Arbitral award upheld: road contractor's annulment appeal rejected, ordered to pay RON 2.966m for extra works plus costs

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare formulată de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. şi A.., înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, s-a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata sumei de 2.927.124,62 RON reprezentând costuri suplimentare asociate lucrărilor suplimentare executate la C. conform Proiectului Tehnic Modificat, plata dobânzii de întârziere, de la data la care fiecare dintre sumele datorate au devenit exigibile până la data plăţii efective, dobânzi estimate provizoriu la suma de 10.000 RON, precum şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa arbitrală nr. 100/05.11.2021 Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a dispus admiterea, în parte, a cererii reclamantelor A. S.A., B. S.R.L. şi A. SpA, astfel cum a fost precizată. Tribunalul arbitral a dispus obligarea pârâtei C.N.A.I.R. la plata sumei de 2.966,816.15 reprezentând costurile asociate lucrărilor suplimentare executate la C. de la km 5+460 Ia km 5+535 conform proiectului tehnic modificat; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamante privind plata sumei de 924.921,36 RON, reprezentând dobânzi de întârziere conform contractului, calculate de la data la suma datorată a devenit exigibilă până la data de 24.07.2021, precum şi în continuare până la data plăţii efective, şi a obligat pârâta sa plătească reclamantelor suma de 123.508,93 RON reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Prin încheierea de îndreptare din data de 17.11.2021, Tribunalul arbitral a rectificat suma înscrisă la pagina 18, pct. 85, la pagina 25, titlul B, la pagina 29, pct. 143, la pagina 35, pct. 164, lit. a) şi la) pagina 37 primul alineat din sentinţa arbitrală, ca fiind 2.966.286,31 RON în loc de 2.966.816,15 RON.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., înregistrată la data de 2 iunie 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 96 din 4 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea în anulare, ca neîntemeiată, şi a obligat pârâta la plata sumei de 10591, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., înregistrat la data de 14 septembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte, prin decizia nr. 434 din 29 februarie 2024, a admis recursul, a casat sentinţa civilă nr. 96 din 4 noiembrie 2022 şi a dispus trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Bucureşti.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 19 iulie 2024, sub nr. x/2022*.

Prin sentinţa nr. 100 din 24 octombrie 2024, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, invocată de pârâte prin întâmpinare.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de petenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - C.N.A.I.R. S.A.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta C.N.A.I.R. S.A., înregistrat la data de 27 februarie 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, a arătat că sentinţa recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, din perspectiva chestiunilor de drept dezlegate prin decizia de casare anterioară şi a temeiurilor legale pe care partea le-a invocat prin notele de şedinţă nr. x din 8 octombrie 2024. Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin privarea recurentei de dreptul la un proces echitabil.

În esenţă, considerentele sentinţei atacate nu reprezintă decât o transpunere a teoriei generale a acţiunii în anulare şi o analiză a unor dispoziţii legale neaplicabile speţei, respectiv a prevederilor art. 221 din Legea nr. 98/2016. Or, contractul încheiat de părţi este guvernat de legea aplicabilă încheierii lui, în anul 2011, deci de prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

A mai relevat recurenta că instanţa de control judiciar a statuat, prin decizia de casare, că, în măsura în care instanţa învestită cu acţiunea în anulare nu se poate pronunţa asupra pretinsei încălcări a dispoziţiilor imperative relative la depăşirea valorii de contract, în lipsa indicării acestor prevederi legale, era în drept să ceară părţii să precizeze aceste articole de lege. Or, în rejudecare, petenta a indicat în concret dispoziţiile legale încălcate, respectiv art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 5 alin. (1) din Instrucţiunea A.N.A.P. nr. 1/2016, însă instanţa a omis să analizeze acest motiv de acţiune în anulare, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentă constă în încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a susţinut că instanţa, învestită cu acţiunea în anulare, nu a analizat criticile relative la neluarea în seamă a apărărilor şi probatoriului administrat şi pe cele referitoare la încălcarea art. 5 alin. (1) din Instrucţiunea A.N.A.P. şi art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât sentinţa atacată este legală. Astfel, hotărârea recurată este motivată corespunzător nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Cât priveşte pretinsa încălcare a normelor de drept material, aceasta nu reprezintă decât o reiterare a criticilor de nemotivare a hotărârii şi a celor privind modul de apreciere a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Este adevărat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Însă, contrar susţinerilor recurentei, hotărârea recurată cuprinde raţionamentul logico-juridic care fundamentează soluţia, aceasta nefiind afectată de vreunul din viciile motivării care justifică casarea hotărârii.

În speţă, prin decizia de casare anterioară, instanţa supremă a statuat că principiul rolului activ al judecătorului nu îi permite acestuia să invoce imposibilitatea soluţionării unei cereri pentru lipsa indicării exprese a articolelor de lege. Aceasta nu înseamnă însă că, în contextul în care, în rejudecare, titularul acţiunii în anulare a subscris motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii, anume a prevederilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 5 alin. (1) din Instrucţiunea A.N.A.P. nr. 1/2016, lipsa analizării explicite a acestor texte de lege prin sentinţa recurată echivalează cu nemotivarea în drept sau motivarea insuficientă a hotărârii.

În primul rând, instanţa de recurs nu a dezlegat vreo problemă de drept, obligatorie pentru instanţa care judecă fondul, în condiţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum fără temei se susţine prin cererea de recurs. În realitate, hotărârea anterioară a fost casată pentru nemotivare, astfel că judecata a reînceput de la actul anulat, instanţa de fond, în acest context, fiind abilitată a verifica dacă, în adevăr, tribunalul arbitral a încălcat vreo normă imperativă, admiţând acţiunea în răspundere contractuală cu care a fost învestit.

Aşadar, nu poate fi subsumată noţiunii de nemotivare sau motivare insuficientă împrejurarea că judecătorul fondului, în construirea raţioamentului său, a pornit de la premisa că, pentru admiterea acţiunii arbitrale, au fost aplicate clauzele contractului de achiziţie publică perfectat de părţi, iar nu vreun act adiţional la convenţie, care ar încălca legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.

Altfel spus, recurenta nu poate imputa judecătorului fondului că nu ar fi analizat, în mod explicit, dacă hotărârea arbitrală încalcă norme legale din domeniul achiziţiilor publice, ce reglementează limitele şi condiţiile în care un contract administrativ poate fi modificat fără parcurgerea unei noi proceduri de atribuire, în condiţiile în care acesta a apreciat că dispoziţiile legale invocate sunt inaplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

De altfel, nu poate fi subscrisă criticii de nemotivare a hotărârii împrejurarea că partea nu a primit un răspuns specific şi explicit la susţinerea sa, de încălcare a unor norme imperative, în condiţiile în care partea însăşi nu a dezvoltat în vreun fel această critică, nearătând în ce a constat interpretarea eronată a textului legal sau de ce era el incident raportului juridic, ci s-a limitat doar la redarea conţinutului textului de lege. Mai mult decât atât, această apărare a fost formulată, în aceeaşi manieră eliptică, şi în cursul procedurii arbitrale, a fost analizată de tribunalul arbitral şi înlăturată, după care a fost reluată pe calea acţiunii în anulare, fără însă a se aduce critici concrete raţionamentului ce rezultă din hotărârea arbitrală.

De asemenea, recurenta susţine că hotărârea atacată cuprinde şi o motivare străină raportului juridic dedus judecăţii, anume reţinerea incidenţei prevederilor art. 221 din Legea nr. 98/2016, în condiţiile în care contractul supus judecăţii a fost încheiat în anul 2011, deci anterior intrării în vigoare a acestei legi. Şi această critică ignoră considerentele hotărârii recurate, care constată că între părţile litigante nu a intervenit un nou acord contractual care să reglementeze achiziţionarea unor lucrări suplimentare, ce nu au fost incluse în contractul iniţial. Ceea ce a reţinut, în mod real, judecătorul fondului, este doar faptul că, dacă autoritatea contractantă, în exercitarea responsabilităţilor ce îi revin, ar fi urmat procedura prevăzută de lege pentru a achiziţiona lucrări suplimentare contractului iniţial, potrivit legii în vigoare la data modificării, atunci nu ar fi existat niciun impediment la aplicarea procedurii de negociere, fără publicarea unui anunţ de participare.

Prin urmare, toate criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Cât priveşte criticile încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată că se invocă pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 şi a prevederilor art. 5 alin. (1) din Instrucţiunea A.N.A.P. nr. 1/2016.

Aşa cum rezultă din precedentele considerente, nici atunci când a subscris această critică motivului de acţiune în anulare, prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nici urmare încadrării aceleiaşi critici motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a arătat, în concret, în ce a constat încălcarea textului de lege. În egală măsură, criticile formulate prin cererea de recurs au caracter contradictoriu, întrucât, pe de o parte, se susţine că nu au fost analizate aspectele de încălcare a unor norme de drept material iar, pe de altă parte, că aceleaşi texte de lege au fost greşit aplicate. Fără a mai relua cele anterior arătate, vom reţine că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a apreciat, în mod corect, că normele legale în discuţie nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Cât priveşte celelalte critici formulate în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, acestea vizează fie pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, fie aspecte de netemeinicie, astfel că nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Referitor la cererea intimatei, de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constată că este întemeiată, întrucât C.N.A.I.R. S.A. este partea care a pierdut procesul, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. Cât priveşte cuantumul acestor cheltuieli, acesta este de 7105,73 RON, constând în onorariu avocat, datorat de recurentă în condiţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 100 din 24 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 7.105,73 RON către intimata reclamantă B. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16 octombrie 2025.