Negative jurisdictional conflict resolved: Tribunal Dâmbovița competent to hear auxiliary court personnel’s salary claims under Article 127 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la 1 martie 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii indicaţi în preambulul acţiunii au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite acestora a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 1 august 2016 la zi şi pentru viitor, majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017.

S-a solicitat şi plata diferenţei drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 1 august 2016 la zi şi pentru viitor, la care să se aplice o majorare de 25% raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017, precum şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor care ar fi trebuit să le fie achitate, până la plata efectivă a cuantumurilor cuvenite solicitate.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1.531 şi art. 1.535 C. civ., art. 166 Codul muncii, art. 194, art. 95 şi art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi prevederile Legii nr. 153/2017 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 10 septembrie 2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a arătat că, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 42/2023, reclamanţii aveau un drept de opţiune de a sesiza fie tribunalul în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau reşedinţa, fie cel în raza căruia este situat locul de muncă, în materia litigiilor privind conflictele individuale de muncă fiind prevăzută o competenţă teritorială exclusivă, care nu poate fi înlătură de părţi sau instanţă.

S-a considerat că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. intervine în ipoteza în care instanţa competentă la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul sau instanţa inferioară acesteia este atât cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, cât şi locul de muncă.

Prin urmare, reţinând şi că acţiunea a fost promovată cu determinarea unui cadrul procesual caracterizat de coparticipare procesuală activă, conform art. 59 C. proc. civ., ceea ce atrage prorogarea legală de competenţă în temeiul art. 269 alin. (3) Codul muncii, s-a arătat că domiciliul unuia dintre reclamanţi reprezintă un reper suficient în determinarea instanţei competente, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 Codul muncii, competenţa soluţionării cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Dolj, raportat la domiciliul reclamanţilor A., B. şi C..

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr, iar prin sentinţa civilă nr. 1358/2025 din 12 iunie 2025, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat de drept judecata şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut că, în aplicarea prevederilor art. 127 C. proc. civ., reclamantele D., E., F., G., H. şi I. au învestit în mod legal Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, ceilalţi reclamanţi, A., B. şi C., înţelegând să facă aplicarea art. 59 C. proc. civ. coroborat cu art. 269 alin. (3) Codul muncii, au învestit aceeaşi instanţă, în condiţiile operării coparticipării procesuale active.

S-a considerat că, în cauză, este incident un caz de competenţă teritorială alternativă, astfel că excepţia necompetenţei putea fi invocată doar de către pârâtă la primul termen de judecată, iar în condiţiile neinvocării acesteia de către pârât, îi revine Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă competenţa soluţionării litigiului.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 11 iulie 2025, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece acelaşi proces, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că art. 127 din C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamanţilor, incidenţa acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, precum şi de calitatea de pârât a acestei instanţe.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Conform art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Articolul 127 din C. proc. civ. este o normă specială de competenţă incidentă în ipoteza în care reclamantul este o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Raţiunea acestui text de lege se regăseşte în imperativul asigurării aparenţei de imparţialitate a instanţei.

Având în vedere că reclamantele îşi desfăşoară activitatea la instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., situaţie în raport cu care reclamantele sunt obligate să introducă cererea de chemare în judecată la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti.

Reclamantele D., E., F., G., H. şi I. au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu soluţionarea litigiului, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, aflată în vecinătatea Curţii de Apel Bucureşti, toţi ceilalţi reclamanţi înţelegând să facă aplicarea prevederilor art. 59 C. proc. civ. coroborat cu art. 269 alin. (3) din Codul muncii, investind aceeaşi instanţă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că acestea şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.