Social insurance dispute: Inadmissibility of cassation appeal against court of appeal decision in pension recalculation case

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la 5 aprilie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea la reactualizarea procentului prevăzut de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, de la 4% la 13%, începând cu 10 februarie 2020, când şi-a încetat activitatea, acesta lucrând peste 38 de ani, ca procuror şi în învăţământul juridic superior acreditat, care constituie, de asemenea, "vechime în magistratură", potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004, să comunice şi să înainteze Casei Judeţene de Pensii Vâlcea o nouă adeverinţă, care să includă vechimea totală în muncă, implicit procentul de 13%, aplicabil la baza de calcul a pensiei de serviciu.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea la plata pensiei în cuantumul astfel stabilit, prin aplicarea procentului de 13% la baza de calcul, ca fiind un drept câştigat, conform Legii nr. 303/2004, precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor dintre pensia recalculată şi cea plătită efectiv, neîncasate, începând cu 10 februarie 2020, până la achitarea integrală a acestora, cu aplicarea indicelui de inflaţie şi a dobânzilor legale aferente sumelor restante, până la data plăţii efective. De asemenea, s-a solicitat ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă demersurile necesare pentru includerea în buget a sumelor şi plata acestora.

În drept, s-au invocat prevederile C. civ., C. proc. civ., Legii nr. 303/2004 şi Legii nr. 263/2010.

Prin sentinţă civilă nr. 1231 din 17 aprilie 2024, prima instanţă a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât şi cererea de chemare în judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 5283/2024 din 11 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

3. Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi că instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, întrucât, prin soluţia dată, a restrâns incidenţa prevederilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, deşi nu există un temei legal în acest sens.

Intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere materia juridică căreia i se circumscrie litigiul dedus judecăţii, iar, în subsidiar, s-a invocat nulitatea căii de atac, pentru neîndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este legalitatea căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Aşadar, instanţa de recurs sesizată are obligaţia de a analiza exercitarea căii de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege, potrivit principiului evocat, care este consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Se observă că, prin acţiunea introductivă, recurentul-reclamant A. a învestit Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă cu o cerere având ca obiect revizuirea drepturilor sale de pensie, solicitând recalcularea pensiei de serviciu, cu luarea în considerare a activităţii desfăşurate în învăţământul juridic superior acreditat, care constituie, de asemenea, vechime în magistratură, potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004, astfel că litigiul dedus judecăţii are natura unui conflict de asigurări sociale.

Înalta Curte constată că recursul are ca obiect decizia prin care s-a respins, ca nefondat, apelul recurentului-reclamant formulat împotriva sentinţei primei instanţe, astfel că sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) conflictele de muncă şi asigurări sociale (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

De altfel, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", iar, în conformitate cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă".

Astfel, din dispoziţiile legale evocate, coroborate şi cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, rezultă că decizia care face obiectul recursului pendinte era definitivă de la data pronunţării, după cum în mod corect a menţionat şi instanţa de apel în dispozitiv, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, întrucât este incidentă ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor arătate, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 483 alin. (2) şi art. 496 alin. (1), văzând şi dispoziţiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 5283/2024 din 11 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.