Cassation annulled for lack of valid legal grounds: challenge to litigation cost assessment deemed non-cognizable under Art. 488 CPC due to prior resolution via completion request

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 26 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a următoarelor sume: comisionul de intermediere prevăzut de art. 5.1 din contractul încheiat între părţi, egal cu 4% din valoarea netă a convenţiei încheiate între pârâtă şi D. S.R.L., la care se adaugă TVA, dar nu mai puţin de 100.000 euro, plus TVA; daunele-interese compensatorii, prevăzute de art. 7.3 din acelaşi contract, sumă reprezentând 20% din valoarea comisionului de intermediere pretins, dar nu mai puţin de 20.000 euro; suma de 27.060 euro, reprezentând penalităţi de 30 euro pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 05.02.2016 şi până la data formulării acţiunii, 26.07.2018, precum şi în continuare până la data plăţii efective, conform art. 7.2 din contractul de intermediere; cheltuieli de judecată.

Pe cale reconvenţională, pârâtul C. a solicitat, în contradictoriu cu A. S.R.L., E., F., G. şi H., obligarea celor 5 pârâţi, în solidar, la plata sumei de 25.000 Euro, cu titlu de despăgubire pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale.

Fiind dezbătută, între altele, excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, prin încheierea din 12 februarie 2020, tribunalul a admis excepţia, a reţinut caracterul inadmisibil al acesteia pentru lipsa legăturii ei cu cererea principală şi împrejurarea că este fundamentată pe un alt raport juridic.

Prin sentinţa civilă nr. 939/12.05.2021, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C., reclamanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierilor din 12.02.2020, 23.09.2020, 18.11.2020, 24.03.2021 şi a sentinţei civile nr. 939 din 12.05.2021, reclamanta a declarat apel principal, iar împotriva încheierii din 12.02.2020 şi a aceleiaşi sentinţe, pârâţii au promovat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 260 din 19.04.2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiate apelul principal şi apelul incident declarat de B. S.R.L., a admis apelul incident formulat de C., a anulat încheierea din 12.02.2020 şi sentinţa primei instanţe şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii reconvenţionale formulată de această parte.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs principal, iar pârâţii C. şi B. S.R.L. au formulat recurs incident.

Prin decizia nr. 402 din 28.02.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul principal, a casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a apelului incident declarat de C. împotriva încheierii din 12.02.2020 a Tribunalului Specializat Cluj, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi a respins ca nefondat recursul incident.

Rejudecând apelul incident, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 404/2024 din 7.10.2024, l-a respins, obligând, totodată, apelantul C. la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 3.846,95 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ulterior, prin decizia din 9.12.2024, aceeaşi instanţă a respins cererea formulată de petenţii C. şi B. S.R.L., de completare a hotărârii sus-menţionate, în sensul obligării reclamantei la plata în favoarea petenţilor a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 404/2024 din 7.10.2024, pârâţii C. şi B. S.R.L. au declarat recurs, solicitând casarea ei în parte şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.., recurenţii subliniind, în prealabil, că obiectul căii extraordinare de atac îl reprezintă soluţia instanţei de apel cu privire la cheltuielile de judecată.

Astfel, au arătat că, deşi prin decizia de casare s-a dispus ca în rejudecare să fie avute în vedere şi cererile accesorii de acordare a acestor cheltuieli, instanţa de prim control judiciar le-a acordat numai societăţii A. S.R.L. şi numai în considerarea recursului şi apelului incident în rejudecare, fără a raporta această soluţie la întregul parcurs procesual al cauzei.

Pe acest temei, au apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., subliniind că instanţa de apel a judecat cererile accesorii în alte limite decât cele stabilite de instanţa de recurs.

Un alt motiv de recurs 1-a constituit încălcarea de către instanţa de prim control judiciar a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 878 din 17 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin s-a stabilit că cu putere de lucru judecat că la momentul rejudecării apelului incident, curtea de apel va analiza cererile de acordare a cheltuielilor de judecată prin raportare la întregul parcurs procesual al cauzei.

De asemenea, au susţinut că pentru acordarea parţială a cheltuielilor de judecată nu poate fi analizată culpa procesuală a uneia dintre părţi, de vreme ce prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. îndreptăţesc partea care a câştigat procesul să obţină recuperarea lor de la partea care 1-a pierdut, iar instanţa este obligată să se pronunţe asupra cererilor formulate în temeiul textului de lege enunţat.

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare la 19.03.2025, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenţii nu au răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 03.07.2025, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Având a analiza cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, cu consecinţa anulării recursului, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea criticilor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte reţine că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, identificarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că recurenţilor le revine obligaţia de a indica critici de nelegalitate faţă de decizia pe care o atacă.

Or, memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată face obiectul verificărilor în recurs în raport cu decizia recurată.

Invocând motivul de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut încălcarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. şi ale art. 453 din acelaşi cod, care trebuiau interpretate în sensul analizării cererilor reciproce de acordare a cheltuielilor de judecată prin raportare la întregul parcurs procesual al cauzei şi nu doar cu privire la etapa recursului şi a rejudecării apelului incident.

Rejudecând, în motivarea deciziei, curtea de apel a arătat că verificarea îndreptăţirii părţilor cu privire la sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată se va realiza doar cu privire la acelea generate de rejudecarea apelului incident declarat de C. împotriva încheierii din 12.02.2020 a Tribunalului Specializat Cluj, cu referire explicită la pretenţiile reclamantei privind cheltuielile de judecată aferente etapei recursului.

Cum criticile privesc cheltuielile de judecată solicitate de recurenţi în apel, Înalta Curte constată că, în rejudecare, asupra lor instanţa a statuat prin decizia dată în soluţionarea cererii de completare a deciziei recurate.

Astfel, prin decizia din 9.12.2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea formulată de petenţii C. şi B. S.R.L., de completare a deciziei civile nr. 404/07.10.2024 în sensul obligării reclamantei A. S.R.L. la plata în favoarea petenţilor a cheltuielilor de judecată.

Aşadar, atât timp cât instanţa de casare a dezlegat expres, în speţă, problema cheltuielilor de judecată circumscrise limitelor rejudecării, reevaluarea acestui element factual (oricum străin de analiză în acest stadiu procesual), astfel cum solicită recurenţii-pârâţi, este prohibită de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., anterior menţionat.

Trebuie subliniat că, potrivit art. 445 C. proc. civ., "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444".

Cererea de cheltuieli de judecată pe calea recursului este nulă dacă acestea au fost deja cerute prin solicitarea de completare a deciziei, deoarece instanţa a respins sau a acordat cheltuielile deja, fiind vorba, aşadar, despre o reevaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Reţinând că, în speţă, prin decizia civilă nr. 404/07.10.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în raport de limitele rejudecării, cheltuielile de judecată pretinse de pârâţii C. şi B. S.R.L. au fost respinse, precum şi faptul că aceştia au formulat o cerere de completare a acestei hotărâri, respinsă potrivit deciziei din 09.04.2024 a aceleiaşi instanţe, nerecurată, Înalta Curte apreciază că, prin demersul lor, pârâţii nu încearcă altceva decât să obţină o altă soluţie din perspectiva completării deciziei recurate.

Totodată, recurenţii au invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susţinând că instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 878/2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018.

Se constată că, prin decizia nr. 402/28.02.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în urma admiterii recursului principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. în primul ciclu procesual, instanţa supremă a trasat limitele rejudecării cauzei. Astfel:

"cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., s-a reţinut că, în rejudecare instanţa de apel va avea în vedere şi cererile privind pretenţiile accesorii vizând cheltuielile de judecată aferente etapei procesuale a recursului."

Petenta A. S.R.L. a formulat cerere de completare a deciziei nr. 402/28.02.2024, în temeiul art. 444 C. proc. civ., care a fost respinsă prin decizia nr. 878/07.04.2024 a aceleiaşi instanţe, reţinându-se că, "cheltuielile de judecată aferente recursului urmează a fi avute în vedere în rejudecare, cu luarea în considerare a întregului parcurs procesual, cum, de altfel, instanţa supremă însăşi a reţinut în partea finală a considerentelor deciziei a cărei completare se solicită".

Odată ce instanţa de fond a judecat cererea de cheltuieli, inclusiv prin procedura de completare a deciziei, aceasta nu mai poate fi reluată pe calea recursului; legea nu permite o nouă cerere pentru cheltuielile de judecată dacă acestea au fost deja soluţionate de instanţa de judecată, indiferent dacă a fost prin completarea deciziei sau prin altă cerere.

Întrucât recurenţii-pârâţi critică decizia instanţei de apel exclusiv din perspectiva statuării instanţei asupra acordării cheltuielilor de judecată, finalitatea urmărită prin promovarea căii de atac a recursului fiind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată prin raportare la întregul parcurs procesual al cauzei, Înalta Curte nu poate analiza criticile din perspectiva legalităţii hotărârii atacate, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 404/2024 din 7 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

De asemenea, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. la plata sumei de 3731,59 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform dovezilor aflate la 76-78 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 404/2024 din 7 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamanta A. S.R.L. şi cu intimaţii-pârâţi E., F., G. şi H..

Obligă recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. la plata sumei de 3731,59 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2025.