Inadmissibility of successive extraordinary appeal against final civil judgment due to exhaustion of single recourse
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Nine-Judge Panel) dismissed as inadmissible the appellant's new appeal, leaving the prior civil decision in force which had previously rejected both the plaintiff's and the state's appeals against the compensation award. The dispute concerned a claim for material and moral damages under criminal procedural provisions against the State, following the plaintiff's release from criminal investigation for fraud and forgery; the plaintiff had previously obtained a ruling at the intermediate appellate level ordering the State to pay moral damages, a decision whose validity was challenged by multiple appeals before the highest court. Relying on the principle of the unity of the appeal (unicitatea recursului) and the procedural code's limitation that appeals are only admissible against final judgments from first or second instance, the court held that the plaintiff's right to file a general appeal was extinguished upon the exhaustion of the single allowable recourse against the intermediate appellate decision, rendering the subsequent attempt to challenge the final high court ruling legally impermissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 504 C. proc. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 299 C. proc. civ, art. 377 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ, art. 129 din Constituția; Inadmissibility of successive extraordinary appeal against final civil judgment due to exhaustion of single recourse: Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 233 din 24 aprilie 2002, Tribunalul Bacău a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului P.L., privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice, la plata sumei de 500.000 dolari SUA, cu titlu de daune materiale și morale, în temeiul art. 504 C. proc. pen.
S-a reținut că reclamantul a fost scos de sub urmărire penală, pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., așa încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. (1) și (2) din același cod.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 57 din 7 octombrie 2002, a admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, a anulat sentința atacată și a reținut cauza, pentru rejudecare în fond.
Rejudecând fondul, instanța de apel a admis în parte acțiunea, prin decizia nr. 67 din 28 octombrie 2002 și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului, suma de 100 milioane lei cu titlu de daune morale.
Prin decizia nr. 714 din 30 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul P.L. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, împotriva deciziei nr. 67 din 28 octombrie 2002, a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul P.L. a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat de reclamantul P.L., împotriva unei decizii pronunțate de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs.
Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.
Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 C. proc. civ.
Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În concluzie, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.
Este de reținut că modul de determinare a căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia „Completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.
Drept urmare, recursul urmează a fi privit ca fiind inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în discuție constatându-se a fi întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.L. împotriva deciziei nr. 714 din 30 ianuarie 2004, pronunțată de secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1911/2003.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.