Territorial competence for litigation against a judicial body: Exclusive plaintiff option under Art. 127(2), (21) CPC precludes ex officio declination by adjacent court of appeal

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, la 6 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii indicaţi în preambulul acţiunii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Satu Mare, obligarea acestora, în solidar, la plata către fiecare a unei indemnizaţii egale cu şapte indemnizaţii lunare brute, calculate conform art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data eliberării din funcţie şi până la data plăţii efective.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 253 Codul muncii, art. 1.535 C. civ. şi art. 127 C. proc. civ., precum şi prevederile O.G. nr. 13/2011 şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Prin sentinţa civilă nr. 162/2025 din 30 ianuarie 2025, prima instanţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) coroborate cu alin. (21) C. proc. civ., întrucât reclamanţii, la data formulării cererii de chemare în judecată, 6 februarie 2024, erau eliberaţi din funcţia de judecător, ca urmare a pensionării, astfel că determinarea competenţei teritoriale a soluţionării litigiului se stabileşte raportat la art. 269 alin. (1) şi alin. (2) Codul muncii.

Prin urmare, având în vedere domiciliile acestora, situate în Satu Mare, Negreşti-Oaş, respectiv Carei, şi reglementarea competenţei teritoriale absolute în favoarea reclamanţilor în litigiile având ca obiect conflicte de muncă, cu aplicarea prevederilor speciale, competenţa teritorială a soluţionării litigiului revine Tribunalului Satu Mare.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, la 18 februarie 2025, sub acelaşi număr, iar prin sentinţa civilă nr. 285/LMA/2025 din 10 iunie 2025, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat de drept judecata şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.

În motivarea soluţiei, s-a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) coroborate cu alin. (21) C. proc. civ., referitoare la competenţa facultativă, astfel că reclamanţii aveau un drept de opţiune de a sesiza fie instanţa competentă potrivit normelor generale de competenţă, fie să uzeze de prevederile legale anterior menţionate. Astfel, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Satu Mare şi opţiunea reclamanţilor, Tribunalului Alba îi revenea competenţa soluţionării cauzei.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 2 iulie 2025, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece acelaşi proces, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că reclamanţii, foşti magistraţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Judecătoriei Satu Mare, Judecătoriei Negreşti-Oaş şi, respectiv, Tribunalului Satu-Mare şi care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare, au învestit Tribunalul Alba cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă conflict de muncă vizând obligarea pârâţilor la plata contravalorii indemnizaţiei prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Reclamanţii au formulat o singură acţiune având în vedere calitatea de fost magistrat a fiecăruia dintre ei precum şi a faptului că obiectul - pretenţiile băneşti solicitate, dar şi cauza cererii de chemare în judecată erau similare, ipoteză în care sunt incidente prevederile art. 59 din C. proc. civ. conform cărora, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Înalta Curte constată că, în cauză, relevantă este calitatea de pârât a Tribunalului Satu-Mare, care, potrivit art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, în vigoare la data formulării acţiunii, ar fi fost competent să soluţioneze cauza, raportat la domiciliul reclamanţilor.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., în aceeaşi formă:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Întrucât reclamanţii au formulat acţiunea împotriva Tribunalului Satu-Mare, în calitate de pârât, instanţă căreia i-ar fi revenit, competenţa să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ.

În consecinţă, reclamanţii aveau posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie la instanţa respectivă, aplicând regula generală, fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Potrivit dispoziţiilor legale evocate, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv reclamanţilor, astfel că, odată ce şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la o altă instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze litigiul, instanţa astfel învestită neavând posibilitatea de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.

În cauză, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., reclamanţii au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Alba, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Alba-Iulia, învecinată Curţii de Apel Oradea, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Satu-Mare, pârât în prezenta cauză.

Prin urmare, se constată că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanţii au ales în mod definitiv să sesizeze una dintre instanţele deopotrivă competente, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Oradea, respectiv Tribunalul Alba, instanţă devenită competentă să soluţioneze această cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.