Guarantor's standing to claim absolute nullity of principal lease termination under accessory liability principles

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 01.03.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea absolută a declaraţiilor pârâtei de reziliere a contractelor de leasing nr. x/27.05.2008 şi nr. y/24.06.2008, încheiate de pârâtă, în calitate de finanţator, şi terţul C. S.R.L..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1860/03.07.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active, fiind respinsă în consecinţă cererea de chemare în judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe, precum şi a încheierii din data de 18.06.2024, a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârilor apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 29 din 16.01.2025 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. prin Lichidator Judiciar D. şi E. S.R.L. prin lichidator judiciar F., ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în apel.

A fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18.06.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat.

A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1860/03.07.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.. A fost anulată în tot sentinţa apelată. A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

Totodată a fost obligată reclamanta la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.554,68 RON, aferentă judecării cauzei în primă instanţă.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 05.03.2025 a declarat recurs recurenta pârâtă B. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 29/16.01.2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi anume în privinţa soluţiei de admitere a apelului formulat de apelanta reclamantă A., în baza căreia instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, admisă de instanţa fondului.

Un prim motiv de recurs invocat de recurentă, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor de drept material, respectiv art. 973 vechiul C. proc. civ., art. 942 vechiul C. proc. civ., art. 969 vechiul C. proc. civ., art. 1020 vechiul C. proc. civ., art. 1652 şi art. 1681 vechiul C. proc. civ.

Esenţa criticilor în recurs, astfel cum susţine recurenta, tinde să demonstreze următoarea susţinere: contractul de leasing financiar produce efecte, în temeiul principiului relativităţii, numai între părţile sale, astfel că notificarea de reziliere, deşi transmisă în formatul unui act unilateral, produce efecte şi poate fi atacată, în temeiul aceleiaşi relativităţi, doar între părţile contractante.

A precizat recurenta că reclamanta intimată A. are calitatea de terţ în raport de contractul de leasing financiar şi de parte în contractul unilateral de fidejusiune.

Fidejusiunea asumată de reclamanta intimată produce efecte între creditor şi garantul personal, garantul fidejusor având interes şi calitate de a ataca, dar nu în cadrul contractual al rezilierii contractului de leasing financiar, ci în acela al executării, deci exclusiv obligaţia pe care debitorul parte, în contractul de leasing financiar, nu a executat-o.

A mai susţinut recurenta că cele două contracte de leasing sunt încheiate sub imperiul vechiul C. civ.. Teoria rezilierii/rezoluţiunii se reflectă sub arhitectura condiţiei rezolutorii exprese. Reclamanta A. poate invoca inopozabilitatea, însă acţiunea în nulitate nu îi este pusă la dispoziţie, în sistemul dreptului substanţial, în privinţa notificării de reziliere a contractelor de leasing financiar.

Instanţa de apel, analizând incidenţa art. 1681 C. civ. a reţinut faptul că garantul poate invoca contra creditorului toate excepţiile debitorului principal inerente datoriei, iar conform doctrinei, în această categorie nu se includ excepţiile pur personale ale debitorului principal, în opinia recurentei notificarea de reziliere dintre părţi reprezentînd o excepţie pur personală a debitorului principal.

Ca atare, a susţinut recurenta, fidejusorul nu deţine, în cadrul şi în aplicarea art. 1681 C. civ., dreptul de a ataca cu acţiune în nulitate notificarea de declarare a rezilierii, opusă inter partes debitorului principal, pentru că doar acesta din urmă poate să o facă.

Neavând calitate în raportul de drept material aferent notificării de reziliere a contractului de leasing financiar, rezultă că apelanta reclamantă nu deţine calitatea procesuală activă în a acţiona în temeiul contractului sinalagmatic dintre finanţator şi debitorul contractului de leasing financiar.

Instanţa de apel, deşi a validat concluzia corectă, aceea a caracterului distinctiv dintre calitatea de parte în contractul de leasing financiar şi aceea de garant fidejusor, a ajuns la concluzia greşită că interesul de a acţiona în nulitate aparţine unui terţ.

Un al doilea motiv de recurs dezvoltat de recurentă, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., recurenta arătând că atât timp cât dreptul material nu permite fidejusorului, terţ faţă de contractul sinalagmatic şi parte doar în contractul său unilateral de fidejusiune, să acţioneze în temeiul excepţiei de neexecutare, să declanşeze sau să se opună la rezilierea contractului, nici dreptul procesual nu îi conferă calitate procesuală activă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii D., în calitate de lichidator judiciar al C. S.R.L. şi A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20.03.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 16.06.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă B. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. prin Lichidator Judiciar D. şi E. S.R.L. prin lichidator judiciar F., ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în apel. A fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18.06.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat şi a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1860/03.07.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., fiind anulată în tot sentinţa apelată, respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active şi trimisă cauza primei instanţe în vederea continuării judecăţii.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active raportându-se strict la lipsa calităţii reclamantei de parte în cele două contracte de leasing, deci fără a analiza dacă aceasta justifică sau nu un interes în formularea cererii de chemare în judecată.

De asemenea, a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1652 C. civ. de la 1864, apelanta reclamantă având calitate de fideiusor în cele două contracte de leasing şi, în conformitate cu art. 1681 C. civ. de la 1864, având posibilitatea de a invoca contra creditorului toate excepţiile debitorului principal inerente datoriei, care reflectă şi asupra obligaţiei accesorii de garanţie, cum ar fi cele referitoare la validitatea obligaţiei principale sau întinderea ei.

Recursul declarat vizează tocmai aceste statuări ale instanţei de apel, recurenta pârâtă B. S.A. invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Având în vedere motivele de recurs formulate şi măsurile dispuse de instanţa de apel, se constată că soluţiile privind respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. prin Lichidator Judiciar D. şi E. S.R.L. prin lichidator judiciar F., ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în apel şi a apelului formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18.06.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat au intrat sub puterea lucrului judecat.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, recurenta a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 973 vechiul C. proc. civ., art. 942 vechiul C. proc. civ., art. 969 vechiul C. proc. civ., art. 1020 vechiul C. proc. civ., art. 1652 şi art. 1681 vechiul C. proc. civ., apreciind că fidejusorul nu deţine dreptul de a ataca cu acţiune în nulitate notificarea de declarare a rezilierii, opusă inter partes debitorului principal, pentru că doar acesta din urmă poate să o facă.

Înalta Curte reţine că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Dacă interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri având ca obiect constatarea nulităţii absolute a declaraţiilor pârâtei B. S.A. de reziliere a contractelor de leasing nr. x/27.05.2008 şi nr. y/24.06.2008, aceste contracte fiind semnate inclusiv de către reclamantă în calitate de fideiusor.

De asemenea, în speţă s-a reţinut că, potrivit art. 1681 C. civ. 1864, garantul (fideiusorul) poate invoca contra creditorului toate excepţiile debitorului principal inerente datoriei, care se reflectă şi asupra obligaţiei accesorii de garanţie, cum ar fi cele referitoare la validitatea obligaţiei principale sau întinderea ei. Astfel, atât timp cât dispoziţia legală nu enumeră limitativ categoriile de excepţii ce pot fi invocate de către garant împotriva creditorului, iar nulitatea poate fi invocată inclusiv pe cale de excepţie, nu se poate nega dreptul garantului de-a invoca nulitatea pe cale de acţiune, raţiunea legii fiind aceeaşi.

Raţionamentul instanţei de apel este just, din moment ce dispoziţiile art. 1681 C. civ. de la 1864, actualul art. 2296 C. civ., prevăd că fidejusorul poate opune creditorilor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, în afara acelora care sunt strict personale acestuia din urmă sau care sunt excluse, ca urmare a angajamentului asumat de fidejusor.

Excepţiile strict personale legate de debitor se referă la: a) incapacitatea juridică, debitorul principal putând invoca incapacitatea juridică proprie, însă fideiusorul nu poate beneficia de această excepţie pentru a se exonera de obligaţiile sale; b) viciile de consimţământ personale: frauda, eroarea sau dolul specific numai debitorului nu pot fi invocate de fideiusor şi c) starea de insolvabilitate sau falimentul debitorului - acestea reprezentând situaţii economice personale ale debitorului ce nu pot fi utilizate de fideiusor pentru a evita plata datoriei garantate.

În rândul excepţiilor de ordin general pe care le poate invoca fidejusorul se numără şi cele privind validitatea obligaţiei principale.

Astfel, alegaţiile recurentei în sensul că fidejusorul nu deţine, în cadrul şi în aplicarea art. 1681 C. civ., dreptul de a ataca cu acţiune în nulitate notificarea de declarare a rezilierii, opusă inter partes debitorului principal, pentru că doar acesta din urmă poate să o facă, nu pot fi primite de instanţa de recurs, nefiind în concordanţă cu dispoziţiile legale.

În plus, dispoziţiile art. 1247 C. civ. prevăd în mod expres posibilitatea invocării de către orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau excepţie, a nulităţii absolute, text de lege ce conferă legitimitate reclamantei A. în exercitarea acţiunii vizând constatarea nulităţii absolute a declaraţiilor pârâtei de reziliere a contractelor de leasing nr. x/27.05.2008 şi nr. y/24.06.2008, încheiate de pârâtă, în calitate de finanţator, şi terţul C. S.R.L..

Susţinerile recurentei în sensul greşitei interpretări şi aplicări ale dispoziţiilor art. 973 vechiul C. proc. civ., art. 942 vechiul C. proc. civ., art. 969 vechiul C. proc. civ., art. 1020 vechiul C. proc. civ., art. 1652 C. civ. nu pot fi primite, de asemenea, atât timp cât recurenta nu indică în mod concret în ce anume manieră instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit aceste dispoziţii civile.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., instanţa de recurs, de asemenea, il apreciază ca fiind neîntemeiat.

Ipoteza prevăzută de acest text de lege vizează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezulta din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Astfel, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) si, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitatea procesuală pasivă), precum şi justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa ca parte în procesul civil.

Calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

În acest caz calitatea procesuală este strâns legată de interesul în promovarea cererii, acesta fiind criteriul în raport de care se apreciază a fi îndeplinită cerinţa de exercitare a acţiunii civile.

În cazul de faţă, Înalta Curte consideră că recurenta reclamantă justifică un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual şi, ca atare, calitate procesuală activă pentru a obţine desfiinţarea contractului de leasing, în condiţiile în care aceasta s-a obligat, în calitate de fidejusor, să îndeplinească întocmai obligaţiile utilizatorului, iar în cazul în care acesta din urmă nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată, poate fi urmărită direct de finanţator pentru valorificarea creanţei.

În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat în mod just că reclamanta are interesul de a obţine desfiinţarea contractului de leasing, pe care îl consideră a fi fost încheiat cu nerespectarea condiţiilor de validitate prevăzute de lege pentru ocrotirea unui interes general, întrucât stingerea obligaţiei principale are ca efect stingerea obligaţiei de garanţie, ţinând cont de caracterul accesoriu al acesteia.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că dispoziţiile de drept procesual indicate de recurenta reclamantă nu au fost nesocotite de către instanţa de apel, astfel încât, nefiind încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acest motiv de casare invocat este nefondat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile aduse de către recurenta pârâtă hotărârii pronunţate de către instanţa de apel sunt nefondate, soluţia instanţei de prim control judiciar este corectă, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente şi incidente în raport cu situaţia de fapt rezultată în urma cercetării judecătoreşti efectuate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 29/2025 din 16 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 29/2025 din 16 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.