Nullity of cassation appeal for failure to articulate legal criticism of the appellate decision's reasoning rather than the lower court's findings

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06 februarie 2023, pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2023, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate ca fiind prescris dreptul de a obţine executarea silită a ipotecii imobiliare şi, pe cale de consecinţă, să se constate ca fiind stinsă ipoteca imobiliară instituită prin Contractul de ipotecă nr. x/25.05.2007; să se dispună radierea din CF nr. x Zalău (CF vechi x ind) nr. top xx a interdicţiei de înstrăinare, dezmembrare, închiriere, demolare şi grevare, înscrisă în favoarea pârâtei C. S.A. în baza contractului de ipotecă nr. x/25.05.2007; să se dispună radierea din CF nr. x Zalău (CF vechi x ind) nr. top xx a dreptului de ipotecă în valoare de 48.600 CHF dobânzi aferente, costuri, comisioane, alte cheltuieli de judecată", înscris în favoarea pârâtei C. S.A. în baza contractului de ipotecă nr. x/25.05.2007; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35 din C. proc. civ., Decizia nr. 13/06.06.2022 de ÎCCJ, publicată în M.O. Partea I nr. 907 din 15.09.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 318 din 05 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Sălaj, sesizat prin declinare de către Judecătoria Zalău, a admis acţiunea formulată de către reclamanţi şi, în consecinţă, a constatat ca fiind prescris dreptul pârâtei de a obţine executarea silită a ipotecii imobiliare în baza contractului de ipotecă nr. x/25.05.2007, autentificat de notar public D. sub nr. x/25.05.2007, ipoteca imobiliară instituită prin acest contract fiind stinsă. S-a dispus radierea din CF a interdicţiei de înstrăinare, dezmembrare, închiriere, demolare şi grevare, înscrisă în favoarea pârâtei C. S.A., în baza contractului de ipotecă nr. x/25.05.2007; s-a dispus radierea din CF a dreptului de ipotecă în valoare de,,48.600 CHF şi dobânzi, costuri, comisioane, alte cheltuieli, cheltuieli de judecată", înscris în favoarea pârâtei C..

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 575/2024 din data de 10 decembrie 2024, a respins apelul declarat şi a obligat apelanta să plătească intimaţilor A. şi B. suma de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., apreciind că soluţia instanţei este dată cu încălcarea art. 2504 din C. civ.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că fiecare titlu executoriu are o individualitate proprie şi un regim juridic distinct, efectul împlinirii prescripţiei executării silite a titlului constând în pierderea puterii executorii a acestuia, conform art. 405 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1864. Astfel, consideră că, în măsura în care ar interveni prescripţia dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit, nu s-ar produce vreun efect asupra celuilalt titlu executoriu, reprezentat de contractul de ipotecă ori asupra puterii executorii a acestuia din urmă.

În opinia sa, dreptul de ipotecă consemnat prin contractele de ipotecă este un drept real, supus prescripţiei de 10 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 405 din C. proc. civ. de la 1864 coroborate cu dispoziţiile art. 158 din O.U.G. nr. 138/2000 şi, respectiv, art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. proc. civ.

A arătat recurenta-pârâtă că prin dispoziţiile art. 2504 din C. civ. legiuitorul a clarificat problemele de interpretare anterioare în legătură cu termenul în care poate fi executat dreptul de ipotecă, stabilind expres că prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară, sens în care face trimitere la Decizia nr. 60/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a constatat prescrierea dreptului la acţiunea ipotecară, prin expirarea unui termen de 3 ani.

A mai invocat recurenta-pârâtă şi faptul că, în dosarul nr. x/2021, instanţa a anulat toate actele de executare silită efectuate după data de 29 mai 2013. În acord cu susţinerile prezentate de Judecătoria Zalău în considerentele sentinţei civile nr. 1305/23.09.2022 din dosarul nr. x/2021, a învederat că perimarea are ca efect desfiinţarea actelor de executare silită doar cu privire la cele efectuate după împlinirea termenului de perimare, cele efectuate anterior împlinirii termenului rămânând valabile, având deci caracterul unor acte întreruptive de prescripţie.

A mai precizat că la data de 29.11.2012 debitorul A. a achitat executorului judecătoresc suma de 1.000 RON cu titlu de avans cheltuieli de executare, astfel cum rezultă din chitanţa nr. x depusă în copie la dosar. De asemenea, la aceeaşi dată, debitorul A. a efectuat o plată în cuantum de 3.000 RON către creditoarea E. S.A., plata fiind efectuată în contul contractului de creditului ipotecar. Prin urmare, termenul de prescripţie de 10 ani a curs de la data constatării perimării executării silite, deci din 29.05.2013.

În final, a susţinut recurenta-pârâtă şi faptul că acest termen de prescripţie a mai fost întrerupt şi prin cesiunea de creanţa dintre E. S.A. şi C. S.A. (actuala C.) în anul 2018, moment de la care, în opinia sa, a început să curgă un nou termen de prescripţie de 10 ani, în interiorul căruia creditorul putea declanşa o nouă procedură de executare.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au invocat excepţia nulităţii recursului, indicând că memoriul de recurs reprezintă o copie a apelului declarat, recurenta-pârâtă neaducând critici deciziei recurate. Pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 2000 de RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 3 aprilie 2025, sub nr. x/2023, iar prin rezoluţia din 10 iunie s-a fixat termen de judecată la 21 octombrie 2025.

La acest termen de judecată, instanţa supremă a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite şi, în consecinţă, a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din examinarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă se constată că, deşi s-a formulat recurs la o decizie prin care s-a respins apelul ca nefondat, nu s-a adus nicio critică cu privire la legalitatea acestei decizii, ci au fost reluate în întregime argumentele şi criticile prezentate în cadrul apelului şi care au făcut obiectul analizei instanţei de apel.

În egală măsură, se observă că recurenta-pârâtă a semnalat într-un mod pur formal pretinsa aplicare greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2504 din C. civ., nefiind indicate care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate. De altfel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăsesc considerente cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a justificat menţinerea soluţiei primei instanţe, ci au fost formulate doar aprecieri generale şi factuale legate de curgerea termenului de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii şi de întreruperea cursului acestuia. Or, înşiruirea unor aprecieri personale nu are valenţa unor critici de nelegalitate, relevând, în realitate, doar nemulţumirea recurentei-pârâte faţă de soluţia dată de instanţa de apel.

Faptul că au fost indicate anumite dispoziţii legale (ex: art. 2504 din C. civ., art. 405 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1864 etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate care să se încadreze în acest motiv.

Astfel, cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi subsumate vreuneia dintre ipotezele reglementate de acest motiv de casare, respectiv lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată sau existenţa unor motive contradictorii ori a motivelor străine de natura cauzei.

Ca atare, constată Înalta Curte că şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a fost invocat strict formal.

Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate al hotărârii atacate, nelegalitate ce trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii atacate nu este suficientă, recurenta-pârâtă fiind obligată să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Pe cale de consecinţă, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin raportare la acest text de lege şi constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, în raport şi de solicitarea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-reclamantă B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor de la dosar (factura fiscală seria x SPV 66 emisă în data de 9.05.2025 şi chitanţa nr. x/9.05.2025, aflate la dosarul de recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 575/2024 din 10 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.