Failure to formulate concrete legal criticisms under statutory cassation grounds renders extraordinary appeal null due to mere reiteration of factual arguments.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 43.200 euro, echivalentul a 213.127,2 RON la cursul de 1 euro/4.9335 RON din data de 23.08.2021, cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţa, evaluata provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte. Totodată, s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula în continuare până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip C32 situată pe lotul nr. x din localitatea Voluntari judeţul Ilfov, având numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei ANL la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata unor sume de bani reprezentând debite restante către ANL.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti prin Primarul General.

Prin sentinţa civilă nr. 1086 din 7 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională. Totodată, s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

2. Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1868/A din 9 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

3. La data de 24 martie 2025, reclamanta A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la nerespectarea considerentelor deciziei nr. 5197/25.04.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.. Sub acest aspect s-a susţinut că lotul reclamantei nr. 673 face parte integranta din Proiectul Guvernamental de Locuinţe ANL - Henri Coanda, la fel ca şi lotul nr. x al beneficiarului din primul litigiu. Astfel, decizia din primul litigiu conţine dezlegări în ceea ce priveşte intreg programul guvernamental în discuţie, referitoare la elementele comune ale acestui proiect, nu doar pentru elementele individual determinate ale lotului nr. 403.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotararea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 vechiul C. civ., coroborat cu art. 5 alin. (16)1 pct. 4 si 5 din Legea nr. 192/1998 privind organizarea şi funcţionarea ANL, art. 17.4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001, raportat şi la art. 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, coroborat cu art. 5 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţie şi a instalaţiilor aferente şi din H.G. nr. 343/2017 de aprobare a Regulamentului privind recepţia construcţiilor din 18.05.2017.

Recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de apel nu a făcut o analiză şi o aplicare corectă a dispoziţiilor legale evocate raportat la situaţia contractuală a părţilor, referindu-se în mod expres la obligaţia de rezultat a pârâtei ANL de a asigura realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi recepţia finală a locuinţei.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că pârâta ANL avea obligaţia contractuală de a realiza recepţia la terminarea lucrărilor, şi după semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. x din 19 mai 2014, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate ca probe în apel.

Intimatul-chemat în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primar General a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive, a nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi inadmisibilităţii căii de atac exercitate în contradictoriu cu acesta, iar, pe fond, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu a avut calitate procesuală în apel.

Totodată, a depus întâmpinare şi intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, susţinând în esenţă că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare evocate, întrucât criticile formulate vizează temeinicia deciziei atacate, şi nu nelegalitatea acesteia, întrucât nu rezultă din recurs încălcarea vreunei norme de drept material.

4. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, chestiune care primează soluţionării altor cereri sau excepţii formulate în cauză, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, reclamanta şi-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 6 al articolului menţionat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziţie legală de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reţinute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica.

Totodată, motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunţate de instanţa de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege se sancţionează cu anularea recursului.

Această soluţie se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au invocate formal.

Din perspectiva incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că hotărârea instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011. În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă a arătat că decizia menţionată conţine dezlegări cu privire la întreg programul guvernamental, nu vizează doar elementele individual determinate ale lotului nr. x, evidenţiind în acest sens raportul juridic de indivizibilitate al elementelor de urbanizare dintre cele două loturi, nr. 403 şi respectiv nr. 673, care aparţine reclamantei.

Înalta Curte reţine că argumentele expuse de recurenta-reclamantă, prezentate drept motive de recurs nu conţin critici, concrete formulate împotriva deciziei recurate, fiind în realitate o reiterare a susţinerilor aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 969 vechiul C. civ., coroborat cu art. 5 alin. (16)1 pct. 4 si 5 din Legea nr. 192/1998 privind organizarea şi funcţionarea ANL, art. 17.4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001, raportat şi la art. 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, coroborat cu art. 5 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţie şi a instalaţiilor aferente şi din H.G. nr. 343/2017 de aprobare a Regulamentului privind recepţia construcţiilor din 18.05.2017.

Conform acestor dispoziţii legale, recurenta susţine că pârâta ANL avea obligaţia de a realiza recepţia la terminarea lucrărilor şi după semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. x din 19 mai 2014, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate ca probe în apel.

Înalta Curte subliniază că, deşi recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material, criticile au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greşit aceste dispoziţii legale prin decizia atacată.

În egală măsură, Înalta Curte notează că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă reiterează susţinerile din cuprinsul acţiunii introductive şi a cererii de apel, fără însă a le adecva hotărârii atacate, cu privire la care, în mod concret nu se formulează critici în conformitate cu motivele de casare invocate.

Recurenta reia susţinerile referitoare la procedura care reglementează darea în folosinţă a unei construcţii, la obligaţiile contractuale ale pârâtei, raportat la clauzele contractului de mandat şi la dispoziţiile legale care reglementează atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, totodată, redă situaţia de fapt dedusă judecăţii şi face trimitere la probele care îi susţin poziţia procesuală şi invocă prevederi ale unor Regulamente, dar omite a dezvolta critici de nelegalitate privitoare la motivarea expusă de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate.

Verificând decizia recurată, se reţine că motivele invocate de reclamantă au fost analizate de către instanţa de apel, reclamanta primind un răspuns în ceea ce priveşte pretinsele motive de nelegalitate a procedurii care reglementează darea în folosinţă a unei construcţii.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile, întrucât nu se poate reţine neexecutarea unei obligaţii în condiţiile în care creditorul a acceptat o executare parţială şi nici producerea unui prejudiciu corespondent neexecutării totale. Totodată, s-a constatat că intrarea în posesia locuinţei lipseşte de cauză acţiunea introdusă în repararea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosinţă, deşi prejudiciul real se referă la costurile pretins suportate de reclamantă pentru lucrările de remediere a defectelor şi neconformităţilor lucrărilor, însă aceste prejudicii, aflate în legătură cu situaţia de fapt, nu au fost solicitate, reclamanta invocând un prejudiciu corespondent unei situaţii de fapt diferite - cea în care beneficiarul nu a acceptat executarea parţială şi, pe cale de consecinţă, nu a avut niciun moment folosinţa locuinţei.

Înalta Curte constată astfel că motivele pentru care reclamanta a acţionat pârâta în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanţa de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat.

În consecinţă, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în concret la considerentele instanţei de apel, să le combată şi să dezvolte un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiţie neîndeplinită în cauză.

Dimpotrivă, recurenta, reiterând susţinerile din etapele procesuale anterioare, ignoră existenţa judecăţii anterioare şi decizia recurată, făcând abstracţie, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului.

În concluzie, se reţine că recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate posibil a fi examinate în recurs, ci, exprimându-şi nemulţumirea în raport cu soluţia de respingere a apelului şi, implicit, a acţiunii formulate, urmăreşte reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecăţii şi a materialului probator existent la dosarul cauzei. Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanţa supremă îl poate desfăşura în această cale extraordinară de atac.

Devine astfel incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, situaţie în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1868/A din 9 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1868/A din 9 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.