Negative jurisdictional conflict resolved: insurance-specialized court to hear B.A.A.R. subrogation appeal

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi, la 1 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 28.594,58 RON, compusă din 25.957,92 RON, reprezentând despăgubiri achitate de către reclamant, pentru prejudiciile rezultate în urma evenimentului rutier, 2.416,51 RON, dobândă penalizatoare, calculată începând cu data la care Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a efectuat plata despăgubirilor şi până la data introducerii acţiunii, şi 220,15 RON, respectiv contravaloarea prestaţiei societăţii B. S.R.L., în dosarul de daună F.P.V.S. x/2019.

S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1.349, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381 şi art. 1.385 C. civ., art. 192 C. proc. civ., art. 251 din Legea nr. 32/2000 ale cărui prevederi au fost transpuse începând cu 1 ianuarie 2016 la art. 51 din Legea nr. 32/2000 şi Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii.

2. Prin sentinţa civilă nr. 580/2022 din 21 martie 2022, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, prima instanţă reţinând că dosarul de daună nu trebuia instrumentat de către reclamant, deoarece pârâtul era asigurat în privinţa răspunderii civile delictuale pentru pagubele rezultate în urma evenimentului rutier, potrivit Cărţii Verzi cod x, cu valabilitate 23 iunie 2017 - 23 iunie 2020, emisă de C. valabilă şi pe teritoriul României la data producerii accidentului.

Totodată, instanţa a constatat că reclamantului îi revenea obligaţia de a efectua demersuri în vederea verificării existenţei şi contactării corespondentului asigurătorului din Germania pe teritoriul României, deoarece soluţionarea în cadrul Sistemului International Carte Verde a dosarelor de daună, deschise în urma accidentelor provocate pe teritoriul României de autovehicule înmatriculate în străinătate, începând cu 1 mai 2010, se face de corespondentul din România al asigurătorului din străinătate.

În considerentele acestei sentinţe, Judecătoria Călăraşi a mai reţinut că, în cauză, s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite, în sensul art. 1349 C. civ., constatându-se, totodată, faptul că sunt aplicabile litigiului şi prevederile art. 2 pct. 11 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

3. Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 928/2023 din 10 august 2023, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, prima instanţă de control judiciar reţinând ca temeinică şi legală hotărârea primei instanţe, întrucât reclamantul nu a dovedit că a efectuat verificări din care să rezulte faptul că pe teritoriul României nu există un corespondent al C., care a emis Cartea Verde a autovehiculului.

S-a argumentat că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România îndeplineşte rolul de Birou Naţional Carte Verde şi, în această calitate, avea obligaţia verificării existenţei societăţii de asigurare care a emis Cartea Verde şi să contacteze corespondentul din România al asigurătorului din străinătate în vederea instrumentării dosarului de daună, deschis în urma evenimentului rutier din data de 29 decembrie 2018.

Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, validând soluţia primei instanţe, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 32 alin. (6) şi art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea 132/2017, constatând totodată, că potrivit art. 1349 C. civ., în cauză s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite. S-a reţinut că Biroul Asigurătorilor de autovehicule din România (BAAR) este continuatorul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, preluând activitatea şi atribuţiile acestuia din urmă, evocând prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 13 din Norma din 04.03.2008 privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, adoptată prin Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1 din 04.03.2008. De asemenea, s-a constatat că sunt aplicabile şi prevederile art. 2 pct. 11 din Legea nr. 132/2017, precum şi art. 29 din Legea nr. 132/2017.

4. Reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat recurs împotriva deciziei date în apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, care prin încheierea nr. 9 R din 29 aprilie 2025 a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării căii extraordinare de atac în favoarea Secţiilor a V-a sau a VI-a ale Curţii de Apel Bucureşti.

În considerentele acestei hotărâri, instanţa a reţinut că demersul procesual a fost demarat în temeiul Legii nr. 32/2000, fiind evocate şi prevederile art. 3 alin. (1)-(3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 8 din Legea nr. 71/2011.

De asemenea, s-a arătat că potrivit celor statuate prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pentru determinarea competenţei materiale procesuale, singurele criterii ce pot fi folosite pentru a include în sfera de competenţă a instanţelor sau secţiilor specializate şi alte cauze cu excepţia celor enumerate exemplificativ, iar nu limitativ, la art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011, sunt cele referitoare la obiectul şi natura litigiului.

S-a mai considerat că, deşi în cauză nu a fost încheiată o poliţă de asigurare pentru răspundere civilă auto obligatorie, sunt incidente cele statuate prin Decizia nr. 13/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, referitor la faptul că acţiunile formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului sunt de competenţa materială procesuală a secţiilor specializate.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2025, iar prin încheierea nr. 24 R/2025 din 29 mai 2025, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu, s-a declinat competenţa soluţionării recursului în favoarea secţiei a III-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat de drept judecata şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a hotărî în acest sens, s-a reţinut că obiectul litigiului dedus judecăţii vizează pretenţii derivând dintr-un raport juridic delictual, motiv pentru care dezlegările statuate prin Decizia nr. 13/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu sunt incidente în cauză, deoarece reclamantul nu invocă existenţa unui raport de asigurare, ci chiar inexistenţa acestuia constituie premisa cererii sale de chemare în judecată.

S-a mai arătat că atribuţiile Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România nu presupun exploatarea unei întreprinderi sau desfăşurarea de activităţi economice sau profesionale, astfel că litigiul pendinte nu se poate circumscrie decât sferei de competenţă procesuală pur civilă, iar nu celei specializată în materia litigiilor cu profesionişti.

6. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 iunie 2025, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., dispoziţii legale care sunt aplicabile şi în cazul ivirii acestuia în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Referitor la secţiile instanţei de judecată aflate în conflict, se constată că acestea au fost învestite cu soluţionarea recursului declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 928 A din 10 august 2023, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, iar chestiunea divergentă priveşte determinarea competenţei materiale procesuale în raport cu izvorul pretenţiilor deduse judecăţii, hotărârea celei de-a doua instanţe fiind în sensul că inexistenţa unui contract de asigurare conferă litigiului o natură pur civilă.

Înalta Curte observă că, prin demersul judiciar, reclamantul Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat obligarea pârâtului A. la plata despăgubirilor pe care le-a achitat persoanei prejudiciate, ca urmare a instrumentării dosarului de daună F.P.V.S. 624/2019.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, prima instanţă reţinând că dosarul de daună a fost în mod greşit instrumentat de către reclamant, deoarece pârâtul era asigurat pentru pagubele produse prin fapta sa ilicită, potrivit documentului Carte Verde, emis de C., acesta constituind un certificat internaţional de asigurare, valabil pe teritoriul României, la data producerii accidentului, astfel că răspunderea civilă pentru paguba cauzată îi revine societăţii de asigurare.

S-a mai notat că soluţionarea în cadrul Sistemului International Carte Verde a dosarelor de daună constituite ca urmare a evenimentelor rutiere produse pe teritoriul României de autovehicule înmatriculate în străinătate, situaţie în care se regăseşte şi pârâtul, se face de către corespondentul din România al asigurătorului din străinătate. Soluţionarea dosarelor de daună se face doar de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în ipotezele în care nu există acest corespondent ori autovehiculul nu este asigurat sau este asigurat cu o Asigurare de Frontieră.

În cauză, se constată că natura litigiului a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, reţinându-se că litigiul este circumscris domeniului de aplicare a Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, pentru că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate, fiind un organism de plată al despăgubirilor.

Art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 132/2017 prevede că în calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii: a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces.

Totodată, se observă că, prin Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, şi s-a stabilit că:

"În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate."

Potrivit considerentelor acestei decizii, competenţa specializată a tribunalelor, secţiilor sau completelor vizează materia asigurărilor. Această competenţă nu este atrasă de verificarea modului în care o societate de asigurare îşi desfăşoară activitatea economică ori de studierea felului în care aceasta s-a poziţionat pe o piaţă concurenţială, în vederea eficientizării activităţii sale, ci este atrasă de însăşi natura şi obiectul litigiilor care intră sub incidenţa respectivei materii a asigurărilor - individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, sau de dispoziţiile art. 115 din C. proc. civ.

De altfel, prin decizia nr. 13/2020 s-a mai reţinut că instanţele judecătoreşti sunt chemate să aplice unitar dispoziţiile legale din materia asigurărilor, analiză care necesită valorificarea specializării judecătorului după natura şi obiectul cauzelor, întocmai cum se prevede în cazul litigiilor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 226 şi art. 228 din Legea nr. 71/2011, la stabilirea cauzelor de competenţa tribunalelor specializate sau, după caz, a secţiilor civile reorganizate din fostele secţii comerciale, se va ţine seama de numărul şi natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora, precum şi de volumul de activitate al instanţei, secţiile fiind reorganizate prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii la propunerea colegiului de conducere.

Prin urmare, acţiunea reclamantului este analizată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, având în vedere natura litigiului dedus judecăţii, care priveşte materia asigurărilor, astfel cum a fost stabilit în primă instanţă şi în apel, motiv pentru care competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate, potrivit considerentelor şi soluţiei date de Înalta Curte prin Decizia nr. 13 din 18 mai 2020.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.