Scope of devolutive effect and contractual interpretation of technical assistance services in public procurement

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 03.02.2023 sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 428.400 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x/30.12.2019, a penalităţilor în cuantum de 0,05 %/zi din sumele neplătite, pentru fiecare zi de întârziere peste termenele de 31.01.2020, până la data plăţii integrale a debitului precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauză.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1020 din data de 29.04.2024, Tribunalul a admis cererea în parte, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 428.400 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/30.12.2019, a obligat pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere calculate asupra debitului principal de 428.400 RON, începând cu data de 31.01.2021 până la data plătii integrale a debitului, fără a se putea depăşi valoarea creanţei principale, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 28.338,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând, în principal, admiterea apelului, reformarea hotărârii pronunţată de către instanţa de fond, în sensul respingerii în tot a cererii introductive ca fiind nefondată, iar în subsidiar, respingerea cererii în partea privitoare la acordarea penalităţilor de întârziere.

Prin decizia civilă nr. 222 din 18.02.2025 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta pârâtă B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata reclamanta A. S.R.L., ca nefondat. Totodată a obligat apelanta pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 17.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, în data de 14.04.2025 a declarat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând admiterea recursului cu consecinţa casării hotărârii, raportat la motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a indicat faptul că instanţa de apel a depăşit limitele efectului devolutiv al apelului, fiind încălcate dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 481 C. proc. civ.

A precizat recurenta că prin apelul promovat împotriva sentinţei civile nr. 1020/2024 a contestat hotărârea în partea privitoare la considerentele şi dispozitivul ce vizau prestarea de către reclamantă a serviciilor de asistenţă tehnică pe durata de execuţie a contractului de achiziţie publică nr. 4080/2019.

Aşadar, sentinţa civilă nr. 1020/20247 nu a fost apelată sub aspectul întinderii obiectului contractului nr. x/2019, de către nicio parte, iar în lipsa învestirii, instanţa de apel nu mai putea modifica, prin procedeul de substituire a considerentelor, considerentele ce vizau chestiuni litigioase tranşate prin hotărârea instanţei de fond, în caz contrar fiind încălcate, printre altele, şi principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Instanţa de apel era obligată să statueze numai în limitele motivelor de apel, fără a putea depăşi obiectul stabilit de apelanta pârâtă. Or, contrar prevederilor legale, instanţa de apel a soluţionat cauza prin raportare la prevederile art. 476 C. proc. civ., în sensul devoluţiunii totale, cu încălcarea prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1020/2024, în partea privitoare la chestiunile litigioase tranşate şi neapelata, iar prin procedeul de substituire a considerentelor sentinţei civile nr. 1020/2024 a înrăutăţit situaţia apelantului în propria cale de atac.

Din perspectiva motivului de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. II 2, II.3, art. III.5, art. IV.6 şi 7, V.9 şi art. X 24 din contractul de prestări servicii nr. x/2019, precum şi art. 1267 - 1269 C. civ., art. 1350 C. civ.., art. 1516 şi implicit art. 1556 C. civ.

A susţinut recurenta că instanţa de apel a plecat de la premisa greşită că acele clauze contractuale ce determină obiectul contractului şi implicit drepturile şi obligaţiile părţilor din perspectiva prestaţiilor sunt lipsite de echivoc, aplicând prevederile art. 1270 şi art. 1266, cu interpretarea contractului în funcţie de voinţa concordantă a părţilor şi nu sensul literal al termenilor, astfel cum apreciază recurenta că rezultă din prev.art. II.2, II.3, IV.6 din contract.

Clauza contractuală ce constituie temeiul juridic al pretenţiei judiciare a reclamantei intimate, art. IV.6 alin. (1) lit. b), ce) stă la baza emiterii facturii fiscale x/31.12.2019, este echivocă, părţile percepând diferit obiectul contractului din perspectiva prestaţiilor.

Aceasta a arătat că şi-a exprimat consimţământul prin prisma faptului că se includea serviciul de asistenţă tehnică pe durata de derulare a contractului de achiziţie publică nr. 4080/2019.

Valoarea contractului de prestări servicii nr. x/2019 de 446.250 RON cu TVA inclus reprezintă mai mult de jumătate din profitul asociaţilor, precum şi realizarea proiectului investiţional, astfel că nu puteau accepta acest preţ pentru serviciul ce ar fi constat doar în întocmirea şi predarea ofertei tehnice de participare la licitaţie publică.

Activitatea pe care a avut reprezentarea că o contractează, respectiv asistenţa tehnică pe parcursul derulării contractului de achiziţie publică nr. x, se justifica atât din modul de redactare a art. II.2 alin. (1) din perspectiva preţului contractului, ţinând seama de valoarea substanţială a acestuia şi ponderea, prin raportare la profitul realizat de membrii asocierii, formată din proiectant şi executant, dar şi faţă de dispoziţiile legale ce prevăd această posibilitate.

Recurenta a redat şi explicat clauzele contractului privind tarifele stabilite şi momentul achitării acestora, în raport de fazele de execuţie ale contractului, solicitând să se remarce că, pe de o parte instanţa de apel a stabilit că plata preţului stabilit unitar la suma de 375.000 RON fără TVA se plătea etapizat pe durata unui termen de 36 de luni de la semarea contractului de achiziţie publică, iar pe de altă parte, a menţinut temeinicia sentinţei privind scadenţa obligaţiei de plată a întregii valori în data de 12.01.2021 + 15 zile, confor, art. 7 din contract, anterior împlinirii termenului de 36 de luni.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 27.05.2025 intimatul A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24.04.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 16.06.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.R.L., fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă, în sensul admiterii în parte a cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., obligării pârâtei la plata sumei de 428.000 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/30.12.2019 şi la plata penalităţilor de întârziere.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în fapt, părţile au încheiat contractul de prestări servicii nr. x/08.04.2019, având ca obiect prestarea de către intimata-reclamantă A. S.R.L., în favoarea apelantei-pârâte B. S.R.L. a serviciilor de inginerie şi asistenţă tehnică în domeniul construcţiilor civile.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut, în considerarea normelor legale referitoare la interpretarea contractului şi analizând clauzele înscrise în convenţia părţilor, că din cuprinsul Contractului rezultă fără putinţă de tăgadă că serviciile tehnice contractate vizau exclusiv etapa preliminară încheierii Contractului cu autoritatea publică şi constau în întocmirea documentaţiei ce urma să fie depusă de către beneficiar în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru care se încărcase anunţul de către autoritatea contractantă în sistemul SICAP sub nr. x din 02.04.2019. Nicăieri în cuprinsul contractului nu se menţionează că serviciile tehnice contractate vizau şi etapa ulterioară finalizării procedurii de achiziţie publică, respectiv pe durata executării contractului cu autoritatea publică contractantă. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 3 din convenţia părţilor exclud, în mod expres, din obiectul contractului prestarea oricăror servicii de către prestator (intimatul-reclamant) privind întocmirea oricăror acte/documente cu referire la execuţia lucrărilor şi serviciilor ce urmează să fie executate/prestate şi decontate de către beneficiar (apelantul-pârât) (art. 3 lit. c) din Contract.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L. invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de dispoziţiile art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În concret, recurenta pârâtă a invocat faptul că instanţa de apel a depăşit limitele efectului devolutiv al apelului, fiind încălcate dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 481 C. proc. civ. şi, de asemenea, a încălcat principiul disponibilităţii, respectiv dispoziţiile art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

A susţinut recurenta că prin apelul promovat împotriva sentinţei civile nr. 1020/2024 a contestat hotărârea în partea privitoare la considerentele şi dispozitivul ce vizau prestarea de către reclamantă a serviciilor de asistenţă tehnică pe durata de execuţie a contractului de achiziţie publică nr. x, sentinţa civilă nefiind apelată sub aspectul întinderii obiectului contractului nr. x/2019.

Potrivit principiului disponibilităţii, care este reglementat de art. 9 C. proc. civ. şi care guvernează procesul civil, părţile pot determina nu numai existenţa procesului, ci şi conţinutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului şi participanţilor la proces. În strânsă legătură cu acest principiu, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, regulă dezvoltată şi în art. 397 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Pe de altă parte, art. 476 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept. De regulă, devoluţiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appellatum) şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă (tantum devolutum quantum iudicatum).

Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate, expres sau implicit, de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii, astfel cum se prevede la art. 477 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care: "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Potrivit textului legal indicat, chiar dacă apelantul nu a formulat critici prin motivele de apel decât cu privire la o parte dintre soluţiile din dispozitiv sau dintre considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel va fi ţinută să analizeze şi dezlegările date de prima instanţă care se află în dependenţă cu partea din hotărâre pe care apelantul o supune controlului judiciar în mod explicit.

Înalta Curte constată că această conduită a fost urmată de instanţa de apel, iar dacă în urma raţionamentului judiciar pe care aceasta l-a expus în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, a ajuns la altă concluzie decât cea dezvoltată de recurenta-pârâtă, nu înseamnă că s-a produs o încălcare a prevederii procesual civile mai sus enunţate, câtă vreme analiza instanţei s-a circumscris susţinerilor şi apărărilor, aşa cum au fost ele inserate în motivele deduse judecăţii apelului.

Cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., aceste susţineri nu pot fi primite.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi de ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate. În acest sens, conform art. 430 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". În continuare, potrivit art. 431 din Cod: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Plecând de la aceste dispoziţii legale, se reţine că efectul de "lucru judecat" al hotărârii judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea judecătorească beneficiază de prezumţia irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească. Ca atare, este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul acestei excepţii, atunci când este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzută la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat la art. 431 alin. (2) din acelaşi Cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părţi.

Astfel, în opinia recurentei, din cuprinsul deciziei civile nr. 222/18.02.2025 rezultă că instanţa s-a considerat învestită şi s-a pronunţat cu privire la întreaga situaţie dedusă judecăţii, în ansamblul ei, deşi sentinţa civilă nr. 1020/2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit că între părţi s-au derulat relaţii contractuale, materializate prin Contractul de prestări servicii nr. x/08.04.2019, ce are ca obiect prestarea de către reclamantă, în calitate de prestator a serviciilor de asistenţă tehnică, constând în elaborarea documentaţiei tehnice şi asistenţa tehnică pe durata de execuţie a lucrărilor aferente contractului de execuţie lucrări încheiat cu pârâta.

Se constată că recurenta a solicitat, în principal, admiterea apelului, reformarea hotărârii pronunţată de către instanţa de fond, în sensul respingerii în tot a cererii introductive ca fiind nefondată, iar în subsidiar, respingerea cererii în partea privitoare la acordarea penalităţilor de întârziere.

Având în vedere solicitările în apel, criticile formulate, raportat la relaţiile contractuale derulate între părţi, Înalta Curte apreciază că nu se susţin alegaţiile recurentei, nefiind încălcate dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., prin faptul că instanţa de apel a procedat la o analiză completă a relaţiilor contractuale

În raport de cele arătate, rezultă că instanţa de apel a avut în vedere în mod corect prevederile art. 431 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., efectuând propria verificare cu privire la relaţiile contractuale derulate între părţi, în privinţa cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, nefiind încălcate dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Un ultim aspect invocat de către recurentă se referă la agravarea situaţiei sale în propria cale de atac, recurenta apreciind că prin substituirea considerentelor instanţei de fond, instanţa de apel a privat-o de beneficiul dreptului contractual stabilit prin efectul hotărârii instanţei de fond.

Nici această susţinere nu poate fi reţinută de Înalta Curte, dispoziţiile art. 481 C. proc. civ., care stipulează că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege, nefiind incidente speţei.

Astfel, câtă vreme prima instanţă a admis în parte cererea formulată de reclamantă A. S.R.L., hotărârea fiind atacată de apelantă pârâtă, iar prin decizia pronunţată prima instanţă de control judiciar, analizând cauza pe fond, a respins apelul declarat, este evident că nu se pune problema înrăutăţirii situaţiei acesteia în propria cale de atac, nemulţumirea părţii fiind dată de modul în care instanţa devolutivă a analizat probatoriul şi a soluţionat cererile respingându-i, motivat, solicitările.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că dispoziţiile de drept procesual indicate de recurenta reclamantă nu au fost nesocotite de către instanţa de apel, astfel încât, nefiind încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, primul motiv de casare invocat este nefondat.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, recurenta pârâtă a invocat pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. II 2, II.3, art. III.5, art. IV.6 şi 7, V.9 şi art. X 24 din contractul de prestări servicii nr. x/2019, precum şi art. 1267 - 1269 C. civ., art. 1350 C. civ., art. 1516 şi implicit art. 1556 C. civ.

Înalta Curte reţine că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Dacă interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

Înalta Curte constată că, prin criticile dezvoltate partea tinde la o reapreciere a situaţiei de fapt, susţinând că părţile au perceput diferit obiectul contractului din perspectiva prestaţiilor, iar interpretarea contractului a fost făcută în funcţie de voinţa concordantă a părţilor şi nu sensul literal al termenilor, astfel cum apreciază recurenta că rezultă din contract.

Potrivit art. 1.266 alin. (1) C. civ., contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor şi nu după sensul literal al termenilor, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1.267 din acelaşi cod, clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

Aceste critici nu susţin încălcarea de către prima instanţă devolutivă a prevederilor art. 1267 - 1269 C. civ., art. 1350 C. civ.., art. 1516 şi art. 1556 C. civ., referitor la interpretarea contractului, în condiţiile în care, instanţa de apel, în considerarea normelor legale referitoare la interpretarea contractului şi analizând clauzele înscrise în convenţia părţilor, a constatat că din cuprinsul Contractului rezultă fără putinţă de tăgadă că serviciile tehnice contractate vizau exclusiv etapa preliminară încheierii Contractului cu autoritatea publică şi constau în întocmirea documentaţiei ce urma să fie depusă de către beneficiar în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru care se încărcase anunţul de către autoritatea contractantă în sistemul SICAP sub nr. x din 02.04.2019, reţinând totodată că dispoziţiile art. 3 din convenţia părţilor excludeau, în mod expres, din obiectul contractului prestarea oricăror servicii de către prestator (intimatul-reclamant) privind întocmirea oricăror acte/documente cu referire la execuţia lucrărilor şi serviciilor ce urmează să fie executate/prestate şi decontate de către beneficiar (apelantul-pârât) (art. 3 lit. c) din Contract.

În plus, criticile ce vizează interpretarea eronată a unor clauze contractuale, respectiv a prevederilor art. II 2, II.3, art. III.5, art. IV.6 şi 7, V.9 şi art. X 24 din contractul de prestări servicii nr. x/2019 nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru încadrarea recursului în dispoziţiile pct. 8 fiind necesar a se invoca greşita interpretare şi aplicare a unei dispoziţii de drept material.

Aspectele invocate de recurentă şi care privesc modul de derulare a relaţiilor contractuale dintre părţi nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, întrucât vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, iar nu legalitatea deciziei atacate.

Toate susţinerile recurentei sunt insuficiente pentru a reţine caracterul fondat al motivului de casare invocat de către aceasta, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se constata vreo încălcare sau greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material indicate prin cererea de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 222 din 18 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei pârâte, Curtea va obliga pe acesta să plătească intimatului reclamant A. S.R.L. suma de 35.685,72 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/15.05.2025, Conform tranzacţiei cu referinţa nr. 8280/16.05.2025, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 222 din 18 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 35.685,72 RON către intimatul reclamant A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.