Maintenance contract rescission claim upheld as defendants fulfilled obligations; cassation appeal annulled for lack of legal grounds

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat între E. şi F., în calitate de întreţinuţi, şi pârâţii B., C. şi D., în calitate de întreţinători, autentificat sub nr. x din 11.08.2011 de Biroul Notarilor Publici G., prin notar public G. şi, pe cale de consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv reintrarea în patrimoniul numiţilor E. şi F. a imobilului apartament compus din două camere şi dependinţe cu suprafaţă utilă de 70m2 situat din punct de vedere administrativ în Satu Mare str. x, zona 3, nr. 2, înscris în C.F. nr. x.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 28/D din 30 ianuarie 2024, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesual active, a respins cererea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată, în apel, de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 577/A/2024 din 27 mai 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A., împotriva sentinţei civile nr. 28/D din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Satu Mare şi a luat act de declaraţia intimaţilor că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac exercitată în cauză. Motivele de recurs

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în prezenta cauză la 13 noiembrie 2024 fiind repartizată aleatoriu completului filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În argumentarea criticilor invocate, recurenta-reclamantă a învederat că prin decizia pronunţată, curtea de apel a nesocotit motivele de apel invocate şi nu a analizat temeinic susţinerile sale, împrejurare ce a condus în opinia sa, la omisiunea instanţei de a se pronunţa punctual asupra criticilor formulate.

În continuare, a afirmat că instanţa devolutivă, Curtea de Apel Oradea, "a omis să cântărească într-o manieră obiectivă şi reală probele existente la dosarul cauzei, admiţând în totalitate interogatoriile şi mărturiile intimaţilor-pârâţi, deşi acestea sunt contradictorii."

În schimb, aceeaşi instanţă a amintit "în mod pasager", audierile şi probele ce au fost administrate în favoarea sa şi care prezintă dovezi concrete care demonstrează neexecutarea de către pârâţi a contractului de întreţinere încheiat, aspect probat prin declaraţiile de martori cât şi de probe care demontează mărturiile date în favoarea pârâţilor şi care atestă neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere.

Recurenta-reclamantă a menţionat că niciun mijloc de probă administrat în faţa instanţelor devolutive, nu au demonstrat, în mod categoric, prestarea de către intimaţi a obligaţiilor ce decurgeau din contractul de întreţinere, iar declaraţia martorei H. nu a fost reţinută ca având un conţinut contradictoriu în raport de celelalte probe administrate în cauză şi pe care instanţa de apel, în mod greşit, nu le-a valorificat.

Contrar reţinerilor curţii de apel, starea de sănătate a pârâtelor D. şi C. care sufereau de grave afecţiuni locomotorii şi funcţionale permanente nu le-a permis executarea contractului de întreţinere către soţii I. care au fost nevoiţi să se gospodărească singuri, iar ulterior decesului soţiei sale, domnul I. a apelat la un prestatori de servicii pentru întreţinerea sa.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că deşi în interogatoriile date pârâţiu au declarat că şi-au executat, în mod consecvent obligaţiile rezultate din contractul de întreţinere, efectuând inclusiv vizite la unităţile medicale unde soţii I. erau internaţi, instanţa de apel nu a ignorat împrejurarea că intimatapârâtă D. nu se afla în stare fizică aptă a se deplasa în respectivele locuri, dar şi faptul că soţii I. au contractat servicii specializate de catering pentru a li se livra de mâncare.

Instanţa de apel a ignorat în mod nepermis declaraţiile de martori conform cărora starea material a domnului I. nu îi permitea achiziţionarea de medicamente pentru afecţiunile de care suferea, fără a expune, motivat, care au fost raţiunile care au condus la o asemenea măsură.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, probele administrate în cauză au demonstrat că pârâţii nu şi-au executat obligaţiile de întreţinere asumate prin contract, interacţiunile acestora cu soţii I. bazându-se mai degrabă, pe raporturi de întrajutorare generate de raporturile de familie, iar nu unele specifice contractului de întreţinere, cum era firesc, iar probele depus ela dosar de către recurenta-reclamantă care să susţină această situaţie de fapt au fost ignorate de către instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că niciunul dintre intimaţii-pârâţi nu a suportat cheltuielile ocazionate de înmormânatarea soţilor I., cu toate că această obligaţie incumbau acestora în temeiul contractului de întreţinere încheiat, recurenta-reclamantă fiind nevoită să suporte în integralitate atât costurile ritualurilor de înmormântare cât şi pe cele ulterioare acestui moment. Deşi această obşligaţie este una esenţială în executarea contractului de întreţinere, în mod nelegal tribunalul a statuat că această neexecutare nu poate atrage sancţiunea rezoluţiunii contractului de întreţinere dat fiind faptul că din probele administrate nu a rezultat vreo nemulţumire în acest sens a vreunuia dintre creditorii obligaţiei de întreţinere.

S-a mai arătat că declaraţiile şi răspunsurile la interogatorii sunt contradictorii, au fost constituite pro causa şi nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă, acestea emanând de la persoane care justifică propriul interes în cauză, aspect de care curtea de apel nu a ţinut cont la pronunţarea soluţiei.

Se impunea ca instanţa de apel să facă o delimitare între obligaţiile ce decurgeau din raporturile contractuale şi cele generate de raporturile de familie, în cauză nefiind probată decât existenţa unei relaţii de apropiere a intimaţilor pârâţi faţă de soţii I. datorată relaţiilor de rudenie cu aceştia.

Conchizând, recurenta -reclamantă a criticat decizia recurată din perspectiva în care, în opinia sa, în cauză, intimaţii-pârâţi nu au probat îndeplinirea obligaţiilor contractuale, probele depuse, (înscrisurile), neavând nicio relevanţă juridică, iar probele utilizate de instanţă, compuse din fotografii arată existenţa unor relaţii de familie şi nu probează îndeplinirea unor obligaţii asumate contractual; interogatoriile şi declaraţiile administrate nu relevă o întreţinere conform contractului asumat şi mai ales, nu relevă o întreţinere constantă şi continuă; interogatoriile şi declaraţiile administrate de către intimaţii-pârâţi conţin informaţii contradictorii şi pe alocuri, în mod evident, neadevărate.

II.2 Apărările formulate în cauză

La 28 decembrie 2024, intimaţii-pârâţi D., B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În susţinerea excepţiei nulităţii au arătat că, prin cererea de recurs astfel cum a fost formulată, nu a fost indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ şi nici nu a fost formulată vreo critică susceptibilă de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Au mai precizat că, în opinia lor, motivele de recurs sunt invocate formal, recurenta-reclamantă fiind, în esenţă, nemulţumită soluţia pronunţată de instanţa de apel prin raportare la aspectele de fapt reţinute de această instanţă.

În subsidiar, intimaţii au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea formulată în cauză a fost comunicată recurentei-reclamante care la 09 aprilie 2025 a depus concluzii scrise prin care a susţinut incidenţa motivului de casare din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că, în opinia sa, hotărârea recurată este nemotivată, fiind preluate în conţinutul considerentelor chestiuni dezlegate de instanţa de fond, în primă instanţă, fără a efectua o proprie analiză critică a probelor şi susţinerilor din apel, invocând, totodată şi existenţa unor motive străine de natura cauzei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a argumentat că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material privitoare la obligaţiile contractuale şi la rezoluţiune.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Preliminar, Înalta Curte reaminteşte faptul că potrivit dispoziţiilor art. 485 din C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. De asemenea, conform art. 486 alin. (1) din acelaşi Cod, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs.

Respectarea termenelor procedurale răspunde unuia dintre cele mai importante deziderate privitoare la garantarea securităţii raporturilor juridice. Prin urmare, criticile de nelegalitate trebuie formulate, sub sancţiunea decăderii, în termenul legal defipt de legiuitor, motivele de casare invocate pentru prima dată prin concluzii scrise sau prin memorii adiţionale depuse ulterior împlinirii termenului pentru motivarea căii de atac neînvestind, în mod legal, instanţa de judecată cu examinarea acestora.

În cauza de faţă, se constată că ulterior termenului împlinirii termenului de recurs, 05 noiembrie 2024, la 09 aprilie 2025, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a înţeles să evidenţieze critici de nelegalitate care vizează pretinsa aplicare şi interpretare greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor privitoare la răspunderea civilă în materie contractuală şi condiţiile rezoluţiunii, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cum aceste chestiuni nu au fost evidenţiate în motivarea recursului înregistrat la 05 noiembrie 2024, în aplicarea aspectelor de ordin teoretic anterior expuse, Înalta Curte reţine că partea este decăzută din dreptul să mai invoce motive noi de nelegalitate a deciziei atacate, acestea neputând fi analizate de către instanţa de recurs în lipsa unei legale învestiri în privinţa acestora, examinarea criticilor de nelegalitate urmând a fi efectuată în limitele expuse prin cererea de recurs înregistrată la 05 noiembrie 2024.

În continuare, analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerile recurentei-reclamante din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat, ci o invocare formală a dezacordului cu privire la soluţia pronunţată în cauză de curtea de apel.

Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise atâta timp cât prin intermediul lor se face referire la elementele de fapt ale cauzei, la administrarea de probe şi la valoarea probatorie acordată acestora de către instanţele de fond în dezlegarea raportului juridic dedus judecăţii, în realitate, recurenta reluând ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost deja analizate şi dezlegate de instanţa devolutivă de control judiciar.

Din examinarea cererii de recurs rezultă că, deşi recurenta-reclamantă a indicat formal două motive de casarerespectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.- dezvoltarea acestora nu permite încadrarea într-un veritabil motiv de nelegalitate, ci reflectă, aşa cum s-a mai arătat, nemulţumirea acesteia faţă de modul în care instanţa de apel a analizat şi valorificat probatoriul administrat în cauză, confirmând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, prin care acţiunea a fost respinsă.

Drept urmare, se poate observa că prin aceste critici, recurenta tinde la a provoca o reapreciere a probatoriului şi o schimbare a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, aspecte nepermise în etapa procesuală a recursului.

În acest context, Înalta Curte reţine că memoriul de recurs nu cuprinde o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

Recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Astfel, susţinerile recurentei referitoare la o pretinsă neanalizare a motivelor de apel şi la o motivare lacunară a hotărârii din perspectiva în care Curtea de apel Oradea ar fi omis să se pronunţe punctual asupra criticilor formulate, nu sunt însoţite de o argumentaţie juridică propriu-zisă, şi nu deduc judecăţii veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, aspectele reliefate nereprezentând, în realitate, veritabile aspecte de nelegalitate, care să evidenţieze eventuale vicii de motivare, apte a genera incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, deşi invocă existenţa unui viciu de nemotivare, susţinerile sunt fără suport, din moment ce recurenta omite a demonstra, printr-o argumentaţie coerentă, care sunt aspectele care nu au fost analizate, care să nu facă posibil controlul judiciar al instanţei de recurs.

Or, formularea unor susţineri cu titlu general şi care nu respectă cerinţa esenţială de a se raporta la dezlegările şi raţionamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora.

În acest sens este şi simpla afirmaţie în sensul că instanţa de apel nu a analizat criticile detaliate în motivele de apel, fără, însă, ca recurenta să indice, în mod efectiv, care dintre susţinerile sale din calea de atac anterioară nu ar fi primit o dezlegare din partea instanţei de apel.

În realitate, această critică nu conturează un viciu propriu-zis de nemotivare, ci doar dezacordul părţii în raport cu soluţia pronunţată.

Aceasta întrucât recurenta în dezvoltarea acestei critici se rezumă la a invoca doar greşita stabilire a elementelor de temeinicie atunci când afirmă " că instanţa a omis să cântărească, într-o manieră obiectivă şi reală, probele existente la dosarul cauzei, admiţând în totalitate interogatoriile şi mărturiile administrate în faţa instanţei din partea intimaţilor pârâţi, în mod categoric şi discreţionar, cu toate că acestea sunt contradictorii, ", aspect care, în opinia sa, a condus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Or, concluzia instanţei de apel, potrivit căreia nu se susţine teza afirmată de apelanta-reclamantă în sensul că de la momentul încheierii contractului de întreţinere şi până în prezent a existat o neexecutare totală a obligaţiilor din partea intimaţilor-pârâţi", respectiv a lipsei unei neexecutări culpabile, a rezultat în urma analizării materialului probator (fiind indicate în mod expres, în cuprinsul deciziei, mijloacele de probă care au constituit fundamentul raţionamentului logico-judiciar al acesteia), astfel că excedează cadrului legal al recursului susţinerile ce tind la o invalidare a modalităţii de interpretare a acestuia, această chestiune fiind una ce se repercutează pe planul temeiniciei hotărârii, conform celor expuse în precedent.

Astfel fiind, repunerea în discuţie a situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor administrate în faţa instanţelor devolutive nu sunt posibile în prezenta etapă procesuală, întrucât obiectul judecăţii în recurs este limitat la verificarea legalităţii hotărârii atacate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, prin critica formulată, recurenta nu a învederat motive contradictorii şi nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci doar a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt şi probe, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă că modalitatea de formulare a criticilor nu permite extragerea unor aspecte de nelegalitate apte a permite cenzura instanţei de recurs, în speţă neputându-se reţine nici motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, afirmata lipsă de relevanţă a depoziţiilor martorilor audiaţi dar şi răspunsurilor la interogatorii în condiţiile în care, "pe fond, este menţinută soluţia primei instanţe, la pronunţarea căreia au contribuit şi acestea", respectiv a neindicării probelor efective, care au condus la soluţia la care s-a oprit instanţa, este improprie analizei instanţei de recurs.

Fără să indice vreo greşeală procedurală a instanţei de apel, care a validat judecata primei instanţe tocmai prin reţinerea materialului probator administrat în cauză, recurenta-reclamantă solicită, practic, o reevaluare a mijloacelor de probă interpretate de instanţa de apel cu ocazia devoluţiunii cauzei, aspect ce are în vedere strict temeinicia judecăţii înfăptuite în precedenta fază procesuală.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut în mod expres că " depoziţiile martorilor audiaţi şi răspunsurile la interogatoriu, coroborate cu înscrisurile administrate în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă", simpla nemulţumire a părţii în raport cu determinarea cadrului factual pe baza probatoriului, de către instanţa de prim control judiciar, nu corespunde motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupuneau tocmai antamarea unor aspecte privitoare la conformarea cu regulile de drept incidente a dezlegărilor date prin actul jurisdicţional atacat.

Aceste critici se rezumă la a indica doar aspecte de netemeinicie, în legătură cu modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să valorifice probele administrate, nefiind în măsură să permită verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din moment ce recurenta omite să formuleze o argumentaţie concretă, care să se raporteze la cele reţinute de către instanţa de apel şi care să fie de natură a permite cenzura instanţei de recurs.

Înalta Curte aminteşte prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care "În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul în care legea stabileşte puterea lor doveditoare".

Această normă de procedură consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forţei probante a materialului probatoriu încuviinţat şi a relevanţei acestuia în pronunţarea soluţiei. Scopul recursului constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reevalua şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului recursului.

Astfel fiind, cum în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o verificare a elementelor de fapt ale cauzei şi la o cenzurare a activităţii de interpretare a mijloacelor de probă, ce revine exclusiv instanţelor fondului, criticile relative la lipsa unor "probe efective" care să fundamenteze soluţia instanţei de apel nu pot face obiect de analiză în prezenta fază procesuală.

Simpla reluare, cu o motivaţie identică, a afirmaţiilor formulate în fazele procesuale anterioare, negrefate pe dezlegărilor date prin actul jurisdicţional atacat, nu este aptă a declanşa controlul de legalitate al instanţei de recurs.

Aceasta întrucât, în acord cu exigenţele ce se degajă din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată (iar nu doar de a repune în discuţie aceleaşi aspecte, cu omiterea faptului că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel).

În acest context, afirmarea formală a faptului că instanţele de fond nu au ţinut cont de împrejurarea că neîndeplinirea de către intimaţii-pârâţi a obligaţiei de suportare a cheltuielilor aferente înmormântării soţilor I. reprezintă una esenţială în economia contractului de întreţinere care atrage sancţiunea rezoluţiunii, nu este în măsură să imprime criticii valenţa unui aspect de nelegalitate propriu-zis, cât timp această împrejurare a fost constatată de către instanţa de apel în urma administrării de probatorii, reţinând că din probele administrate nu a rezultat că defunctul E. să fi avut vreo nemulţumire cu privire la acest aspect, după decesul soţiei sale, F..

Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanţei de recurs, în acord cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar motive de casare a deciziei atacate, au fost formulate şi susţinerile privitoare la faptul că intimaţii-pârâţi nu au probat îndeplinirea obligaţiilor contractuale, probele depuse, (înscrisurile), neavând nicio relevanţă juridică, că probele utilizate de instanţă, compuse din fotografii arată existenţa unor relaţii de familie şi nu probează îndeplinirea unor obligaţii asumate contractual, respectiv că interogatoriile şi declaraţiile administrate nu relevă o întreţinere conform contractului asumat şi mai ales, nu relevă o întreţinere constantă şi continuă, interogatoriile şi declaraţiile administrate de către intimaţii-pârâţi conţinând informaţii contradictorii şi pe alocuri, în mod evident, neadevărate.

Or, aceste aspecte nu se pot constitui în critici de nelegalitate, apte a declanşa un control de legalitate asupra raportului juridic, astfel că sunt lipsite de relevanţă criticile vizând aceste chestiuni.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa, Înalta Curte constată că recurenta A. reprezintă "parte căzută în pretenţii" conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi, întrucât intimata C. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cazare, pe care le-a şi dovedit cu factura fiscală seria x, nr. 16 din 25 martie 2025 aflată la dosar, respectiv factura fiscală seria x din 08 aprilie 2025 aflată la dosar, urmează să admită această cerere şi să oblige recurenta-reclamantă la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 5340 RON, reprezentând onorariu de avocat şi cazare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 577/A/2024 din 27 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă recurenta A. la plata sumei de 5340 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu de avocat şi cazare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.