Lease Contract Validity and Tacit Renewal: Failure to Pay Judicial Stamp Duty on Cassation Appeal

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la 27 februarie 2023, sub nr. x/2023, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L. şi Unitatea Administrativ-Teritorială TIMIŞOARA, prin PRIMĂRIA ORAŞULUI TIMIŞOARA, a solicitat: a) în temeiul art. 1.810 C. civ., să se constate tacita relocaţiune cu privire la contractele de închiriere nr. x din 27 iunie 2019 şi nr. 60 din 11 septembrie 2019, împreună cu actele adiţionale nr. x şi 2 din 1 aprilie 2022, ajunse la termen la data de 1 noiembrie 2022, ca urmare a achitării în continuare a chiriei aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2022; b) în temeiul art. 1.786 C. civ., să se constate neîndeplinirea de către pârâta C.

S.R.L., în calitate de locator, a obligaţiei legale şi contractuale de a asigura folosinţa liniştită şi utilă a imobilelor ce fac obiectul actelor juridice menţionate anterior, întrucât pârâta nu deţine calitatea de proprietar/titular al unui drept de administrare cu privire la aceste bunuri, pe care le-a dat nelegal în folosinţă; c) în temeiul art. 1.248 C. civ., să se constate nulitatea relativă a contractelor de închiriere şi a actelor adiţionale sus-menţionate, întrucât consimţământul reclamantei, în calitatea de locatar, la încheierea actelor adiţionale, a fost viciat prin dol;

d) anularea contractelor de locaţiune 3 din 27 iunie 2019 şi nr. 60 din 11 septembrie 2019, şi a actelor adiţionale la acestea, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;

e) obligarea pârâtei C. S.R.L. la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de chirie în perioada 1 aprilie - 1 noiembrie 2022, în cuantum de 205.800 RON;

f) raportat la tacita relocaţiune şi în temeiul art. 1.254 alin. (3) C. civ., ca efect al anulării contractelor şi actelor adiţionale, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare, obligarea pârâtului B., în solidar cu pârâta C. S.R.L., la restituirea către reclamantă a sumei totale de 29.480 RON, reprezentând preţul chiriei pentru luna decembrie 2022, în baza contractelor de locaţiune, astfel cum au fost modificate prin actele adiţionale, achitat de către reclamantă prin ordinele de plată din 8 decembrie 2022, respectiv 20 decembrie 2022, în contul pârâtului B., la indicaţia acestuia din urmă, în calitate de asociat unic şi administrator al pârâtei C. S.R.L.;

g) raportat la tacita relocaţiune şi în temeiul art. 1.254 alin. (3) C. civ., ca efect al anulării contractelor şi actelor adiţionale, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare, obligarea pârâtei C. S.R.L. la restituirea sumei de 39.000 RON, reprezentând preţul chiriei aferente lunii noiembrie 2022, achitată de reclamantă prin virament bancar în contul pârâtei;

h) obligarea pârâţilor C. S.R.L. şi B. la restituirea tuturor bunurilor proprietatea reclamantei, consemnate în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc în luna aprilie 2023;

i) acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.248, art. 1.254, art. 1.778, art. 1.786, art. 1.789 şi ale art. 1.831 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 611/PI din 21 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantă, care a fost obligată la plata către pârâta C. S.R.L. a sumei de 12.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. a formulat apel.

Prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins cererile în probaţiune formulate de apelanta-reclamantă, prin avocat, ca nefiind utile soluţionării cauzei şi după acordarea cuvântului în dezbateri asupra apelului, a amânat pronunţarea hotărârii la data de 20 decembrie 2024.

Prin decizia nr. 656/A din 20 decembrie 2024, pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost respins apelul reclamantei, care a fost obligată la plata către intimaţii-pârâţi B. şi C. S.R.L. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 5 decembrie 2024, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, iar în subsidiar, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, a cărei soluţionare face de prisos examinarea altor excepţii sau a fondului cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune a se evidenţia faptul că, deşi recurenta-reclamantă a înţeles să formuleze recurs atât împotriva deciziei instanţei de apel, cât şi împotriva încheierii din 5 decembrie 2024, la această dată au avut loc dezbaterile asupra apelului declarat, fiind dispusă amânarea pronunţării, astfel încât încheierea respectivă face parte integrantă din decizie.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 656/A din 20 decembrie 2024, în cadrul acestuia fiind formulate şi critici cu privire la măsuri dispuse prin încheierea de dezbateri din 5 decembrie 2024.

În cauză, prin rezoluţia premergătoare din 10 aprilie 2025, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A. S.R.L. o taxă judiciară de timbru aferentă soluţionării recursului pendinte, în cuantum de 3.273,9 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, societatea fiind înştiinţată cu privire la această obligaţie la data de 23 aprilie 2025, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

De asemenea, prin citaţia transmisă pentru termenul din 23 septembrie 2025, instanţa de recurs a informat, din nou, recurenta-reclamantă cu privire la obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru stabilite în procedura de regularizare a cererii de recurs, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila x, însă aceasta nu a îndeplinit obligaţia privind timbrajul.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) din acelaşi act normativ stabileşte că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare până la termenul de judecată, potrivit comunicărilor aflate la dosar, precum şi faptul că în cauză nu operează scutirea legală de la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Referitor la cererea intimaţilor-pârâţi C. S.R.L. şi B. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Raportat la aceste norme, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimaţii-pârâţi au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs, din care rezultă că acesta a fost achitat de societatea C. S.R.L.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului, Înalta Curte, reţinând caracterul întemeiat al cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează să oblige recurenta-reclamantă la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-pârâtă C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 656/A din 20 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.