Cassation appeal annulled as untimbrable despite pending insolvency

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la achitarea sumei de 363.335,92 RON, actualizate prin aplicarea dobânzii convenţionale de 0,05%/zi de întârziere pentru suma de 249.867,46 RON, reprezentând diferenţa de achitat conform contract şi a dobânzii legale pentru suma de 113.468,46 RON, reprezentând contravaloarea platformă betonată, începând cu data scadenţei la plată a facturilor eliberate de A. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 171/2023/civ. specializat din 11 decembrie 2023, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 186.468,79 RON, din care suma de 34.381,90 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/28.02.2013, a sumei de 67.976,37 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/20.06.2013, a sumei de 84.110,52 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/20.06.2013, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere, aferent debitului fiecărei facturi în parte, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 şi până la data achitării integrale a debitului.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.921,78 RON, din care suma de 6.667,97 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/20.06.2013, a sumei de 36.615,72 RON, reprezentând debit aferente facturii nr. x/20.06.2013 şi a sumei de 6.638,09 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/28.02.2013, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă debitului fiecărei facturi în parte, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 şi până la data achitării integrale a debitului.

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi, reprezentând contravaloarea onorariilor expertului tehnic în construcţii şi expertului în contabilitate.

A admis în parte cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, respectiv a sumei de 10.000 RON.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată de reclamantă cu onorariul de avocat achitat de pârâtă, până la limita sumei de 7.328 RON.

A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.672 RON, reprezentând rest onorariu de avocat care nu a făcut obiectul compensaţiei.

A luat act că reclamanta a solicitat acordarea onorariului de avocat pe cale separată.

Prin încheierea din 10 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a fost amânată pronunţarea la 24 aprilie 2024, iar ulterior, pentru 30 aprilie 2024.

Prin decizia civilă nr. 175 din 30 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.R.L împotriva sentinţei nr. 171/2023/civ. din 11 decembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a încheierii de şedinţă din 24 mai 2023, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte.

A fost obligată pârâtă B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. şi suma de 4.180 RON, reprezentând parţial contravaloarea facturii nr. x/28.11.2012, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 şi până la data achitării integrale a debitului.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei şi suma de 113.468,46 RON, reprezentând turnare platformă betonată exterioară potrivit facturii nr. x/20.06.2013, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 şi până la data achitării integrale a debitului.

A fost păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu contravin prezentei decizii.

Pârâta a declarat recurs împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 şi a deciziei civile nr. 175 din 30 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2013, motivele fiind depuse la 5 iulie 2024.

În susţinerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 175 din 30 aprilie 2024, recurenta-pârâtă arată că soluţionarea apelurilor declarate în cauză s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de: art. 7, art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 264, art. 329, art. 337, art. 249 C. proc. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, o parte semnificativă şi determinantă pentru soluţia pronunţată a considerentelor deciziei recurate reprezintă pure speculaţii, nerezultând din nicio probă administrată. Or, potrivit art. 7 alin. (1), art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (2), art. 249 şi art. 264 C. proc. civ., instanţa trebuie să supună analizei probele efectiv administrate în cauză, iar hotărârea va cuprinde motivele pe care se întemeiază şi care sunt susţinute de probe.

În acest sens, recurenta-pârâtă expune ample argumente referitoare la considerentele instanţei de apel privind situaţia de fapt, pe care le apreciază ca fiind lipsite de orice suport probatoriu, în realitate, neexistând decât supoziţia instanţei în sensul că B. ar fi avut cunoştinţă de executarea lucrărilor şi-ar fi manifestat acordul tacit în vederea efectuării acestora.

Recurenta-pârâtă critică şi aspectele de fapt reţinute în considerentele decizorii cu privire la faptul livrării unor anvelope în vederea compensării cu această datorie, precum şi cele referitoare la închirierea buldoexcavatorului.

Un alt argument în susţinerea cererii de recurs este reprezentat de încălcarea normelor de procedură prin nerespectarea condiţiilor referitoare la prezumţiile judiciare - art. 329 C. proc. civ., prin raportare la art. 7, art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că niciuna din statuările instanţei de apel anterior indicate nu poate fi explicată prin aplicarea vreunei prezumţii judiciare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 329 C. proc. civ., respectiv ca acestea să aibă greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins şi numai atunci când este admisibilă dovada cu martori.

Recurenta-pârâtă arată, contrar celor reţinute de instanţă, că nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 309 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. şi că aceste dispoziţii ar putea fi opuse pentru a se face o probă cu prezumţie doar împotriva antreprenorului, contractul nr. x şi toate actele subsecvente fiind acte efectuate în exerciţiul activităţii profesionale a antreprenorului şi nu a beneficiarului construcţiei.

Recurenta-pârâtă mai invocă şi încălcarea normelor de procedură de la art. 249 C. proc. civ., prin raportare la art. 7, art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, reţinând că B. nu ar făcut proba unor fapte negative, suplimentar afirmând că sarcina probei în cazul cuantumului pretenţiilor la care A. ar fi fost îndrituită ar fi aparţinut B..

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură în privinţa administrării probei cu expertiza contabilă - art. 337 C. proc. civ., prin raportare la art. 7, art. 13 alin. (3), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, respingând apelul B. care viza soluţia de respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă pronunţată de prima instanţă, deşi era necesară cel puţin lămurirea raportului de expertiză contabilă.

Al doilea motiv de recurs invocat este reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocând existenţa unor vicii privind motivarea deciziei recurate, care ascund o lipsă a analizei/analiză profund superficială a susţinerilor B..

Recurenta-pârâtă susţine că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, sub un prim aspect, arătând că instanţa a reţinut în mod contradictoriu că nu se impune lămurirea/completarea raportului de expertiză contabilă, deoarece instanţa poate cenzura direct raportul de expertiză, însă decizia recurată este întemeiată pe concluzii eronate ale rapoartelor de expertiză, fără ca instanţa să le treacă printr-un filtru propriu.

Potrivit recurentei-pârâte, există o contradicţie vădită între soluţia privind respingerea apelului împotriva încheierii de şedinţă din data de 24.05.2023 pronunţate de Tribunalul laşi, prin care instanţa de apel a menţinut respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă şi motivarea acesteia.

Sub al doilea aspect, există o contradicţie privind modalitatea în care instanţa de apel a stabilit, exclusiv pe bază de speculaţii, în contra voinţei reale a părţilor, a înscrisurilor şi uzanţei anterioare statornicite între părţi, înţelegerea reală exprimată în mod presupus tacit a părţilor. Instanţa de apel nu a aplicat un raţionament unitar în privinţa condiţiilor de dovedire/stabilire a înţelegerii reale a părţilor.

Or, raţionamentul instanţei în privinţa documentelor care produc efecte juridice între părţi ar trebui să fie unul unitar şi previzibil.

Sub al treilea aspect, recurenta-pârâtă susţine că este o vădită contradicţie în raţionamentul instanţei când analizează şi reţine temeinicia pretenţiilor din factura nr. x/20.06.2013, reprezentând sistem semnalizare incendiu şi trape de fum, dar şi că "sistemul semnalizare incendiu nu a fost implementat de A."; că nu putea fi executat în perioada noiembrie- decembrie 2012, dar că ar fi fost executat până la 08.01.2013.

În susţinerea aceluiaşi motiv de casare, recurenta-pârâtă afirmă că decizia recurată nu răspunde la motivele sale de apel sau la apărările pe care le-a formulat.

Un ultim motiv de casare invocat este reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, invocă, sub un prim aspect, încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.240 şi 1.241 C. civ., privind forma contractului

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel a realizat o aplicare greşită a prevederilor art. 1.240 alin. (2) C. civ., considerând că voinţa de a contracta se poate exprima şi printr-un comportament care nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare, fără a ţine seama de prevederile art. 1.241 C. civ. care dau prevalenţă formei scrise a contractului, scopul întocmirii înscrisurilor sub semnătură privată fiind tocmai acela de a dovedi cu uşurinţă conţinutul acestuia şi de a scuti instanţa de judecată de a face dovada cu alte mijloace de probă, dacă va fi cazul, acest lucru fiind întărit şi de clauza 8.2 din contractul nr. x

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa trebuia să acorde prioritate aspectelor constatate în scris de părţi şi doar în lipsa unei astfel de forme să facă o analiză a conduitei acestora care să releve o intenţie distinctă.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.270 C. civ., relative la forţa obligatorie a contractului, instanţa de apel încălcând numeroase prevederi contractuale referitoare la modalitatea stabilirii preţului de către părţi, un posibil acord tacit neavând niciun corespondent în documentaţia contractuală, iar analiza de la pag. 36, par. 6 şi 7 este una trunchiată, care aplică în mod incomplet prevederile contractuale relevante.

O altă critică vizează încălcarea, respectiv al aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de C. civ. relative la condiţiile achitării preţului în cadrul contractului de antrepriză, sens în care recurenta-pârâtă invocă încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1.865 C. civ.

Astfel cum susţine recurenta-pârâtă, instanţa de apel a menţinut pretenţii ale reclamantei care derivau din lucrări aşa-zis devenite necesare cu privire la care antreprenorul nu a anunţat beneficiarul în prealabil şi cu privire la care nu a existat un acord al beneficiarului şi nici nu a fost agreat un preţ de ambele părţi.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.268 C. civ. relative la interpretarea contractului, sens în care arată că modificarea preţului putea opera doar cu privire la infrastructură, raportat la prevederile clauzei 9.2 din contract.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva încălcării, respectiv a aplicării greşite a normelor de drept material prevăzute de art. 67 din Norma Metodologică din 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii care reglementează N.C.S. (note de comandă suplimentară).

Se invocă de către recurenta-pârâtă şi încălcarea, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.345 C. civ. relative la îmbogăţirea fără justă cauză.

Potrivit recurentei-pârâte, decizia recurată este contrară şi art. 1.348 C. civ., articol care vizează îmbogăţirea fără justă cauză şi are denumire marginală "Caracterul subsidiar", potrivit căruia "Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat".

Raportat la situaţia de fapt expusă de A. prin apel, recurenta-pârâtă susţine că intimata-reclamantă ar fi putut avea, cel mult, calitatea unui constructor de rea-credinţă, în accepţiunea art. 586 alin. (1) C. civ., care a efectuat o lucrare adăugată voluptuară potrivit art. 585 alin. (1) C. civ. sau cel mult utilă asupra imobilului B., potrivit art. 584 alin. (2) din acelaşi cod.

În această privinţă, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a făcut o altă greşeală de interpretare, întrucât acţiunea în accesiune nu este deschisă numai proprietarului, după cum în mod vădit eronat a reţinut instanţa de apel, ci şi constructorului, care poate fi îndreptăţit la anumite despăgubiri, în funcţie de caracterul lucrării.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a ignorat că sunt incidente cele două cazuri prevăzute de art. 1.346 lit. b) şi c) C. civ. şi a reţinut incidenţa îmbogăţirii fără justă cauză a B. în accepţiunea art. 1.345 C. civ., dar, în mod nejustificat, a reţinut că A. este îndreptăţită la valoarea lucrării indicată de aceasta, iar nu la daunele (neprobate) conform prevederilor legale incidente.

În pofida acestor aprecieri ale instanţei de apel, recurenta-pârâtă arată că, în configuraţia îmbogăţirii fără justă cauză, A. putea solicita daune: în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar nu mai mult de limita propriei îmbogăţirii (art. 1.345 C. civ.), în condiţiile art. 1.639 şi urm. C. civ., la care face trimitere art. 1.347 din acelaşi cod.

Recurenta-pârâtă expune şi ample argumente referitoare la particularizarea motivelor de recurs asupra fiecăreia dintre pretenţiile deduse judecăţii.

În susţinerea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 10 aprilie 2024, recurenta-pârâtă arată că soluţia de respingere a cererii de administrare a probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcţii a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 13 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă expune obiectivele probei cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii, solicitate în apel, iar în raport de dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. susţine că soluţia de respingere a cererii de încuviinţare a probei cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii nu a fost motivată de instanţa de apel prin raportare la obiectivele propuse de B..

Astfel, recurenta-pârâtă invocă faptul că obiectivele propuse vizau aspecte determinante în privinţa executării obligaţiilor contractuale de către părţi, având atributul de a contribui la stabilirea adevărului în cauză, însă acestea au fost respinse luând în considerare simpla existenţă a expertizei administrate în fond, fără a expune un punct de vedere prin aplecare asupra obiectivelor noi propuse şi la argumentele sale, ceea ce a condus la încălcarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În plus, recurenta-pârâtă afirmă că instanţa de apel a creat o imposibilitate de dovedire a apărărilor sale, fiind privată, în mod nelegal, de dreptul la apărare consacrat art. 13 C. proc. civ., fiindu-i negată posibilitatea de a administra o probă utilă soluţionării cauzei, aptă să vină în sprijinul celor susţinute în apărare.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs reieşind că acestea sunt de fapt critici care vizează temeinicia deciziei si nu implică motive de nelegalitate care să se încadreze in cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin adresa depusă la dosar la 24 februarie 2025, apărătorii aleşi ai recurentei-pârâte au adus la cunoştinţa instanţei faptul că au făcut demersuri în vedere achitării de către partea pe care o reprezintă a diferenţei de taxă judiciară datorată, dar că acestea nu s-au finalizat, întrucât societatea este, la momentul actual, reprezentată de o altă persoană decât cea cu care au încheiat contractul de asistenţă juridică. Au învederat faptul că recurenta-pârâtă şi-a schimbat denumirea şi au solicitat ca obligaţia de achitare a diferenţei de taxă judiciară de timbru să fie comunciată recurentei-pârâte la sediul social.

Prin încheierea de şedinţă din 26 martie 2025, în complet de filtru, s-a dispus fixarea unui termen de judecată la 17 septembrie 2025, în vederea comunicării recurentei-pârâte a obligaţiei de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru datorată, în cuantum de 1.790,17 RON.

La 12 iunie 2025, apărătorii aleşi ai recurentei-pârâte au învederat că a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de aceasta şi au solicitat instanţei citarea părţii, prin administrator judiciar, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

Raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia netimbrării recursului, invocată de instanţă din oficiu, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Articolele 32 şi 33 din acelaşi act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 şi art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

În sarcina recurentei-pârâte s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.828,98 RON, obligaţie ce i-a fost comunicată la data de 30 iulie 2024, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

La 6 august 2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru - dosar.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent şi comunicat recurentei-pârâte la data de 11 februarie 2025, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, magistratul-asistent raportor a apreciat că se impune completarea taxei-judiciare de timbru cu suma de 1.790,17 RON.

Prin adresa depusă la dosar la 24 februarie 2025, apărătorii aleşi ai recurentei-pârâte au adus la cunoştinţa instanţei faptul că au făcut demersuri în vedere achitării de către partea pe care o reprezintă a diferenţei de taxă judiciară datorată, dar că acestea nu s-au finalizat, întrucât societatea este, la momentul actual, reprezentată de o altă persoană decât cea cu care au încheiat contractul de asistenţă juridică. Au învederat faptul că recurenta-pârâtă şi-a schimbat denumirea şi au solicitat ca obligaţia de achitare a diferenţei de taxă judiciară de timbru să fie comunciată recurentei-pârâte la sediul social.

Prin încheierea de şedinţă din 26 martie 2025, în complet de filtru, s-a dispus fixarea unui termen de judecată la 17 septembrie 2025, în vederea comunicării recurentei-pârâte a obligaţiei de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru datorată, în cuantum de 1.790,17 RON.

La 12 iunie 2025, apărătorii aleşi ai recurentei-pârâte au învederat că a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de aceasta şi au solicitat instanţei citarea părţii prin administrator judiciar, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

Prin adresele comunicate recurentei-pârâte, prin administrator judiciar provizoriu la 3 iulie 2025, respectiv la 7 iulie 2025 - dosar - i s-a comunicat acestei părţi obligaţia de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 1.790,17 RON, solicitându-se, totodată, ca reprezentantul legal să precizeze dacă înţelege să îşi însuşească cererea de recurs formulată prin avocat, obligaţii care nu au fost îndeplinite.

Se impune mai a se arăta că, potrivit deciziei nr. 2/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 2 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 32 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, raportat la dispoziţiile art. 197, art. 470 alin. (2) şi (3), respectiv art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., în cazul cererilor de chemare în judecată şi al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însuşirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvenţă desemnat în procedura ulterior declanşată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă a formulat cerere de recurs la data de 30 aprilie 2024, anterior deschiderii procedurii insolvenţei la data de 22 mai 2025, prin sentinţa civilă nr. 1479, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia I civilă în dosar nr. x/2024.

Înalta Curte, vând în vedere că recurenta-pârâtă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în baza dispoziţiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta C. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu D.., împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 şi a deciziei civile nr. 175 din 30 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.