Cross-border vehicle damage: Causal link for loss-of-use period and cassation admissibility of generic substantive law claims

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Rădăuţi la data de 14 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 93.859,81 Euro cu titlu de despăgubiri, ca urmare a evenimentului rutier din data de 16.06.2015 din localitatea Benkovce - Slovacia din care suma de 76.195,17 Euro reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a autotractorului cu numărul de înmatriculare x şi a remorcii cu numărul de înmatriculare x, 14.818 Euro reprezintă sumă achitată cu titlu de rambursare a creditului (principal, dobândă şi comisioane) 3757/20.05.2014, credit contractat pentru achiziţionarea autotractorului cu numărul de înmatriculare x, suma de 2.846,645 Euro reprezintă sumă achitată cu titlu de rambursare a creditului (principal, dobândă şi comisioane), credit contractat pentru achiziţionarea semiremorcii C. cu numărul de înmatriculare x.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei instanţelor române, în cauză neexistând niciun caz dintre cele prevăzute de art. 1.081 C. proc. civ. pentru a fi atrasă competenţa instanţelor române. A mai invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Rădăuţi, întrucât valoarea litigiului depăşeşte 200.000 RON.

La data de 13 noiembrie 2017, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de modificare a acţiunii, precizări şi răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în primul rând, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. B. S.R.L., introducerea în cauză a societăţii de asigurare D., pârâta S.C. B. S.R.L. fiind corespondent de asigurare în România conform Regulamentului General Carte Verde. În al doilea rând, ca urmare a acestor precizări, a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, pârâta fiind corespondentul (reprezentantul) în România al societăţii de asigurare a autoturismului implicat în accident din a cărui culpă exclusivă s-a produs accidentul. A mai solicitat respingerea, ca nefondată, a excepţiei necompetenţei instanţelor române.

Prin sentinţa civilă nr. 337/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia necompetenţei instanţelor române, în baza art. 1065 din C. proc. civ., raportat la art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul UE nr. 1215/2012; s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Rădăuţi şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin încheierea din 26 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a prorogat stabilirea legii de drept material aplicabile odată cu fondul cauzei; de asemenea, s-a dispus, în temeiul art. 78 alin. (1) din C. proc. civ., introducerea în cauză a numitului E., în calitate de intervenient forţat.

La termenul din 10 ianuarie 2020, instanţa de judecată a respins, ca rămasă fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de modificarea cererii de chemare în judecată, pârâtă în cauză fiind D. prin corespondentul în B. S.R.L.

Prin încheierea din 25 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a numitului F. (succesor cu titlu particular al reclamantei, conform contractului de cesionare de drepturi litigioase, autentificat de Biroul Notarului Public G., sub nr. x/09.08.2018), în baza art. 39 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., fiind menţinută în cauză reclamanta A. S.R.L.

La termenul de dezbateri din 24 iunie 2022, instanţa a luat act de cererea precizatoare formulată verbal de către apărătorul reclamanţilor, domnul avocat H., privind micşorarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată. Astfel, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reclamanţii au arătat că înţeleg să îşi precizeze cuantumul pretenţiilor, în sensul că solicită suma de 56.353,68 Euro (lipsa de folosinţă) şi suma de 16.017,79 Euro, cu referire la creditul care a fost achitat cu privire la ansamblul tractor, cap tractor şi remorcă.

Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 153 din 15 iulie 2022, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. şi precizată de reclamantul F., în calitate de succesor cu titlu particular al reclamantei A. S.R.L., conform contractului de cesionare de drepturi litigioase autentificat de B.N.P. "G.", sub nr. x din data de 9 august 2018, în contradictoriu cu pârâta D., prin corespondentul B. S.R.L., intervenient forţat fiind E.; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului F., în calitate de succesor cu titlu particular al reclamantei A. S.R.L., a sumei de 56.353,68 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale (contravaloarea lipsei de folosinţă a vehiculelor avariate); de asemenea, pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului F. a sumei de 19.750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 66 din 17 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul formulat de pârâta D., prin corespondentul S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 153 din 15 iulie 2022 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă; s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că, menţinând soluţia de admitere în parte a cererii, s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 22.215,03 Euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii în favoarea reclamantului, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă (în loc de 56.353,68 Euro); s-au menţinut celelalte dispoziţii care nu contravin deciziei; s-au compensat cheltuielile de judecată solicitate de părţi în apel.

La data de 16 iunie 2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursurile declarate de recurentul-reclamant F. şi de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 66 din 17 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

1. Recursul formulat de către reclamantul F.;

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a aplicat, în mod greşit, dreptul slovac. Curtea de Apel Suceava a considerat că, pentru prejudiciul ulterior datei de 11 aprilie 2016 (data ofertei de despăgubire din 11 martie 2016 plus o lună pentru reparaţii), nu există o legătură de cauzalitate între accidentul auto şi prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a autovehiculului, în condiţiile în care reclamanta A. S.R.L., proprietara acestuia, primise oferta de despăgubire Casco şi putea proceda la repararea autovehiculului. Demararea unor proceduri judiciare, în contradictoriu cu asigurătorul Casco, în cadrul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, nu pot avea nicio legătură de cauzalitate cu accidentul auto în cauză, atâta timp cât prin sentinţa nr. 877/2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a reţinut că despăgubirea ofertată pe 11 martie 2016 şi plătită de asigurătorul Casco la data de 22 iulie 2016 era cea corectă, acesta din urmă fiind obligat doar la plata dobânzii legale calculate asupra despăgubirii pentru perioada cuprinsă între 22 iunie 2016 - 22 iulie 2016.

Din punctul de vedere al recurentului-reclamant, lipsa de folosinţă trebuie calculată până la momentul la care despăgubirea CASCO a intrat efectiv în patrimoniul reclamantei A. S.R.L., respectiv data de 22 iulie 2016, plus o lună pentru reparaţii, conform raţionamentului instanţei de apel, astfel că lipsa de folosinţă trebuia să fie calculată până la 22 august 2016.

Aceasta este interpretarea corectă a normelor de drept substanţial din dreptul slovac aplicabile speţei de faţă.

Faptul că asigurătorul Casco a emis oferta de despăgubire la data de 11 martie 2016 nu prezintă nicio relevanţă.

Potrivit recurentului, este importantă data la care suma a fost efectiv plătită - 22 iulie 2016. Acesta este momentul de la care reclamanta A. S.R.L. putea efectua reparaţiile, care ar fi durat încă o lună, până la 22 august 2016. De la această dată, se poate presupune că societatea ar fi avut posibilitatea să exploateze în mod corespunzător camionul şi remorca, astfel că ar fi putut să obţină profit.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul-reclamant a concluzionat în sensul că beneficiul nerealizat trebuie să fie calculat pentru perioada cuprinsă între 16 iunie 2015 - 22 august 2016, conform raportului de expertiză şi a suplimentului la raport, fiind vorba de suma totală de 32.080,18 Euro.

2. Recursul formulat de către pârâta D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L.;

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care asigurătorul RCA datorează lipsa de folosinţă, să fie avute în vedere termenele reglementate de Legea nr. 381/2001 din Slovacia şi de Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, raportate la conduita persoanei prejudiciate.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009, precum şi prevederile art. 5, art. 11 şi art. 15 din Legea nr. 381/2001 din Slovacia cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Din normele legale enunţate mai sus rezultă următoarele:

1. asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri numai dacă persoana prejudiciată formulează o cerere în acest sens;

2. asigurătorul RCA are obligaţia să emită o ofertă de despăgubire în termen de 3 luni de la primirea cererii de despăgubire;

3. sub sancţiunea plăţii de daune moratorii, asigurătorul RCA are obligaţia să achite despăgubirea în termen de 15 zile de la finalizarea dosarului de daună sau de la primirea unei hotărâri judecătoreşti cu suma de plată;

Asigurătorul RCA nu se identifică şi nu se confundă cu persoana răspunzătoare de producerea pagubei, astfel încât lui nu îi sunt aplicabile principiile răspunderii civile delictuale, în sensul că asigurătorul RCA nu este obligat la repararea integrală a prejudiciului, ci el acordă despăgubiri în condiţiile şi în limitele prevăzute de legea care reglementează asigurarea obligatorie RCA.

Obligaţia de plată a asigurătorului devine activă din momentul în care i se adresează o cerere de plată a despăgubirii. Este absurd să se considere că asigurătorul datorează ceva în lipsa unei cereri de despăgubire.

De pildă, un păgubit poate să aştepte 2 ani până să formuleze cererea de despăgubire şi apoi să solicite lipsa de folosinţă pentru bunul său avariat în accident, pe care nu a putut să-l utilizeze timp de 2 ani. În această situaţie, lipsa de folosinţă este consecinţa atitudinii păgubitului, care nu a făcut niciun demers pentru a repune în funcţiune bunul.

Perioada de aproape 9 luni de lipsă de folosinţă acordată de instanţă, de la data accidentului până la data ofertei asigurătorului Casco, este o perioadă excesivă din punctul de vedere al asigurătorului RCA şi nu reprezintă o lipsire de folosinţă cauzată de accident [art. 5 lit. h) din Legea nr. 381/2001].

Este o perioadă excesivă, întrucât păgubitul ar fi primit o ofertă de la asigurătorul RCA în doar 3 luni, iar nu în aproape 9 luni, cum s-a întâmplat pentru că s-a adresat asigurătorului Casco.

Recurenta-pârâtă consideră că este o perioadă care nu are legătură de cauzalitate cu accidentul, întrucât, pe de o parte, a fost opţiunea păgubitului să aleagă între cele două modalităţi de recuperare a pagubei (Casco versus RCA) şi, pe de altă parte, această perioadă de timp reprezintă termenul de care a avut nevoie asigurătorul Casco pentru a emite oferta de despăgubire.

Aşadar, termenul de 9 luni nu este unul obiectiv, generat de producerea accidentului (cum greşit a reţinut instanţa de apel), ci un termen care a depins/a fost influenţat de păgubit şi de asigurătorul său Casco, iar asigurătorul RCA nu datorează despăgubiri, conform legii, pentru perioade de timp aflate în afara posibilităţii lui de acţiune.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de reclamantul F., prin care a invocat excepţia nulităţii căii extraordinare de atac, arătând că recurentul-reclamant a indicat, în mod formal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În dezvoltarea acestui caz de nelegalitate, recurentul-reclamant nu a menţionat niciun text de lege care să fi fost încălcat de instanţa de apel, ci s-a limitat la afirma generic faptul că a fost aplicat greşit dreptul slovac. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, pentru argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării.

Recurentul-reclamant F. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 21 martie 2024 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 66 din 17 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, stabilindu-se termen la data de 13 iunie 2024, pentru judecata pe fond a recursului formulat de pârâtă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor; s-a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursului formulat de reclamantul F., până la termenul din 13 iunie 2024, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanţial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deşi le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat sau, deşi le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situaţiei de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii şi discordanţa acestei interpretări cu cea oferită de către instanţa de apel prin hotărârea recurată.

Aşadar, teza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situaţia de fapt reţinută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o semnificaţie juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanţelor de fond, care sunt suverane în ce le priveşte.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel.

În privinţa prejudiciului solicitat de reclamanţi, Curtea de Apel Suceava a făcut distincţie între lipsa de folosinţă în perioada cuprinsă între 16 iunie 2015 (data producerii accidentului) şi 11 martie 2016 (data ofertei de despăgubire formulate de către asigurătorul Casco, conform dovezii aflate la dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti) şi lipsa de folosinţă ulterior datei de 11 martie 2016.

Cu privire la prima perioadă (16 iunie 2015 - 11 martie 2016), instanţa de prim control judiciar a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii asigurătorului slovac, prevăzute în normele de drept material slovac arătate în considerentele deciziei recurate, respectiv eveniment cauzat de natura specifică a exploatării mijloacelor de transport, vinovăţia conducătorului auto asigurat în Slovacia, producerea unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate între accidentul auto şi prejudiciu. Curtea de Apel Suceava a reţinut că sunt îndeplinite primele trei condiţii ale răspunderii, nefiind de altfel contestate de apelantă. A constatat că este, de asemenea, îndeplinită ultima condiţie a răspunderii asigurătorului din Slovacia şi anume legătura de cauzalitate între accidentul auto şi lipsa de folosinţă a autovehiculului în perioada arătată. Astfel, în perioada scursă între data producerii accidentului şi data ofertei de despăgubire formulate de către asigurătorul Casco din România, este evident că proprietara autovehiculului în cauză nu a putut beneficia de folosinţa lui, această perioadă fiind necesară pentru aducerea autovehiculului în România şi desfăşurarea procedurilor de despăgubire de către asigurătorul Casco. Legătura de cauzalitate subzistă chiar dacă proprietara autovehiculului nu a formulat cererea de despăgubire la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie din Slovacia, ci a ales să formuleze cererea de despăgubire la asigurătorul CASCO din România, întrucât lipsa de folosinţă a fost determinată în mod obiectiv de aducerea autovehiculului avariat în România şi de procedurile desfăşurate de asigurătorul Casco în vederea stabilirii despăgubirii. Apelanta nu a făcut nicio dovadă, în sensul că aceste termene ar fi fost excesiv de lungi, dincolo de o perioadă normală necesară. Norma ASF nr. 23/2014, invocată de apelantă, nu este aplicabilă în cauză, întrucât normele de drept material incidente sunt cele slovace, după cum s-a arătat.

De asemenea, Curtea de Apel Suceava a apreciat că este îndeplinită condiţia legăturii de cauzalitate şi în ceea ce priveşte timpul efectiv necesar reparării capului tractor şi semiremorcă în cauză, ulterior ofertei de despăgubire din data de 11 martie 2016. Din raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul ataşat nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti şi din fişa de calcul a asigurătorului Casco a rezultat că orele de manoperă necesare pentru reparaţiile capului tractor şi semiremorcă însumează aproximativ o lună, perioadă cu care a fost, de altfel, de acord şi reprezentantul apelantei cu ocazia dezbaterii în fond a apelului. În lipsa administrării de către părţi a altor probe în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere termenul de o lună ca fiind necesar pentru repararea efectivă a autovehiculului.

În ceea ce priveşte prejudiciul ulterior datei de 11 aprilie 2016 (data ofertei de despăgubire din 11 martie 2016 plus o lună pentru efectuarea reparaţiilor), Curtea de Apel Suceava a reţinut că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul auto şi prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a autovehiculului în condiţiile în care proprietara acestuia primise oferta de despăgubire Casco şi putea proceda la repararea autovehiculului. Demararea unor proceduri judiciare în contradictoriu cu asigurătorul Casco, în cadrul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, nu pot avea nicio legătură de cauzalitate cu accidentul auto în cauză, în condiţiile în care, prin sentinţa nr. 877/2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a reţinut că despăgubirea ofertată pe 11 martie 2016 şi plătită de asigurătorul Casco la data de 22 iulie 2016 era cea corectă, acesta din urmă fiind obligat doar la plata dobânzii legale calculate asupra despăgubirii pentru perioada 22 iunie 2016 - 22 iulie 2016.

Înalta Curte reţine că prin criticile formulate în recurs partea nu demonstrează sensul în care instanţa de apel a încălcat legea, ci tinde la o reapreciere a întinderii despăgubirii acordate, cu titlu de lipsă de folosinţă, bazată pe elemente de circumstanţă determinate de aprecierea ca rezonabil a termenului de 9 luni şi a legăturii de cauzalitate între accidentul auto şi prejudiciul produs. Recurenta-pârâtă solicită instanţei de recurs un control de temeinicie, iar nu de nelegalitate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În realitate, autoarea căii de atac susţine faptul că termenul de 9 luni nu este un termen obiectiv pentru lipsa de folosinţă, paguba pretinsă fiind cauzată de fapta persoanei prejudiciate însăşi şi de asigurătorul ei Casco, întrucât a optat pentru acest tip de despăgubire şi că în situaţia în care reclamanta s-ar fi adresat pârâtei, i s-ar fi formulat o ofertă de despăgubiri în termenul de 3 luni.

Instanţa supremă reaminteşte că acest termen de 3 luni se calculează de la momentul depunerii cererii de despăgubire, iar nu de la data producerii accidentului. De asemenea, se constată că instanţa de prim control judiciar nu era îndreptăţită să considere că pentru un bun avariat pe teritoriul altui stat ar fi fost posibilă repararea şi repunerea în funcţiune într-un termen mai scurt.

Aşadar, aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci argumente în susţinerea temeiniciei apărărilor din apel asupra cărora instanţa de apel, în urma propriilor verificări, s-a pronunţat prin decizia atacată cu prezentul recurs.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei instanţei de apel.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant F., invocată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă şi extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Sancţiunea nemotivării recursului, aşa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ. este nulitatea. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Criticile expuse în calea de atac promovată de recurentul-reclamant F. vizează perioada de timp pentru care instanţa de apel a acordat despăgubiri, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a autovehiculului implicat în accidentul rutier. Astfel, s-a arătat că, în accepţiunea recurentului-reclamant, suma de bani acordată, cu titlu de lipsă de folosinţă, trebuie să fie calculată până la momentul la care despăgubirea Casco a intrat efectiv în patrimoniul reclamantei A. S.R.L., respectiv data de 22 iulie 2016, plus o lună pentru reparaţii, conform raţionamentului instanţei de apel. Aceasta este interpretarea corectă a normelor de drept substanţial din dreptul slovac aplicabile speţei de faţă, iar faptul că asigurătorul Casco a emis oferta de despăgubire la data de 11 martie 2016 nu prezintă nicio relevanţă.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul-reclamant a concluzionat în sensul că beneficiul nerealizat trebuie să fie calculat pentru perioada cuprinsă între 16 iunie 2015 - 22 august 2016, conform raportului de expertiză şi a suplimentului la raport, fiind vorba de suma totală de 32.080,18 Euro.

Înalta Curte constată că aceste susţineri, prezentate drept motive de recurs, nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, aşa cum, de altfel, este şi firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanţa examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurentul-reclamant privind modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate de instanţa de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşadar, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 66 din 17 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.