Judicial recusal based on refusal to apply emergency law interpreting provision: lack of objective impartiality despite procedural disagreement

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 15 noiembrie 2023, sub numărul x/2023, reclamantul SINDICATUL SANITAS ARGEŞ, în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ ARGEŞ, a solicitat obligarea acestuia la plata diferenţei băneşti aferente indemnizaţiei de concediu pentru anul 2021, potrivit zilelor de concediu efectuate începând cu 01.01.2021, prin luarea în considerare la calculul indemnizaţiei de concediu, a sporului pentru activităţi deosebit de periculoase, în procent de 80% din salariul de bază, precum şi la actualizarea acestor diferenţe cu indicele de inflaţie, la care se va calcula dobânda legală; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2197, pronunţată la 12 iunie 2024 în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să recalculeze, pentru anul 2021, raportat la perioada efectiv lucrată, indemnizaţiile de concediu de odihnă ale reclamanţilor prin includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă a sporului de 80% din salariul de bază, pentru activitate în condiţii deosebit de periculoase, de care reclamanţii au beneficiat în anul 2021. De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită ca urmare a recalculării conform primului capăt de cerere şi indemnizaţia de odihnă efectiv plătită, sumele datorate urmând a fi actualizate în raport de rata inflaţiei până la momentul plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei fiecărui drept şi până la achitarea integrală.

Prin încheierea din cameră de consiliu din 15 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petentul SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ ARGEŞ privind recuzarea completului de judecată C2 - Apel.

Prin decizia civilă nr. 287 din 28 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ ARGEŞ împotriva sentinţei civile nr. 2197 din 12 iunie 2024, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Împotriva încheierii din cameră de consiliu din 15 ianuarie 2025, pârâtul a declarat recurs, în susţinerea căruia a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Recurentul-pârât precizează că cererea de recuzare pe care a formulat-o a fost motivată de respingerea de către completul de judecată învestit cu judecarea apelului a cererii sale, vizând aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2024.

În acest sens, recurentul-pârât susţine că obiectul dosarului supus apelului îl constituie drepturi salariate, pe rolul instanţei de fond - Tribunalul Argeş - aflându-se înregistrate mai multe dosare cu petit similar celui din această cauză, identice ca temeiuri de drept invocate în susţinerea acţiunilor formulate, în care figurează ca pârât, iar până în prezent asupra chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond atât a cauzei în speţă, cât şi a celorlalte cauze sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o decizie în care să dea o rezolvare de principiu acesteia.

Mai precizează recurentul-pârât că decizia nr. 67/2024 pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2024, invocată de Curtea de Apel Piteşti în motivarea respingerii cererii sale de aplicare a O.U.G. nr. 62/2024, nu poate fi considerată ca şi o sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la chestiunea supusă litigiului în dosarul nr. x/2023. Pe de o parte, obiectul dosarului nr. x/2024 vizează o situaţie generală, respectiv dacă sporurile pentru condiţii de muncă se includ sau nu în indemnizaţia de concediu, în timp ce prezenta cauză are un alt obiect şi anume o majorare temporară a sporului solicitată a fi luată în calcul în indemnizaţia de concediu de odihnă şi nu priveşte sporul în sine. Pe de altă parte, dosarul sus menţionat a fost finalizat printr-o decizie de respingere, ca inadmisibile, a sesizărilor din cadrul acestuia, nefiind astfel dată o rezolvare prealabilă a chestiunilor de drept supuse interpretării.

Or, potrivit recurentului-pârât, aceste aspecte sunt în măsură să genereze în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea completului de judecată.

Potrivit recurentului-pârât, prin respingere cererii menţionate, completul recuzat a refuzat să dea curs unor dispoziţii legale incidente de drept în litigiu, fiind îndeplinite în totalitate condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 62/2024 pentru aplicarea acestui act normativ, pe care de altfel ar fi trebuit să le invoce şi să le pună în aplicare din oficiu, dar s-a şi substituit în rolul legal pe care instanţa supremă îl are în ceea ce priveşte soluţionarea prealabilă a chestiunii de drept din aceste speţe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2024 şi art. 42 alin. (1) pct. l3, art. 46, art. 47 şi art. 53 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Recurentul-pârât a depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o natură subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

În cauză, recurentul-pârât invocă drept element care este în măsură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea magistraţilor recuzaţi faptul că cererea sa de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2024 a fost respinsă.

Or, astfel cum în mod legal instanţa a arătat prin încheierea recurată, aceste argumente reprezintă critici aduse în raport de măsurile dispuse de instanţă, iar soluţionarea nefavorabilă a unor cereri ale părţilor nu face ca magistraţii să devină incompatibili.

Înalta Curte reţine că recurentul-pârât nu a dovedit că există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor recuzaţi, iar susţinerile sale se circumscriu unei atitudini subiective, generate de măsurile dispuse de instanţă care, în cauză, nu coincid cu aşteptările părţii.

Astfel, simpla nemulţumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva motivelor invocate de recurentul-pârât.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ ARGEŞ împotriva încheierii din 15 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosar nr. x/2023, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.