Negative territorial jurisdiction conflict resolved: Dâmbovița Tribunal set as competent forum for court staff salary claims

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite subsemnaţilor a unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională;

2. plata diferenţei drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, la care să se aplice o majorare de 25% raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017;

3. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194, art. 95 şi art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale a României, Legea nr. 153/2017, invocate în cuprinsul cererii, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ. precum şi dispoziţiile art. 166 din Codul Muncii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2045 din data de 12 noiembrie 2024 Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a instanţei de judecată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP. şi pe pârâţii Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că raportat la obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, prezentul litigiu este unul asimilat conflictelor de muncă, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii.

Reţinând aplicarea dispoziţiilor art. 59 C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că cererea de chemare în judecată putea fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi, respectiv tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul/reşedinţa (ex. Tribunalul Vâlcea, majoritatea reclamanţilor având domiciliul în judeţul Vâlcea sau Tribunalul Dolj - având în vedere domiciliul reclamantei QQ.) şi cel în care era situat locul de muncă (Tribunalul Vâlcea).

S-a apreciat că, în ceea ce priveşte Tribunalul Vâlcea, ca instanţă potenţial competentă, sunt incidente dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., această instanţă, ca şi curtea de apel de care aparţine (Curtea de Apel Piteşti) având calitatea de pârâte în cauză, însă, în raport de instanţa Tribunalul Dolj, reclamanţii nici nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instanţe şi aceasta nici nu are calitatea de parte în proces, condiţii în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere că reclamanţii nu au invocat şi nici dovedit că au domiciliul/reşedinţa (şi nici locul de muncă) în circumscripţia Tribunalului Dâmboviţa care astfel nu are competenţă din punct de vedere teritorial conform dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Investit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1558/2025 din data de 24 iunie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi că raportat la obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, prezentul litigiu este unul asimilat conflictelor de muncă, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii.

Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

A apreciat Tribunalul Dolj că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., şi Decizia nr. 290/2018, pronunţată de Curtea Constituţională, concluzionând că Tribunalul Dâmboviţa este instanţa competentă general, material şi teritorial, să soluţioneze prezenta cauză, având în considerare totodată şi dispoziţiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 130 alin. (4) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 22 iulie 2025, sub acelaşi număr de dosar.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă şi Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanţii având calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (21) al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâţi au fost chemaţi Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Vâlcea, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Piteşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.