17.10.2024, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a declarat apel.

Prin decizia nr. 70/26.02.2025, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţele devolutive au aplicat greşit dispoziţiile art. 1.556 şi ale art. 1.270 C. civ., validând fără temei neexecutarea invocată de partea adversă, în contextul în care aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrarea a mărfii, iar probele depuse la dosar confirmă existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile. A arătat că, opus celor reţinute de instanţa anterioară, a detaliat în cuprinsul facturilor natura sumelor pretinse, ataşând şi un borderou cu modul de calcul.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a răsturnat, în mod nelegal, sarcina probei apărărilor intimatei-pârâte - referitoare la faptul că nu a putut efectua livrarea întrucât nu i-au fost puse la dispoziţie mijloacele de transport, de către cocontractant - reţinând că revenea reclamantei obligaţia de a dovedi că a asigurat transportul, deşi obligaţia de a solicita transportul revenea pârâtei, care nu a depus nicio dovadă din care să reiasă că a formulat o astfel de cerere.

Sub acest aspect, a imputat instanţei de apel încălcarea art. 249 C. proc. civ., care impune fiecărei părţi să îşi dovedească susţinerile.

A mai arătat că pârâta nu a justificat, în niciun mod, imposibilitatea de livrare, astfel încât trebuie să răspundă pentru neexecutarea obligaţiei sale, conform art. 1.548 C. civ.

Cât priveşte natura creanţei sale, a subliniat că instanţa de apel a reţinut greşit că a solicitat iniţial un debit, iar ulterior a indicat că ar fi penalităţi, având în vedere că, din acţiunea şi înscrisurile depuse la dosar, rezultă clar că obiectul pretenţiilor sale îl reprezintă penalităţile contractuale, iar dacă instanţa ar fi fost nelămurită asupra acestei chestiuni, trebuia să solicite părţii precizări, iar nu să respingă cererea fără a clarifica obiectul ei.

În opinia sa, clauzele contractuale sunt clare, părţile au prevăzut penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere şi daune-interese de 30% din valoarea bunurilor nelivrate, facturile fiind emise cu respectarea acestor prevederi şi nu au fost contestate de pârâtă, care a recunoscut că nu a îndeplinit obligaţia de livrare a mărfii, astfel că trebuie să răspundă în temeiul art. 1.350 C. civ.

Aşa fiind, a subliniat că instanţa de apel nu a analizat efectiv clauzele contractuale şi probatoriul administrat, aplicând greşit normele de drept material, ipoteza în care devine incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, a susţinut că a demonstrat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei sale, întrucât rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, facturile fiscale şi borderourile depuse la dosar, valoarea exactă fiind indicată în aceste documente, iar termenul de plată a fost depăşit.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate în vreunul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar se poate înfăptui numai dacă autorul căii de atac aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, deşi au fost indicate ca temei al recursului promovat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a dezvoltat nicio critică de veritabilă nelegalitate la adresa deciziei instanţei de prim control judiciar.

Din perspectiva viciilor de motivare ale hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de titulara prezentului demers judiciar în dezvoltarea motivelor de recurs nu cuprind nicio referire la ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împrejurarea care impune concluzia că acest caz de casare a fost invocat pur formal.

Circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele anterioare au aplicat greşit dispoziţiile art. 1.270, art. 1.350, art. 1.548 şi ale art. 1.556 C. civ., însă argumentele prezentate în susţinerea acestor critici nu vizează chestiuni de nelegalitate.

În acest context, instanţa supremă reafirmă faptul că formularea căii extraordinare a atac a recursului nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raţionament care să justifice motivele pentru care apreciază că instanţa devolutivă a încălcat-o sau a aplicat-o greşit la starea de fapt lămurită în faţa instanţelor ierarhic inferioare.

În prezenta cauză, aceste dispoziţii legale au fost invocate în afara exigenţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât susţinerile recurentei reprezintă trimiteri la aspecte de fond, care au fost deja analizate de instanţele devolutive, prin prisma probatoriului administrat, fiind critici de netemeinicie ce antamează aspecte factuale tranşate prin decizia recurată.

Astfel, titulara recursului a criticat modul în care instanţele devolutive au analizat îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către partea adversă şi au statuat asupra răspunderii civile a acesteia, dar şi modalitatea în care au evaluat probatoriul administrat în cauză, respectiv facturile pe care le-a emis pentru daunele-interese pretinse pârâtei, urmărind ca instanţa de recurs să reaprecieze aceste dovezi pentru a stabilit caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, şi, în consecinţă, temeinicia demersului său judiciar.

Totodată, în ceea ce priveşte nesocotirea de către instanţele anterioare a prevederilor art. 249 C. proc. civ., normă de procedură care reglementează sarcina probei în procesul civil, critică ce ar putea fi analizată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante vizează mijloacele de probă prin care părţile litigiului au înţeles să îşi dovedească susţinerile şi apărările, invocând facturile pe care le-a emis, precum şi clauzele contractului semnat de părţi, aşadar aspecte referitoare la probatoriul administrat în proces.

Însă, analiza deciziei atacate relevă lipsa valenţelor de nelegalitate, întrucât autoarea căii de atac nu a justificat modalitatea în care au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material sau nesocotite reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ci a prezentat argumente prin care urmăreşte reevaluarea situaţiei de fapt, a clauzelor contractuale şi a conduitei părţilor contractante, criticând modul în care instanţa de apel, analizând probatoriul administrat, a infirmat temeinicia pretenţiilor sale. Analiza acestor aspecte nu mai poate fi făcută în recurs - întrucât este proprie fazelor devolutive ale procesului şi a fost deja realizată de instanţele de fond - etapă procesuală în care examinarea cauzei nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de eventuală netemeinicie.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte împrejurarea că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale.

O astfel de situaţie se constată şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, reţinând şi împrejurarea că apărările intimatei expuse prin întâmpinare sunt fondate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., împotriva deciziei nr. 70/26.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2025.