Civil delictual liability of road administrator for failure to maintain mandatory signage; causation and equitable quantification of moral damages in traffic accidents.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleşd la data de 20.08.2020 şi pe rolul Tribunalului Bihor la 08.02.2021, în urma declinării de competenţă, astfel cum a fost precizată la 08.06.2023 şi la 01.02.2024, reclamanţii A., B., C. reprezentat de B. şi D. au solicitat obligarea în solidar a pârâţilor E., F. S.A., G., Judeţul Bihor - Consiliul Judeţean Bihor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri România S.A., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj la plata daunelor materiale de 60.602,1 RON şi daunelor morale de 200.000 euro pentru reclamanta A., a daunelor morale de 50.000 euro pentru reclamantul C., a daunelor materiale de 89 RON şi a daunelor morale de 25.000 euro pentru reclamanta D. şi a daunelor materiale de 1.705,18 RON şi a daunelor morale de 25.000 euro pentru reclamantul B..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.09.2023, Tribunalul Bihor a amânat judecarea cauzei la data de 09.11.2023, camera 66, ora 11, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, prin reprezentant, potrivit art. 229 C. proc. civ.

A admis excepţia tardivităţii cererii adiţionale cu privire la introducerea în cauză a celor două persoane fizice H. şi I., invocată de aceştia şi de pârâta G..

A decăzut reclamanţii din dreptul de a-şi modifica cererea şi anulează cererea de lărgire a cadrului procesual.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CNAIR S.A. - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, invocată de aceasta.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Judeţului Bihor, invocată de acesta.

A unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliului Judeţean Bihor şi S.C. G., invocată de aceştia.

A admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de Consiliul Judeţean Bihor cu privire la S.C. G. Oradea.

Cu cale de atac odată cu fondul cauzei.

A stabilit cadrul procesual în cauză: reclamanţi A., B., B. în reprezentarea minorului C., D., pârâţi Consiliul Judeţean Bihor; S.C. G. Oradea; S.C. F. S.A.; intervenient forţat E. şi chemat în garanţie S.C. G. Oradea.

A încuviinţat proba cu înscrisuri pentru toate părţile.

Pentru reclamanţi a încuviinţat cererea privind acvirarea dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, dispune acvirarea dosarului anterior indicat la dosarul cauzei, urmând a se emite adresă în acest sens.

A încuviinţat interogatoriul intervenientului forţat E., dispune citarea acestuia pentru următorul termen de judecată pentru a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ.

A încuviinţat primul martor indicat de reclamanţi - J., având ca teză probatorie ce indicatoare existau la data producerii accidentului pe DJ 767 şi DJ 767 B, dovedirea daunelor morale şi suferinţa membrilor de familie, martorul urmează a fi citat pentru următorul termen de judecată.

A încuviinţat proba cu expertiza medico-legală solicitată de reclamanta A..

A dispus emiterea unei adrese la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor pentru a se efectua raportul de expertiză medico-legală cu privire la reclamanta A. cu următorul obiectiv:

- să se indice care este numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru refacerea leziunilor reclamantei A., produse în urma accidentului rutier din data de 21.08.2017;

- să se indice dacă în urma accidentului a existat o stare de infirmitate sau invaliditate cu caracter permanent sau provizoriu, iar, în cazul celui provizoriu, să se indice durata.

A prorogat a se pronunţa asupra probei cu expertiza tehnică auto după acvirarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd.

Prin sentinţa civilă nr. 40/14.03.2024, Tribunalul Bihor a anulat ca tardivă cererea adiţională formulată de reclamanţii A., B., C. reprezentat de tatăl B. şi D., în contradictoriu cu pârâţii H. şi I..

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. reprezentat de tatăl B. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj şi Judeţul Bihor prin Preşedintele Consiliului Judeţean, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei G., invocată de aceasta şi, în consecinţă:

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. reprezentat de tatăl B. şi D., în contradictoriu cu pârâta G., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Bihor, invocată de acesta.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. reprezentat de tatăl B. şi D. în contradictoriu cu pârâta F. S.A. şi intervenientul forţat E..

A admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanţii A., B., C. reprezentat de tatăl B. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Bihor.

A obligat pârâtul să achite reclamanţilor următoarele sume pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma accidentului rutier din 21.08.2017:

- 34.000 RON daune materiale şi 200.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, daune morale pentru reclamanta A.;

- 1.246 RON daune materiale şi 3.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, daune morale pentru reclamantul B.;

- 10.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, daune morale pentru reclamantul minor C.;

- 89 RON daune materiale şi 3.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, daune morale pentru reclamanta D..

A respins restul pretenţiilor.

A obligat pârâtul Consiliul Judeţean Bihor să achite reclamantului B. cheltuieli de judecată de 4.565 RON.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Consiliul Judeţean Bihor, în contradictoriu cu chemata în garanţie G.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanţii B., A. - personal şi în reprezentarea minorului C. şi D., cât şi pârâtul Consiliul Judeţean Bihor.

Totodată, prin apelul exercitat de către apelanţii- reclamanţi s-au adus critici încheierii de şedinţă din data de 14.09.2023 asupra celor dispuse de prima instanţă raportat la sancţiunea tardivităţii modificării de acţiune prin extinderea cadrului procesual.

Prin decizia nr. 258/2024-A din 18 noiembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii Consiliul Judetean Bihor, B., A., A. în reprezentarea minorului C. şi D., în contradictoriu cu intimaţii E., H., I., S.C. F.. S.C. G. împotriva sentinţei nr. 40/14.03.2024 şi a încheierii de şedinţă din data de 14.09.2023, ambele pronunţate de Tribunalul Bihor, pe care le-a menţinut în totalitate.

A obligat apelantul Consiliul Judeţean Bihor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON către intimatul E., respectiv pe apelanţii B., A., A. în reprezentare minorului C. şi D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON către intimatul E..

Faţă de soluţia de respingere a apelurilor formulate de către apelanţii-reclamanţi au fost respinse cheltuielile de judecată solicitate în apel de aceştia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Bihor, solicitând admiterea căii de atac, casarea în totalitate a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva Consiliului Judeţean Bihor ca fiind neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât susţine că instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Bihor, deşi această excepţie nu numai că a fost invocată prin apelul declarat dar a şi fost susţinută la termenul din data de 11.11.2024, după cum rezultă din încheierea din şedinţa publică de la acea dată.

Totodată, consideră că instanţa a omis să se pronunţe şi asupra cererii de chemare în garanţie a S.C. G., desi prin apelul formulat a fost investită şi cu acest capăt de cerere.

Recurentul arată că, în speţă, Curtea de Apel Oradea, în mod netemeinic a respins apelul formulat de către pârât şi a menţinut sentinţa nr. 40/LP/2024, fără a analiza dacă în speţă, erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În concret, instanţa a absolvit de orice vină pe numiţii B., conducătorul autoturismului şi respectiv E., şofer al autoutilitarei, deşi aceştia nu au respectat prevederile art. 123 din Regulamentul din 04.10.2006 de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede:

"Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată."

Pe de altă parte, chiar dacă se afla pe un drum cu prioritate, intimatul B. nu a respectat nici prevederile codului rutier cu privire la obligaţiile participanţilor în trafic de a avea o conduită preventivă în trafic.

De asemenea, E. a încălcat prevederile art. 59 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede faptul că:

"în intersecţii, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreaptă."

Pe de altă parte, recurentul susţine că este criticabil modul în care instanţa a stabilit cuantumul daunelor morale, acesta făcându-se cu încălcarea prevederilor Ordinului Preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al ministrului sănătăţii nr. 1/2.293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologie stabilit de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici".

Arată faptul că in urma accidentului rutier intimata A. a suferit o fractură complexă femuro-tibio-peronieră dreaptă, în evoluţia căreia au intervenit complicaţii, pentru care a fost supusă la mai multe intervenţii chirurgicale şi a avut nevoie de 200 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, decizia atacată este criticabilă şi prin faptul că instanţa de apel, la fel ca instanţa de fond, deşi a admis că fractura suferită de intimata A. a suferit unele complicaţii, nu a avut în vedere că starea actuală a acesteia se datorează unei culpe medicale şi nu neapărat evenimentului rutier din 21.08.2017.

Referitor la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, recurentul susţine că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că repararea prejudiciilor suferite prin accidente de vehicule se realizează conform prevederilor Legii nr. 132/2017, respectiv Ordinului nr. 1/2293/2022.

Aşadar, susţine că în speţă, calitate procesuală pasivă poate avea doar asigurătorul RCA sau Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Cu privire la cererea de chemare în garanţie a S.C. G., respinsă prin decizia atacată, recurentul susţine că, raportat la prevederile art. 72 şi următoarele din C. proc. civ., S.C. G. Oradea ar trebui să fie obligată la plata tuturor sumelor de bani solicitate de reclamanţi, atât pretenţii cât şi dobânzi şi cheltuieli de judecată, întrucât aceasta, în calitate de executant al lucrărilor avea obligaţia de a se asigura că îşi indeplineşte obligaţiile potrivit Contractului subsecvent de lucrări nr. x din data de 15.05.2017, încheiat între Consiliul Judeţean Bihor în calitate de achizitor şi S.C. G. Oradea în calitate de executant, în sensul montării indicatoarelor rutiere prin care să se semnalizeze corespunzător drumul judeţean DJ 767 .

În continuare, recurentul-pârât reiterează în cadrul memoriului de recurs situaţia de fapt, susţinând că reclamanţii nu au făcut dovada întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale a Consiliului Judeţean Bihor, în speţă nefiind vorba de existenţa unei legături de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită (respectiv omisiunea de a-şi îndeplini obligaţia de montare a indicatorului STOP în intersecţia drumului judeţean) şi prejudiciul cauzat, conform art. 1357 Noul C. civ.

Recurentul susţine că este criticabil faptul că instanţa a refuzat să analizeze conduita în trafic al intimaţilor E. şi B., prin prisma faptei ilicite (ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale), dar nici nu a avut în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 1352 C. civ. fapta victimei şi fapta terţului constituie cauze exoneratoare de răspundere civilă.

Cu privire la prejudiciu, chiar şi în cazul în care neexecutarea obligaţiilor stabilite prin lege pe seama Consiliului Judeţean Bihor s-ar fi realizat din culpă, recurentul consideră că nu putea fi obligat să repare decât prejudiciul pe care l-a pricinuit, adică prejudiciul direct.

Susţine că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au avut în vedere prevederile art. 1371 C. civ. exonerând, contrar probelor existente la dosar, de orice vină, atât pe reclamantul intimat B. cât şi pe intimatul E.. Instanţele de fond şi apel nu au ţinut cont de faptul că, prin conduita avută în trafic, intimaţii E. lonuţ şi B. au contribuit la producerea prejudiciului.

Prin păstrarea daunelor morale acordate de către prima instanţă, total disproporţionate în raport atât de condiţiile de viaţă ale familiei din prezenta speţă, cât şi cu nivelul de trai existent în România, Curtea de Apel Oradea a conturat o îmbogăţire fără just temei în favoarea reclamanţilor intimaţi.

Soluţia instanţei de fond cât şi a instanţei de apel, încalcă şi prevederile art. 6 CEDO, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât cuantumul daunelor morale de 216.000 euro este exagerat în raport cu proporţionalitatea prevăzută de jurisprudenţa CEDO în funcţie de atingerea adusă, dar şi faţă de cuantumul veniturilor realizate de către reclamanţi anterior accidentului rutier.

Recurentul evocă prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, susţinând că pentru intimaţii-reclamanţi C., B. şi D., instanţa de fond a stabilit daunele morale exclusiv pe baza depoziţiilor martorului J., deci contrar acestor prevederi legale.

Subliniază faptul că reclamanta intimată A., în urma accidentului a suferit o fractură femuro-tibio-peronieră dreaptă, în evoluţia căreia au intervenit complicaţii, iar instanţele nu au ţinut cont de posibilitatea unei culpe medicale (malpraxis) în tratarea acesteia, considerând în mod neîntemeiat că aceste complicaţii postoperatorii se datorează culpei exclusive a Consiliului Judeţean Bihor. Or, complicaţiile postoperatorii nu pot fi considerate ca fiind cauzate în mod direct de evenimentul rutier din data de 21.08.2017, ci sunt cauzate de complicaţiile postoperatorii.

Instanţa de fond a reţinut că vătămările suferite în accident de reclamanta A. au provocat o serie de suferinţe fizice şi psihice victimei, restrângerea posibilităţilor de interacţiune socială, spitalizare astfel că, pentru fiecare zi din cele 200 zile de îngrijiri medicale a stabilit o despăgubire de 1000 euro/zi.

Suma de 1000 euro daune morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală este excesiv de mare, lipsită de fundament, nefiind justificată nici prin raportare la jurisprudenţa în materie şi nici prin raportare la valorile efectiv atinse sau la gravitatea atingerii. Mai arată că în tot cuprinsul sentinţei nu există nicio referire la vreun element statistic care să fi îndrituit instanţa să stabilească daunele morale pentru reclamanta intimată A. în cuantum de 1000 euro/zi.

Deşi prin apelul formulat a criticat şi acest aspect, instanţa de apel nu a luat în considerare aceste aspecte, menţinând în totalitate sentinţa civilă nr. 40/2024, sub acest aspect.

Ordinul Preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al ministrului sănătăţii nr. 1/2.293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în urma producerii accidentelor de vehicule aprobă punctajul traumatologie în baza căruia se stabilesc despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate, atât pentru cererile de despăgubire care se soluţionează în mod amiabil sau în faţa instanţelor judecătoreşti, aflate în curs de soluţionare (art. 7 din Ordinul 1/2293/2022).

În consecinţă, şi reclamanţii-intimaţi din prezenta cauză sunt obligaţi să parcurgă procedura prevăzută de Ordinul nr. 1/2293/2022.

Potrivit prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 1/2293/2022, calculul punctajului traumatologic se realizează contra cost la cererea persoanei prejudiciate a asigurătorului RCA, a BAAR sau Fondului de Garantare a Asiguraţilor de către medici experţi evaluatori care eliberează un raport de evaluare de medicină de asigurări. De asemenea, în cazul în care, ulterior examinării clinice actuale, apar noi elemente clinice sau funcţionale ori de laborator, se poate efectua o nouă examinare.

Referitor la cuantumul daunelor morale suferite în urma accidentelor de vehicule, acesta este acum reglementat si cuantificat legislativ, toate tipurile de vătămări fiind strict delimitate şi punctate prin Anexa la Ordinul nr. 1/2293/2022.

Potrivit Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară de la data producerii accidentului.

Prin Hotărârea nr. 1/2017 s-a stabilit faptul că salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 1450 RON lunar, astfel că o despăgubire poate fi cuantificată la maximum de 580.000 RON.

Este criticabilă decizia nr. 258/2024-A şi prin faptul că neaplicând prevederile Ordinului Preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al ministrului sănătăţii nr. 1/2.293/2022, a menţinut pentru reclamanţii intimaţi A., B., C., D. o sumele stabilite prin sentinţa nr. 40/2024 cu titlu de daune material şi morale, nedovedite de către reclamanţii intimaţi.

Arată că, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Referitor la raportul de cauzalitate, arată că acesta este o condiţie materială sau obiectivă a răspunderii civile care nu se confundă cu vinovăţia (care este o condiţie subiectivă).

Rolul indicatorul rutier STOP era acela de a determina participanţii în trafic care se deplasau pe DJ767B de a opri la intersecţia dintre DJ 767B şi DJ767.

Arată că, prin sentinţa nr. 40/LP/2024, instanţa de fond consemnează, (la pagina nr. 6 aliniatul 6) faptul că intimatul E., înainte de a efectua virajul la stânga, a oprit maşina pentru a se asigura. În acest scop s-a încadrat pe partea stângă a drumului, având în vedere că vizibilitatea era redusă din cauza unui lan de porumb, a unei cabine şi a drumului în curbă.

În concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 4/22.01.2020 întocmit de Institutul National de expertize criminalistice-Laboratorul Interjudeţean Timişoara, la punctul 3 se arată faptul că viteza autoturismului, din momentul impactului, a fost probabil de 62 km/h, iar viteza autoutilitarei, din momentul impactului a fost probabil de 5 km/h.

Tot instanţa de fond, la pagina7 aliniatul 4 din sentinţa apelată, consemnează faptul că reclamanţii au arătat că intervenientul forţat E. s-a poziţionat incorrect în intersecţie, respectiv mult pe partea stângă a DJ767B.

Or, în condiţiile în care intimatul E. a oprit înainte de a intra pe DJ767, pentru a se asigura, consideră că instanţa în mod eronat a reţinut că accidentul rutier s-ar fi produs ca urmare a lipsei indicatorului rutier STOP care a fost amplasat pe DJ767B.

Doar în cazul în care dl. E. nu ar fi oprit la intersecţia dintre DJ767B cu DJ767, s-ar putea reţine faptul că accidentul rutier produs la data de 21.08.2017, în jurul orelor 17:45 s-ar fi putut datora lipsei indicatorului rutier STOP.

Prin urmare, arată că modul în care s-au comportat în trafic intimaţii conducători auto, constituie principala cauză a producerii evenimentului rutier care a avut loc la data de 21.08.2017.

Chiar Tribunalul Bihor reţine prin sentinţa nr. 40/LP/2024 (pagina7-primul aliniat) faptul că viteza cu care se deplasa reclamantul la momentul impactului, de 62 KM/h a fost stabilită prin raportul de expertiză criminalistică nr. 4/22.01.2020, completat prin raportul de expertiză criminalistică nr. 40/08.04.2020, ambele realizate de laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, în cadrul dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd. Prin acelaşi raport s-a stabilit că viteza la care reclamantul putea evita accidentul prin frânare ar fi fost de maxim 47 km/h.

Această stare de fapt nu a fost contestată în faţa Curţii de Apel Oradea, motiv pentru care consideră că instanţa de apel era obligată să analizeze apelul prin prisma situaţiei de fapt, aşa cum a fost descrisă mai sus.

Fără a se stabili o altă stare de fapt, consideră că, în prezenta speţă, nu s-a putut dovedi existenţa raportului de cauzalitate dintre lipsa indicatorului rutier STOP şi accidentul produs.

Sub aspectul vinovăţiei, recurenta arată că a depus toate diligentele pentru ca DJ767 şi DJ 767B să fie marcate şi semnalizate corespunzător.

Referitor la practica judiciară, arată că prin alte hotărâri judecătoreşti pronunţate pe raza Curţii de apel Oradea, întinderea daunelor morale pentru fiecare zi de întârziere sunt la un nivel mult inferior.

Au fost depuse întâmpinări de către intimaţii-reclamanţi, de către intimaţii-pârâţi I., S.C. F. şi S.C. G., C.N.A.I.R.-Directia Regionala Drumuri şi Poduri Cluj, precum şi de către intimatul-intervenientul forţat E., prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, precum şi excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În esenţă, litigiul are ca obiect acţiunea în răspundere civilă delictuală, astfel cum a fost precizată, promovată de reclamanţii B., A., A. în reprezentarea minorului C. şi D., împotriva pârâţilor Consiliul Judeţean Bihor, F., G., C.N.A.I.R.-Directia Regională Drumuri şi Poduri Cluj şi intervenientului forţat E., pentru repararea prejudiciilor materiale şi morale suferite de reclamanţi, în urma unui accident produs la 21.08.2017, în intersecţia DJ767 cu DJ767B, pe raza localităţii Vârciorog din judeţul Bihor.

Cele două drumuri judeţene se află în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, conform art. 22 din O.G. nr. 43/1997. Acesta avea încheiat cu G. contractul subsecvent de lucrări nr. x pentru execuţia şi finalizarea lucrării "Întreţinerea mijloacelor pentru siguranţa circulaţiei rutiere (table indicatoare, borne, marcaje rutiere şi parapeţi) pe reţeaua de drumuri judeţene aflate în administrarea Consiliului Judeţean Bihor în perioada 2016-2019".

Promovând acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanţii au imputat pârâtului Consiliul Judeţean Bihor, în calitate de administrator al drumului, săvârşirea faptei ilicite constând în neîndeplinirea obligaţiei legale de a reinstala indicatorul Stop pe DJ767B, înainte de intersecţia cu DJ767, fiind invocate, ca temei juridic al acţiunii, dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C. civ.

Analizând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept deduse judecăţii, instanţa de fond a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că singura entitate, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, are atribuţia legală de a instala şi întreţine indicatoarele rutiere de pe drumurile publice din administrarea sa, este pârâtul Consiliul Judeţean Bihor.

În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că între ceilalţi pârâţi - între care şi G. - şi situaţia de fapt dedusă judecăţii nu există niciun raport juridic, în sensul existenţei unei obligaţii legale care să le impună vreo îndatorire privind întreţinerea şi montarea indicatoarelor rutiere pe drumurile judeţene, în zona în care s-a produs accidentul, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G., C.N.A.I.R.-Directia Regionala Drumuri şi Judeţul Bihor prin Preşedintele Consiliului Judeţean.

În acest context, instanţa a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Consiliul Judeţean Bihor în contradictoriu cu G., reţinând că obligaţia acesteia de a efectua lucrări de întreţinere pentru siguranţa circulaţiei rutiere ia naştere, conform art. 7.3 din contractul subsecvent de lucrări nr. x/15.05.2017, în baza unei notificări făcute de către achizitor, respectiv de către Consiliul Judeţean Bihor, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Verificând legalitatea sentinţei pronunţare, instanţa de prim control judiciar a confirmat soluţia primei instanţe, respingând apelul declarat de recurentul-pârât Consiliul Judeţean Bihor, ca nefondat.

Or, admiterea acestei excepţii - a lipsei calităţii procesuale a pârâtei G.- echivalează cu constatarea că, indiferent de circumstanţele faptice ale cauzei, nu există niciun temei juridic pentru ca acea parte să fie ţinută să răspundă. Aceasta exclude, în mod logic şi necesar, posibilitatea ca instanţa să mai continue analiza în privinţa acestei părţi sub aspectul chemării în garanţie sau fondului - respectiv sub aspectul elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, precum fapta ilicită, vinovăţia sau legătura de cauzalitate, întrucât nu există un raport juridic care să justifice continuarea analizei în contradictoriu cu această parte.

A analiza o eventuală răspundere pentru fapta proprie a unei părţi care a fost înlăturată din proces, în temeiul unei excepţii procesuale de fond (lipsa calităţii procesuale pasive), ar fi echivalent cu ignorarea efectelor juridice ale admiterii excepţiei în discuţie şi a impune o examinare inutilă a fondului faţă de o parte eliminată din proces.

În aceste condiţii, nu subzistă susţinerea privind existenţa unei omisiuni de analiză asupra cererii de chemare în garanţie a G., întrucât, prin constatarea lipsei calităţii procesuale pasive, instanţele de fond s-au aflat în prezenţa unui impediment de ordin procesual care exclude, în mod necesar, analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, în contradictoriu cu partea în privinţa căreia excepţia a fost admisă.

Soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi de respingere a cererii de chemare în garanţie s-a impus în urma analizării cadrului procesual dedus judecăţii şi a constatării că pârâtul Consiliul Judeţean Bihor este cel care a încălcat o serie de obligaţii legale care au determinat reclamanţii să promoveze acest litigiu.

Nefondate sunt criticile prin care se impută instanţei de apel soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului şi interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 C. civ. privind condiţiile răspunderii pentru fapta proprie.

Întrucât argumentele recurentului ce vizează excepţia lipsei calităţii procesuale a acestuia (aspect de drept procesual) supun dezbaterii, pentru modalitatea de soluţionare, norme de drept substanţial, criticile vor fi tratate unitar, prin prisma motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii, din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea.

Aşadar, în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, situaţie ce nu mai poate fi schimbată în recurs, Înalta Curte poate să verifice doar dacă instanţa a constatat, în mod corect, că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv, dacă, raportat la ceea ce s-a reclamat prin acţiunea dedusă judecăţii, în sensul omisiunii pârâtului, în calitate de administrator al drumului judeţean, de a lua toate măsurile legale stabilite în sarcina sa în scopul prevenirii oricărui pericol, acesta este răspunzător de producerea prejudiciului a cărui reparare se solicită, având, implicit, calitate procesuală pasivă în cauză.

Luând în examinare criticile de nelegalitate ce vizează reţinerea greşită a calităţii Consiliului Judeţean Bihor de subiect pasiv în raportul juridic obligaţional litigios, cu privire la condiţia referitoare la calitatea pârâtului de autor al prejudiciului, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect reţinută de instanţele de fond, în considerarea calităţii dovedite a Consiliului Judeţean Bihor de administrator al drumurilor judeţene la intersecţia cărora s-a produs accidentul.

Similar celor reţinute în decizia atacată, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare."

Totodată, în îndeplinirea atribuţiei de la art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, pârâtul trebuie să se asigure, prin resursele umane, financiare şi logistice de care dispune, că orice deficienţă în reţeaua de indicatoare sau marcaje rutiere, indiferent de cauză, este sesizată şi remediată imediat, întrucât de o semnalizare rutieră corectă şi clară depinde desfăşurarea în siguranţă a traficului rutier.

Pe baza probatoriului administrat în cauză (raportul şi suplimentul la raportul de expertiză criminalistică din dosarul penal), care nu mai poate fi reevaluat în recurs, în mod corect s-a statuat că, în speţă, cauza coliziunii dintre cele două autovehicule la data de 21.08.2017 este nesemnalizarea intersecţiei cu indicatorul rutier STOP, fiind consecinţa faptei omisive a recurentului-pârât Consiliul Judeţean Bihor de a notifica către G. S.A. să remonteze indicatorul, în dosarul penal stabilindu-se totodată şi lipsa culpei celor doi conducători auto.

Din interpretarea actului normativ menţionat, rezultă că recurentul, chiar în situaţia în care executantul lucrării este un terţ, păstrează prerogativa legală de instalare, întreţinere şi control a indicatoarelor rutiere de pe drumurile judeţene aflate în administrarea sa, sub aspectul funcţionalităţii şi a viciilor care le afectează structura şi care pot constitui surse generatoare de prejudicii pentru alte persoane, fiind obligată să autorizeze, să verifice reţeua de drumuri judeţene şi să dispună măsuri privind aplicarea marcajelor necesare pe drumurile publice.

Astfel, susţinerile recurentului, în sensul că, în baza prevederilor contractuale, executantul lucrărilor este G. şi că acesteia îi incumbă obligaţia montării indicatorului rutier, urmează a fi înlăturate, ca nefondate, în condiţiile în care înainte de data producerii accidentului, nu a existat din partea recurentului vreo comunicare scrisă sau un ordin de începere a lucrării de montare a indicatorului rutier STOP la locul unde s-a petrecut accidentul.

Prin susţinerile privind culpa conducătorilor auto, în contextul în care conduita acestora în trafic, precum şi viteza de deplasare a autovehiculelor constituie principala cauză a producerii evenimentului rutier, recurentul-pârât urmăreşte reevaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în cauză, chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanţelor devolutive.

Totodată, stabilindu-se lipsa de vinovăţie în producerea accidentului a intimatului-intervenient forţat E., în mod corect instanţa de apel a statuat că nu poate fi antrenată nici răspunderea contractuală a pârâtei F., în calitate de asigurător RCA al utilitarei K., condusă de intervenient, la data accidentului.

Curtea de apel a aplicat în mod corect prevederile art. 1357 C. civ., reţinând că fapta ilicită o reprezintă omisiunea recurentului de a dispune reinstalarea indicatorului rutier Stop în intersecţie, faptă ce reiese şi din procesul-verbal de contravenţie din 29.09.2017, remontarea indicatorului realizându-se la o perioadă de două luni după producerea accidentului rutier, faptă confirmată şi de dosarul penal.

Or, reclamanţii au făcut dovada existenţei unui raport de cauzalitate între faptele reclamate de aceştia şi existenţa unui prejudiciu direct, aspect care, de asemenea, reiese din probatoriul administrat.

Recurentul insistă asupra situaţiilor factuale care, în opinia sa, exclud caracterul ilicit al faptei pretinse şi înlătură prejudiciul pretins de către reclamanţi.

Însă, stabilirea împrejurărilor de fapt esenţiale în prezenta cauză este atributul instanţelor de fond, iar acestea au concluzionat, în urma analizei şi sintezei probelor care s-au administrat, că nu se poate concluziona în sensul pretins de pârât, acela că nu a acţionat culpabil, nefiind întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale.

Drept urmare, pentru încălcarea cu vinovăţie a obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 şi legătura de cauzalitate dintre fapta sa omisivă şi accidentul rutier din 21.08.2017, instanţa de apel a realizat o interpretare corectă şi completă a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., raportat la prevederile actelor normative relevante, reţinând, în mod just, calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât Consiliul Judeţean Bihor, neputând fi constatată incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, pe care recurentul-pârât îl consideră disproporţionat şi nerezonabil, Înalta Curte reţine că această critică este nefondată, având în vedere că, prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a argumentat soluţia de acordare a despăgubirilor cu acest titlu, soluţie în sprijinul căreia a avut în vedere consecinţele suportate de intimaţii-reclamanţi în plan personal, social şi psihologic şi, nu în ultimul rând, a avut în vedere criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criteriu consacrat, de asemenea, pe cale jurisprudenţială.

Înalta Curte reaminteşte că, pentru a-şi păstra caracterul de satisfacţie echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-a îndurat sau le va îndura terţa persoană păgubită.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că la stabilirea cuantumului despăgubirilor este necesar să se ţină cont de importanţa valorilor morale lezate şi de tulburările care au afectat calitatea vieţii intimaţilor-reclamanţi.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale nu poate fi disociată de contextul economic şi social în care părţile vătămate se află, ţinând cont de faptul că aceasta nu trebuie să reprezinte o sursă de modificare substanţială a nivelului de trai, în caz contrar scopul avut în vedere de către legiuitor pentru acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale putând fi deturnat de la finalitatea sa, prevăzută de legiuitor.

În acest sens, curtea de apel a aplicat la situaţia de fapt din cauza dedusă judecăţii, rezultată din ansamblul probatoriului administrat, criteriile care stau la baza stabilirii nivelului daunelor morale în astfel de situaţii, consacrate de jurisprudenţa naţională, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, stabilind cuantumul despăgubirilor în raport de aceste principii generale.

De asemenea, şi criteriul fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, echitatea, a fost pe deplin şi legal respectat de instanţa de apel, care a trebuit să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celor prejudiciaţi anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Aşa cum s-a arătat mai sus, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi instanţele naţionale, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat reclamanţii, precum şi consecinţele nefaste pe care acel eveniment tragic le-a avut cu privire la viaţa lor privată, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Or, instanţa de apel a avut în vedere toate aceste criterii de apreciere a daunelor morale, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţelor naţionale şi europene, dar şi în doctrină. Totodată, a indicat, prin raportare la cazul persoanelor care au suferit un prejudiciu din cauza evenimentului nefast, care sunt vătămările produse acestora, instanţa făcând referire în considerentele hotărârii atacate la probele administrate în cauza de faţă (înscrisuri, martori, interogatoriu).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanţă de control judiciar, în mod legal, a considerat că sumele la care a dispus obligarea recurentului-pârât cu titlu de daune morale apar ca fiind adecvate reparării prejudiciului moral suferit de către reclamanţi. Aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând pe deplin interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

În realitate, prin critica formulată, recurentul-pârât aduce în dezbatere problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs.

Critica prin care recurentul-pârât urmăreşte reevaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în cauză, precum şi redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanţelor devolutive.

În ceea ce priveşte criticile formulate în sensul că instanţa de apel nu a aplicat prevederile Ordinului Preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Ministrului Sănătăţii nr. 1/2293/2022, Înalta Curte le va înlăura de la analiză, întrucât actul normativ invocat a intrat în vigoare ulterior datei procedurii accidentului care face obiectul prezentei cauze şi introducerii acţiunii, nefiind aplicabil ratione temporis.

În ceea ce priveşte argumentul de practică judiciară adus de recurent în susţinerea faptului că daunele morale nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, reprezentat de alte decizii ale Curţii de Apel Oradea, acesta nu conduce la o concluzie contrară celei din decizia recurată. Pe de o parte, jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept iar, pe de altă parte, situaţiile sunt diferite, legea fiind aplicată prin raportare la particularităţile raportului juridic respectiv.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât, ca parte căzută în pretenţii, să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2975 RON către intimata-reclamantă A., cheltuieli dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosarul de recurs şi suma de 1000 RON către intimatul-intervenient forţat E., cheltuieli dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Judeţean Bihor împotriva deciziei nr. 258/2024-A din 18 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B., A., A. în reprezentarea minorului C., D., cu intimaţii-pârâţi H., I., S.C. F., S.C. G., C.N.A.I.R.-Directia Regionala Drumuri şi Poduri Cluj şi cu intimatul-intervenient forţat E..

Obligă recurentul-pârât Consiliul Judeţean Bihor la plata sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A..

Obligă recurentul-pârât Consiliul Judeţean Bihor la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient forţat E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.