Arbitral award survives annulment bid; fee award appeal inadmissible for lacking cassation grounds

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitraj înregistrată la 28 aprilie 2023 pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a jud. Dolj, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ: să se constate că revendicările reclamantei privind prelungirea duratei de execuţie erau întemeiate şi că depăşirea acestei durate nu îi este imputabilă; să se constate netemeinicia notificării de reziliere a acordului contractual (adresa CONSILIULUI JUDEŢEAN DOLJ nr. 36188/22.12.2022) şi să se dispună anularea acesteia; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 3.184.097,8 RON (T.V.A. inclus).

La termenul de judecată din 10 august 2023, tribunalul arbitral a introdus în cauză UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL DOLJ.

Prin sentinţa nr. 1 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj în dosarul nr. x/2023, s-a admis în parte cererea arbitrală formulată de reclamanta A. S.R.L. şi au fost obligaţi pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL DOLJ, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi CONSILIUL JUDEŢEN DOLJ, prin Preşedinte, la plata sumei de: 1.386.555,29 RON, reprezentând contravaloarea situaţiilor de lucrări cu numerele 35, 36 şi 38, aferente facturilor din 10.11.2022 şi a sumei de 1.797.542,51 RON, reprezentând contravaloarea situaţiilor de lucrări cu numerele 39 şi 40, precum şi a penalităţilor de întârziere în valoare de 35.998,84 RON, calculate de la data scadenţei şi până la data introducerii cererii de arbitrare, urmând ca pentru restul perioadei, de la data introducerii cererii de arbitrare (28.04.2023) şi până la data plăţii integrale, acestea să fie calculate la nivelul ratei dobânzii de referinţă a B.N.R.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor arbitrale în valoare totală de 109.509,19 RON.

Prin sentinţa nr. 36 din 26 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de reclamanţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL DOLJ şi CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ împotriva sentinţei nr. 1 din 23 aprilie 2024 şi a încheierii din 25.03.2024, pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu A. S.R.L., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C. FILIALA PRAHOVA.

Prin decizia nr. 1 din 14 noiembrie 2024, pronunţată de aceeaşi instanţă, a a fost admisă cererea formulată de petenta A. S.R.L. şi s-a dispus completarea sentinţei nr. 36 din 26 septembrie 2024 în sensul că au fost obligaţi reclamanţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL DOLJ şi CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ la plata în solidar a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus.

Reclamanţii U.A.T. DOLJ şi CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ au declarat recurs împotriva sentinţei nr. 36 din 26 septembrie 2024, iar pârâta A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORŢIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ŞI D., a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1 din 14 noiembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

În susţinerea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. h), hotărârea arbitrală încălcând dispoziţiile imperative ale legii.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa a reţinut că judecarea litigiului arbitral de către instituţia desemnată convenţional de părţi, prin aplicarea propriilor norme de procedură, iar nu a normelor de procedură ale unei alte instituţii arbitrale, este reglementată imperativ de lege, prin dispoziţiile art. 619 alin. (2), raportat la art. 550 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, recurenţilor-reclamanţi apreciază că instanţa a dat eficienţă unor prevederi legale care nu sunt incidente în cauză.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi precizează că art. 541 alin. (2) din Codul de procedură civilă stabileşte că, sub rezerva ordinii publice şi a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor etc.

Mai susţin recurenţii-reclamanţi că acordul contractual nr. x/23.07.2019, încheiat între părţi, are caracter administrativ şi că forma de întocmire a contractului este cea impusă imperativ prin H.G. nr. 1/2018, care precizează clauzele contractuale de la care părţile nu aveau posibilitatea să deroge, sub sancţiunea nulităţii.

Astfel, potrivit acordului contractual de lucrări nr. x/23.07.2019 - clauza 70, clauză de la care părţile şi tribunalul arbitral nu puteau deroga, prevedea soluţionarea prin arbitraj a oricărei dispute rezultate din contract sau în legătură cu acesta, potrivit regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comerciale Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României - normă cu caracter imperativ.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod greşit aplicabilitatea prevederilor art. 619 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că alin. (3) prevede: "Dacă părţile nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedură ale arbitrajului instituţionalizat în vigoare la momentul sesizării acestuia".

Contractul încheiat de părţi fiind impus prin H.G. nr. 1/2018, se putea deroga de la acesta numai cu privire la elementele precizate în mod expres în anexa 1 din acest act normativ, sub sancţiunea nulităţii, şi, prin urmare, regulile de procedură un puteau fi decât cele ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Mai arată recurenţii-reclamanţi că dispoziţiile art. 550 alin. (1) C. proc. civ., avute în vedere de instanţa de fond în susţinerea soluţiei adoptate, au fost interpretate într-o manieră proprie, nelegală.

Recurenţii-reclamanţi concluzionează în sensul că întreaga procedură arbitrală s-a desfăşurat sub imperiul Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Dolj, cu încălcarea normelor imperative ale H.G. nr. 1/2018.

Acelaşi motiv de casare este invocat de recurenţii-reclamanţi şi în ceea ce priveşte acţiunea în anulare reglementată de art. 608 alin. (1) lit. f), incidentă atunci când tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că tribunalul arbitral avea obligaţia de a analiza notificarea de reziliere din perspectiva exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi precizează că motivul prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. civ. a fost invocat în acţiunea în anulare ca urmare a nerespectării de către tribunalul arbitral a principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 şi art. 575 alin. (2) C. proc. civ.

Dezvoltând această critică, recurenţii-reclamanţi arată că, prin încheierea din 25 martie 2024 care face parte integrantă din sentinţa nr. 1/23.04.2024, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj în dosarul nr. x/2023, reprezentantul convenţional al societăţii A. S.R.L. a precizat că prin cererea formulată a solicitat anularea notificării de reziliere, prin prisma pretenţiilor avute, respectiv capătul de cerere având ca obiect contravaloare lucrări, însă nu solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reactivării contractului şi că penalităţile de întârziere, solicitate de către pârâţi, nu fac obiectul acestui dosar, existând o cerere de creanţă în dosarul de insolvenţă, cerere înscrisă în tabelul preliminar sub condiţia soluţionării cererii de arbitrare.

Astfel cum detaliază recurenţii-reclamanţi, în considerentele hotărârii contestate, tribunalul arbitral a menţionat că pretenţiile reclamantei sunt reprezentate de solicitarea de achitare a contravalorii situaţiilor de lucrări cu numerele 35, 36, 38, aferente facturilor nr. B3401, B3402 şi B3403 în valoare de 1.386.555,29 RON, a situaţiilor de lucrări cu numerele 39 şi 40 în valoare de 1.797.542,51 RON, precum şi a penalităţilor de întârziere în valoare de 44.810 RON la data introducerii cererii de arbitrare.

Totodată, într-o primă fază, tribunalul arbitral a reţinut în mod corect că reclamanta nu solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reactivării contractului, recurenţii-reclamanţi apreciind că nu se mai impunea analizarea notificării de reziliere.

Ulterior, tribunalul arbitral a analizat notificarea de reziliere a contractului, depăşind limitele învestirii, în situaţia în care A. S.R.L. a precizat că nu solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară, ceea ce apriori ar fi necesitat anularea notificării de reziliere, notificare ce a rămas în fiinţă şi a produs efecte juridice.

Ca atare, tribunalul arbitral era obligat să statueze doar asupra celor solicitate de părţi, fără a putea depăşi cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor, cât şi a apărărilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, aceasta precizează că prin decizia nr. 1 din 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Craiova a admis cererea privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 36 din 26 septembrie 2024 şi a obligat în solidar reclamanţii la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus.

Cenzurarea onorariului de avocat este, în opinia recurentei-pârâte, nelegală, instanţa încălcând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 132 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit recurentei-pârâte, cuantumul onorariului de avocat trebuie apreciat de către instanţă în funcţie de mai multe criterii: cel al valorii pricinii - creanţa fiind în cuantum de 3.375.973,14 RON - şi al complexităţii - cauza fiind una complexă, cu implicaţii atât pe plan patrimonial, cât şi asupra capitalului de imagine al celor două entităţi, dar şi în raport de criterii pertinente, impuse de obiectul cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părţilor.

Precizează recurenta-pârâtă că activitatea avocatului începe cu mult înainte de înfăţişarea la instanţa, necesitând studierea documentelor, analizare, pregătire şi redactarea cererilor ce urmează a fi depuse în cauză, urmate de prezentarea şi susţinerea cauzei în fata instanţelor.

Sub un alt aspect, subliniază că, în raport de valoarea pricinii, onorariul perceput de reprezentantul convenţional este într-un procent extrem de mic, sub 1% din valoarea creanţei, nefiind din acest punct de vedere disproporţionat.

Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere că onorariul de avocat este stabilit inter partes, conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, în raport de elementele prevăzute în alin. (3) al textului menţionat şi concluzionează că nu se impunea reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu de avocat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi a fost comunicată recurentei-pârâte la 12 februarie 2025, iar cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la 17 februarie 2025.

La 18 februarie 2025, recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.

La 21 martie 2025, recurenţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care au solicitat anularea cererii de recurs, în raport de decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că este criticată reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la 8 aprilie 2025, iar recurentei-pârâte la aceeaşi dată.

La 22 aprilie 2025, recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare.

La 1 septembrie 2025, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând sentinţa nr. 36 din 26 septembrie 2024 în raport cu criticile formulate de recurenţii-reclamanţi, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecăţii, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentinţa prin care a fost respinsă acţiunea recurenţilor-reclamanţi în anularea unei hotărâri arbitrale, cale de atac supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supusă exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi act normativ şi obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinţei, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acţiune în anulare conform art. 608 Cod procedură civilă sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare şi vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală, precum şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva sentinţei recurate, nu şi acelea care se raportează la sentinţa arbitrală şi a celor referitoare la fondul litigiului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Înalta Curte observă că, în susţinerea acestui motiv de casare, recurenţii-reclamanţi au solicitat, în raport de dispoziţiile art. 608 lit. h) Cod procedură civilă, anularea hotărârii arbitrale ca urmare a încălcării dispoziţiilor imperative ale legii, respectiv ale H.G. nr. 1/2018, arătând că întreaga procedură arbitrală s-a desfăţurat sub imperiul Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Dolj şi nu potrivit Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Analizând criticile recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt" şi pe cele ale art. 608 alin. (2) din acelaşi act normativ, care dispun că "Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604".

Din interpretarea textelor de lege citate rezultă că, pentru a nu fi decăzuţi din dreptul de a invoca neregularităţi referitoare la desfăşurarea procedurii arbitrale, recurenţii-reclamanţi ar fi trebuit să invoce mai întâi excepţiile în faţa tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, pentru ca mai apoi în ipoteza respingerii acestora, să poată solicita în faţa curţii de apel, anularea hotărârii arbitrale pentru motivele menţionate.

În cauza de faţă, recurenţii-reclamanţi nu au urmat procedura menţionată, ci au invocat neregularităţile direct în faţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare, sancţiunea fiind decăderea părţii din dreptul de a invoca ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile referitoare la regulile de procedură aplicabile litigiului, care nu au fost ridicate în faţa tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, aspect reţinut în mod legal de Curtea de Apel Craiova, orice alt considerent al Curţii cu privire la acest aspect fiind de prisos.

Din perspectiva aceluiaşi motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenţii-reclamanţi critică hotărârea Curţii de Apel Craiova, în raport de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f), susţinând că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucuri care nu s-au cerut.

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi nu dezvoltă niciun argument de nelegalitate în raport de hotărârea atacată, reluând criticile expuse în susţinerea acţiunii în anulare, ce vizează hotărârea instanţei arbitrale.

Având în vedere că în recurs nu se reia judecata acţiunii în anulare, ci se realizează un examen al legalităţii hotărârii curţii de apel, recurenţii-reclamanţi aveau obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze la considerentele formulate în justificarea soluţiei date acţinii în anulare, să le combată şi să expună un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea sentinţei, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Dimpotrivă, prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi, reiterând motivele din cadrul acţiunii în anulare, ignoră existenţa judecăţii anterioare şi hotărârea recurată, făcând abstracţie, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului. Or, simpla reluare a susţinerilor din cuprinsul acţiunii în anulare nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Aşadar, recurenţii-reclamanţi nu se raportează, prin criticile formulate, la considerentele curţii de apel şi nu arată în ce modalitate sentinţa atacată este contrară legii, iar absenţa unor critici punctuale privind soluţia şi considerentele primei instanţe, instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va lua în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de reclamanţi, excepţie ce va fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că, în susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă critică decizia nr. 1 din 14 noiembrie 2024, exclusiv din perspectiva diminuării de către instanţă a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.

Argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susţinerea recursului declarat reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu de legalitate.

Acest critici că nu se încadrează în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de recurs în interesul legii: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi U.A.T. DOLJ şi CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ împotriva sentinţei nr. 36 din 26 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat. Totodată, va admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocată de recurenţii-reclamanţi şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORŢIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ŞI D., împotriva deciziei nr. 1 din 14 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi U.A.T. DOLJ şi CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ împotriva sentinţei nr. 36 din 26 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORŢIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ŞI D., invocată de recurenţii-reclamanţi.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORŢIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ŞI D., împotriva deciziei nr. 1 din 14 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.