Revision petition for contradictory rulings deemed time-barred because deadline ran from the date the appellate decision became final in insolvency proceedings, not from its service.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra revizuirii de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25.03.2025 sub nr. x/2025, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 şi rejudecarea apelurilor.

În motivarea cererii de revizuire, a arătat, pe de o parte, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tot ce s-a cerut prin cererile de apel, iar, pe de altă parte că, prin decizia atacată, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 586/01.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015; a invocat, astfel, în drept, ca temeiuri ale cererii de revizuire, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de revizuire invocat, a afirmat, în esenţă, că decizia a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale, instanţa nepronunţându-se asupra excepţiei invocate în cauză, iar, cu referire la cel de-al doilea motiv de revizuire, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa, la pronunţarea soluţiei, nu a avut în vedere decizia civilă nr. 586/01.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a statuat că toate operaţiunile au fost legale şi că singura prejudiciată este S.C. B. S.R.L., care a achitat integral contractul de novaţie.

Intimata S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi excepţia lipsei de interes în promovarea cererii, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, contrarietatea de hotărâri fiind invocată în mod formal, în cauză nefiind întrunită condiţia triplei identităţi de elemente, cele două cauze având obiecte diferite. Totodată, a subliniat că este lipsită de relevanţă invocarea deciziei civile nr. 586/01.03.2021, câtă vreme în cuprinsul acesteia nu se face nicio menţiune cu privire la actele juridice ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2019, respectiv anularea actelor subsecvente reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare autentificare sub nr. x/28.12.2017 şi nr. y/24.08.2018, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, iar în caz de imposibilitate de restituire a imobilului în natură, obligarea la plata contravalorii acestuia.

Intimata D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă cu privire la motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată având în vedere că decizia civilă nr. 586/01.03.2021 nu vizează obiectul, cauza şi părţile din prezentul dosar, nu a tranşat vreo chestiune litigioasă comună cauzei şi, oricum, a fost invocată şi analizată din perspectiva autorităţii de lucru judecat în calea de atac a apelului; totodată, a solicitat obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 888/28 mai 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţă a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (1) teza a II-a, art. 132 alin. (3) şi art. 510 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Bucureşti a disjuns capătul cererii de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pe care l-a reţinut spre competentă soluţionare.

Cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost trimisă şi ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar prin rezoluţia din 07.07.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 24.09.2025, cu citarea părţilor.

Prin concluziile scrise înaintate la dosar la 19.09.2025, cu referire la tardivitatea formulării cererii de revizuire, revizuentul a afirmat că decizia nr. 1953A/18.12.2024 i-a fost comunicată la 24.02.2025 iar cererea de revizuire a fost depusă la 25.03.2025, în termen, deoarece acesta curge de la comunicarea deciziei, demersul judiciar fiind condiţionat de cunoaşterea şi motivarea hotărârii, din moment ce este imposibil să se identifice contrarietatea unor hotărâri fără a compara considerentele.

Deliberând asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În procesul civil, căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică. În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi nici de la momentul în care acestea încep să curgă ori de la modalitatea în care acestea se calculează şi se socotesc împlinite.

Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Prin urmare, termenul de o lună prevăzut de acest text are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui nesocotire atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac, iar momentul de la care curge acesta este data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Articolul 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., statuează:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se menţionează că:

"Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Litigiul dedus judecăţii a fost calificat ca fiind un proces aferent procedurii insolvenţei, astfel că a fost soluţionat în primă instanţă de judecătorul sindic al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă (sentinţa civilă nr. 1178/13 martie 2024) iar ulterior, în apel, de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţi a a VI-a Civilă (decizia civilă nr. 1953/A/18 decembrie 2024).

În acord cu prevederile speciale şi derogatorii cuprinse în art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

În cauza pendinte, decizia nr. 1953A/18.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, supusă revizuirii, a devenit aşadar definitivă la data pronunţării, respectiv la 18.12.2024. Pe cale de consecinţă, valorificând regula inserată la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta este momentul de la care a început a curge termenul de o lună stabilit de legiuitor pentru ipoteza unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Calculul acestui termen procedural se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) 3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni".

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa dedusă judecăţii, reiese că termenul de o lună, în care se putea solicita revizuirea deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a început să curgă la data de 18 decembrie 2024 (data rămânerii definitive a ultimei hotărâri) şi s-a împlinit în ziua corespunzătoare celei de pornire, adică la 18 ianuarie 2025.

Prin raportare la aceste considerente, se observă că, depunând cererea de revizuire abia la data de 25 martie 2025, revizuentul a nesocotit termenul procedural prevăzut de lege, revizuirea fiind tardiv formulată.

Prin concluziile scrise înaintate la dosar, revizuentul a susţinut că termenul de declarare a căii de atac ar curge de la data comunicării hotărârii motivate, deoarece contrarietatea presupune a compara considerentele hotărârilor, iar, cu ocazia dezbaterilor, aceeaşi parte, prin apărător, a afirmat că termenul de o lună curge de la data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a deciziei nr. 1953A/18.12.2024, astfel că, în raport cu oricare din aceste momente, a apreciat că cererea de revizuire a fost formulată în termen.

Aceste argumente nu vor fi primite însă de instanţa supremă deoarece tind la stabilirea unui alt moment de debut al termenului de revizuire decât cel expres indicat de lege. Este lipsit de relevanţă faptul că hotărârea atacată a fost comunicată la un termen ulterior pronunţării, de vreme ce dispoziţia legală incidentă, cuprinsă în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este clară şi nesusceptibilă de interpretări, în sensul că momentul de început al termenului procedural de decădere este marcat exclusiv de data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, dintre cele despre care se afirmă că ar fi potrivnice.

Aceleaşi concluzii se desprind şi din considerentele reţinute de Curtea Constituţională în decizia nr. 743/22.11.2018, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care autorul său o motivase din perspectiva, susţinută şi de revizuentul din prezenta pricină, a imposibilităţii celui interesat de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri, atât timp cât ultima hotărâre nu este redactată şi comunicată, pentru a putea fi făcut un examen comparativ al argumentelor instanţelor.

În paragraful 16 al deciziei instanţei de contencios constituţional, Curtea a reţinut că hotărârea atacată cu revizuire "nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate (...)". Iar în paragraful 19 al aceleiaşi decizii, a reţinut că "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri" şi că, deşi prin prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste dispoziţii "se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Aşa fiind, în condiţiile în care dispozitivul deciziei ce formează obiect al căii de atac de faţă îi era defavorabil, calea extraordinară de atac de retractare ar fi trebuit promovată în termenul legal, care, în speţă, a început să curgă de la pronunţare, adică de la data la care hotărârea susceptibilă de revizuire a devenit definitivă, în acord cu considerentele expuse supra.

De asemenea, nu va fi primită nici susţinerea prin care se afirmă că modul de calcul al termenului de exercitare a revizuirii susţinut de intimată prin întâmpinare - prin raportare la data pronunţării deciziei atacate - ar contraveni dispoziţiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă".

Cu privire la această susţinere, instanţa supremă reaminteşte că o hotărâre judecătorească nu se comunică doar atunci când comunicarea ei este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căilor de atac. Comunicarea din oficiu a hotărârii judecătoreşti intervine atât în ipoteza în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la pronunţarea hotărârii (în cazurile expres şi derogator instituite de lege) dar şi când hotărârea nu este susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac de reformare.

Scopul instituirii de către legiuitor a regulii inserate în art. 427 alin. (1) C. proc. civ. nu a fost acela de a marca, în toate cazurile, prin comunicarea hotărârii, momentul de debut al unor termene procedurale în cadrul cărora hotărârea să poată fi atacată. Dimpotrivă, utilitatea practică a textului de lege are în vedere, pe lângă posibilitatea exercitării unei căi de atac, atunci când legea prevede că termenul curge de la comunicarea ei, şi simplificarea modului în care partea ia efectiv cunoştinţă de conţinutul hotărârii, ori pentru a-i facilita, atunci când se impune, formularea unor cereri de îndreptare a erorilor materiale, de completare a dispozitivului sau lămurire a hotărârii.

Aşadar, întrucât necomunicarea hotărârii atacate nu reprezintă un obstacol procedural care să împiedice curgerea termenului de revizuire şi nici un impediment pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va înlătura argumentele prezentate în justificarea declarării căii de atac după împlinirea termenului legal prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reţinând că revizuentul a nesocotit prevederile imperative ale art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului legal prevăzut de textul menţionat, instanţa supremă constată că valorificarea excepţiei de tardivitate face inutilă analiza celorlalte excepţii şi susţineri care conturează cadrul procesual, în acord cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din acelaşi Cod, excepţia tardivităţii cererii fiind o excepţie procesuală absolută şi dirimantă ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata D., Înalta Curte constată că aceste cheltuieli au fost solicitate formal, fără a fi făcută dovada existenţei şi întinderii lor, astfel că cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Respinge ca nefondată cererea intimatei D. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.