Suspension of civil proceedings pending criminal fraud investigation of disputed labor contract addendum
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, thereby upholding the lower appellate court’s order to suspend civil proceedings pending the final resolution of a related criminal fraud investigation. The underlying dispute involved a labor claim where the former employee alleged unpaid wage differences and sought to impeach an additional labor contract addendum as a forgery by refusing to accept the defendant's copy in lieu of the original. The appellate court had suspended the case under Article 307 of the Code of Civil Procedure, forwarding the disputed document to the public prosecutor for criminal investigation, while the plaintiff argued the document should have been excluded from evidence due to the defendant's failure to produce the original. The Supreme Court ruled that the suspension was a discretionary measure correctly applied by the court of appeal to assess the document's evidentiary relevance, and that challenges regarding the necessity of producing the original document or the court's evidentiary management fall outside the scope of cassation review under Article 483(3) and Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which limit appellate scrutiny to strict procedural illegality and nullity.
Legislator headnote
AI generatedart. 307 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 304 alin. (2) C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ, art. 307 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Suspension of civil proceedings pending criminal fraud investigation of disputed labor contract addendum: The underlying dispute involved a labor claim where the former employee alleged unpaid wage differences and sought to impeach an additional labor contract addendum as a forgery by refusing to accept the defendant's copy in lieu of the original. The appellate court had suspended the case under Article 307 of the Code of Civil Procedure, forwarding the disputed document to the public prosecutor for criminal investigation, while the plaintiff argued the document should have been excluded from evidence due to the defendant's failure to produce the original. The Supreme Court ruled that the suspension was a discretionary measure correctly applied by the court of appeal to assess the document's evidentiary relevance, and that challenges regarding the necessity of producing the original document or the court's evidentiary management fall outside the scope of cassation review under Article 483(3) and Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which limit appellate scrutiny to strict procedural illegality and nullity.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 26 martie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata diferenţelor salariate neachitate, actualizate la data plăţii cu rata inflaţiei şi dobânda legală, aferente perioadei 01.09 - 04.10.2022 şi a zilelor de concediu de odihnă neefectuate, raportat la salariul brut din contractul individual de muncă nr. x/11.07.2022 în cuantum de 10.257 RON brut/luna, şi nu la 5.983 RON brut/lună cum aceasta a înţeles să i le achite. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la achitarea unei despăgubiri morale în cuantum de 100.000 RON, pentru abuzul acesteia de drept şi de poziţia sa dominantă, cu consecinţe grave reprezentate de lipsirea intempestivă de o parte importantă a singurei surse de venit, precum şi pentru traumele psihice suferite, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3699 din 13 noiembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferenţelor salariale aferente perioadei 1.09.2022 - 4.10.2022 raportate la salariul brut de 10.257 RON, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei pînă la plata efectivă. Au fost respinse restul pretenţiilor ca nefondate. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal reclamantul A. şi apel incident pârâta B. S.R.L.
Prin încheierea din 19 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 307 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecăţii apelului principal şi a apelului incident declarate împotriva sentinţei civile nr. 3699 din 13 noiembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2024, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal privind cercetarea falsului referitor la semnătura aflată pe actul adiţional nr. x/30.06.2022.
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus înaintarea actului adiţional nr. x/30.06.2022 denunţat ca fals şi copia încheierii, precum şi cerere de denunţare a înscrisului ca fals către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea cercetării falsului invocat de reclamant.
3. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea încheierii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru continuarea judecăţii instanţei de apel.
Recurentul a precizat că pârâta a depus la dosarul instanţei de apel, odată cu întâmpinarea şi apelul incident, actul adiţional nr. x din 30.06.2022 la contractul individual de munca semnat între pârâtă şi reclamant, în copie certificată conform cu originalul. Reclamantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., înscrierea acestui act adiţional în fals, susţinând că nu ar fi semnat un asemenea document. Instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 304 alin. (2) C. proc. civ. şi a pus în vedere pârâtei să depună la dosar originalul actului adiţional, însă acesta nu s-a conformat, precizând că nu se află în posesia originalului solicitând să fie obligat reclamantul să procedeze în acest sens.
Prin urmare, reclamantul susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ. şi să excludă actul adiţional nr. x/30.06.2022 din probatoriu, pentru neîndeplinirea de către pârâtă a exigenţelor art. 304 alin. (2) C. proc. civ., prin nedepunerea documentului în original.
Recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 307 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal privind cercetarea falsului referitor la semnătura aflată pe actul adiţional nr. x/30.06.2022.
Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.
5. Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente Înalta Curte urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în continuare.
Recurentul-reclamant critică măsura suspendării judecării apelurilor din perspectiva necesităţii depunerii originalului actului adiţional nr. x/30.06.2022, cu privire la care reclamantul a solicitat înscrierea în fals susţinând că instanţa de apel trebuia să procedeze la înlăturarea acestui document din probatoriu în lipsa originalului, şi nu să suspende soluţionare cauzei.
Aşadar, chestiunea de drept supusă analizei în recurs vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 307 din C. proc. civ., criticile părţii circumscriindu-se motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 307 din C. proc. civ. "dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop".
Acest caz de suspendare facultativă presupune existenţa unei solicitări de înscriere în fals a unui document ce are relevanţă în cauză. În apel, instanţa a reţinut că apărarea pârâtei se bazează pe actul adiţional nr. x/30.06.2022.
Dispoziţiile legale anterior evocate, care reglementează suspendarea facultativă a judecăţii, oferă judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei.
Înalta Curte reţine că suspendarea judecăţii apelurilor în temeiul art. 307 din C. proc. civ., prin încheierea din 19 mai 2025, a fost determinată de influenţa pe care actul adiţional ar putea-o avea asupra soluţionării cauzei, acesta fiind motivul pentru care instanţa de apel a dispus înaintarea documentelor necesare Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea soluţionării definitive a dosarului penal privind cercetarea falsului referitor la semnătura aflată pe actul adiţional.
În considerarea limitelor controlului judiciar, restrâns la analiza criticilor de nelegalitate, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., motivele invocate de reclamant, cu privire la necesitatea depunerii originalului înscrisului care a determinat măsura suspendării cauzei, nu pot fi cenzurate în recurs, întrucât vizează măsurile dispuse de instanţa de apel asupra probatoriului, în sensul aprecierii asupra necesităţii depunerii originalului actului adiţional. Aceste aspecte sunt supuse verificării instanţei sesizate să se pronunţe asupra utilităţii înlăturării din probatoriu a unui înscris.
Prin urmare, fiind incident cazul de suspendare facultativă, instanţa de apel este cea care analizează oportunitatea luării măsurii suspendării judecării cauzei, prin raportare la motivele de apel cu care a fost învestită, astfel încât, contrar susţinerilor recurentului, se constată că măsura suspendării judecării apelurilor a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale anterior menţionate.
În consecinţă, nu se poate reţine în cauză încălcarea dispoziţiilor art. 307 din C. proc. civ. şi incidenţa motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.