Recusal motion rejected: dissatisfaction with procedural management does not establish objective judicial bias or incompatibility
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the motion for recusal against the presiding judge in a labor dispute concerning the alleged non-communication of a disciplinary sanction and unpaid wages. The appellant, a former employee, argued that the judge demonstrated a lack of impartiality by allegedly favoring the opposing party through procedural maneuvers, such as failing to communicate the opposition document and accepting a substitute power of attorney deemed irregular, thereby violating the principle of equality of arms and creating reasonable doubts about the judge's neutrality. Relying on Article 42(1)(13) of the Code of Civil Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights, the court ruled that mere dissatisfaction with procedural rulings or the application of procedural norms by the magistrate does not constitute objective grounds for recusal, as such measures fall within the judge's discretionary powers and cannot be challenged via an incident of recusal, which is strictly limited to proving subjective bias or legal incompatibility rather than serving as an avenue to contest the merits or procedural management of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 51 alin. (1) din C. proc. civ, art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ, art. 51 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Recusal motion rejected: dissatisfaction with procedural management does not establish objective judicial bias or incompatibility: The appellant, a former employee, argued that the judge demonstrated a lack of impartiality by allegedly favoring the opposing party through procedural maneuvers, such as failing to communicate the opposition document and accepting a substitute power of attorney deemed irregular, thereby violating the principle of equality of arms and creating reasonable doubts about the judge's neutrality. Relying on Article 42(1)(13) of the Code of Civil Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights, the court ruled that mere dissatisfaction with procedural rulings or the application of procedural norms by the magistrate does not constitute objective grounds for recusal, as such measures fall within the judge's discretionary powers and cannot be challenged via an incident of recusal, which is strictly limited to proving subjective bias or legal incompatibility rather than serving as an avenue to contest the merits or procedural management of the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis explicitly cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 11 august 2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orăşenesc "Dr. George Trifon" Năsăud să se constate faptul că nu s-a comunicat legal nicio decizie de sancţionare disciplinară în luna iulie 2022 ce vizează persoana reclamantului; să se constate că neavând loc comunicarea legală a vreunei decizii ce vizează persoana sa, nu se produc efecte juridice; să fie obligat angajatorul la plata salariilor şi celorlalte drepturi lunare începând cu acea dată fixată.
Prin sentinţa civilă nr. 671/F din 28 iunie 2023 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a constatat nulitatea cererii de renunţare a reclamantului A. la judecata acţiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orăşenesc "Dr. George Trifon" Năsăud; a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orăşenesc "Dr. George Trifon" Năsăud.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea apelului împotriva sentinţei civile nr. 671/F/2023, ca fiind netemeinică şi nelegală, cu dispunerea modificării sau anulării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 14 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva domnului judecător B., membru al completului de judecată A4 din cadrul secţiei a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, neîntemeiat în drept, prin care a solicitat modificarea sau casarea acestei încheieri şi dispunerea rejudecării.
Prioritar, recurentul arată că nu a primit nicio citaţie pentru soluţionarea cererii, motiv pentru care solicită "clasarea" hotărârii.
Susţine că instanţa s-a pronunţat netemeinic şi nelegal asupra probatoriului indicat în soluţionarea cererii de recuzare, iar datorită faptului că părţile adverse sunt favorizate procedural, se impune "realizarea" probatoriului fiind util soluţionării.
Recurentul arată că instanţa nu a întrebat preşedintele de complet din acest dosar, dacă înţelege sau nu să se abţină.
Totodată, arată că a expus modul în care se comportă preşedintele de complet în raport cu părţile adverse pe care le favorizează, instanţa reţinând în mod eronat că "petentul este nemulţumit de modul în care preşedintele completului de judecată a aplicat dispoziţiile procedurale incidente în cauză", deşi a expus în mod comparativ faptul că părţile adverse sunt favorizate sub toate aspectele posibile şi că asupra sa are o atitudine ostilă.
După ce a susţinut că instanţa de apel a omis să constate comportamentul părtinitor al preşedintelui de complet în administrarea procedurilor, recurentul a reluat identic toate susţinerile din cererea de recuzare.
În continuarea argumentării privind inechitatea şi lipsa de imparţialitate a judecătorului preşedinte al completului care coordonează procedurile judiciare, recurentul a invocat "mai multe aspecte specifice ale acestui comportament şi impactul negativ pe care îl are asupra procesului în ansamblu."
Astfel, invocă tratamentul discriminatoriu al părţilor, întrucât, în cazul de faţă, preşedintele completului de judecată a demonstrat un tratament discriminatoriu prin necomunicarea întâmpinării depuse de Consiliul Local Năsăud către recurentul-reclamant şi avocata sa, C.. Aceasta a împiedicat pregătirea unei apărări adecvate şi a încălcat principiul fundamental al egalităţii armelor; în contrast, părţile adverse au primit toate notele şi documentele relevante, beneficiind de o poziţie avantajoasă în proces.
Cu referire la acceptarea documentelor nelegale, a subliniat permisiunea acordată pretinsului avocat D. de a prezenta apărările şi poziţia procesuală cu un înscris de substituire nelegal şi fictiv, ceea ce reprezintă o altă manifestare a inechităţii. Judecătorul a ignorat obligaţia sa de a verifica legalitatea documentelor şi calitatea reprezentanţilor legali, acceptând astfel o procedură viciată. Aceasta nu doar că subminează integritatea procesului, dar arată şi o preferinţă evidentă pentru părţile adverse, care beneficiază de o toleranţă nejustificată faţă de încălcările procedurale. D. a fost trimis special pentru a influenţa deciziile judecătorului preşedinte al completului; provenienţa sa din Cluj şi neregulile legate de înscrisul de substituire sugerează că acesta are relaţii şi influenţe personale asupra judecătorului, menite să favorizeze partea adversă.
Consideră că această situaţie este cu atât mai suspectă cu cât înscrisul nelegal a fost acceptat fără obiecţii de către judecător, ignorând astfel normele procedurale şi legale. Acceptarea unui astfel de înscris nelegal şi fictiv subminează integritatea procesului judiciar. Aceasta creează o inechitate evidentă între părţi şi favorizează partea care beneficiază de influenţele nelegitime asupra judecătorului. Un astfel de comportament nu doar că afectează rezultatul procesului, dar subminează şi încrederea în sistemul judiciar. În cadrul procesului judiciar, există semne evidente de favorizare a SCA "E." de către instanţă, cu ignorarea flagrantă a absenţei aprobării pentru o astfel de societate costisitoare. Această favorizare subminează principiile de echitate şi imparţialitate în justiţie şi ridică întrebări serioase cu privire la integritatea procesului. Favorizarea SCA "E." în procesul judiciar este inacceptabilă şi subminează principiile de echitate şi imparţialitate în justiţie. Este esenţial ca toate înscrisurile nevalide să fie excluse, iar orice abuzuri să fie investigate şi sancţionate corespunzător pentru a restabili integritatea şi autoritatea instanţei. Numai prin acţiuni corective decisive se poate asigura respectarea strictă a normelor legale şi procedurale şi restabilirea încrederii în sistemul judiciar.
Referitor la favorizarea părţilor adverse, aceasta este evidentă în contextul în care părţile adverse au putut folosi resurse publice pentru a angaja numeroşi jurişti şi avocaţi, care acţionează împotriva unui salariat onest. Judecătorul preşedinte al completului a ignorat discrepanţele evidente în utilizarea acestor resurse şi a permis ca acest avantaj necuvenit să persiste, amplificând dezechilibrul procedural şi afectând corectitudinea procesului.
Recurentul susţine lipsa de imparţialitate a judecătorului preşedinte, pasivitatea evidentă faţă de neregulile şi abuzurile comise de părţile adverse. Neobservarea şi neacţionarea faţă de utilizarea disproporţionată şi nelegală a resurselor publice de către părţile adverse sugerează o lipsă de imparţialitate. Această pasivitate este deosebit de problematică, deoarece creează un mediu în care abuzurile şi manipulările procedurale pot prolifera, subminând integritatea întregului proces judiciar.
În ceea ce priveşte permisivitatea faţă de înscrisuri fictive, recurentul arată că acceptarea înscrisului de substituire nelegal al pretinsului avocat D., fără a verifica autenticitatea şi legalitatea acestuia, reflectă o preferinţă clară şi nejustificată pentru părţile adverse. Această permisivitate contravine obligaţiei judecătorului de a asigura că toate părţile respectă normele procedurale şi că fiecare document prezentat în instanţă este valid şi legal.
Mai susţine recurentul că acţiunile şi inacţiunile judecătorului preşedinte contribuie la crearea unei percepţii de părtinire, ceea ce afectează negativ încrederea publicului în sistemul judiciar, încrederea în justiţie fiind esenţială pentru menţinerea ordinii şi respectului faţă de lege. Orice percepţie de părtinire poate submina această încredere şi poate duce la sentimentul că justiţia nu este accesibilă sau echitabilă pentru toţi cetăţenii.
Totodată, dezechilibrele procedurale şi favorizarea părţilor adverse au un impact direct asupra corectitudinii şi rezultatelor procesului. Fără o abordare imparţială şi echitabilă, există un risc crescut ca deciziile judiciare să fie viciate şi nedrepte, refacerea situaţiei ulteroare fiind imposibilă.
În acest context, invocă efectul asupra salariatului onest, care se confruntă cu un astfel de tratament inechitabil şi părtinitor, fiind pus într-o poziţie extrem de dezavantajoasă. Aceasta nu doar că afectează capacitatea sa de a se apăra eficient, dar poate duce şi la consecinţe profesionale şi personale grave, inclusiv pierderea locului de muncă şi a reputaţiei.
Prin urmare, recurentul susţine că, pentru a restabili echitatea şi integritatea procesului judiciar, este esenţial să se dispună recuzarea judecătorului preşedinte şi înlocuirea acestuia cu un judecător care să soluţioneze cauza în mod obiectiv şi raţional.
De asemenea, este necesar să se ia măsuri pentru a anula toate actele de procedură realizate de preşedinte şi grupul organizat favorizat de acesta, care nu şi-au dovedit calitatea de reprezentanţi şi continuă să realizeze acte de procedură în mod nestingherit.
În concluzie, recurentul apreciază că admiterea recuzării judecătorului preşedinte şi implementarea unor reforme procedurale sunt esenţiale pentru a asigura că justiţia este realizată în mod corect şi echitabil. Doar prin respectarea strictă a principiilor de drept şi etică se poate menţine încrederea publicului în sistemul judiciar şi se poate asigura că toate părţile implicate beneficiază de un proces echitabil şi imparţial.
Pentru a asigura un proces echitabil şi imparţial, admiterea recuzării judecătorului preşedinte este absolut necesară. Aceasta nu este doar o măsură de precauţie, ci o cerinţă pentru a restabili încrederea în sistemul judiciar. Recuzarea ar elimina suspiciunile de părtinire şi ar permite unei instanţe neutre să evalueze obiectiv faptele şi probele prezentate.
Conform art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., recuzarea poate fi cerută atunci când există motive temeinice care pun la îndoială imparţialitatea unui judecător.
În acest caz, susţine recurentul, faptele prezentate - necomunicarea întâmpinărilor, acceptarea documentelor nelegale şi favorizarea evidentă a părţilor adverse - constituie astfel de motive temeinice, dar au fost ignorate de instanţa care a soluţionat cererea de recuzare.
Este esenţial să se numească un judecător care nu are legături cu părţile implicate şi care poate soluţiona cauza în mod obiectiv şi raţional. Acesta trebuie să fie atent la respectarea strictă a normelor procedurale şi să asigure un tratament egal pentru toate părţile implicate. Numai astfel se poate garanta un proces echitabil şi corect.
O reformă procedurală necesară ar fi implementarea unor măsuri stricte pentru verificarea autenticităţii şi legalităţii tuturor documentelor prezentate în instanţă. Judecătorii trebuie să aibă obligaţia de a verifica calitatea reprezentanţilor legali şi validitatea documentelor acestora. Aceasta va preveni situaţii precum cea a lui D., unde documente nelegale şi fictive au fost acceptate fără verificare.
Judecătorii trebuie să fie responsabili pentru acţiunile şi deciziile lor, iar salariaţii şi cetăţenii care apelează la justiţie trebuie să fie protejaţi împotriva abuzurilor şi manipulărilor. Un sistem judiciar corect şi imparţial va asigura că drepturile acestora sunt respectate şi că pot beneficia de un proces echitabil, fără teama de a fi dezavantajaţi de puterea şi influenţa părţilor adverse.
Recuzarea judecătorului preşedinte şi implementarea unor reforme procedurale riguroase sunt esenţiale pentru asigurarea unui proces echitabil şi imparţial. Respectarea strictă a principiilor de drept şi etică va contribui la menţinerea integrităţii sistemului judiciar şi la restabilirea încrederii publicului în justiţie. Numai prin aceste măsuri se poate asigura că justiţia nu doar că este realizată, ci şi percepută ca fiind realizată în mod corect şi imparţial.
De asemenea, recurentul solicită administrarea probelor care să demonstreze sumele imense fraudate de la statul român pentru salarii şi onorarii utilizate împotriva interesului public, considerând că este imperios necesară anularea tuturor actelor de procedură realizate de preşedinte şi de grupul organizat favorizat de acesta, care nu şi-au dovedit calitatea de reprezentanţi şi continuă să realizeze acte de procedură în mod nestingherit. Aceasta va restabili echitatea şi va permite desfăşurarea unui proces corect şi imparţial.
Intimatul-intervenient Consiliul Local Năsăud a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarilor întâmpinării, precum şi tardivitatea depunerii întâmpinării, excepţii care au fost respinse în practicaua prezentei decizii.
Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte constată că susţinerile formulate de recurent privesc încălcarea de către instanţa de apel a normei de drept procesual prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. care statuează că un judecător este incompatibil "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli în legătură cu imparţialitatea sa" şi pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În susţinerea acestei critici, recurentul expune în mod detaliat faptul că preşedintele completului de judecată nu ar fi respectat dispoziţiile procedurale referitoare la comunicarea actelor de procedură (nefiindu-i comunicate întâmpinarea şi notele de şedinţă ale părţii adverse pentru a-şi putea pregăti apărarea) sau la reprezentarea părţilor în proces ori încuviinţarea depunerii unor înscrisuri şi conchide că această conduită determină îndoieli întemeiate în legătură cu imparţialitatea judecătorului recuzat şi denotă existenţa unui interes din partea judecătorului pentru favorizarea părţilor adverse.
Susţinerile recurentului sunt nefondate, deoarece instanţa de apel a avut în vedere argumentele aduse de parte, însă a apreciat, în mod corect, că acestea nu reprezintă motive de incompatibilitate în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.
Deşi dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. lasă deschisă posibilitatea existenţei şi a unor cazuri de incompatibilitate neprevăzute expres, acestea trebuie raportate la situaţia de fapt concretă, pentru a se stabilit dacă sunt de natură să creeze suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorului. Or, invocarea unor chestiuni în legătură cu modalitatea de în care preşedintele de complet a aplicat dispoziţiile procedurale incidente în cauză nu reprezintă fapte sau atitudini ale judecătorului a cărui recuzare s-a solicitat, astfel încât să poată fi calificate drept circumstanţe care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea domnului judecător B..
Astfel, prin încheierea recurată, curtea de apel a reţinut cu justeţe că adoptarea de către magistratul învestit cu soluţionarea cauzei a unor măsuri procesuale, nu poate fi apreciată ca reprezentând un element de natură a naşte o îndoială justificată cu privire la imparţialitatea judecătorului.
Toate aceste măsuri fac parte din actul de judecată şi nu pot fi înlăturate altfel decât în condiţiile căilor de atac reglementate, tocmai pentru că cererea de recuzare nu permite valorificarea nemulţumirilor justiţiabilului fată de soluţiile date cererilor sale, ci este un incident procedural referitor la compunerea instanţei.
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., curtea de apel a apreciat în mod justificat că acele elemente care nasc îndoiala legitimă nu se pot suprapune cu exercitarea atribuţiilor legale ale unui magistrat, tocmai pentru că recuzarea nu poate reprezenta o cale de atac.
Cererea de recuzare este un incident cu caracter urgent, ce se soluţionează, de regulă, fără citarea părţilor şi "de îndată", în camera de consiliu (art. 51 C. proc. civ.).
În consecinţă, pentru admiterea recuzării, partea trebuie să indice şi să dovedească existenţa unui caz de incompatibilitate dintre cele reglementate sau a unor împrejurări obiective de natură să creeze o aparenţă serioasă de lipsă de imparţialitate în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Acest principiu se aplică cu atât mai mult în cazul recursului îndreptat împotriva unei încheieri de soluţionare a recuzării, care este o hotărâre interlocutorie, strict procedurală.
Faptul că un judecător a dispus măsuri procedurale nefavorabile recurentului (precum necomunicarea unor înscrisuri, constatarea calităţii de reprezentant a unuia dintre avocaţi sau respingerea unor probe) nu constituie, în sine, dovadă a imparţialităţii şi nici nu se subsumează unuia din cazurile legale de incompatibilitate sau recuzare.
În speţă, recurentul nu a demonstrat existenţa unui veritabil motiv de recuzare din cele prevăzute de lege, ci şi-a exprimat dezacordul cu privire la gestionarea şi soluţionarea cauzei de către preşedintele de complet. Astfel de critici nu pot fi convertite în motive de casare, nefiind vorba de încălcări ale legii în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., ci de chestiuni ce ţin de temeinicia soluţiilor pe fond (care exced competenţei instanţei de recurs).
După cum reiese din analiza art. 42 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare şi ea priveşte nu doar hotărârea însăşi, ci şi întreg procesul prin care se ajunge la aceasta.
Una dintre aplicaţiile acestui principiu este cea potrivit căreia judecătorul se va abţine să soluţioneze orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca imparţial sau în care i-ar putea părea unui observator rezonabil că judecătorul nu este capabil să judece imparţial.
Imparţialitatea este calitatea fundamentală cerută unui judecător şi reprezintă atributul esenţial al justiţiei. Imparţialitatea trebuie să existe atât în realitate cât şi într-o percepţie rezonabilă. Dacă din afară judecătorul este perceput ca fiind părtinitor, această percepţie este de natură să lase impresia că s-a cauzat un prejudiciu şi o nedreptate, distrugând astfel încrederea în sistemul de justiţie. Percepţia de imparţialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil.
Percepţia de subiectivism trebuie să fie una rezonabilă, resimţită de către persoane rezonabile, dezinteresate şi informate, care se apleacă asupra acestei probleme şi obţin informaţiile necesare. Subiectivismul real trebuie să fie personal şi îndreptat către una dintre părţi, fie individual, fie în calitatea acesteia de reprezentant al unei categorii. Pentru ca judecătorul să fie exclus de la judecată pe motiv de subiectivism, ar trebui să existe dovezi obiective conform cărora judecătorul nu poate prezida cu imparţialitate.
Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).
Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui text, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă". (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).
Încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare are un caracter strict procesual. Prin intermediul ei, instanţa a hotărât doar asupra compatibilităţii sau imparţialităţii unui judecător, fără a soluţiona litigiul de fond dintre părţi. Acest caracter incidental este statuat şi de lege, spre exemplu, art. 53 alin. (1) C. proc. civ. prevede că încheierea de respingere a recuzării, în principiu, nu poate fi atacată separat, ci numai odată cu fondul, exceptând situaţia când hotărârea asupra fondului este definitivă (caz în care se poate ataca încheierea în mod distinct, în termen scurt).
Reglementarea evidenţiază intenţia legiuitorului de a limita dezbaterile privind recuzarea la aspectele procedurale esenţiale, pentru a nu transforma incidentul de recuzare într-un proces paralel asupra fondului cauzei.
Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că nemulţumirea recurentului privind aplicarea legii de către domnului judecător B., membru al completului de judecată A4 din cadrul secţiei a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, nu poate fi considerată o conduită părtinitoare şi de favorizare a părţii adverse care să nască îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, nefiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluţia de respingere a cererii de recuzare dispusă prin încheierea din 14 mai 2024 este legală, fiind astfel neîntemeiat motivul de recurs privind pronunţarea hotărârii de către un judecător incompatibil. Partea superioară a formularului
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Orăşenesc Dr. George Trifon Năsăud şi cu intimatul-intervenient Consiliul Local Năsăud.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.