Reputation and press freedom: Appeal annulled for failing to meet statutory cassation grounds

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 16 decembrie 2021, astfel cum a fost modificat cadrul procesual pasiv prin cererea formulată la 19 aprilie 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. să se constate săvârşirea de către pârâţi a unor fapte juridice ilicite constând în publicarea unor articole prin care au fost aduse acestuia semnificative prejudicii de imagine, să se dispună obligarea pârâţilor să înceteze publicarea informaţiilor şi reportajelor în legătura cu acesta sau cu societăţile deţinute de către acesta, precum şi să şteargă toate informaţiile şi reportajele publicate în legătura cu acesta sau cu societăţile deţinute de către acesta. În caz de admitere a cererii, a solicitat obligarea pârâţilor, ca pe cheltuiala lor, să publice hotărârea judecătorească pe site-urile "olteniamaxima.ro" şi "ligadreptatii.ro", precum şi într-un ziar de circulaţie locală, dar şi naţională, precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale în valoare de 200.001 RON, datorate ca urmare a atingerilor aduse imaginii şi reputaţiei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărâri pronunţate de primă instanţă

Prin încheierea din 13 decembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia necompetenţei teritoriale ca tardiv invocată.

Prin sentinţa civilă nr. 463 din 21 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamant a câte 1.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.

A obligat pe pârâtul C. la înlăturarea de pe site-ul "ligadreptăţii.ro" a menţiunilor din cadrul articolelor din 29 octombrie 2021, 2 noiembrie 2021, 5 noiembrie 2021 şi 14 decembrie 2021 cu privire la săvârşirea de către reclamant a unor fapte de natură penală, a obligat pârâta B. la înlăturarea de pe site-ul "olteniamaxima.ro" a menţiunilor din cadrul articolelor din 4 octombrie 2021 şi 24 octombrie 2021, cu privire la săvârşirea de către reclamant a unor fapte de natură penală.

A obligat pe pârâţi la publicarea dispozitivului hotărârii în 2 ziare de largă circulaţie, locală şi, respectiv, naţională, cu menţionarea doar a numelor părţilor şi excluderea celorlalte datelor cu caracter personal ale părţilor şi a completului de judecată.

A obligat pe pârâtul C. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul "ligadreptăţii.ro", cu menţionarea doar a numelor părţilor şi excluderea celorlalte datelor cu caracter personal ale părţilor şi a completului de judecată.

A obligat pe pârâta B. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul "olteniamaxima.ro", cu menţionarea doar a numelor părţilor şi excluderea celorlalte datelor cu caracter personal ale părţilor şi a completului de judecată.

A respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a obligat pe pârâţi la plata sumei de 120 RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată, câte 60 de RON fiecare.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1472A din 20 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul principal, formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva încheierii din 13 decembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 463 din 21 aprilie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A admis apelul principal, formulat de apelantul-pârât C., împotriva sentinţei civile nr. 463 din 21 aprilie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A anulat, în parte, sentinţa civilă apelată, în privinţa soluţiei date cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul C. şi, rejudecând:

A admis, în parte, cererea şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1.000 euro către reclamant, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

A obligat pe pârâtul C. la înlăturarea de pe site-ul ligadreptaţii.ro a menţiunilor din cadrul articolelor din 29 octombrie 2021, 2 noiembrie 2021, 5 noiembrie 2021 şi 14 decembrie 2021 cu privire la săvârşirea de către reclamant a unor fapte de natură penală.

A obligat pe pârâtul C. la publicarea dispozitivului hotărârii în două ziare de largă circulaţie, locală şi, respectiv, naţională, cu menţionarea doar a numelor părţilor şi excluderea celorlalte date cu caracter personal ale părţilor şi ale completului de judecată.

A obligat pe pârâtul C. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul ligadreptaţii.ro, cu menţionarea doar a numelor părţilor şi excluderea celorlalte date cu caracter personal ale părţilor şi ale completului de judecată.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul C. ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâtul C. la plata către reclamant a sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate.

A respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 463 din 21 aprilie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtă B., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) pct. c) C. proc. civ., întrucât în dispozitivul deciziei atacate nu sunt menţionate cheltuielile de judecată la care este obligată, precum şi dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text legal, deoarece în dispozitiv nu se arată care este obligaţia fiecărui pârât.

Decizia nu este legal motivată, instanţa de apel încălcând normele de drept aplicabile când a reţinut în dispozitiv că pârâta s-a judecat în contradictoriu cu apelantul-pârât C.. Cauza are un singur reclamant şi doi pârâţi, sens în care a arătat instanţei doar aspectul că nu are nicio legătură cu pârâtul C. şi nu îi sunt opozabile apărările acestuia.

Instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 254 C. proc. civ. în ceea ce priveşte probele solicitate, pe care le-a respins prin încheierea din 16 octombrie 2023, considerând solicitarea ca nefiind utilă soluţionării cauzei, constatând că nu mai sunt probe de administrat. Instanţa nu a motivat de ce aspectele învederate în susţinerea probei cu înscrisuri nu sunt concludente pentru soluţionarea cauzei.

Cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, a dreptului la apărare şi a normelor de drept aplicabile, instanţa de apel nu a menţionat punctual răspunsul la întâmpinarea reclamantului, depusă ca întâmpinare la apel incident nici în încheierea din 16 octombrie 2023 şi nici în decizia recurată, aceasta soluţionând cauza cu lipsă de imparţialitate. Răspunsul la întâmpinare se circumscrie motivelor invocate de reclamant, contrar motivării instanţei de apel în sensul că probele invocate de apelanta-pârâtă prin răspunsul la întâmpinare nu s-ar circumscrie criticilor din calea de atac a reclamantului.

Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 249 C. proc. civ., nesocotind faptul că reclamantul nu a dovedit în ce mod i-a fost afectată imaginea, cât timp a fost promovat în funcţia de ministru al agriculturii sau în plan personal, aşa cum a precizat şi în răspunsul la întâmpinarea apel incident a reclamantului, care nu este reprodusă în decizia recurată. Reclamantul deţine societăţi comerciale şi are o avere colosală, nedeclarată însă în declaraţia de avere.

Împrejurarea că ar fi fost de interes un punct de vedere al reclamantului sau un drept la replică, pe care acesta nu l-a exprimat, chiar dacă i-a fost solicitat a fost lăsată neanalizată.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost interpretată greşit în ceea ce priveşte art. 10, întrucât articolele publicate tratează un subiect de interes public ce vizează folosirea unor sume de bani din fonduri europene şi bani publici, atingând şi aspecte legate de activitatea profesională ale reclamantului deputat şi ministru al agriculturii, fără a fi vizate aspecte ale vieţii sale private.

Instanţa de apel şi-a depăşit limitele învestirii şi prin motivarea de genul "Totuşi [...]",Totuşi, Curtea [...]". Dacă ar fi analizat întreg probatoriul aflat la dosarul cauzei, inclusiv articolele de presă, nota de control a ministerului agriculturii, instanţa ar fi constatat că publicaţia "D." a preluat articolele de presă de la publicaţia "E.", şi nu invers, ar fi putut constata şi existenţa unei baze factuale suficiente, care se încadrează în limitele libertăţii garantate presei.

Dacă instanţa nu s-ar fi erijat în apărătorul reclamantului, precizarea motivului neînregistrării contractului de cesiune a dreptului de folosinţă a domeniului "E." din 8 februarie 2019 de către Institutul Naţional de Certificare şi Dezvoltare în Informatică ar fi fost utilă justei soluţionări a apelului, toate articolele de presă fiind asumate de către noul deţinător al domeniului, care are şi calitatea de jurnalist.

Cu încălcarea normelor de drept aplicabile, instanţa de apel a desfiinţat sentinţa numai în raport cu celălalt pârât, neanalizând aspectul că prima instanţă s-a raliat efectiv tertipului de care a uzat reclamantul pentru ca prezenta cauză să fie judecată de Tribunalul Bucureşti, iar nu de Tribunalul Olt, respectiv Tribunalul Dolj, aşa cum este cazul cererii ulterioare de care reclamantul face vorbire în apelul incident. Nu subzistă motivarea instanţei de apel în sensul că prima instanţă nu s-a mai putut dezînvesti odată cu formularea cererii de renunţare la judecată în contradictoriu cu Institutul Naţional de Certificare şi Dezvoltare în Informatică şi nici împrejurarea că ulterior, prin introducerea altor pârâţi în cauză, rămasă fără obiect, nu şi-ar fi putut stabili competenţa sub toate formele, conform prevederilor art. 131 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a analizat aspectele invocate cu privire la "practica" reclamantului din probatoriu, respectiv Raportul de Control al Camerei de Conturi Olt, din care rezultă că soţia reclamantului, în calitate de manager financiar al Companiei de Apă Olt, a ordonanţat de plată în mod nelegal sume de 1.446.857,72 RON, respectiv 1.751.280,73 RON către reprezentantul convenţional al reclamantului. Astfel, acesta a încasat nelegal sume de peste 400.000 € de la instituţia publică, în care soţia reclamantului ocupă funcţia de manager financiar, reprezentându-l pe reclamant în instanţă cu titlu gratuit, acesta plătind avocatul din bani publici prin intermediul soţiei.

În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

5.1 Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile formulate vizează netemeinicia deciziei instanţei de apel. A menţionat că dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, or în cuprinsul cererii nu există trimiteri concludente la considerentele deciziei pronunţate, nefiind aduse argumente pentru care instanţa nu a ar fi aplicat corect prevederile legale.

A susţinut că în aceleaşi coordonate se încadrează şi critica referitoare la modalitatea de apreciere a probatoriului, chestiune de temeinicie, care nu poate face obiectul controlului judecătoresc exercitat pe calea recursului.

În aprecierea sa, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel, prin raportare la soluţia şi argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

De asemenea, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţionând, în esenţă, că aspectele invocate de recurenta-pârâtă sunt efectuate generic, fără a fi indicate în mod concret prevederile legale aplicabile, care să conducă la ideea că acţiunea promovată se încadrează în norma instituită.

5.2 Recurenta-pârâtă B. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, prin care a învederat că recursul se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, în sensul că în dispozitivul deciziei nu sunt menţionate cheltuielile de judecată în ceea ce o priveşte şi ale alin. (2), deoarece nu se arată prestaţia la care este obligat fiecare pârât, respectiv care este consecinţa respingerii apelului său.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile legale enunţate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate. Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Principala condiţie a legalităţii dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate conduce la casarea unei hotărâri judecătoreşti. Motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele hotărârii atacate şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a contura nelegalitatea hotărârii atacate şi să permită, astfel, exercitarea controlului judiciar extraordinar al instanţei de recurs.

Luând în examinare criticile privind motivarea hotărârii recurate, din care face parte integrantă încheierea din 16 octombrie 2023, în care au fost consemnate dezbaterile, Înalta Curte reţine că aceste nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, nu poate fi calificată drept un viciu de motivare susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. c) C. proc. civ. faţă de lipsă menţiunii cheltuielilor de judecată din dispozitiv în ceea ce o priveşte pe recurenta-pârâtă, deoarece aceasta priveşte o eventuală omisiune din dispozitiv, care nu poate fi remediată pe calea recursului, ci numai în cadrul procedurii de completare, astfel cum stipulează prevederile art. 445 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte respingerea probei cu înscrisuri solicitate prin răspunsul la întâmpinare de către pârâtă B., raportat la considerentele încheierii de dezbateri din 16 octombrie 2023, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu denunţă lipsa motivării şi nici în ce mod ar fi încălcat instanţa de apel prevederile art. 254 C. proc. civ., câtă vreme curtea de apel a arătat că partea avea obligaţia de a depune la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în vederea soluţionării apelului. De principiu, un raţionament logico-juridic neconvingător poate conduce la o nemotivare sau motivare necorespunzătoare însă, în speţă, faptul că recurenta-pârâtă nu a agreat soluţia instanţei de apel asupra probei solicitate, nefiind de acord cu acesta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare.

Ca atare, nu este aptă a declanşa un control de legalitate critica nici susţinerea că precizarea motivului neînregistrării contractului de cesiune ar fi fost utilă justei soluţionări a apelului, în condiţiile în care priveşte oportunitatea administrării probei, chestiune care ţine aprecierea instanţei de apel raportat la fondul cauzei, iar nu de legalitatea soluţiei de respingere a probei.

Nici critica privind cadrul procesual, astfel cum acesta reiese din dispozitiv, nu poate fi încadrată în niciunul dintre motive de casare, întrucât recurenta-pârâtă nu relevă o eroare în raţionamentul instanţei sub acest aspect atunci când îşi exprimă nemulţumirea în sensul că nu îi sunt opozabile apărările pe care le-a formulat pârâtul C..

Recurenta-pârâtă a invocat şi încălcarea dreptului la apărare pentru că instanţa de apel nu a menţionat punctual răspunsul său la întâmpinarea apelantului nici în decizie, nici în încheierea de şedinţă, ceea ce ar echivala cu o lipsă de imparţialitate şi ignorarea poziţiei sale procesuale. Înalta Curte constată că această critică nu este aptă să evidenţieze încălcarea unei reguli de procedură, astfel cum impune motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta nu susţine că i s-ar fi refuzat posibilitatea de a depune răspuns la întâmpinare sau de a formula apărări, ci doar afirmă că apărările invocate şi probele solicitate se circumscriu motivelor invocate de reclamant în întâmpinarea la apelul incident, contrar celor reţinute în decizia atacată.

În acest context, nu poate fi primită nici susţinerea referitoare la lipsa de imparţialitate în soluţionarea cauzei. Simpla nemulţumire faţă de raţionamentul juridic şi concluziile desprinse din hotărârea atacată reprezintă o critică de netemeinicie, care exprimă dezacordul părţii faţă de soluţia şi argumentele instanţei, iar nu o veritabilă încălcare a garanţiilor de imparţialitate. Drept urmare, împrejurarea că recurenta-pârâtă apreciază că este dezavantajată de soluţia pronunţată de instanţa de apel nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei recurate.

Printr-o altă critică s-a invocat aplicarea greşită a art. 249 C. proc. civ., întrucât ar fi nesocotit contextul public şi impactul articolelor de presă asupra imaginii reclamantului. Se arată că instanţa nu a redat răspunsul la întâmpinarea reclamantului, care conţinea informaţii privind atribuirea unor contracte de lucrări firmei F. S.R.L., implicarea familiei reclamantului, precum şi trimiteri la cazuri de notorietate, pentru a susţine că imaginea reclamantului nu ar fi fost afectată doar prin simpla publicare a articolelor, ci ca urmare a unor fapte concrete şi preexistente.

Deşi se face trimitere la o pretinsă aplicare greşită a art. 249 C. proc. civ..civ., recurenta-pârâtă nu indică, în concret, în ce mod instanţa de apel ar fi interpretat eronat norma de drept procesual, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de modalitatea de apreciere a probelor şi de redactare a motivării, apreciind că reclamantul nu a fost prejudiciat, din moment ce a fost numit în funcţia de ministru. Instanţa de recurs nu poate aprecia diferit asupra îndeplinirii condiţiei prejudiciului, deoarece circumstanţele de fapt sunt stabilite în mod suveran de instanţele de fond, fiind sustrase cenzurii instanţei de recurs, care nu realizează un control al temeiniciei hotărârii, ci doar unul de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Susţinerea recurentei, potrivit căreia instanţa de apel ar fi omis să analizeze împrejurarea că reclamantul nu şi-ar fi exercitat dreptul la replică, nu echivalează cu o aplicare greşită a normei de drept material şi nici cu o lipsă de motivare, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 sau pct. 6 C. proc. civ. Dreptul la replică este un instrument juridic prin prisma căruia se analizează etica jurnalistului, iar opţiunea reclamantului pentru exercitarea sau neexercitarea acestuia nu are consecinţe juridice în cadrul prezentului litigiu. Întrucât instanţa de apel a reţinut că "apelanta-pârâtă nu a făcut dovada că a solicitat vreodată prezentarea unui punct de vedere de către reclamant", critica formulată nu se grefează pe considerentele hotărârii recurate, din care reiese că relevant era ca pârâta să îşi îndeplinească obligaţia deontologică, iar nu dacă reclamantul a solicitat un drept de replică publicaţiilor anterioare.

Cu toate că recurenta-pârâtă a indicat drept temei al căii de atac dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri poate fi cerută şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, aceasta nu a prezentat argumente juridice pertinente, care să tindă la anularea hotărârii atacate. Invocarea corectă a motivului de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt. Aşadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată.

Pretinzând că instanţa de apel a apreciat greşit asupra existenţei faptei ilicite, recurenta-pârâtă a redat, într-o manieră inadecvată pentru faza procesuală a recursului, insatisfacţia faţă de temeinicia soluţiei, arătând că instanţa de apel trebuia să ajungă la o altă concluzie, respectiv aceea că articolele publicate tratează un subiect de interes public şi au o bază factuală suficientă.

În ceea ce priveşte pretinsa aplicare greşită a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a art. 10 din Convenţie, recurenta-pârâtă a susţinut că articolele publicate vizau fapte de interes public şi că instanţa ar fi apreciat în mod eronat că au fost vizate exclusiv aspecte ale vieţii private, formulând astfel o critică de netemeinicie privind interpretarea dată de instanţă articolelor de presă.

Aşadar, cum recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susţinerile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în recurs.

De asemenea, afirmaţia privind depăşirea limitelor învestirii nu echivalează cu o critică de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme recurenta-pârâtă nu a dezvoltat în ce mod ar fi fost nerespectate limitele învestirii instanţei de apel, faţă de dispoziţiile art. 477- art. 478 C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat normele de drept aplicabile prin aceea că a desfiinţat sentinţa primei instanţe numai în raport cu unul dintre pârâţi, neanalizând că prima instanţă s-a raliat strategiei de care reclamantul a uzat pentru ca soluţionarea cauzei să revină Tribunalului Bucureşti.

Învestită fiind să verifice legalitatea încheierii din 13 decembrie 2022, prin care Tribunalul Bucureşti a respins, ca tardiv formulată, excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă, curtea de apel a validat această soluţie, constatând că, întrucât nu este incident niciun caz de competenţă teritorială exclusivă, în raport cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., pârâta B. avea obligaţia de a invoca excepţia prin intermediul întâmpinării, însă nu a făcut-o. De asemenea, a statuat că invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale a tribunalului prin notele scrise depuse la 17 octombrie 2022 este tardivă.

Faţă de motivarea curţii de apel, nu au vocaţie critică, din perspectiva motivelor de casare nici aceste susţineri, întrucât recurenta nu indică în mod clar în ce constă eroarea de drept pretins a fi comisă de instanţă cu privire la respingerea primului său motiv de apel, referitor la competenţa teritorială. Recurenta trebuia să dezvolte acest motiv de recurs, adică să indice argumentele în drept pentru care excepţia necompetenţei teritoriale a tribunalului nu a fost invocată tardiv.

Nu conturează o critică de nelegalitate nici susţinerea în sensul că instanţa nu a analizat sesizările formulate de publicaţia E. cu privire la "practica" reclamantului privind cheltuielile de judecată achitate reprezentantului său convenţional, în condiţiile în care recurenta-pârâtă urmăreşte să combată netemeinicia concluziei referitoare la baza factuală concretă a informaţiilor furnizate, pe care aceasta avea sarcina să o dovedească pentru a beneficia de protecţia libertăţii de exprimare.

Înalta Curte reţine că dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înţelegerea şi verificarea acestora. Această exigenţă este conformă cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană statuând că, pentru a-şi îndeplini misiunea, instanţele judecătoreşti trebuie să beneficieze de concursul părţilor, care sunt ţinute ca, în măsura posibilului, să-şi expună pretenţiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate şi structurate într-o manieră rezonabilă.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1472A din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.