Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1520/2025 AI generated

Exclusion of cassation appeal in social insurance matters under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 1520/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that denied the claimant's request to modify a partial early pension decision for the period of August 2022 to March 2023. The dispute concerned a social security claim where the individual sought to adjust pension rights based on specific pension legislation, having previously lost at both the first-instance and appellate levels. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals, specifically Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which explicitly excludes from the scope of cassation appeals any judgments rendered in matters of social insurance, rendering the appellate judgment final and non-appealable to the Supreme Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 105 din Legea nr. 263/2010, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 634 alin. (2) din C. proc. civ; Exclusion of cassation appeal in social insurance matters under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure: În motivare, recurentul-reclamant a arătat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
social insurance dispute social security legislation Civil Procedure Code pension rights social exclusion scope of the legislation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2023 pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita, modificarea deciziei nr. 223185 din 04 mai 2023 de acordare a pensiei anticipate parţiale, sub aspectul plăţii drepturilor de pensie pentru perioada 01.08.2022 - 23.03.2023, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 263/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 418 din 11 aprilie 2024, Tribunalul Harghita, secţia Civilă a respins cererea formulată de reclamantul A. cu privire la modificarea deciziei nr. 223185 din 04.05.2023 de acordare a pensiei anticipate parţiale, sub aspectul plăţii drepturilor de pensie pentru perioada 01.08.2022 - 23.03.2023, ca neîntemeiată; prin aceeaşi sentinţă, a dispus disjungerea cererii reclamantului prin care se contestă decizia nr. 223185 din 11.08.2023 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii formulate.

Prin decizia nr. 298/A din 26 martie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelul declarat.

Împotriva deciziei civile anterior menţionate a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi schimbarea în tot a hotărârii atacate in sensul admiterii contestaţiei, modificării deciziei nr. 223185 din 04.05.2023 a Casei Judeţene de Pensii Harghita de acordare a pensiei anticipate parţiale, sub aspectul plăţii drepturilor de pensie pentru perioada 01.08 2022- 23.03 2023.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Harghita a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil.

La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2025, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii, invocată de intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Harghita, prin întâmpinare.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar, în C. proc. civ., în art. 457.

Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat modificarea deciziei nr. 223185 din 04 mai 2023 de acordare a pensiei anticipate parţiale, sub aspectul plăţii drepturilor de pensie pentru perioada 01.08.2022 - 23.03.2023 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Acest text de lege enumeră litigiile în care este suprimată calea de atac a recursului, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel. Printre aceste litigii se regăsesc şi cele care vizează asigurările sociale.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că decizia nr. 298/A din 26 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezenta cale de atac, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., după cum în mod corect a menţionat şi instanţa de apel în dispozitivul acesteia, nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Pentru aceste motive, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 298/A din 26 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 298/A din 26 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.