Negative jurisdictional conflict resolved: last place of work sustains tribunal competence for post-employment document claims.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale la data de 27.03.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a formulat acţiune prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea documentelor necesare pentru atestarea activităţii desfăşurate, durata activităţii, salariul acordat, vechimea în muncă şi situaţia privind zilele de concediu de odihnă neefectuate.

De asemenea, a solicitat şi eliberarea acordului scris necesar muncitorilor din state terţe pentru obţinerea unui nou aviz de angajare care este solicitat de autorităţile române de imigrări.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 34 din Codul Muncii referitoare Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor şi eliberarea adeverinţei privind vechimea, precum şi cele ale Capitolului 3, Secţiunea 1 privind concediile de odihnă aducând în atenţie şi nerespectarea prevederilor art. 168, referitor la semnarea statelor de plată, precum şi nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la salariul lunar. Totodată, a adus în atenţia instanţei şi nerespectarea prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 143/2022, privind eliberarea unui acord de schimbare a angajatorului.

Prin sentinţa civilă nr. 1794/09.10.2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, precum şi prevederile art. 269 din acelaşi cod.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, instanţa a reţinut că reclamanta, cetăţean străin născut în Sri Lanka, a indicat un domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Bucureşti, însă şi-a declarat reşedinţa în localitatea Buftea, judeţul Ilfov, la data sesizării instanţei neexistând dovada unui domiciliu sau a unei reşedinţe în judeţul Dâmboviţa.

Mai mult, raporturile de muncă dintre reclamantă şi societatea pârâtă au încetat la data de 12.06.2023, în temeiul art. 55 lit. b) din Codul muncii, iar cererea de chemare în judecată a fost expediată ulterior, la data de 22.03.2024.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că "locul de muncă" nu poate fi utilizat ca reper pentru stabilirea competenţei teritoriale, întrucât acest criteriu trebuie să fie actual la momentul sesizării instanţei, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reţinând, totodată, că, în raport de reşedinţa reclamantei, situată în judeţul Ilfov, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa nr. 992/F din 10 aprilie 2025, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În motivare, a arătat că prezenta cauză decurge din executarea/încetarea unui contract individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 din Codul muncii care consacră competenţa alternativă a tribunalului de la domiciliul/reşedinţa reclamantului sau de la locul de muncă.

Cu toate că la data sesizării instanţei, raporturile de muncă ale reclamantei cu angajatorul încetaseră, rămâne competentă să soluţioneze cauza instanţa în circumscripţia căreia s-a aflat locul de muncă al angajatului pentru litigiile decurgând din încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă încheiat cu acel angajator în serviciul căruia angajatul a lucrat în circumscripţia instanţei de judecată. În caz contrar, dispoziţiile art. 269 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., deşi vizează litigiile care se circumscriu jurisdicţiei muncii nu s-ar aplica niciodată pentru ipoteza în care litigiul este legat de încetarea contractului individual de muncă, ceea ce ar conduce la limitarea sferei de aplicare a acestei prevederi legale, cu încălcarea voinţei legiuitorului. Această voinţă, pentru clarificare, reiese din interpretarea sistematică a art. 266 şi art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă pentru următoarele considerente:

Se constată că litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâtei B. S.R.L., fost angajator al reclamantei A., la eliberarea documentelor necesare pentru atestarea activităţii desfăşurate, durata activităţii, salariul acordat, vechimea în muncă şi situaţia privind zilele de concediu de odihnă neefectuate, precum şi eliberarea acordului scris necesar muncitorilor din state terţe pentru obţinerea unui nou aviz de angajare care este solicitat de autorităţile române de imigrări.

Aşadar, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 266 din Codul muncii, "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

De asemenea, conform art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Este de amintit că, deşi dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii consacră un drept de opţiune al reclamantului, acestea rămân imperative, deoarece cererile "se adresează" exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor. Aşadar, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai salariatul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.

Înalta Curte reţine că, deşi reclamanta nu mai avea calitatea de angajat la data sesizării instanţei, obiectul cererii de chemare în judecată vizează raporturile sale de muncă cu fostul angajator, pârâtă în cauză, astfel că se poate adresa şi instanţei în circumscripţia căreia a avut ultimul loc de muncă, aceasta fiind deopotrivă competentă.

Criteriul alternativ al locului de muncă pentru determinarea instanţei competente nu poate fi exclus ca urmare a încetării raporturilor de muncă ale reclamantei cu angajatorul, întrucât aceasta ar conduce la limitarea sferei de aplicare a prevederilor legale la care s-a făcut referire, cu încălcarea voinţei legiuitorului.

Transpunând dispoziţiile legale anterior evocate în prezenta cauză, se impune în mod necesar concluzia că reclamanta avea dreptul de opţiune între instanţa reşedinţei sale, respectiv Tribunalul Ilfov, şi cea a fostului loc de muncă, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, iar exercitându-şi acest drept, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a învestit-o pe cea din urmă.

Aşa fiind, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 116 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.