Treasurer's procurement breach sustains RON 194,650 damages award; both appeals rejected.

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra recursurilor, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 29 octombrie 2021, cu nr. x/2021, reclamanta UAT Comuna Pieleşti a solicitat obligarea pârâţilor A. şi B. la plata în solidar a sumei de 2.318.794,24 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la zi, plus dobânda legală, reprezentând prejudiciu produs prin: plăţi nejustificate-cheltuieli de executare, datorii neînregistrate în evidenţa contabilă, realizare de achiziţii directe şi implicit aplicarea unei proceduri necompetitive, acceptarea la plată fără documente justificative privind avizarea, autorizarea, recepţia şi punerea în funcţiune a unor categorii de lucrări, plata unor cheltuieli înscrise în mod nelegal în situaţiile de lucrări, nerespectarea prevederilor privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea şi plata unor lucrări neefectuate, penalităţi de întârziere facturi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ., art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (2) lit. c), e), f) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, art. 55 din Legea nr. 393, art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001, art. 155 alin. (1) lit. c) şi art. 231 din O.U.G. nr. 57/2019.

Prin cererea precizatoare din 10 martie 2022, reclamanta a arătat că, având în vedere prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi Dolj, dar şi împrejurarea că angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice locale de aprobă de către ordonatorul de credite, în speţă primarul Comunei Pieleşti, iar plata se efectuează de către contabilul unităţii administrativ-teritoriale, prejudiciul solicitat pentru pârâtul C. este de 1.281.133,82 RON, iar pentru pârâta A. este de 1.281.133,82 RON.

Prin încheierea din 16 martie 2022, instanţa a dispus disjungerea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul C. şi formarea unui nou dosar cu termen de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 868 din 6 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia de necompetenţă materială procesuală şi competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea secţiei I civile din cadrul Tribunalului Dolj. Prin sentinţa civilă nr. 505 din 20 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă a fost admisă excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei I civile, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Dolj.

Conflictul negativ de competenţă astfel ivit a fost soluţionat prin sentinţa nr. 62 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă stabilind că instanţa competentă este secţia I civilă a Tribunalului Dolj.

2. Hotărârea pronunţată de primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 139 din 14 februarie 2023, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT Comuna Pieleşti, prin primar, împotriva pârâtei A., ca neîntemeiată.

A admis, în parte, cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.

Reclamanta UAT Comuna Pieleşti, prin primar, a fost obligată la plata sumei 7.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu redus) în favoarea pârâtei.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 247 din 28 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă UAT Comuna Pieleşti, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 139 din 14 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A..

A schimbat sentinţa apelată în sensul că:

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 194.650,37 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, şi a dobânzii legale la această sumă, calculată de la data introducerii acţiunii până la data plăţii, către reclamantă.

A respins cererea pârâtei având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată în prima instanţă.

4. Recursurile formulate în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta UAT Comuna Pieleşti, prin primar, şi pârâta A..

4.1. Motivele de recurs formulate de reclamanta UAT Comuna Pieleşti

Indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei recurate, solicitând ca, în rejudecare, să fie admise capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 445.349 RON şi acordarea dobânzii legale de la data producerii prejudiciului, formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1.357 din C. civ. în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale şi nu a analizat corespunzător şi suficient de detaliat legătura de cauzalitate şi prejudiciul, ignorând consecinţele financiare negative ale faptei ilicite imputate pârâtei, cum ar fi penalităţile pentru întârzierea înregistrării datoriilor.

De asemenea, a stabilit în mod eronat că dobânda legală ar fi datorată doar începând cu data învestirii instanţei (29 octombrie 2021), motivând că în cererea introductivă nu a fost indicată expres o dată anterioară, deoarece dobânzile moratorii şi actualizarea sumei datorate trebuie calculate de la data producerii prejudiciului, debitorul fiind de drept în întârziere.

Nejustificată este şi concluzia instanţei de apel în sensul că, pentru prejudiciul reclamat în cuantum de 445.349 RON, nu ar fi îndeplinită condiţia prejudiciului real şi efectiv. Contradicţia apare acolo unde curtea de apel a stabilit că prejudiciul nu există deoarece datoriile, chiar dacă au fost înregistrate tardiv, sunt reale şi s-au impus a fi achitate. Această interpretare ignoră că înregistrarea defectuoasă a datoriilor a generat un prejudiciu constând în penalităţi/dobânzi şi/sau alte costuri suplimentare pentru bugetul unităţii administrativ-teritoriale. Întârzierea în înregistrarea datoriilor poate fi considerată o lipsire de beneficiu cert, cum ar fi lipsirea de fonduri disponibile la un moment oportun pentru alte proiecte prioritate ale recurentei-reclamante.

Criticabilă este şi aprecierea asupra caracterului ilicit al faptei, întrucât calificarea unei fapte ca fiind de pericol nu exclude posibilitatea ca aceasta să genereze un prejudiciu efectiv, în special atunci când fapta implică gestionarea fondurilor publice. Curtea de apel nu a ţinut cont de faptul că o gestiune frauduloasă a fondurilor publice poate genera consecinţe economice negative, chiar dacă fapta nu este una de rezultat, iar prejudiciul reclamat, în valoare de 445.349 RON, nu trebuie analizat doar prin prisma existenţei unor datorii reale, ci şi prin prisma gestionării acestora în mod corespunzător.

Instanţa de apel a efectuat o interpretare limitativă a raportului de audit, reţinând că auditorii au constatat doar o înregistrare neconformă a datoriilor, nu şi plata nelegală a acestora, motiv pentru care a exclus existenţa unui prejudiciu. Or, raportul de audit trebuie interpretat în ansamblul său, iar nu doar prin prisma constatărilor punctuale. Constatarea unor deficienţe majore în gestionarea contabilă a datoriilor este suficientă pentru a justifica antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei.

Din decizia recurată lipseşte analiza legăturii de cauzalitate, instanţa de apel concluzionând în mod superficial că aceasta nu există, fiind astfel încălcat principiul potrivit căruia, pentru a exonera de răspundere o persoană, trebuie demonstrată clar lipsa unei legături cauzale între fapta imputată şi eventualele daune. Curtea nu apel nu a verificat dacă întârzierea înregistrării datoriilor a condus sau ar fi putut conduce la costuri suplimentare pentru unitatea administrativ-teritorială.

4.2. Motivele de recurs formulate de pârâta A.

Indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei curţii de apel doar cu privire la soluţia dată asupra celui de-al treilea capăt de cerere, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate.

După prezentarea în mod amplu a circumstanţelor litigiului, au fost expuse următoarele critici:

Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este justificată de împrejurarea că instanţa de apel nu a efectuat o analiză efectivă a apărărilor pe care aceasta le-a invocat în cuprinsul întâmpinării pe care a depus-o în faţa instanţei de apel şi pe care le-a reluat în dezvoltarea motivului de recurs. În aprecierea recurentei-pârâte, motivarea din hotărârea recurată nu este de natură să îi furnizeze dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat au fost serios examinate.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a solicitat plata facturii fiscale nr. x din 15 octombrie 2019, înscris administrat în calea de atac a apelului, ataşat în copie la dosar (fără indicarea volumului şi a filelor) şi nu a fost pusă în discuţia părţilor pentru ca pârâtă să îşi exprime punctul de vedere. Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Exigenţa fundamentală a contradictorialităţii impune ca nicio măsură să fie dispusă de instanţă fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecăţii şi care nu au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, fiecare parte având posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă de instanţă.

Factura fiscală nr. x din 15 octombrie 2019, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019 stă la baza aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1.357 din C. civ.

Studiind dosarul, recurenta-pârâtă a constatat neregularităţi în ceea ce priveşte actele dosarului, şi anume cu privire la copiile certificate pentru conformitate cu originalul ale înscrisurilor pe care curtea de apel le-a considerat ca fiind relevante din setul înscrisurilor comunicate de către Poliţia Judeţeană - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, menţiune făcută în practicaua deciziei recurate. Atât timp cât aceste documente fac parte integrantă din dosar şi nu au fost comunicate, recurentei-pârâte i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Prin adresa din 5 august 2024 înregistrată la Curtea de Apel Craiova a formulat o sesizare cu privire la suplimentul la dosarul nr. x/2021, solicitând totodată să fie efectuate verificări. De asemenea, a înregistrat cereri şi la DGFP Dolj - Serviciul Buget pentru a îi fi puse la dispoziţie copia filei de buget din anul 2019 a UAT Comuna Pieleşti şi a fişei privind obiectivul "amenajare spaţii comerciale piaţa agroalimentară", însă i s-a răspuns în sensul că informaţiile solicitate nu sunt de interes public şi nu îi pot fi transmise. Nu a primit răspuns nici la cererile înregistrate la DGFP Dolj - Trezoreria Operativă Craiova, prin care a solicitat copia facturii seria x nr. x din 15 octombrie 2019, însoţită de ordonanţarea de plată, propunerea şi angajament, documentele de plată şi extras de cont pentru plata respectivă.

Reclamanta a formulat plângere la 7 iunie 2021, înregistrată cu nr. x la DNA Serviciul Teritorial - SICE - IPJ Dolj, ce are la bază controlul efectuat de Curtea de Conturi, având acelaşi obiect cu prezenta cauză, împrejurare ce a fost ascunsă, iar instanţa de apel a solicitat documente şi a administrat probe din acesta.

Nelegalitatea deciziei recurate este determinată şi de controlul efectuat de Curtea de Conturi, care doar constată abaterile sau neregularităţile cu privire la aplicarea legii. Paguba constatată trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate. În nota de lichidare a recurentei-pârâte, anexată întâmpinării, nu sunt menţionate debite, deşi Curtea de Conturi efectuase controlul, astfel că motivarea este contradictorie.

În apel, reclamanta a depus adresa din 9 februarie 2024, la care a anexat, în copie, mandatul nr. x din 18 mai 2022 privind percheziţia efectuată la sediul primăriei.

Reclamanta urmăreşte recuperarea aceluiaşi prejudiciu atât în civil, cât şi în penal, pentru care s-a dispus deja măsura percheziţiei domiciliului pârâtei şi ridicarea de documente. Curtea de apel avea toate elementele pentru a proceda la suspendarea cauzei, dat fiind că penalul ţine în loc civilul, nicidecum în modalitatea nelegală în care a procedat, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 194.650,37 RON către reclamantă, actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii acţiunii până la data plăţii.

Hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu rezultă procedura şi temeiul legal, respectiv dacă au fost aplicate dispoziţiile dreptului comun ori cele reglementate de legea specială.

Aplicarea şi interpretarea pentru prima oară în apel a dispoziţiilor Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 1792/2002 nu suplineşte omisiunea instanţei de a preciza dispoziţiile legii aplicabile, mai ales că pârâtă a solicitat indicarea încadrării juridice şi a temeiului de drept în ceea ce priveşte capătul de cerere, respectiv motivul de apel cu privire la pretinsa nerespectarea a normelor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor din fondurile publice.

Este adevărat că, verificând competenţa, instanţa a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, dar a făcut-o doar în ceea ce îl priveşte pe pârâtul C.. Prin decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016 pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte a procedat la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 231, art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

5. Apărările formulate de părţi

5.1 Recurenta-pârâtă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat: excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal al recurentei-reclamante, întrucât nu a indicat care este reprezentantul său legal şi nu a făcut dovada calităţii de reprezentant potrivit art. 194 lit. b) coroborat cu art. 151 C. proc. civ., şi excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta UAT Pieleşti pentru neîncadrarea criticilor.

De asemenea, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta UAT Comuna Pieleşti, menţionând că ambele instanţe de fond au reţinut că prejudiciul reclamat în legătură cu prima dintre faptele ilicite imputate nu există.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că nu au fost prezentate argumente de natură a susţine incidenţa acestui motiv, ci recurenta-reclamantă tinde la cenzurarea aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului.

A mai arătat că, deşi recurenta-reclamantă a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1.357 din C. civ., a omis să arate că aceste dispoziţii nu au stat la baza cererii sale introductive şi nici celei precizatoare.

După prezentare circumstanţelor actelor de control, a menţionat că valoarea totală a prejudiciul (penalităţi de întârziere) era deja actualizată, contrar celor invocate în motivele de recurs de către reclamantă.

În ceea ce priveşte accesoriile aferente sumei de 445.339 RON, a susţinut că acestea sunt nedatorate, atât timp cât capătul de cerere privind obligarea sa la plata acestei sume a fost respins în totalitate.

5.2 Recurenta-reclamantă UAT Comuna Pieleşti, prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta A. ce nefondat, întrucât faptele imputate acesteia au generat un prejudiciu cert bugetului public, iar motivele de recurs nu justifică exonerarea pârâtei de răspundere, cu atât mai mult cu cât normele legale incidente şi probele administrate demonstrează că pârâta a încălcat flagrant legislaţia financiar-contabilă.

5.3 Recurenta-pârâtă A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta-reclamantă, reiterând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal al acestei părţi. În esenţă, a prezentat argumentele pentru care apreciază că decizia recurată este nelegală. Totodată, a solicitat să se constate că recurenta-reclamantă nu a indicat şi nu a depus dovezile cu care se apără împotriva fiecărui motiv de recurs, aşa cum stipulează art. 205 alin. (2) lit. d) C. proc. civ.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1 Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de reclamanta Comuna Pieleşti, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile susceptibile de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, impunându-se ca aceasta să fie clară, concisă şi concretă, instanţa de judecată fiind obligată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, condiţii care, în cauza de faţă, sunt îndeplinite.

Înalta Curte constată că, în baza unui raţionament juridic corect şi convingător, iar nicidecum afectat de motivarea insuficientă, instanţa de apel a reţinut, în examinarea primei fapte ilicite imputate, reprezentată de înregistrarea defectuoasă a datoriilor în valoare de 445.349 RON în evidenţa contabilă, că prejudiciul nu există. Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care iese din sfera controlului de legalitate îngăduit instanţei de recurs, relevă că prin actul de control s-a constatat că datoriile sunt reale şi se impunea achitarea acestora, motiv pentru care în decizia recurată s-a reţinut că pârâta nu a produs reclamantei niciun prejudiciu prin înregistrarea cu întârziere a acestor datorii în evidenţa contabilă.

În continuare, curtea de apel a analizat fapta ilicită constând în atribuirea directă a lucrărilor de construire a pieţei agroalimentare, cu încălcarea legislaţiei achiziţiilor publice, confirmând concluzia tribunalului în sensul că această faptă nu poate fi imputată pârâtei. Diferit de constatările cu privire la primele două fapte ilicite, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii delictuale a pârâtei pentru fapta ilicită reprezentată de nerespectarea normelor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor din fondurile publice doar cu referire la plata facturii nr. x din 15 octombrie 2019, realizată cu încălcarea legii.

Curtea de apel a analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe prin prisma condiţiilor specifice acţiunii în răspundere civilă delictuală, reglementate de art. 1.357 şi următoarele din C. civ., raportat la motivele de apel ale reclamantei, constatând că prejudiciul în cuantum de 445.349 RON nu există. În mod corect, nu au mai fost examinate celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale pentru prima faptă ilicită imputată, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 1.357 alin. (1) din C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale, cele patru condiţii trebuie întrunite cumulativ. Analizând prioritar cerinţa prejudiciului, întrucât a constatat că aceasta nu a fost dovedită, instanţa de apel nu trebuia să mai verifice şi celelalte cerinţe, fiind evidentă concluzia că nu va putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtei în lipsa îndeplinirii uneia dintre cerinţele răspunderii civile delictuale. Ca atare, în cauză nu a mai fost necesară examinarea legăturii de cauzalitate, ca element esenţial al răspunderii delictuale.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel nu ar fi analizat dacă înregistrarea datoriilor cu întârziere/gestiunea defectuoasă a fondurilor publice a condus/ar fi putut conduce la costuri suplimentare sau consecinţe economice negative nu pot fi primite. Judecata cauzei se circumscrie limitelor învestirii, reclamanta fiind cea căreia îi revenea sarcina de a individualiza prejudiciul; prin urmare, întrucât asemenea susţineri nu au fost formulate de reclamantă prin cererea introductivă, o atare analiză nu se impunea.

Modul de interpretare a raportului de audit reprezintă o chestiune de fapt, cu privire la care au un drept suveran de apreciere instanţele de fond, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (3) coroborate cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate reevalua această probă şi nu poate statua diferit sub aspectul temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanţa de apel nu a analizat legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul reclamat, recurenta-reclamantă îşi exprimă, de fapt, dezacordul faţă de concluzia la care a ajuns instanţa. Împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulţumită de modul în care a fost stabilită situaţia de fapt în raport cu probele administrate în cauză nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare. De asemenea, faptul că instanţa a interpretat elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de partea recurentă nu echivalează cu o nemotivare.

De asemenea, cum reclamantă este cea care trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fiecare faptă ilicită, faţă de prevederile art. 249 C. proc. civ., care stipulează că "Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.", se constată că este lipsită de temei şi susţinerea acesteia, potrivit căreia ar fi trebuit demonstrată lipsa unei legături de cauzalitate între fapta imputată şi prejudiciu pentru exonerarea pârâtei de răspundere.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii, sub aspectul pretins, al întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, presupune, pentru etapă procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele devolutive pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Prin urmare, instanţa de recurs nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează acţiunea în răspundere civilă delictuală, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi modul de interpretare a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs.

Cu toate că recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1.357 din C. civ., aceasta nu expune niciun argument pentru care norma de drept material ar fi fost aplicată greşit de instanţa de apel, motiv pentru care nu este dedusă examinării instanţei de recurs o veritabilă critică de nelegalitate.

Cât priveşte critica referitoare la data de la care ar fi datorate daunele compensatorii (actualizarea cu rata inflaţiei) şi daunele moratorii (dobânda legală), verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte observă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1.381 alin. (2) coroborate cu art. 1.523 alin. (2) lit. e) din C. civ., instanţa de apel a evidenţiat că aceste daune sunt datorate de la momentul producerii prejudiciului. Totuşi, fiind antrenată răspunderea delictuală pentru cea de-a treia faptă ilicită, pârâta a fost obligată la plata sumei de 194.650,37 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, şi a dobânzii legale la această sumă, calculată de la data introducerii acţiunii până la data plăţii, întrucât instanţa de apel a constatat că reclamanta nu a individualizat data de la care a solicitat plata acestor daune.

Instanţa de apel nu a conferit dispoziţiilor legale incidente o interpretare diferită de cea expusă de recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, ci a judecat cererea accesorie în limitele învestirii sale, cu respectarea principiului disponibilităţii, consacrat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., şi a limitelor efectului devolutiv, reglementate de art. 478 C. proc. civ., stabilind că suma datorată cu titlu de daune compensatorii şi moratorii va fi calculată începând cu data la care reclamanta şi-a manifestat disponibilitatea de a solicita acoperirea prejudiciului încercat, respectiv data învestirii instanţei cu acest litigiu (29 octombrie 2021). Aşadar, raportat la considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat critici punctuale, care să tindă la combaterea argumentaţiei în baza căreia instanţa de apel a acordat daunele compensatorii şi moratorii începând cu 29 octombrie 2021.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare invocate.

II.2 Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de pârâta A., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat efectiv apărările formulate în întâmpinare, iar hotărârea ar fi nemotivată.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Observând considerentele deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel a expus pe larg situaţia de fapt reţinută, a analizat distinct fiecare dintre faptele imputate pârâtei - neînregistrarea cronologică a datoriilor, atribuirea directă a lucrărilor pentru piaţa agroalimentară şi nerespectarea normelor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor din fondurile publice - şi a oferit pentru fiecare un raţionament juridic complet. Curtea de apel a arătat explicit de ce primele două fapte nu întrunesc condiţiile răspunderii delictuale, ceea ce înseamnă că apărarea pârâtei a fost nu doar observată, ci chiar validată sub aceste aspecte, precum şi de ce doar plata sumei de 194.650,37 RON, fără vizele prevăzute de lege, constituie faptă ilicită, analizând şi condiţiile art. 1.357 din C. civ.

Potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare apărare a pârâtei nu echivalează cu lipsa motivării, deoarece motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, impunându-se ca aceasta să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele administrate, nefiind condiţionată de amploarea argumentelor. Cu alte cuvinte, pentru a răspunde exigenţelor de motivare, instanţa de apel nu trebuia să răspundă punctual fiecărei argument pe care pârâta l-a expus, fiind suficient că prin considerente proprii, ample atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, a fost reţinută de o manieră clară şi pertinentă situaţia de fapt, cu trimitere la probatoriul administrat, iar examinarea chestiunilor esenţiale deduse judecăţii în apel s-a efectuat în mod real, fiind fundamentată soluţia de schimbare a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii în răspundere civilă delictuală.

Prin urmare, hotărârea conţine o motivare completă şi coerentă, care permite verificarea legalităţii acesteia. Simplul fapt că recurenta nu împărtăşeşte concluziile instanţei nu echivalează cu lipsa motivării în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt criticile privitoare la încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii, însă şi acestea au caracter nefondat.

Sub un prim aspect, cu privire la pretinsa încălcare a art. 478 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a examinat factura nr. x din 15 octombrie 2019, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019, deşi reclamanta nu a solicitat plata acesteia nici în faţa primei instanţe, nici în apel.

Critica este nefondată.

În interpretarea şi aplicarea prevederilor menţionate, sunt relevante următoarele considerente expuse de instanţa supremă în cuprinsul Deciziei nr. 28/2015 privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:,,43. În privinţa posibilităţii recunoscute părţii de a aduce astfel de lămuriri în calea de atac a apelului trebuie subliniat că ele vizează pretenţiile virtuale, adică acelea a căror existenţă, chiar dacă nu şi-au găsit o exprimare expresă în cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, putea fi dedusă din modul de formulare a pretenţiei principale (a cărei rezolvare integrală presupunea şi rezolvarea unei pretenţii virtuale sau implicite).

44. Aşa cum s-a subliniat în doctrină, textul art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. se justifică prin două funcţii: corectarea sau precizarea formulărilor incorecte, incomprehensibile, ambigue ori insuficiente cu privire la pretenţii; aducerea în atenţia instanţei a unor cereri secundare, care derivă virtualmente din cererea principală sau din apărările făcute în raport cu această cerere. Astfel se asigură, pe de o parte, rezolvarea integrală a litigiului şi posibilitatea valorizării efective a drepturilor dobândite prin hotărâre, iar, pe de alta, plenitudinea devoluţiunii, fără a se ignora limitele acesteia.

45. De asemenea s-a arătat că o asemenea explicitare nu poate fi raportată decât la pretenţiile formulate în cererile sau apărările adresate primei instanţe, o explicitare a unor pretenţii subsecvente judecăţii în primă instanţă fiind inadmisibilă [cu rezerva, bineînţeles, a cererilor vizând dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după pronunţarea hotărârii, care fac obiect de reglementare pentru alin. (5) al art. 478 din C. proc. civ..].

46. Pentru a exista o cerere implicită sau virtualmente cuprinsă în ceea ce a fost dedus judecăţii în primă instanţă este necesar să existe o legătură strânsă, de aşa manieră încât în absenţa acesteia pretenţia principală să nu îşi poată găsi o dezlegare integrală ori o rezolvare corectă."

Ţinând cont de aceste repere, se constată că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată prin cererea transmisă la 10 martie 2022, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 1.281.133,82 RON, menţionând că sumele ce alcătuiesc prejudiciul se regăsesc în raportul nr. x din 3 septembrie 2021, procesul-verbal de constatare nr. x din 16 aprilie 2021, raportul de audit financiar şi decizia nr. 31 din 17 mai 2021 emisă de Curtea de Conturi.

De asemenea, se observă că, în cuprinsul cererii de apel, reclamanta a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.281.133,82 RON, explicitând că suma în cuantum de 445.349 RON reprezintă valoarea datoriilor neînregistrate în evidenţa contabilă, la data emiterii în ordinea prevăzută de lege, precum şi că suma în cuantum de 798.193,28 RON reprezintă valoarea contractelor nr. x din 27 august 2018 şi nr. x din 18 septembrie 2019, atribuite fără respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, prin motivele de apel reclamanta a procedat la explicitarea pretenţiilor implicite din acţiune, fără a adăuga pretenţii noi.

Pretenţia virtuală izvorâtă din factura nr. x din 15 octombrie 2019, chiar dacă nu şi-a găsit o exprimare expresă în cererea introductivă şi cea precizatoare, poate fi dedusă din modul de formulare a pretenţiei principale, în cuantum de 1.281.133,82 RON (ce include valoarea contractelor nr. x din 27 august 2018 şi nr. x din 18 septembrie 2019), a cărei rezolvare integrală presupune şi rezolvarea unei pretenţii virtuale sau implicite.

În condiţiile în care factura nr. x din 15 octombrie 2019 reprezintă contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019, după cum chiar recurenta-pârâtă menţionează, prin motivele de recurs, este evident că reclamanta a solicitat implicit, prin cererea de chemarea în judecată, astfel cum a fost precizată, plata prejudiciului cauzat de plata acestei facturi (194.650,37 RON), instanţa de apel respectând limitele judecăţii cu care a fost învestită de reclamantă, astfel cum sunt reglementate de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Nefondată este şi critica prin care recurenta-pârâtă a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii, arătând că factura fiscală nr. x din 15 octombrie 2019, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019, nu a fost pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de apel ar fi valorificat înscrisuri necomunicate, provenite de la Inspectoratul Poliţiei Judeţene Dolj - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că la termenul din 16 ianuarie 2024, când s-a prezentat avocatul intimatei-pârâte, instanţa de apel a pus în discuţie suplimentarea probatoriului, dispunând emiterea unei adrese către apelanta-reclamantă UAT Comuna Pieleşti pentru a depune la dosar nu doar contractul nr. x din 27 august 2018, ci şi contractul nr. x din 18 septembrie 2019 (în baza căruia a fost emisă factura nr. x din 15 octombrie 2019), precum şi întreaga documentaţie care a justificat atribuirea directă a acestor contracte. De asemenea, a menţionat că apelanta are obligaţia de a preciza dacă ordonatorul de credit a aprobat plăţile efectuate în temeiul contractelor, constând în executare puţ, amenajare peisagistică şi amenajare loc de joacă, respectiv suma de 103.791,8 RON, 45.243,54 RON şi să comunice documentele de plată a acestor sume menţionate în cuprinsul deciziei nr. 31/2021, a Camerei de Conturi Dolj.

Ulterior, la termenul din 13 februarie 2024, ca urmare a relaţiilor transmise de reclamantă, în sensul că documentaţia solicitată a fost ridicată în original şi se regăseşte la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru efectuarea cercetării penale în dosarul înregistrat sub nr. x/2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, instanţa de apel a pus în discuţie emiterea unei adrese către parchet, pentru a comunica la dosar, în copie certificată, documentele solicitate prin încheierea de şedinţă din 16 ianuarie 2024.

Mai mult, s-a consemnat că intimata-pârâtă, prin apărător ales, a solicitat instanţei să dispună completarea adresei emise către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru a comunica la dosar, atât ordinele de plată, cât şi facturile, având în vedere că partea nu a semnat personal nicio factură, susţinând că acestea purtau viza de control preventiv, cererea de probe fiind încuviinţată.

Aşadar, avocatul care a reprezentat-o pe recurenta-pârâtă în apel a participat la etapa de propunere a probelor, inclusiv a facturii nr. x din 15 octombrie 2019, chiar dacă aceasta nu a fost individualizată prin elementele de identificare (serie, număr şi dată).

De asemenea, din practicaua deciziei recurate rezultă că, în şedinţa publică din 28 iunie 2024, apărătorul pârâtei a menţionat că avut posibilitatea efectivă de a studia înscrisurile comunicate în original de Inspectoratul Poliţiei Judeţene Dolj - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. De altfel, se observă că, anterior, la termenul din 18 iunie 2024, judecata cauzei a fost amânată la cererea avocatului intimatei-pârâte, tocmai a studia actele transmise la dosar de către inspectorat la 17 iunie 2024 .

Drept urmare, nu se poate reţine o încălcare a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, atâta vreme cât părţii i s-a oferit posibilitatea reală de a lua cunoştinţă de probele depuse şi de a formula apărări în legătură cu acestea. Nu se identifică nicio împrejurare care să fi împiedicat pârâta să îşi exercite drepturile procesuale în condiţii de contradictorialitate deplină, probele avute în vedere de instanţa de apel fiind administrate în mod direct în cauză, accesibile şi discutate în cadrul dezbaterilor.

Totodată, chestiunea plăţilor efectuate de pârâtă şi a existenţei vizelor de legalitate, ordonanţare şi control financiar preventiv a fost discutată în contradictoriu, apărătorul pârâtei susţinând că toate plăţile au fost făcute în baza documentelor complete, după cum rezultă din considerentele de la paginile 2 şi 3 din decizia recurată.

Aşadar, contrar alegaţiilor recurentei-pârâte, curtea de apel a pus în discuţie în mod punctual situaţia facturii nr. x din 15 octombrie 2019, arătând că în cuprinsul deciziei de control este menţionată existenţa unei facturi care nu ar îndeplini condiţiile privind ordonanţarea de plată şi viza de control financiar.

Mai trebuie precizat că administrarea acestui înscris, ataşat în copie în dosarul curţii de apel ce poartă pe copertă menţiunea "Acte IPJ-copie" s-a realizat cu respectarea principiului nemijlocirii, reglementat de art. 16 C. proc. civ., ulterior încuviinţării probei cu înscrisuri, după cum s-a demonstrat în considerentele precedente.

Cu alte cuvinte, câtă vreme acest înscris a fost administrat în prezenta cauză, susţinerea recurentei-pârâte în sensul că soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de obligare la plata sumei de 194.650,37 RON ar fi fundamentată pe un înscris administrat în dosarul penal nu este aptă să atragă nelegalitatea deciziei recurate.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia nelegalitatea deciziei recurate ar fi determinată şi de controlul efectuat de Curtea de Conturi, Înalta Curte reţine că această argumentare nu relevă o critică la adresa raţionamentului instanţei de apel, ci se referă, în realitate, la valoarea probatorie a notei de lichidare şi a actului de control. Or, asemenea aspecte privesc aprecierea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt, care intră în competenţa exclusivă a instanţei de fond şi nu pot fi cenzurate în recurs, cale de atac ce vizează exclusiv legalitatea hotărârii, astfel cum reglementează dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Mai mult, Curtea de apel a arătat că simpla constatare a unor neregularităţi de către organul de control nu echivalează cu existenţa unui prejudiciu, în ceea ce priveşte prima dintre faptele ilicite imputate, respingând cele două capete de cerere pentru care nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale a pârâtei. În mod corect, actul de control al Curţii de Conturi a fost supus liberei aprecieri a instanţei, potrivit art. 264 C. proc. civ., fără a i se conferi o putere doveditoare prestabilită, întrucât nu este, prin el însuşi, apt să dovedească săvârşirea faptelor ilicite şi existenţa prejudiciului în lipsa coroborării sale cu alte probe administrate în cauză.

Cât priveşte pretinsa contradictorialitate, critica formulată în acest context nu este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece, în realitate, recurenta-pârâtă oferă propria interpretare asupra probelor administrate, respectiv asupra actului de control al Curţii de Conturi şi a notei de lichidare, aspecte care ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi nu pot fi supuse cenzurii pe calea recursului.

Recurenta-pârâtă a mai invocat în susţinerea căii de atac faptul că ar fi întreprins anumite demersuri la diferite instituţii publice, solicitând eliberarea unor documente şi a menţionat răspunsurile primite de la aceste instituţii. Înalta Curte reţine că asemenea demersuri nu au incidenţă asupra legalităţii hotărârii recurate, întrucât nu privesc conduita instanţei de apel şi nici nu influenţează legalitatea raţionamentului juridic pe care se fundamentează soluţia. În acest punct, trebuie amintit că la dosarul cauzei se regăsesc anexate atât contractul nr. x din 18 septembrie 2019, cât şi factura nr. x din 15 octombrie 2019, emisă pentru lucrările aferente acestui contract.

Nici sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Craiova cu nr. 36202 din 5 august 2024 nu este aptă, în sine, să afecteze legalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel, în condiţiile în care aspectele de ordin administrativ invocate reprezintă observaţiile ale recurentei, fără a contura critici propriu-zise în legătură cu soluţionarea apelului şi decizia recurată.

Susţinerea recurentei-pârâte referitoare la existenţa unei cauze penale şi la necesitatea suspendării judecăţii în temeiul principiului potrivit căruia "penalul ţine în loc civilul" este inadmisibilă, întrucât a fost invocată pentru prima dată în recurs, cu nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Înalta Curte reţine că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs, omisso medio, neregularităţi pretins săvârşite de instanţa de apel şi care nu au fost invocate în cursul judecării apelului. De asemenea, se observă că partea a avut posibilitatea să formuleze critici corespunzătoare şi în apel, dacă aprecia necesar, în condiţiile în care, la solicitarea curţii de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti a transmis, la 12 iunie 2024, relaţiile care se regăsesc la dosarul curţii de apel, precizând că dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova este reunit la dosarul nr. x/2024 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în care se efectua, la momentul respectiv, urmărirea penală in rem.

Luând în examinare criticile deduse analizei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că recurenta a indicat art. 1.357 din C. civ., însă nu a conturat o veritabilă critică privind aplicarea acestei norme de drept material, ci a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu ar fi precizat clar temeiul juridic al soluţiei pronunţate şi dispoziţiile legale aplicabile, respectiv dacă a fost avut în vedere dreptul comun ori o lege specială. Simpla afirmaţie în sensul că soluţia de admitere în parte a acţiunii încalcă prevederile art. 1.357 din C. civ. nu este de natură să configureze o critică de nelegalitate. Sub acest aspect, se observă că argumentaţia recurentei nu priveşte interpretarea sau aplicarea normei de drept material, ci motivarea hotărârii sub aspectul indicării dispoziţiilor legale aplicabile, aspect ce poate fi analizat sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Critica este lipsită de fundament. Înalta Curte reţine că instanţa de apel a motivat suficient cu privire la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic litigios, arătând că, prin efectul regulatorului de competenţă - sentinţa nr. 62 din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, acţiunea a fost calificată drept acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1.349 şi art. 1.357 din C. civ., calificare ce nu mai putea fi modificată în apel, câtă vreme din motive expuse în cererea precizatoare formulată în faţa primei instanţe de fond reiese că reclamanta a solicitat angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, iar nu aplicarea unei norme de drept special.

Din considerentele deciziei recurate rezultă în mod explicit că instanţa de apel a analizat condiţiile răspunderii delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi a vinovăţiei, reţinând îndeplinirea cumulativă a acestora doar în privinţa uneia dintre faptele ilicite imputate pârâtei, şi doar cu privire la factura nr. x din 15 octombrie 2019.

În acest cadru juridic, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 1792/2002 pentru a analiza fapta ilicită reprezentată de nerespectarea normelor legale privind angajarea, lichidarea şi plata cheltuielilor din fondurile publice, pentru a stabili conţinutul concret al obligaţiilor încălcate de pârâtă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Totodată, din motivarea recursului nu rezultă în ce ar constă nelegalitatea modalităţii de calcul al obligaţiilor accesorii sau a soluţiei asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, critica având caracter pur afirmativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare invocate.

Soluţia de respingere a căii de atac implică şi cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă, care fiind căzută în pretenţii, în condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu poate beneficia de sumele de bani achitate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta UAT Comuna Pieleşti şi de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 247 din 28 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.