Insurance liability jurisdiction: ex officio invocation of private-order territorial incompetence after defendant's failure to raise the exception

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, la 8 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi cu intervenientul-forţat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 18.669,49 RON, constând în prejudiciul cauzat de intervenientul-forţat prin fapta culpabilă, reprezentând contravaloarea manoperei şi a pieselor necesare reparării autoturismului implicat în evenimentul rutier, precum şi a dobânzii legale calculate de la data formulării notificării. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1.349 alin. (1) şi alin. (2), art. 1.357, art. 1.381, art. 1.516 şi art. 2.224 C. civ., prevederile Legii nr. 136/1995, actualmente Legea nr. 132/2017, precum şi Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.

2. Prin încheierea din 22 februarie 2023, rămasă definitivă prin încheierea nr. 41 din 8 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Judecătoria Iaşi, secţia Civilă, s-a anulat, în parte, cererea de chemare în judecată, în privinţa celui de-al doilea petit, vizând solicitarea reclamantului de acordare a dobânzii legale, întrucât acesta nu s-a conformat, în termenul legal obligaţiei de a preciza valoarea acestuia, necesară stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru aferente.

La 21 decembrie 2022, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Roman, sub nr. x/2022, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D., prin care a solicitat obligarea pârâţilor Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România şi B. S.R.L. şi a intervenientului-forţat C. la plata sumei de 19.141,19 RON, reprezentând contravaloare tractare, piese, materiale şi manoperă efectuate la autoturismul implicat în evenimentul rutier, precum şi a penalităţilor de 0,2%, calculate pe fiecare zi de întârziere, la suma solicită, începând cu data rămânerii definitivă a hotărârii.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1.270 C. civ., art. 194 şi art. 453 C. proc. civ., Legea nr. 132/2017 şi Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.

Prin încheierea nr. 634 din 17 octombrie 2024, s-a admis excepţia conexităţii, invocată de pârâta B. S.R.L. şi s-a dispus conexarea acestei cauze la dosarul nr. x/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, care prin sentinţa civilă nr. 17430/2024 din 11 noiembrie 2024 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, deşi în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă reclamantul are un drept de opţiune între mai multe instanţe deopotrivă competente, în raport cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 115 C. proc. civ., în cauză, acestea sunt Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Piatra Neamţ şi Judecătoria Roman. Or, niciuna dintre părţile litigiului nu are domiciliul, sediul sau reşedinţa în circumscripţia Judecătoriei Iaşi şi nici bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat nu se află în raza acestei instanţe judecătoreşti.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, sub acelaşi număr, iar prin sentinţa civilă nr. 6251/2025 din 6 mai 2025, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, s-a declinat competenţa soluţionării litigiului în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat de drept judecata şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.

În considerentele sentinţei, s-a arătat că dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. reglementează o competenţă de ordine privată, iar potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Prin urmare, deşi reclamantul a sesizat o altă instanţă decât una dintre cele competente potrivit legii în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, în condiţiile în care excepţia necompetenţei nu a fost invocată de către pârât, în termenele prevăzute de lege, instanţa de judecată nu o putea invoca, din oficiu, astfel că revine Judecătoriei Iaşi competenţa soluţionării litigiului.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 16 iunie 2025, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece acelaşi proces, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererile de chemare în judecată, conexate, formulate de reclamanţii A. şi D., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi intervenientul-forţat C., prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului cauzat de către acesta, prin fapta sa culpabilă, demers judiciar întemeiat pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale, ale Legii nr. 132/2017 şi Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.

În privinţa competenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte o regulă generală, aplicabilă în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă, care statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispoziţiile art. 115 C. proc. civ. prevăd o competenţă specială în materia asigurărilor, arătând că, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

Competenţa teritorială în litigiile grefate pe raporturi de asigurare este de ordine privată şi alternativă, atrăgând incidenţa dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi art. 115 alin. (1), raportat la art. 116 C. proc. civ. şi, spre deosebire de necompetenţa de ordine publică, poate fi invocată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Totodată, alin. (4) al aceluiaşi articol statuează că, dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

Din interpretarea acestor norme legale rezultă că necompetenţa teritorială de ordine privată nu poate fi invocată de reclamant ori de instanţa sesizată, din oficiu, astfel că, dacă pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale relative, în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operează decăderea din dreptul de a mai fi invocată necompetenţa instanţei sesizate de reclamantă, instanţa învestită prin cererea de chemare în judecată devenind astfel competentă să soluţioneze cauza.

Actele dosarului relevă că pârâta nu a depus întâmpinare şi nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, sesizată de reclamant, astfel încât invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată, din oficiu, de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la termenul de judecată din 6 mai 2025, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

Prin urmare, având în vedere că excepţia necompetenţei nu a fost invocată în mod procedural, respectiv de partea îndreptăţită să o invoce, şi în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa Judecătoriei Iaşi, în calitate de instanţă învestită prin cererea de chemare în judecată, s-a consolidat în mod definitiv, aceasta devenind singura instanţă competentă să soluţioneze litigiul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.