Hotel operator's appeal rejected: statutory damages upheld for unauthorized public broadcast in undeclared cabins.

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 09 noiembrie 2021, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. să pronunţe o hotărâre prin care:

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 31.125 RON (10.375 RON X 3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.11.2018-31.03.2020 si respectiv 01.06.2020-30.09.2021, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv B. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, C. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, D. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, Cabana Turistică PADES clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, E. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, F. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, F. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, F. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, F. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş şi G. aflat la aceeaşi adresa ca şi Cabanele turistice;

- să fie obligată pârâta să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecăţii), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018, Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

Prin sentinţa civilă nr. 827 din 12 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a constatat competent teritorial Tribunalul Timiş şi a declinat cauza acestei instanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 251 din 02 martie 2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş, invocată de instanţă din oficiu, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 943 din 23 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub nr. x/2021.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa civilă nr. 734/24.05.2024 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea formulată şi precizată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 16.017 RON, despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie, aferente perioadei 01.11.2018-31.03.2020, pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM situate în jud. Timiş, respectiv, B., C., D., H., E., F., F., F., F. şi G..

În rest cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 870 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A. S.R.L..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 260 din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 734/24.05.2024 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

A obligat apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

A respins cererea apelantei pârâte cu obiect cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 11 decembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Cererea de recurs a fost comunicată reclamantei Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM la data de 20 decembrie 2024, conform comunicării de la dosarul de recurs.

6. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, în principal reţinerea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei hotărâri de admitere a cererii formulate, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - s-a susţinut că s-a motivat confuz sau sumar respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

Astfel, instanţa de apel reţine faptul că "trebuie să facem distincţie între data obţinerii mijloacelor de probă si conţinutul probator al acestora", că în anul 2012 pârâta ar fi obţinut clasificarea de la Ministerul Turismului şi că potrivit Ordinului nr. 65/2013, toate structurile de cazare turistică de 3 stele trebuie obligatoriu să aibă televizor cu canale TV în camerele comune.

Mai mult, instanţa de apel motivează în sensul că din aceste elemente s-ar naşte o "prezumţie privind dotarea camerelor cu TV, precum şi a desfăşurării activităţii lucrative în perioada de referinţă", iar sarcina răsturnării acestei prezumţii ar reveni pârâtei.

Critică faptul că aplicarea unei prezumţii deduse dintr-un act normativ (Ordinul nr. 65/2013) ulterior momentului la care pârâta a obţinut clasificarea unităţilor de cazare turistica (2012) reprezintă o motivare confuză şi contradictorie.

Menţionează că nu s-ar fi putut conforma în anul 2012 unor cerinţe reglementate abia în anul 2013.

Invocă acest motiv de casare cu privire la absenţa oricărei motivări a instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 20 din Legea nr. 8/1996 în sensul în care reclamanta nu a dovedit "comunicarea publică a fonogramelor", respectiv comunicarea "făcuta într-un loc deschis publicului".

Arată că a învederat faptul că pentru a fi în prezenţa unei "comunicări publice" este necesar în primul rând să existe o comunicare (adică o difuzare) a respectivelor fonograme, iar în al doilea rând să existe un public care să recepţioneze respectivele difuzări.

Or, în condiţiile în care din ansamblul probatoriu administrat nu a rezultat efectuarea acestor "comunicări publice", solicită să se constate că omisiunea instanţei de apel de a motiva cu privire la respingerea susţinerilor sale reprezintă un motiv de casare care se impune a fi analizat în cadrul recursului.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a susţinut aplicarea greşită a Deciziei ORDA nr. 305/2011 raportat la Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016 privind legitimarea procesuală activă a reclamantei.

A susţinut că prin Decizia ORDA nr. 305/2011 din 29.12.2011 s-a stabilit că organismul de gestiune colectiă desemnat de ORDA drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi este Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX), nu reclamanta din cauză.

Mai mult, se poate observa că Decizia ORDA nr. 305/2011 a modificat Decizia ORDA nr. 399/2006 în baza căreia reclamanta CREDIDAM fusese iniţial desemnată colector al respectivelor remuneraţii, calitate care însă a încetat în anul 2011 odată cu emiterea Deciziei nr. 305.

În plus, Deciziile ORDA nr. 10/2016 şi nr. 120/2016 aduc clarificări privitoare la stabilirea modalităţii de calcul a remuneraţiei datorate artiştilor, făcând trimitere la reclamantă doar în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe şi nu de colector al respectivelor remuneraţii.

Apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a Deciziilor ORDA, făcând o confuzie între calitatea de organism de gestiune raportat la cea de colector al remuneraţiilor şi apreciind, pe cale de consecinţă, în mod greşit, că reclamanta ar beneficia de legitimare procesuală activă în baza deciziilor din 2016 care nu ar fi putut să fie inlaturate prin decizia din anul 2011.

S-a mai susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 188 din Legea nr. 8/1996 cu privire la determinarea valorii despăgubirilor solicitate de reclamantă.

În aplicarea acestor prevederi legale, instanţa de apel apreciază că nu este necesar ca reclamanta (cel puţin) să încerce dovedirea criteriilor prevăzute la lit. a), ci ca instanţa însăşi poate ajunge la concluzia că aplicarea acestor criterii nu ar fi posibilă "în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei" întrucât "a proba câştigurile nerealizate de persoanele reprezentate ar echivala cu o adevărată probatio diabolica".

Teza instituită de alin. (2) lit. b) nu reprezintă decât o excepţie de la regula menţionată la lit. a), iar ca orice excepţie, aceasta este de strictă interpretare şi aplicabilitate, exclusiv în condiţiile expres prevăzute în textul legal invocat.

Susţine că reclamanta nu a dovedit niciunul dintre elementele pe care îşi fundamentează acţiunea, respectiv nu a dovedit nici că pârâta ar fi realizat comunicări publice de fonograme şi prestaţii artistice în perioada 01.11.2018-31.03.2020 şi nici care ar fi motivele pentru care nu a putut aplica în speţă criteriile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, recurgând la soluţia alternativă prevăzută la lit. b) a aceluiaşi articol.

Apreciază că, întrucât sarcina probei revenea reclamantei, acţiunea formulată se impunea a fi respinsă.

În drept, pârâta şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea deciziei civile recurate şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

În ceea ce priveşte prima critică de nelegalitate, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta a imputat instanţei de apel o motivare confuză sau sumară raportat la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, întrucât în anul 2012 pârâta ar fi obţinut clasificarea de la Ministerul Turismului şi potrivit Ordinului nr. 65/2013, toate structurile de cazare turistică de 3 stele trebuie obligatoriu să aibă televizor cu canale TV în camerele comune. S-ar fi aplicat astfel o prezumţie dedusă din acest act normativ ulterior momentului la care pârâta a obţinut clasificarea unităţilor de cazare turistică.

Se invocă acest motiv de casare şi cu privire la absenţa motivării instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 20 din Legea nr. 8/1996 în sensul în care reclamanta nu a dovedit "comunicarea publică a fonogramelor", respectiv comunicarea "făcuta într-un loc deschis publicului". Or, din ansamblul probatoriu administrat nu a rezultat efectuarea acestor "comunicări publice". Solicită să se constate că instanţa de apel a omis să motiveze cu privire la respingerea susţinerilor sale.

Sub un prim aspect, trebuie menţionat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

În cazul concret al speţei de faţă, deşi recurenta-pârâtă susţine - în coordonatele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - că instanţa de apel i-a analizat confuz şi sumar excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cazul de casare prevăzut de norma citată nu este incident.

Astfel, având în vedere că nu se reclamă absenţa completă a motivării deciziei recurate şi nici o argumentare contradictorie, ci doar caracterul sumar şi confuz al unui răspuns la anumite critici din apel, Înalta Curte apreciază, în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că acest motiv de recurs se poate analiza eficient prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, reclamând absenţa unui răspuns clar şi complet la o excepţie invocată prin cererea de apel, considerată de parte determinantă, nelegalitatea invocată poate fi analizată în contextul obligaţiei instanţei de a soluţiona cauza în limitele învestirii (art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cu referire directă la limitele judecăţii în apel, trasate de art. 476 şi art. 477 C. proc. civ. şi respectiv a obligaţiei instanţei de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele pentru care a pronunţat soluţia cuprinsă în dispozitiv, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., toate acestea fiind norme de procedură a căror nesocotire este sancţionată cu nulitatea).

Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar motivul de apel formulat de apelanta-pârâtă nu a rămas fără răspuns, considerentele relevante fiind următoarele:

"Pentru a-şi susţine lipsa de calitate procesuală, pârâta s-a prevalat din nou de faptul înstrăinării bunurilor în anul 2020, de perfectarea promisiunii de vânzare-cumpărare în 2019, de descrierea imobilelor în cartea funciară, de o pretinsă inactivitate în perioada anterioară, de eronata aplicare de către prima instanţă a normelor procedurale în materie de probaţiune - răsturnarea sarcinii probei şi pretinderea probării unor fapte negative, toate în contextul în care reclamanta nu ar fi furnizat, în opinia pârâtei, decât probe ulterioare înstrăinării spaţiilor.

Într-adevăr, conform Deciziei ORDA nr. 10/2016, prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înţelege persoana fizică autorizată (PFA, etc.) sau persoana juridică care deţine ori foloseşte cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spaţii închise sau deschise, în care sunt instalate sau deţinute aparate sau orice alte mijloace mecanice, electronice, digitale, cum ar fi aparatură de redare a înregistrărilor sonore, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoţite de sunet, spaţii în care are acces publicul. Definiţia acestei calităţi rezultă şi din interpretările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la aspecte legate de comunicarea publică de fonograme prin utilizarea lor de către prestatorii de servicii.

Sub aspectul probării în cauză a calităţii pârâtei de utilizator, este necesar a se face distincţie între data obţinerii mijloacelor de probă şi conţinutul probator al acestora, relevant fiind că potrivit extras-ului ONRC de la dosar, inclusiv în anul 2021, ceea ce permite concluzia că a fortiori în perioada de referinţă, societatea pârâtă, avea sediul social şi punctul de lucru din jud. Timiş şi figura cu activităţi autorizate de cazare şi alimentaţie publică (are autorizate codul CAEN 5510- Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, dar şi cod CAEN 5610-Restaurante), iar la Ministerului Turismului, conform extrasului doveditor, figura, inclusiv la data vânzării, înregistrată la adresa din Sat Zolt. Comuna Fârdea, cu 9 cabane (unităţi de cazare) clasificate 3* şi cu G. (160 locuri), clasificare obţinută în 24.05.2012.

Aşadar, în perioada 2012-2021, destinaţia spaţiilor şi clasificarea acestora a rămas neschimbată în documentele oficiale de specialitate.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 65/2013, clasificarea structurilor de primire turistice are ca scop prioritar protecţia turiştilor, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort şi a ofertei de servicii, iar, conform Anexei nr. 1.3 a Ordinului nr. 65/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi a brevetelor de turism, din 03.03.2011 aprobate prin Ordinul nr. 1/1051/2011 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, orice cabana clasificată cu 3 stele trebuie obligatoriu să aibă televizor cu canale TV, în camerele comune, certificatul de clasificare fiind un document eliberat de către instituţia publică centrală responsabilă în domeniul turismului, care reprezintă o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort, a calităţii dotărilor şi a serviciilor prestate în cadrul structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi/sau alimentaţie publică.

Din coroborarea acestor probe (produse de către reclamantă potrivit exigenţelor art. 249 C. proc. civ.) cu dispoziţiile legale evocate, se naşte prezumţia dotării camerelor cu TV, ca şi a desfăşurării activităţii lucrative în perioada de referinţă, respectiv calitatea pârâtei de utilizator în sensul legii, iar sarcina răsturnării prezumţiei incumba pârâtei, potrivit regulilor de la art. 328 C. proc. civ.

În speţă, dovada faptului negativ, acela al suspendării activităţii, al schimbării destinaţiei spaţiilor în perioada avută în vedere de prima instanţă era nu numai posibil, dar şi facil de făcut prin depunerea unor documente oficiale sau contabile în care astfel de stări de fapt să fi fost înregistrate, simpla susţinere din partea părţii nefiind suficientă spre această finalitate.

În consecinţă, vor fi înlăturate criticile pârâtei din prezenta cale de atac cu privire la greşita aplicare de către tribunal a normelor de procedură în materie de probaţiune."

Contrar criticilor recurentei-reclamante, examinarea deciziei atacate relevă că instanţa de apel a motivat, în mod coerent şi logic, soluţia adoptată cu privire la această excepţie, criticile fiind astfel nefondate.

Astfel, în analiza efectuată, Curtea de Apel a decelat în mod corect dispoziţiile care vizează clasificarea unităţilor de casare, ţinând cont inclusiv de data când au fost clasificate cu 3 stele cabanele administrate de societatea A. S.R.L., neexistând caracter contradictoriu, confuz sau lacunar al argumentelor prezentate.

Deşi instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile Ordinului nr. 65/2013 al Ministerului Turismului privind clasificarea structurilor de primire turistice şi ale Anexei nr. 1.3 la acesta, a evidenţiat şi faptul că aceste norme metodologice au fost aprobate iniţial prin Ordinul nr. 1/1051/2011 al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, tocmai pentru a arăta că şi la data obţinerii clasificării unităţilor de cazare ale recurentei, şi anume în anul 2012, dispoziţiile în materie erau identice.

Cât priveşte susţinerile potrivit cărora instanţa de apel a omis să motiveze de ce s-a reţinut în cauză că ar fi existat comunicare publică, se reţine că, în esenţă, recurenta critică lipsa probatoriului din care să fi rezultat efectuarea comunicării publice, aspect arondat unei critici de netemeinicie, ce nu poate fi analizată în actuala cale de atac.

Instanţa de apel a motivat adecvat, în pofida susţinerilor recurentei, existenţa în cauză a comunicării publice, subliniind în decizia recurată:

"Din coroborarea acestor probe (produse de către reclamantă potrivit exigenţelor art. 249 C. proc. civ.) cu dispoziţiile legale evocate, se naşte prezumţia dotării camerelor cu TV, ca şi a desfăşurării activităţii lucrative în perioada de referinţă, respectiv calitatea pârâtei de utilizator în sensul legii, iar sarcina răsturnării prezumţiei incumba pârâtei, potrivit regulilor de la art. 328 C. proc. civ.

În speţă, dovada faptului negativ, acela al suspendării activităţii, al schimbării destinaţiei spaţiilor în perioada avută în vedere de prima instanţă era nu numai posibil, dar şi facil de făcut prin depunerea unor documente oficiale sau contabile în care astfel de stări de fapt să fi fost înregistrate, simpla susţinere din partea părţii nefiind suficientă spre această finalitate."

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta critică prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aplicarea greşită a Deciziei ORDA nr. 305/2011 raportat la Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016 privind legitimarea procesuală activă a reclamantei.

Criticile de recurs, astfel expuse, au caracter nefondat.

Pentru perioada dedusă judecăţii este aplicabilă Decizia ORDA nr. 120/2016, care desemnează reclamanta CREDIDAM drept organism colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi. În acest sens, potrivit art. 2.1 din Decizia ORDA nr. 120/2016:

"Utilizatorul are obligaţia de a obţine din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C.R.E.D.I.D.A.M., respectiv ale producătorilor de fonograme - Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - U.P.F.R., conform reglementărilor legale în vigoare, autorizaţii-licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activităţii de comunicare publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plăţii unei remuneraţii, indiferent de durata efectivă a comunicării publice."

Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, republicată:

"Titularii drepturilor recunoscute si protejate pot solicita instanţelor de judecata sau altor organisme competente, după caz, recunosterea drepturilor lor si constatarea încălcării acestora si pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat Aceleaşi solicitări pot fi formulate in numele si pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoane autorizate sa utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat in acest sens (. . . . . . . . . . . .)."

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (3) din Statutul CREDIDAM, organismul de gestiune colectivă are ca obiect de activitate printre altele şi apărarea drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi pe care îi reprezintă. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. s) din Statutul CREDIDAM în temeiul cărora organismul de gestiune colectivă poate formula cereri de chemare în judecată împotriva oricăror persoane fizice sau juridice care datorează remuneraţii artiştilor interpreţi sau executanţi pe care îi reprezintă sau pentru care acţionează în baza unui mandat legal extins, conform art. 145 din Legea nr. 8/1996 republicată ("gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: ... dreptul la remuneraţie echitabila recunoscut artiştilor interpreţi si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică... ").

În art. 145 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 republicată se menţionează că "Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat".

Astfel, în cazul fonogramelor, gestiunea colectivă este obligatorie, legea instituind un mandat legal extins.

În cazul nemembrilor pentru care se colectează remuneraţii, trebuie aplicate dispoziţiile art. 159 din Legea nr. 8/1996 republicată prevede:

"În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un autor sau un titular de drepturi de autor nu este asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri, desemnat ca atare de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin decizia directorului general."

Prin urmare, CREDIDAM este desemnat organismul de gestiune colectivă îndreptăţit să colecteze remuneraţiile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor sau a repreoducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual şi nu ARAIEX.

Este important de reţinut că Decizia ORDA nr. 305/2011 a fost anulată prin decizia civilă nr. 4789/11.12.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi sentinţa civilă nr. 5570/05.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2012. Hotărârile instanţelor de judecată menţionate anterior au fost publicate prin Decizia ORDA nr. 97/2015.

În consecinţa tuturor acestor argumente, se reţine că în perioada de referinţă pentru litigiul de faţă reclamanta era îndreptăţită a colecta remuneraţiile ce fac obiectul acţiunii, motivul de recurs analizat fiind nefondat.

Prin motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a mai susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 188 din Legea nr. 8/1996 cu privire la determinarea valorii despăgubirilor solicitate de reclamantă, în sensul că ar fi trebuit aplicate în cauză dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. a) din legea sus-amintită, iar nu lit. b).

Preliminar, Înalta Curte reţine că acele susţineri ce privesc circumstanţele concrete ale cauzei, prin care recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, nu pot fi cercetate în calea extraordinară de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei hotărârii prin prisma modului în care au fost stabilite elementele de fapt ale cauzei.

Instanţa de recurs constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a optat pentru stabilirea despăgubirii în varianta reglementată de art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, respectiv acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite constând în comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aparţinând artiştilor interpreţi, fără a deţine autorizaţie/licenţă neexclusivă din partea CREDIDAM şi fără a achita remuneraţiile compensatorii cuvenite acestora prin lege.

Instanţa de apel a reţinut că pârâta are calitatea de utilizator, în sensul Legii nr. 8/1996 şi al Metodologiei aprobate prin Decizia nr. 120/2016, deţinând spaţii în care se comunică public prestaţii ale artiştilor interpreţi, pe baza elementelor probatorii administrate de intimata-reclamantă.

Drept urmare, reţinând calculul efectuat de reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM, instanţa de apel a respins calea de atac formulată de pârâtă şi a menţinut sentinţa atacată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă prejudiciului reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.11.2018-31.03.2020.

Susţinerea recurentei în sensul că a fost obligată nelegal la plata triplului remuneraţiilor, care ar fi trebuit acordat numai în situaţia imposibilităţii cuantificării criteriilor prevăzute art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, nu poate fi primită.

Astfel, evaluarea prejudiciului produs reclamantei s-a realizat conform Metodologiei aplicabile, obligatorie pentru toţi utilizatorii de la data publicării acesteia, care cuprinde în art. 3.12 sancţiunea triplului remuneraţiilor pentru ipoteza în care utilizatorul nu declară activitatea ce atrage această calitate, prevedere ce se regăseşte fundamentată în art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, devenit art. 188 alin. (2), după republicare.

Sub acest aspect, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 prin raportare la dispoziţiile art. 3.12 din Metodologia emisă în baza legii şi aprobată prin Decizia ORDA nr. 120/2016, potrivit cărora:

"Pentru spaţii şi/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obţine în prealabil autorizaţia - licenţă neexclusivă, acesta are obligaţia de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinut autorizaţia-licenţă neexclusivă".

Aşadar, pentru ipoteza faptei ilicite descrise în norma citată, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere forma despăgubirii constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinută autorizaţia-licenţă neexclusivă, câtă vreme conduita recurentei-pârâte de a nu achita remuneraţii este cea care a generat prejudiciul pe care, în final, îl percep cei îndreptăţiţi a încasa aceste sume de bani, iar cuantificarea despăgubirilor la suma reprezentând triplul remuneraţiei care ar fi fost legal datorate reprezintă un criteriu legal pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi, în temeiul răspunderii civile delictuale, cu consacrare expresă în dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi în metodologia aplicabilă, instanţa de apel aplicând corect dispoziţiile legale evocate.

În ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiilor lunare pentru activitatea de comunicare publică a fonogramelor şi a prestaţiilor artistice acesta este fix, indiferent de durata efectivă a comunicării publice, aşa cum în mod explicit rezultă din dispoziţiile art. 2.1 alin. (2) din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa urmează să o admită şi să dispună obligarea recurentei-pârâte A. S.R.L., la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM (potrivit dovezilor administrate la dosar - extras de cont de la dosar recurs), recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 260 din 15 octombrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Dispune obligarea recurentei-pârâte A. S.R.L. la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.