Appeal over director's firing annulled as inadmissible after challenging only factual findings

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Horticultura S.A., constatarea nulităţii absolute şi, după caz, anularea hotărârii nr. 1 din 05.03.2024 a consiliului de administraţie al societăţii pârâte; în cazul în care se va respinge primul capăt de cerere, să se constate că revocarea sa din funcţia de director general al societăţii pârâte, dispusă prin hotărârea menţionată, este fără justă cauză; obligarea pârâtei la plata unor daune-interese egale în cuantum de 60.000 de RON, reprezentând trei remuneraţii fixe lunare brute, conform art. 18 din contractul de mandat nr. x/03.10.2022; obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 50.000 de RON şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul prezentei cereri, precum şi pe art. 63 din Legea nr. 31/1990 şi art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 674/PI din data de 5 iulie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Timiş a dispus următoarele: a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare; a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute şi, după caz, anularea hotărârii nr. 1 din 05.03.2024 a Consiliului de Administraţie al societăţii Horticultura S.A.; a respins ca neîntemeiată în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Horticultura S.A.; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, de acordare a cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul, soluţionat prin decizia civilă nr. 42/A din data de 28 ianuarie 2025, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a trei remuneraţii lunare fixe a câte 20000 RON, reprezentând despăgubiri, la care se aplică impozitele şi taxele conform art. 18 din contractul de mandat nr. x/03.10.2022; a obligat pârâta la plata către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel şi primă instanţă, a sumei de 3558 RON, taxă de timbru, şi a sumei de 4760 RON, onorariu avocat.

Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs pârâta Horticultura S.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea memoriului de recurs, după prezentarea parcursului procesual al dosarului, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, evocând dispoziţiile art. 36 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 2.030 - art. 2.032 din C. civ.

Făcând trimitere la considerentele instanţei de apel, consideră că aceasta a făcut o greşită aplicare a normelor de drept sus-citate atunci când a redus noţiunea de justă cauză a revocării exclusiv la situaţiile în care mandatarul nu şi-a îndeplinit sarcinile prevăzute în contractul de mandat.

Susţine că legea nu defineşte sintagma "justa cauză", iar, potrivit doctrinei juridice şi jurisprudenţei, reprezintă cauză justă a revocării nu doar culpa propriu-zisă în administrare, ci şi o serie de alte împrejurări, cum ar fi insuficienta pregătire, lipsa performanţelor, defectuoasa comunicare cu ceilalţi membri ai organelor de administrare sau management etc.

În opinia sa, faţă de caracterul intuitu personae al mandatului, privit din prisma elementului esenţial constând în încrederea pe care mandantul trebuie să o aibă în mandatarul său, justa cauză a revocării poate fi şi consecinţa unor acţiuni sau inacţiuni ale mandatarului care nu au legătură directă cu indicatorii financiari şi nefinanciari stabiliţi prin contractul de mandat.

Mai susţine recurenta-pârât că dispoziţiile art. 36 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, ale art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 2.030 - art. 2.032 din C. civ. au fost aplicate greşit în proces, inclusiv ca urmare a statuării că motivele de revocare invocate nu conferă caracter justificat măsurii dispuse în privinţa reclamantului.

Potrivit recurentei-pârâte, aprecierea cantitativă şi calitativă asupra cauzei de revocare aparţine exclusiv consiliului de administraţie, hotărârea acestuia reprezentând actul de voinţă al societăţii până la eventuala invalidare de către adunarea generală. Subliniază recurenta-pârâtă că odată dovedită neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a unei/unor obligaţii/îndatoriri de către reclamant faţă de aşteptările mandantului, instanţa de judecată nu putea stabili că revocarea a survenit fără justă cauză doar pentru că, în accepţiunea sa, motivele de revocare constatate de consiliul de administraţie nu ar fi fost suficient de grave.

În al doilea rând, susţine că faptele imputate se subsumează noţiunii de îndeplinire necorespunzătoare a mandatului încredinţat reclamantului şi, deci, conferă caracter just măsurii revocării adoptate de către consiliul de administraţie.

Sub acest aspect, arată că, în speţă, considerentele deciziei atacate restrâng, contrar voinţei legiuitorului, dreptul mandantului de a revoca mandatul fără plata de daune-interese, ori de câte ori mandantul şi-a pierdut încrederea în mandatarul său ca urmare a conduitei acestuia.

Pe cale de consecinţă, normele de drept material cuprinse în art. 36 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi art. 2.030 - art. 2.032 din C. civ. au fost aplicate în mod eronat de către instanţa de apel într-o manieră excesiv de restrictivă şi exclusiv în favoarea reclamantului mandatar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile legale indicate în cuprinsul cererii de recurs.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând, în esenţă, că motivele invocate nu vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, ci doar interpretarea probelor administrate în cauză, iar definirea noţiunii de "justă cauză " este o chestiune de fapt, care revine instanţei de fond, depinzând de probele administrate, nu de aplicarea normelor de drept material.

În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 24 martie 2025, iar prin rezoluţia de primire a dosarului s-a fixat termen de judecată la 21 octombrie 2025.

La acest termen de judecată, instanţa supremă a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite şi, în consecinţă, a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din examinarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă, se constată că aceasta a formulat critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei instanţei de apel.

Autoarea căii de atac încearcă să demonstreze în recurs justeţea deciziei de revocare a reclamantului din poziţia de director general, solicitând reanalizarea condiţiilor revocării mandatului şi a noţiunii de "justă cauză", or, aceste aspecte au fost stabilite de instanţele devolutive în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Astfel, recurenta-pârâtă a prezentat în detaliu argumentele sale împotriva demersului reclamantului, invocând presupusa încălcare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, cele ale art. 1431 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 2030 - 2032 din C. civ., context în care a subliniat caracterul justificat al motivelor de revocare a contractului de mandat, raportat şi la caracterul intuitu personae al acestuia, precum şi necesitatea reevaluării contextului factual al litigiului.

Notează instanţa supremă că toate susţinerile recurentei-pârâte în sensul că revocarea contractului de mandat a avut un caracter justificat şi neintempestiv reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate, critici care presupun reevaluarea probatoriului şi stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Or, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, în recurs nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest context, se impune a se preciza că indicarea unor dispoziţii legale (ex: art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, cele ale art. 1431 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 2030 - 2032 din C. civ. etc.) nu este suficientă pentru a situa criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., întrucât, cum s-a menţionat, din expunerea argumentelor evocate în memoriul de recurs rezultă cu evidenţă că recurenta-pârâtă a readus în discuţie chestiunile de fond.

În egală măsură, notează Înalta Curte că nici simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii atacate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea nu este legală.

Pe cale de consecinţă, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă HORTICULTURA S.A.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin raportare la acest text de lege şi constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, în raport şi de solicitarea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor de la dosar (factura fiscală seria x emisă în data de 4.05.2025 şi extrasul de cont din data de 4.05.2025 - dosarul de recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă HORTICULTURA S.A. împotriva deciziei civile nr. 42/A din 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.