Revision request declared time-barred for failure to meet the statutory deadline for challenging a decision on disregard of res judicata.

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 29 iulie 2024, sub nr. x/2024, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenţii A., B. şi C. au solicitat, în principal, anularea deciziei civile nr. 595/A din 28 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017 şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă. În subsidiar, au solicitat schimbarea deciziei menţionate, în sensul admiterii cererii de apel şi acordarea, în compensare, a imobilului situat în Bucureşti, Bd. x, în suprafaţă de 1206 m.p., precum şi acordarea măsurilor reparatorii, în compensare sub formă de puncte, reprezentând diferenţa dintre valoarea terenului notificat şi valoarea terenului ce urmează a fi acordat în compensare, în cuantum de 619.561 puncte, în conformitate cu opţiunea exprimată la data de 18.02.2014, în condiţiile art. II din Legea nr. 368/2013.

În dezvoltarea cererii, revizuenţii au susţinut, în esenţă, că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 659A din 24 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, sub aspectul considerentelor reţinute în cuprinsul hotărârii şi, de asemenea, că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut şi care nu au fost puse în discuţia părţilor.

Revizuenţii au arătat că, prin decizia civilă nr. 595/A/28.05.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit că actul de revocare din data de 8 aprilie 2013 nu îşi produce efectele în întregime, fiind limitat de dispoziţiile Legii nr. 165/2013. Astfel, prin decizia atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat cu privire la considerentele deciziei nr. 659A din 24 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a statuat că "în această situaţie curtea apreciază că nu se poate reţine prezumţia de fraudă izvorâtă din intenţia de a evita aplicarea unei dispoziţii legale ce nu era în vigoare" şi "a aprecia drept dovedită intenţia de fraudare a legii ce urma a intra în vigoare mai târziu ar reprezenta o speculaţie lipsită de suport probatoriu, ce nu este permisă instanţei judecătoreşti în lipsa altor elemente de dovadă".

De asemenea, prin limitarea efectelor convenţiei de revocare din data de 8 aprilie 2013, instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1076A din 31 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia necompetenţei sale materiale, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, unde a fost înregistrată sub nr. x/2024.

La termenul din data de 10 aprilie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuirii şi a amânat pronunţarea cu privire la aceasta, la data de 17 aprilie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei tardivităţii invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări care ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.

În speţă, ultima hotărâre în sensul articolului anterior menţionat este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia nr. 595A din 28 mai 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol care menţionează că "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

Raportat la datele speţei, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din actul normativ menţionat, s-a împlinit la data de 28 iunie 2024.

Cum cererea de revizuire a fost depusă la data de 24 iulie 2025, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancţiunea decăderii revizuenţilor din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Curtea europeană a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudenţă constantă, faptul că dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care, însă, trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie necesare şi proporţionale, reţinând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securităţii raporturilor juridice (cauza Lungoci împotriva României - hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, reţinută în deciziile nr. 8 din 14 ianuarie 2020, nr. 346 din 16 iunie 2020, nr. 823 din 9 decembrie 2021 şi nr. 545 din 10 noiembrie 2022.

Cu relevanţă în soluţionarea excepţiei tardivităţii, pentru a răspunde argumentelor prezentate de revizuenţi în combaterea tardivităţii cererii de revizuire, se reţine că, în cuprinsul deciziei nr. 545 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitor la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Curtea Constituţională a reţinut că "hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. (...)"

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut, în cuprinsul aceleiaşi decizii, că "în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie (...)

Faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a anula, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 595A din 28 mai 2024 pronunţate, în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 595A din 28 mai 2024 pronunţate, în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2025.