Employment claims sent to labor court in claimant's district after negative jurisdictional conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2024 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei ca, în urma administrării probatoriului, să constate existenţa unui contract individual de muncă între angajatorul B. S.A. şi persoana fizică - angajat A.; să constate nulitatea absolută a deciziei de reziliere din 16.05.2024 ca urmare a constatării existenţei unui raport de muncă; să dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada 01.08.2022-31.12.2025; să oblige pârâta la plata tuturor obligaţiilor legale datoare de către angajator statului român, în baza raportului de muncă existent între părţi, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 231 şi ale art. 266 din Codul muncii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 567 din data de 13.03.2025 Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Cluj, invocate de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Cluj a reţinut a fi aplicabile dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) şi ale) art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 107 C. proc. civ., şi Decizia nr. 18/2016 pronunţată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, concluzionând că, deşi prin prezentul demers reclamantul urmăreşte recunoaşterea unui raport de muncă între acesta şi pârâtă, trebuie avut în vedere faptul că pretenţiile reclamantului se grefează pe un contract încheiat între două societăţi comerciale. Astfel, a apreciat Tribunalul Cluj că aplicabilitatea normelor de drept în cauză se impune a fi stabilită prin raportare la natura raportului pe care se întemeiază acţiunea, iar nu în funcţie de scopul urmărit de reclamant, sub aspect material procesual, competenţa aparţinând unei instanţe/complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, la nivelul Tribunalului Neamţ.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 697C din data de 15.07.2025, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat compentenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta B. S.A., în favoarea Tribunalului Cluj, secţia I civilă - complet specializat cu soluţionarea litigiilor de muncă.

În motivare, Tribunalul Neamţ a apreciat aplicabil în speţă art. 22 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ., concluzionând că, în contra voinţei clar şi fără echivoc exprimată de către reclamant, care a insistat pe parcursul procesului ca soluţionarea să se realizeze pe baza prevederilor Codului muncii, nu se poate recalifica temeiul juridic al cererii cu care instanţa a fost învestită, astfel că Tribunalului Cluj, secţia I civilă - complet specializat cu soluţionarea litigiilor de muncă, îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prima instanţă reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) şi ale) art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 107 C. proc. civ. competenţa aparţinând unei instanţe/complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, în timp ce Tribunalul Neamţ a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la dispoziţiile Codului muncii şi dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., apreciind că nu se poate recalifica temeiul juridic al cererii în contra voinţei reclamantului.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., având ca obiect acţiune în constatarea existenţei unui contract individual de muncă între angajatorul B. S.A. şi persoana fizică - angajat A.; constatarea nulităţii absolute a deciziei de reziliere din 16.05.2024 ca urmare a constatării existenţei unui raport de muncă; obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada 01.08.2022-31.12.2025; obligarea pârâtei la plata tuturor obligaţiilor legale datoare de către angajator statului român, în baza raportului de muncă existent între părţi, cu cheltuieli de judecată.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 11.09.2024 "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Prin raportare la pretenţia dedusă judecăţii, precum şi la motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea acesteia, se constată că reclamantul a înţeles să formuleze o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii, în acest sens fiind şi poziţia exprimată de acesta în mod consecvent.

Conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor". Este real că, potrivit art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., "judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi a faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire", însă această prerogativă a instanţei, subsumată rolului său activ în aflarea adevărului, nu poate înfrânge principiul disponibilităţii. Or, voinţa expresă a reclamantului a fost de a sesiza instanţa de dreptul muncii, întrucât, în opinia acestuia între părţi s-au derulat raporturi de muncă.

În acest context, împrejurarea că pretenţiile reclamantului se grefează pe un contract încheiat între două societăţi comerciale, nu este de natură a atrage competenţa materială a unei instanţe sau complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, întrucât instanţa ratione materiae se stabileşte în funcţie de obiectul şi de cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost fixate de reclamant, urmând ca instanţa care va soluţiona cauza să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul muncii.

Conform art. 269 alin. (1) Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Ca atare, instanţa competentă material în soluţionarea cauzei este determinată de natura raportului juridic dintre părţi şi de limitele investirii instanţei de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind că secţia de litigii de muncă a Tribunalului este competentă să judece prezenta cauză.

Referitor la competenţa teritorială, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată reclamantul avea domiciliul în Municipiul Cluj Napoca, judeţ Cluj, conform Certificatului de înregistrare nr. x, circumstanţă care atrage competenţa teritorială a Tribunalului Cluj, prin raportare la dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.