Supreme Court annuls recourse for non-compliance with statutory requirements for extraordinary appeals in civil liability claim for loss of chance to receive state aid

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, la data de 7 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata sumei de 791.904,46 RON, constând în prejudiciul cauzat prin pierderea unei şanse la ajutorul de stat, la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, precum şi actualizarea debitului principal cu rata inflaţiei. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 28 februarie 2024, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei funcţionale a secţiei civile - completul pentru litigii cu profesioniştii a Tribunalului Sălaj şi a inadmisibilităţii acţiunii, fiind unită cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată iniţial de pârâtă ca excepţia tardivităţii.

Prin sentinţa civilă nr. 300 din 28 martie 2024, Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată iniţial de pârâtă ca excepţia tardivităţii. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., precum şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel principal reclamanta A. S.R.L. şi apel incident pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care au fost respinse prin decizia nr. 69/2025 din 6 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

3. La data de 2 aprilie 2025 reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei sub aspectul elementelor răspunderii civile delictuale.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că soluţia dată de către prima instanţă cu privire la excepţiile necompetenţei funcţionale a secţiei Civile a Tribunalului Sălaj şi a inadmisibilităţii acţiunii se bucură de autoritate de lucru judecat, având în vedere că încheierea de şedinţă din 28 februarie 2024 nu a fost atacată cu apel de niciuna dintre părţi. În cauză, instanţa de apel a rejudecat aceste excepţii, cu ignorarea autorităţii de lucru judecat.

Totodată, recurenta a susţinut că instanţa de apel a respins în mod eronat excepţia inadmisibilităţii prin raportare la decizia nr. 14/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, efectuând astfel o analiză superficială a problemei juridice supuse judecăţii, sens în care recurenta a evocat prevederile art. 235 şi art. 430 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1357, art. 1369 şi art. 1385 C. civ., întrucât a efectuat o analiză pur formală a condiţiilor răspunderii civile delictuale, limitându-se la susţinerile intimatei, fără a aplica dispoziţiile legale invocate întregului lanţ cauzal. Totodată, s-a arătat că examinarea efectuată de instanţa de apel prin raportare la conduita ulterioară comunicării raportului de audit F.E.A.D.R. 2013, este fragmentară, care nu ţine cont de premisele ce au condus la constatarea abaterilor de către Curtea de Conturi.

Recurenta a susţinut că prejudiciul este real şi dovedit, acesta derivând direct din fapta ilicită a intimatei, având în vedere că singura cauză a neîncasării ajutorului de stat de către reclamantă a fost starea de insolvenţă în care se afla la finalul anului 2019.

În consecinţă, susţine recurenta că, prin decizia recurată, în mod greşit şi cu o motivare insuficientă, fără o analiză riguroasă a criticilor formulate în apel, s-a stabilit că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

4. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, reclamanta şi-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 7 al articolului menţionat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziţie legală de care se prevalează autorul căii de atac, respectiv autoritatea de lucru judecat, care se referă la imposibilitatea reluării dezbaterilor asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia judecătorul a statuat.

Totodată, motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunţate de instanţa de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege se sancţionează cu anularea recursului.

Această soluţie se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. au invocate formal.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţiile necompetenţei funcţionale a secţiei Civile a Tribunalului Sălaj şi a inadmisibilităţii acţiunii, care au fost soluţionate de prima instanţă prin încheierea din 28 februarie 2024, neapelată, astfel încât rejudecarea acestora de către instanţa de apel s-a făcut cu încălcarea art. 430 C. proc. civ.. Totodată, recurenta a susţinut că instanţa de apel a respins în mod eronat excepţia inadmisibilităţii prin raportare la decizia nr. 14/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, efectuând astfel o analiză superficială a problemei juridice supuse judecăţii.

Din expunerea argumentelor prezentate în cererea de recurs sub aspectul autorităţii de lucru judecat, se constată că aceste critici nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reţinându-se totodată că acestea sunt lipsite de interes raportat la soluţia de respingere a apelului incident.

Înalta Curte constată că aceste susţineri reprezintă, în realitate, nemulţumirea părţii cu privire la considerentele expuse de instanţa de apel faţă de excepţiile invocate, care însă nu îi aduc nicio vătămare.

Invocarea motivului de recurs s-a făcut pur formal, fără argumente care să conducă la concluzia incidenţei autorităţii de lucru judecat, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357, art. 1369 şi art. 1385 C. civ. cu privire la condiţiile răspunderii civile delictuale, susţinând în esenţă că prejudiciul suferit de reclamantă derivă din fapta ilicită a intimatei, făcându-se referire în acest sens la cauza neîncasării ajutorului de stat de către reclamantă şi constatarea unor neregularităţi în urma comunicărilor Curţii de Conturi.

Înalta Curte subliniază că, deşi recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material, respectiv art. 1357, art. 1369 şi art. 1385 C. civ., criticile au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greşit aceste dispoziţii legale prin decizia atacată.

În realitate, aceaste critici reprezintă doar trimiteri la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în legătură cu analizarea elementelor obligatorii ale răspunderii civile delictuale, instanţa de apel reţinând în esenţă că argumentul pierderii unei şanse la ajutorul de stat nu poate fi primit, în absenţa dovezilor certe că finalitatea investiţiei şi situaţia financiară a societăţii i-ar fi permis satisfacerea integrală a tuturor condiţiilor de eligibilitate.

În egală măsură, Înalta Curte notează că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă reiterează susţinerile din cuprinsul acţiunii introductive şi a cererii de apel, fără însă a le adecva hotărârii atacate, cu privire la care, în mod concret nu se formulează critici în conformitate cu motivele de casare invocate.

Recurenta reia argumentele referitoare la limitarea din punct de vedere temporal a analizării faptei ilicite şi cele privitoare la concluziile Curţii de Conturi, după care redă situaţia de fapt dedusă judecăţii şi face trimitere la probele care îi susţin poziţia procesuală şi invocă prevederi legale pe care le consideră aplicabile, dar omite a dezvolta critici de nelegalitate privitoare la motivarea expusă de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate.

Verificând decizia recurată, se reţine că motivele invocate de reclamantă au fost analizate prin decizia recurată, reclamanta primind un răspuns în ceea ce priveşte pretinsele motive de nelegalitate referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, fiind analizate cerinţele referitoare la fapta ilicită, prejudiciul cert, raportul de cauzalitate şi culpa autorităţii publice, prin prisma probatoriului administrat, concluzia instanţei de apel fiind în sensul că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată astfel că motivele pentru care reclamanta a acţionat pârâta în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanţa de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat.

În consecinţă, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în concret la considerentele instanţei de apel, să le combată şi să dezvolte un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiţie neîndeplinită în cauză.

Devine astfel incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, situaţie în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 69/2025 din 6 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 69/2025 din 6 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.