Motion to annul cassation ruling rejected; annulment requires total omission of pleaded ground, not alleged insufficient reasoning.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra contestaţie în anulare de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia nr. 419/27.02.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 82/A/20.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a admis recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva aceleiaşi decizii, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea, anularea deciziei contestate, rejudecarea recursului incident şi admiterea acestuia, având ca efect casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, precum şi obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că, deşi recursul incident promovat de aceasta a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs a examinat doar cel de-al doilea motiv de casare, care viza aplicarea greşită a normei de drept material cuprinsă în art. 2.528 alin. (1) C. civ., pe care l-a apreciat neîntemeiat, omiţând să analizeze şi primul motiv de casare invocat, prevăzut de pct. 6, respectiv critica privind neanalizarea de către instanţa de apel a momentelor considerate relevante pentru începutul cursului prescripţiei extinctive, 06.06.2018 şi 27.08.2021.

A învederat că a considerat necesară formularea recursului incident pentru ca, în eventualitatea admiterii recursului principal al intimatei şi al aprecierii acţiunii ca fiind prescrisă, prin raportare la momentul 03.08.2015, instanţa de recurs să analizeze şi alte momente care ar fi putut marca începutul cursului prescripţiei, respectiv momentul 06.06.2018, data la care a luat cunoştinţă de înscrisul cuprinzând depoziţia martorului D., tradus în limba română şi momentul 27.08.2021, data la care i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimată, împreună cu anexele 9 şi 18, însă Înalta Curte le-a lăsat necercetate.

A mai precizat că tribunalul a reţinut momentul 15.02.2017 ca fiind cel care marchează începutul cursului prescripţiei, deşi a analizat şi relevanţa momentului 06.06.2018, că instanţa devolutivă de control a reţinut momentul 03.08.2015, fără a analiza critica sa ce viza momentele 06.06.2018 şi 27.08.2021, iar instanţa de recurs nu a analizat relevanţa vreunuia din aceste momente, la fel cum nu a cercetat nici omisiunea curţii de apel de a explica de ce nu a putut reţine momentele invocate de aceasta ca fiind relevante pentru începutul cursului prescripţiei extinctive, ci s-a mulţumit să facă aprecieri de ordin general.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că instanţa de recurs nu a omis să cerceteze primul motiv de casare invocat prin recursul incident, ci, dimpotrivă, a realizat o analiză reală şi completă a criticilor formulate, respingându-le motivat.

Contestatoarea nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 21.08.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 24.09.2025, cu citarea părţilor.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestaţiei în anulare formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel că nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a problemelor de fond ce au fost soluţionate de instanţă în cadrul analizei motivelor de casare.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că admisibilitatea unei contestaţii în anulare întemeiată pe acest caz este condiţionată de omisiunea involuntară a instanţei de a analiza unul dintre motivele de nelegalitate invocate de parte în termen. Prin urmare, numai omisiunea involuntară a instanţei de recurs de a analiza un motiv de casare invocat de recurent, aspect ce presupune completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul considerentelor deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

În această paradigmă, nu poate constitui motiv de anulare a deciziei contestate insuficienta sau incompleta cercetare/motivare a tuturor argumentelor, câtă vreme instanţa învestită cu soluţionarea recursului este îndreptăţită să răspundă criticilor de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa argumentele expuse în susţinerea motivelor de nelegalitate.

Nici motivul reţinerii unor considerente care nu ar fi suficient de lămuritoare sau neînsuşirea motivelor de casare de către instanţa de recurs nu este de natură să atragă incidenţa prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă aceasta le-a analizat din perspectiva criticilor şi argumentelor de nelegalitate circumscrise acestora şi le-a apreciat ca fiind nerelevante din perspectiva soluţiei asupra recursului.

Transpunând aceste considerente de ordin teoretic la cauza pendinte, Înalta Curte constată că, pe calea recursului incident îndreptat împotriva deciziei civile nr. 82/A/20.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi şi finalizat cu pronunţarea deciziei a cărei anulare se solicită, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. - nemotivarea hotărârii şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În această etapă procesuală, deşi iniţial contestatoarea a reclamat omisiunea instanţei de recurs de a analiza primul motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ulterior, a susţinut că nu a analizat cele două momente invocate - 06.06.2018 şi 27.08.2021 - care ar fi putut marca începutul prescripţiei, precum şi faptul că nu ar fi cercetat omisiunea instanţei de apel de a explica de ce nu a reţinut aceste momente ca fiind relevante.

Verificând decizia contestată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs, contrar susţinerilor contestatoarei, a analizat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi l-a înlăturat motivat.

Astfel, din analiza deciziei contestate rezultă că, examinând critica privind nemotivarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, dedusă din lipsa considerentelor referitoare la alegaţiile prin care se tindea la stabilirea unui alt moment de început al curgerii termenului de prescripţie, instanţa supremă a subliniat că raţionamentul expus este de natură a configura cu pregnanţă că a existat o analiză a tuturor aspectele invocate de către recurenta-reclamantă, inclusiv din perspectiva momentelor indicate în memoriul de recurs şi pretins neanalizate. De asemenea, în considerentele aceleaşi decizii contestate prin prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte a evidenţiat faptul că, din moment ce instanţa devolutivă de control, în urma analizării probatoriului administrat şi interpretării textelor legale incidente, a statuat asupra momentului 03.08.2015, ca moment de debut al prescripţiei, nu mai era necesar să insereze considerente cu privire la toate apărările părţii. De asemenea, a statuat că o motivare corespunzătoare nu implică în mod necesar un răspuns detaliat şi expres la toate argumentele invocate de părţile litigante, ci este suficient, fie ca acestea să fie grupate, caz în care răspunsul instanţei să fie unul pentru singur toate argumentele astfel analizate, fie cercetarea susţinerilor să rezulte cu evidenţă din raţionamentul expus în considerentele hotărârii.

Aşadar, constatând că susţinerile părţii au primit o dezlegare în planul motivării din partea instanţei de recurs, prin decizia contestată, întrucât aceasta nu doar că nu a omis, ci, dimpotrivă, a examinat criticile recurentei şi a expus considerentele pentru care le-a găsit nefondate, Înalta Curte reţine că argumentele contestatoarei nu pot fi integrate cerinţei legale privind omisiunea de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate în termen.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă constată că motivele contestaţiei în anulare referitoare la pretinsa omisiune a instanţei de recurs de a analiza critica circumscrisă momentelor 06.06.2018 şi 27.08.2021 sunt dublate de veritabile critici aduse deciziei pronunţate în recurs, sub acelaşi aspect, ca expresie a nemulţumirii contestatoarei în raport cu soluţia admiterii recursului principal al reurentei-pârâte şi casării cu trimitere spre rejudecare, fiind, însă, incompatibile cu regimul juridic al căii extraordinare de atac promovate.

Faptul că partea nu împărtăşeşte raţionamentul instanţei de recurs, respectiv modul în care s-a decelat sensul criticilor de nelegalitate ale părţii, nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reţinându-se, astfel, că, în cadrul contestaţiei în anulare, faţă de limitele judecăţii, astfel cum au fost trasate de legiuitor, instanţa de retractare nu este abilitată să verifice legalitatea sau corectitudinea considerentelor deciziei contestate.

Cu alte cuvinte, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate eventuale greşeli de judecată, căci, altfel, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor la rejudecarea căii de atac, ceea ce ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice determinate de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu se confirmă incidenţa ipotezei statuate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 din acelaşi Cod, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 419/27.02.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 419/27.02.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.